Dilema credintei

Am intarziat cu postarea temei de concurs si cred ca nu mai are niciun rost sa va povestesc despre Saul, devenit ulterior Pavel, si mai tarziu, Sfantul Apostol Pavel (sau Paul).
Trebuia sa vorbim despre viata sfantului de dinainte de crestinare. A fost un evreu care, ca multi altii, si-a aparat religia si a ucis in numele credintei. I-a prigonit pe crestini si nu a crezut in Hristos. Din cate am citit pe mai multe site-uri si prin mai multe referate cu tema religioase (gasesti orice pe net in ziua de azi) am aflat ca a participat si la uciderea Sfantului Stefan.
Apoi, in drum spre Damasc, Iisus i s-a aratat spunandu-i: Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?. Apoi Saul nu a vazut trei zile pana la Damasc si s-a vindecat numai cand a fost botezat si a devenit crestin.
Am spus povestea pe scurt, pentru ca deja este cunoscuta. Cum spuneam, am intarziat cu postarea. Voiam sa scriu insa despre credinta. Pentru ca povestea Apostolului Pavel mi-a adus si o mare intrebare pentru sufletul meu. Si daca ar veni maine un om care sa darame credinta de secole a neamului meu, l-as crede? Si daca cineva vine si spune ca e Fiul lui Dumnezeu l-as urma?
Era la moda acum cativa ani Codul lui DaVinci. Nu am citit cartea, am vazut filmul. O porcarie, daca e sa ma intrebati pe mine. Ideea ca Iisus Hristos a avut un fiu imi pare nu doar o mare minciuna, dar si o lucrare nepotrivita. Si atunci oare cum sa creada Saul, evreu erudit, care studiase cartile sfinte si cunostea legea lui Moise, ca s-a nascut Fiul Domnului? Oare cati dintre noi ar crede? Cu siguranta ca povestea pe care o stim noi astazi nu seamana deloc cu ceea ce s-a intamplat atunci. Cred in Dumnezeu, dar Biserica nu e chiar pe aceeasi lungime de unda cu mine. Asa ca sunt convinsa ca adevarul este undeva la mijloc.
Ortodoxia nu crede in destin. Dumnezeu il lasa intotdeauna pe om sa aleaga. Dar mai cred ca lucrarea divina este cu mult mai complexa decat putem noi intelege. Povestea Apostolului Pavel este o lectie de viata. Nimeni nu ar fi crezut ca Saul ar fi un bun crestin. Probabil ca nimanui nu ii trecuse vreodata asta prin minte. Dumnezeu a crezut in Saul, mai mult decat credea Saul in El sau in Iisus Hristos. Si atunci? Saul si-a gasit menirea si si-a rascumparat pacatele. Practic si crima este iertata de catre Divinitate in aceasta poveste.
Cat de ciudat pare totul. In mintea mea stiu exact ce am inteles din povestea lui Saul. Cand trebuie sa exprim aici esenta, e destul de dificil. Randurile de mai sus stau marturie. Ciudat, nu duc lipsa de cuvinte. Probabil insa ca asta e menirea Credintei. Nu sa fie exprimata sau explicata, ci simtita. Mai devreme, mai tarziu. Asta e mai putin important. Timpul are alte valente atunci cand vine vorba de Divinitate.

Acest articol este scris in cadrul concursului Asul de romb. In afara de mine vor mai participa si: Geocer, Simion Cristian, Elena Marin Alexe, Rappa_ru, Turisticus, Daniel Mihai, Iulia, Florin