Grupurile pe Facebook sau cum se exploatează răbdarea cititorilor

Pentru orice site, Facebook e mană cerească când vine vorba de trafic. Constat însă că mulți încă nu știu cum să îl folosească, deși a trecut ceva vreme de când toate afacerile, mari și mici, s-au apucat de socializat. 

Și aici mă refer în mod special la grupurile de pe Facebook, unde mulți ziariști și posesori de site-uri s-au hotărât să se autopromoveze. Sunt grupuri unde utilizatorii de Facebook sunt adăugați la grămadă, ca oile, pentru a fi bombardați zi lumină cu linkuri. Rezultatul? Întâi o doză mare de stres, apoi ignore din partea membrilor. Pentru afacere, aproape nici o reacție pozitivă. 

Fac parte din câteva astfel de grupuri și primesc notificări cu duiumul de la tot felul de site-uri care publică fără discernământ. Din curiozitate, m-am uitat la rezultatul acestei practici: cele mai multe posturi au 0 like, 0 share, 0 comentarii, și rareori vezi câteva răspunsuri pozitive, când se întâmplă ca un articol să conțină și ceva informație care merită atenția publicului. Culmea e că pe pagini sau direct pe conturile personale ale ziariștilor care semnează, aceleași articole reușesc să stârnească reacții, uneori chiar generând avalanșe de comentarii și lungi discuții în contradictoriu, deci se vede cu ochiul liber că principala cauză a lipsei de reacție a publicului e promovarea excesivă. 

Scriu articole despre social media și impactul lor asupra afacerilor mici de aproape un an de zile. Niciodată pe parcursul documentării nu am găsit însă strategia „înscrie-te în grupuri și postează până ți se strică mouse-ul”. Asta nu pentru că majoritatea specialiștilor în social marketing sunt niște proști, ci pentru că acest tip de promovare este total greșit. Și o să încerc să vă explic de ce.

1. Distribuiți în multe grupuri, la intervale de câteva secunde

Când un prieten ziarist începe să își promoveze articolul, primesc 3-4 notificări în două minute. Aceeași știre, aceeași notificare, doar că vine pentru grupuri diferite. Acest lucru se întâmplă de câteva ori pe zi, inclusiv seara și în weekend. Dacă am în lista de prieteni trei utilizatori de Facebook care folosesc această strategie, sunt minim 20-25 de notificări într-o zi. Cam câte știri citesc? Maxim una, când reușesc cumva să intuiesc din titlul mincinos despre ce e cu adevărat vorba în articol. Dacă nu reușesc, ignor notificarea și îmi văd de treabă. 

Probabil toți ziariștii care practică acest tip de promovare fac același lucru. Cam cât timp credeți că le va lua membrilor din grupuri să procedeze la fel? Vă spun eu: majoritatea o fac deja. Poate că deocamdată nu se vede în statistici, dar în curând această practică va avea efectul invers și veți vedea cum nevoia de liniște va depăși curiozitatea. 

Cum ideea acestui articol a pornit de la experiența personală, vă mai atrag atenția asupra unui aspect: cele mai multe grupuri au cam aceiași membri. În cazul de față vorbim de un oraș relativ mic, cu un număr limitat de utilizatori de Facebook direct interesați de știrea respectivă. Aruncați un ochi peste componența grupurilor înainte de a posta pentru că riscați să deveniți insuportabili. 

Dacă vreți neapărat să profitați de grupuri, postați știri diferite, în grupuri diferite, la intervale mai mari de timp. O știre bună poate face înconjurul internetului cu Like și Share, fără să streseze pe nimeni. Pe termen lung, câștigă și utilizatorul de internet și site-ul de știri.

2. Postați o știre pe grup, deși ea a fost deja distribuită de un alt ziarist mai iute de mână

Pe lângă faptul că e o lipsă de respect față de cititori, această practică arată și cam cât de „grozav” e ziaristul respectiv în meseria lui. În majoritatea cazurilor, știrea e copiată din aceeași sursă, deci nu aduce nimic nou publicului. Nu există completări, doar titlul e mai pompos și mai șocant, practică ce nu mai păcălește aproape pe nimeni în ultima vreme.

E normal ca un ziarist să nu știe ce a publicat concurența în același grup cu câteva ore mai devreme, din motivul explicat la punctul anterior. Dar astfel de gafe dăunează imaginii în timp, cu atât mai mult cu cât și publicul local începe să depășească faza în care trece cu vederea lipsa de profesionalism și încet-încet se va orienta spre site-uri care sunt mai atente când vine vorba de propria imagine. 

Dacă știți că ați făcut copy paste după un comunicat de presă sau după un alt articol, folosiți cinci minute din timpul economisit pentru a vedea câți au publicat deja ceva asemănător. Nu e nevoie să căutați în fiecare grup în care sunteți înscriși, oricum obiceiul postării în cât mai multe grupuri posibile e practică generală, deci dacă știrea apare într-un grup, mai mult ca sigur același link a fost deja distribuit în toate. 

3. Sunteți niște roboți care oferă linkuri și atât

Facebook înseamnă socializare, deci dialog. În acest context, un link neînsoțit de un comentariu sau de o invitație la discuție nu valorează nimic. Rareori mi se întâmplă să văd un ziarist care își introduce știrea printr-un text scurt și apoi își îndeamnă cititorii la dialog.

Majoritatea se mulțumesc să distribuie și atât. Nu știu ce mesaj vor să transmită aceste linkuri goale, dar eu deduc lipsă de respect față de cititori și interes exclusiv pentru trafic. Ce valoare au aceste numere în absența unui public dispus să și interacționeze? Pentru mine, aproape zero, pentru că nu văd cine ar vrea să cumpere publicitate pe un site care nu le trezește nici o reacție cititorilor și vizitatorilor.

Văd deseori site-uri care distribuie articole în care redactorii se laudă singuri. Își publică fără rușine numerele și apoi au pretenția să fie numiți lideri. Mai interesant ar fi să vedem care este de fapt relația cu acest public care intră, descoperă că articolul e incomplet sau prost scris și iese la fel de nelămurit cum era și înainte de a citi. Ar fi mai bună o statistică despre câți oameni se întorc din proprie inițiativă, câți devin cititori fideli și câți dintre cei direcționați de Facebook interacționează cu pagina.

În timpul cât am scris acest post am primit cinci notificări pe Facebook, de la aceeași persoană, care a distribuit două știri, ambele publicate pe același site. Nu pot decât să bănuiesc că, în absența acestei practici, publicația respectivă ar fi aproape de faliment.

Distribuirile pe grupuri sunt ca ajutorul social. Cât îl ai, mănânci o pâine, dar dacă acesta dispare, mori de foame. Dacă vreți să aveți publicații asistate social, continuați să folosiți această strategie. Dacă vreți profit, audiențe constante și public de calitate, e cazul să treceți la munca adevărată („Share in a group” nu se încadrează aici). Dar despre asta, într-un post viitor.

4 legume pe care le-am descoperit la bătrânețe

Toamna a adus multe schimbări în farfuriile noastre, mai ales de când încercăm să mâncăm legume de sezon și să renunțăm la evergreenul crescut mai mult în supermarket decât pe câmp sau în grădini. 

Au rămas puține roșii, castraveții și dovleceii au dispărut aproape de tot, iar fasolea verde e deja amintire. Am trecut și noi, deci, la mâncarea de toamnă, bogată în vitamine de tot soiul și, foarte important pentru obsedații ca mine, săracă în calorii. 

Curioasă și pregătită sufletește pentru strâmbăturile care ar fi putut să vină odată cu combinațiile noi de gusturi, am început să încerc aproape tot ce au vecinii de la grădină de vânzare și tot ce găsesc interesant la piața producătorilor locali. 

Broccoli 

Am descoperit conopida asta verde din întâmplare, acum vreo patru ani. Bine, știam că există încă de pe vremea când tot vedeam broccoli prin desenele animate, dar cum majoritatea copiilor desenați îl urau din tot sufletul, am decis că nu merită atenție și l-am trecut pe lista cu alimente fără gust, făcute să enerveze oamenii.

După ce l-am mâncat din greșeală mi-am dat seama că e chiar bun și de anul acesta am început să îl gătesc mai des. Suntem în plin sezon de verze și ... (care e pluralul pentru conopidă?), așa că folosesc des broccoli pentru supe cremă, ciorbe de legume sau tarte sărate. Mi-am plantat și eu câțiva, de mai multe feluri chiar, ca să îl motivez pe Florin să mănânce cu mai mult entuziasm. 

E verde, știu. Dacă l-ați fi întrebat pe Florin acum câteva luni ar fi spus cu intonație chiar că supa arată scârbos de-a dreptul. Acum s-a obișnuit și nu mai comentează, ba chiar cere o a doua porție când e în toane bune. 

Broccoli e plin de vitamine și minerale, având în același timp un număr mic de calorii, așa că e un must have pentru cine e la dietă sau pur și simplu vrea să se mențină în formă. Practic, găsești cam tot ce vrei în această legumă când vine vorba de minerale și vitamine, plus că o porție de broccoli furnizează mai multă vitamina C decât o portocală.

Fenicul  

E una dintre cele mai aromate legume pe care le-am mâncat vreodată. L-am încercat prima dată când am ajuns în Italia, acum vreo trei ani. Apoi am învățat să îl gătesc, iar în această toamnă l-am și cultivat în grădină. Părea firav la început, dar acum începe să semene cu ce cumpăr de la piață și cred că în vreo 2-3 săptămâni o să pot consuma din producția proprie.

Feniculul are puține calorii, dar e plin de fibre și minerale, fiind o sursă bună de potasiu, sodiu, calciu, magneziu și vitaminele A, B6 și C. Specialiștii spun că poate avea unele efecte benefice asupra organismului, așa că încercați-l măcar din când în când.  

Îmi place și crud, simplu sau în saltă, dar e bun și gratinat, în supe sau creme. De asemenea, ceaiul de fenicul e printre preferatele mele.    

Dovleac 

Am crescut cu dovleci în grădină, dar singurele preparate pentru care îi foloseam erau plăcinta și dovleacul copt. Între timp, am învățat să îl folosesc mai des în bucătărie, în supe cremă, orez, tocănițe de legume și paste. Acum câteva zile am descoperit și o rețetă de pâine cu dovleac, cu care plănuiesc să experimentez începând de săptămâna viitoare.  

Florile de dovleac sunt și ele comestibile, le-am gătit de câteva ori vara asta la cuptor, umplute cu brânză, sau în sosul pentru paste. Am fost reticentă când am primit un mănuchi de flori prima dată, dar chiar e o experiență culinară care merită încercată măcar o dată. Despre semințe nu vă mai povestesc, că pe astea le cunoaștem toți din fragedă pruncie.  

Și cum tot goliți dovlecii de Halloween azi mâine, vă mai dau încă un motiv să experimentați în bucătărie. Și dovleacul este o sursă gustoasă de minerale, pe care ni le oferă cu un număr foarte mic de calorii. Atenție însă la dovlecii ornamentali, care nu sunt comestibili. Aici intră, din câte am înțeles, tărtăcuțele și orice dovleac cu coaja foarte dură sau aspră. 

În general, un dovleac bun are un miros plăcut, iar pulpa e portocalie, ușor de tăiat și puțin făinoasă. Eu îl mănânc și crud, când îl curăț și îl pregătesc pentru mâncare, pentru că mi se pare că seamănă la gust cu pepenele galben. Ba chiar și lui Florin îi place, deși gătit nu vrea să se atingă de el. Deocamdată.

Varza neagră - Kale 

E cea mai nouă descoperire. Citisem despre kale, dar nu prea știam eu ce e și cum se mănâncă. Apoi am văzut varza neagră în grădinile vecinilor, am întrebat cum se gătește, am primit câteva frunze cadou drept răspuns și, cum nu era să refuz, le-am găsit repede un rost în tigaie.

Despre kale am citit pe net că a fost la modă în anii trecuți, primind numele de „superfood”, dar că de fapt nu ar fi cine știe ce. În comuna unde locuiesc acum, nu e nici o fiță. Pur și simplu crește repede și e destul de rezistentă, iar cum în perioada asta nu prea ai așa mare varietate de legume (practic ai de ales între varză și varză), mănânci tot ce se poate. Nu cred că o mâncăm chiar degeaba totuși, mai ales că zice lumea pe net că are de toate.

Varza neagră mi se pare o struțo-cămilă, ceva între varză și ștevie, dar are gust bun, care mă trimite puțin cu gândul la miezul de nucă. Se gătește relativ ușor și rămâne crocantă chiar și după fierbere. Până acum am folosit-o într-o tartă sărată și într-un sos cu legume, dar o să încerc rețete noi în perioada următoare pentru că îmi place mai mult decât varza tradițională.  

Completăm porțiile de legume cu cartofi, morcovi, praz, varză, păstârnac, salată verde, țelină și, uneori, cartofi dulci, deși deocamdată Florin nu e foarte încântat de ei. 

Voi ce mai gătiți?