Încă nu m-am făcut mare

Zi senină. Nu vă arăt pozele cu brăduții care mi-au mâncat fiecare oră liberă, că aici o să vă povestesc alte alea, dar am dovada muncii depuse și vă zic săptămâna viitoare ce și cum.

Peste câteva zile vor fi șapte ani de când am scris aici prima dată. Aproape opt de când Florin, zece de când Niță nu a venit la ziua mea și aproape 14 de când îl cunosc (tot de Niță vorbesc, el fiind cea mai longevivă prezență masculină constantă). Mai mult de 20 de când m-am apucat de școală, aproape 25 de când o cunosc pe soră-mea și cred că aș putea să continui lista la nesfârșit.

28. Și eu am impresia că sunt încă 18, poate doar câteva zile mai mult. Mă gândeam azi că, într-un fel, mi-ar plăcea să pot spune despre mine că m-am schimbat. Pe de altă parte, sunt mulțumită de mine așa cum sunt. Poate că ar fi trebuit să cresc mai mult, mai repede, mai frumos. Poate că ar fi trebuit să fi fost deja mare până acum. Dar nimic din toate astea nu s-a întâmplat, din fericire.

Am cărat și car cu mine un sac de lucruri care mă definesc. Din când în când mai arunc acolo câte o nouă experiență, o nouă dorință, câteva planuri, visuri noi, oameni noi. Dar eu, cea care cară sacul, am rămas la fel. Am învățat să mă ajut și să mă accept, iar uneori las sacul jos pentru a mă odihni. La urmă, însă, îmi iau traista și merg mai departe. Tot cu mine, la fel ca pe vremuri, când încă mai credeam că oamenii pot schimba lumea. Sunt fericită.

E frumos, e o vârstă cu adevărat deosebită și am norocul să fiu la locul potrivit. În ciuda câtorva mici nerealizări, consider că în momentul acesta nu am dreptul să cer mai mult, nici mie, nici norocului. Pentru că am posibilitatea să fac ceea ce îmi place, când îmi place, pentru că învăț lucruri noi și în sfârșit am timp să am timp. Am câteva planuri pe termen scurt, câteva vise despre care nu știu nici măcar dacă sunt realizabile, dar nici nu îmi vine să renunț la ele, chef de toate și pentru toate și multe zâmbete de împărțit. Și sunt recunoscătoare pentru toate astea.

28. Nu sunt departe, nu am ajuns atât de sus pe cât se așteptau unii, nu m-am prăbușit, în ciuda previziunilor altora. Îmi caut în permanență echilibrul și mă bucur când îl găsesc, iar asta se întâmplă tot mai des. Îmi plac în continuare aceleași lucruri, aceleași cărți (probabil nu o să depășesc niciodată stadiul literaturii pentru adolescenți), aceleași filme, și, spre invidia unora, încap dacă vreau în aceleași haine (nu, nu mai am fusta aia roz din liceu, deși am purtat-o acum doi ani). Am învățat însă între timp că nu e niciodată târziu să visezi și am rămas la fel de optimistă ca pe vremea când încă mai credeam în Moș Crăciun. 

Că tot veni vorba, mai sunt patru zile până la Crăciun. Și am un tort de terminat. Deci, La Mulți Ani, mie. Bravo, fata!

Diario românesc cu brăduți și torturi

Eheee, decembrie mi-a adus în sfârșit câte ceva de făcut. Și o răceală, că m-a prins ploaia sâmbăta trecută pe afară. Gata cu plictiseala! Cursuri de cofetărie, ornamente sub formă de brăduți pentru târgul de Crăciun de la școală, cursuri de italiană. În sfârșit mai fac și eu câte ceva.

Așa, deci:

1. Cursul de cofetărie și panificație e super și încă ceva. Deocamdată am făcut doar două ședințe (dintre care la cea de azi am fost aproximatix drogată cu o mie și una de pastile care să mă țină vie), dar am învățat deja să fac două tipuri de aluat pentru prăjituri, biscuiți, cremă de tort. Sunt extrem de mândră de mine și abia aștept să ne dea și nouă ingredientele pe mână. Trebuia să începem de azi, dar ne-a făcut profesorul un tort. Execuția a durat ceva vreme, iar apoi am profitat de ocazie ca să ne premiem cu câte o felie și nu a mai rămas timp să facem și noi câte un aluat.

2. Ornamentele pentru Crăciun le fac pentru târg, unde le vom vinde pentru a strânge bani pentru școală. Clasa noastră face bentițe și agrafe pentru fetițe și ornamente sub formă de brăduți, la care lucrez cu multă plăcere - a fost ideea mea și, bineînțeles, execuția o fac tot eu. Deocamdată mi se pare foarte interesant, dar nu am făcut decât ieri două minunate mostre de artă naivă. Azi am avut rolul de murindă, așa că de cusut nu putea fi vorba cu dureri de cap și de ochi. 

3. Cursurile de italiană sunt aproape la fel de interesante. Cunosc tot mai multe persoane noi, din toate colțurile lumii. Ultima apariție: o colegă din Australia!!! Nu-i așa că devine pe zi ce trece tot mai interesant? Cât despre italiană, ce să vă spun, conjunctivul mă pune la încercare. Îmi dau seama când trebuie să îl folosesc, dar nu am învățat încă prea bine cum să îl construiesc. Studiez, studiez. 

4. Pe acasă nu mai gătesc lucruri spectaculoase. Azi am făcut o pâine cu lapte care de data asta a și crescut cum trebuie, iar în rest mă răsfăț cu brânzeturi. Multe, bune și diverse. 

5. În câteva zile demarăm operațiunea Împodebește, mamă, bradul. Sâmbătă dăm o fugă până la Berna, la Târgul de Crăciun, să casc gura pe acolo, poate să cumpăr și vreo două globulețe, sau măcar unul dacă nu mă încadrez în buget. În rest, păstrez ideea bradului alb de anul trecut. Roberto mi-a făcut deja o surpriză, vom avea doi brăduți anul acesta (câte unul pentru fiecare casă), cu explicația ca aici, la Dueville, vom face un brăduț din acela mic de câțiva centimetri, doar ca să marcăm momentul. 

Pe scurt, agitație, ploaie, răceală. Pastilată, dar bine.