"Nu scriu constant" aş fi spus acum ceva vreme, dar astăzi cred că exprimarea corectă este "Nu scriu deloc, niciodată", pentru că sunt atâtea lucruri banale pe lumea asta încât nu vreau sa le mai văd expuse încă o dată şi aici. Bine, şi de lene... dar asta e cu totul altă poveste.
M-am plictisit de ştiri citite de cinci ori în cinci pagini diferite, şi de aceleaşi filmuleţe care circulă pe Facebook şi prin alte reţelele. Nu mai vreau banalitate dusă la extrem. Mii de oameni fac din ţânţar armăsar doar ca să arate că au o opinie pe marginea unui oarecare subiect - de cele mai multe ori inventat de un site de ştiri care nu are nimic senzaţional de dat cititorilor.
Am crezut întotdeauna că internetul e cool. Fals! E doar locul ăla unde o gloată te învaţă să gândeşti la fel ca alţi un milion de oameni. Avem preocupări diferite, gânduri diferite, dar aici trebuie să fim la fel, să consumăm aceleaşi mici şi ieftine istorioare ale unora care vorbesc deşi n-au nimic de spus.
Grav e că nu ne obligă nimeni... ne place pentru că ni se creează un soi de sentiment de apartenenţă la ceva, un fel de acceptare tacită a unor oameni care, în fond, habar n-au că existăm. Până şi simplul like e tot o formă ceva mai mută de cerşetorie a acceptării.
Şi toate acestea pentru că e comod să-ţi spui în fiecare zi că faci parte din ceva, că oamenii care te asociază unui biet like sau share nu te judecă şi nu te condamnă. E greu să te ridici, să spui Azi nu!, să nu vreau să ştiu, să nu vreau să am o părere despre vieţile altora, să nu vreau să spun mai departe ce cred despre scandalul din presă. Să ne ridicăm şi măcar pentru o zi să ne spunem că evenimentele cotidiene în care suntem implicaţi sunt cele mai importante ştiri. Pentru că sunt despre noi, pentru noi, cu noi. Şi nimănui altcineva nu ar trebui să îi pese, şi nimeni nu trebuie să ne dea Like.
