Ema. Pe scurt.4

A nins aseara cât să mă sperie pentru vreo trei minute. Nu mă deranjează zăpada. Îmi doresc însă ca pe o rază de doi metri în jurul maşinii să nu ningă. Cer prea mult?

Azi mă duc să îi iau ochelarii lui Florin. Că e bine, că nu e bine, că trebuie să îi fac alte o mie de analize. Le-am auzit pe toate.

Mi-e frig azi, dar visez la zile însorite şi la tricouri colorate.

În weekend plec la Sovata în scopuri de muncă. Ei vin cu mine în scop de vacanţă. Călătorim în familie :)

Plantele se mişcă greu. Mărarul dă semne că s-ar fi trezit. La fel şi o altă plantă despre care nu îmi amintesc exact ce e. Bine, e posibil să fie autosugestie şi să nu fi apărut niciun semn de verzitură, dar parcă am văzut ceva de dimineaţă. Trebuie să mai cumpăr pământ pentru că am făcut rost de seminţe de pătrunjel. Oare creşte în plastic? Sau nu?

Mi-e foame şi aş mânca nişte cartofi. Dar cum nu are cine să-mi aducă stau şi sufăr în linişte.

In plastic. Despre o idee hippie de a avea verde

Aveam ideea asta să plantez câte ceva de câteva luni. Dovadă că strâng de multișor ambalaje de plastic. De ce de plastic? Reciclăm. Ce rost are să cumpărăm alte plasticuri denumite "ghivece, jardiniere" - a se nota că acestea sunt niște denumiri orientative, auzite ocazional. Eu urăsc florile, nu le văd rostul cocoțate prin balcoane și îngrămădite prin camere. Plus că aprovizionarea lor cu apă mi se pare o corvoadă.

Revenind la proiectul meu. Voiam să plantez. Nu orice, nu oricum, ci ierburi folositoare la bucataria omului în ambalaje de plastic pe care nu le puteam recicla cu succes din motive de necolectare selectiva a gunoiului la ghenă.

Am fost sprijinită în demersul meu, cum se întâmplă de fiecare dată când am idei, fie ele și hippie, de Roby. A venit chiar și cu sfaturi practice, de tip Nu lua semințe de țelină, nu ai un recipient atât de mare în care să se dezvolte rădăcina.

Pasul unu: semințe. În plicuri frumos colorate, alese după niște criterii bine stabilite: ce părea accesibil, ușor de crescut în balcon și are gust bun în cratiță. Am folosit părea, pentru că încă nu m-am documentat în amănunt cu privire la fiecare plantă. Norocul meu este că fiecare vine cu instrucțiuni pe verso. 

Pasul doi: pământ. De flori. Nu cred să fie prea dăunător. 

Pasul trei: mănuși și foarfecă. Am găurit recipientele - fiecare dotat cu una bucată tăviță - tot ambalaj reciclat. Și s-a început introducerea semințelor în pământul roditor. 

S-au plantat astfel: Creson de grădină, busuioc, măghiran, mărar și rozmarin. După o idee a Simonei, am plantat astăzi și cimbru, în două păhărele de iaurt. În plus, am făcut rost de câteva cepe amărâte și le/am aruncat în două recipiente mai adânci. Să vedem dacă le-o păsa și lor de asta. Semințele de .... plantate în weekend au încolțit deja dintr-o greșeală teribilă. Într-unul dintre recipiente am lăsat probabil din neatenție semințele exact la suprafață. Dacă asta va dăuna pe termen lung plantelor, rămâne de văzut. Cert e că ceva a răsărit acolo, motiv de mare mâdrie pentru mine azi. Așa că, pe lângă faptul că am udat plantele, le-am curățat frumos și masa pe care sunt așezate.

Deocamdată reușesc să le ud constant. Din patru zile, doar într-una am uitat să le dau apă. Pe lângă asta, în câteva cazuri nu îmi amintesc ce unde s-a plantat așa că mă așteaptă cumva o mare surpriză.  Știu sigur că în paharul de cremă de ciocolată e rozmarin. :)

Plănuiesc să continui și cu alte câteva plante, după aceleași criterii, de gust, rezistență la balcon și disponibilitate în magazine. 

Ema. Pe scurt. 3

Vreme bună şi parcă zilele sunt mai lungi. S-a dus zăpada. Arată bine, miroase bine, dimineaţa nu îmi mai îngheaţă mâinile pe volan. 

Avem un program nou nouţ menit să ne ajute să nu mai ajungem târziu la şcoală. Până acum funcţionează de minune. Îl folosim de două zile. Despre rezultate adevărate, peste un timp. 

Am plantat seminţe, revin cu detalii. Încerc să depăşesc astfel lipsa unor chestii verzi cu care să gătesc, pe care le înlocuiesc ce-i drept cu aceleaşi chestii în formă uscată. Dar acum vreau verde, aşa că încerc. Încă mai caut o soluţie pentru uitare. Am prostul obicei de a omorî plantele pentru că uit să le ud. Vom vedea. 

De ieri suntem doi. Din nou. Nu-i nimic, revenim noi cât de curând la formula extinsă. 

Citesc Agatha Christie şi încă nişte alte chestii fantasy cu un nene despre care nu m-am dumirit încă ce e în afară de faptul că e hangiu. Ştiu doar că omoară nişte păianjeni care nu sunt păianjeni că nu au ochi. Promit să lămuresc problema cât de curând. 

La televizor nu mă uit cu prea mare interes. Dar aş vrea să reiau nişte seriale pe care le-am cam rărit în ultima vreme. 

Pentru aventuri din bucătărie, accesaţi Facebook. În seara asta vreau să rămân la legume şi pui.

Dilema fericirii

Începe să mă amuze trendul citirii şi învăţării fericirii de prin cărţi. S-au umplut librăriile online - că librărie din aceea cu miros de carte nu prea mai există pe aici prin zonă - cu cărţi care ne învaţă să fim fericiţi. Mai nou, şi o farmacie vrea să ne înveţe să fim fericiţi. Toată lumea a descoperit că fericirea costă şi s-au găsit deja oamenii care să facă bani vânzând reţeta fericirii. Amuzant, tragic, tragi-comic?

Florin a învăţat vineri la ora de Dezvoltare personală despre fericire şi a ajuns el la concluzia că e fericit atunci când se joacă şi nefericit atunci când nu o face. I-a trebuit doar o oră ca să înţeleagă acest mecanism simplu. Nouă ne trebuie cărţi, farmacii, pastile, cred.

Eu nu sunt fericită în felul ăla din reclamele la detergent, la îngheţată sau la deodorant. Adică nu sar, nu mă arunc din bazin pe biciletă şi nu zâmbesc enigmatic în faţa camerei de luat vederi. Asta mă face cumva nefericită? Câteodată, da. Nimeni nu e în permanenţă fericit. Dar sunt fericită în felul meu şi asta pentru că am renunţat să mă mai raportez la fericirea altora.

Am început să mă gândesc la fericire în felul ăsta, după cum vă spuneam, vineri, când am primit lecţia de la Florin, un megaprofesor, recent aniversat pentru a şaptea oară.

Cum era lecţia? Fericirea e ceva simplu.

M-am gândit la asta puţin. Normal că am unele decepţii, supărări, zile proaste, haine ale căror culori îmi violează tricourile albe în maşina de spălat - că tot vorbeam de detergenţi. Dar asta nu înseamnă că sunt nefericită, ci doar că am o viaţă nemonotonă.

Fericirea nu se învaţă. Nimeni nu te poate învăţa să fii fericit. Urmând modelele fericirii celorlalţi nu vei face altceva decât să te compari. Şi atunci ai două variante ambele la fel de aducătoare de nefericire: 1. nu reuşeşti să urmezi modelul şi eşti nefericit, 2. reuşeşti să urmezi modelul şi îţi dai seama că trăieşti o viaţă care nu îţi aparţine şi iar ajungi să fii nefericit.

Fericirea ţine de voinţă, de acceptarea faptului că lumea nu creează tiparele în folosul individului. E uşor să fii nefericit, compătimit, ajutat cu sfaturi, în permanenţă protejat de prieteni şi "înţeles". E greu să fii fericit, să se uite oamenii la tine ca la un nebun, care e mulţumit cu sine deşi nu are maşina, casa sau familia ideală promovată cu toate forţele. Pentru că în viziunea celor mulţi, nu ai voie să fii fericit dacă stai într-o locuinţă închiriată, dacă nu îţi permiţi o casă de vacanţă sau dacă nu îţi place să ieşi la grătar cu prietenii. Şi exemplele pot continua.

Am văzut de curând filmul ăsta. Da, e tot o chestie comercială. Dar pentru mine acum nu contează mesajul transmis. Importantă e ideea pe care o percepe receptorul. Iar eu am înţeles de aici că fericirea se rezumă la a vrea să fii fericit, să ai planuri, să visezi la momente mai bune, să vezi paharul pe care îl ai şi abia apoi ceea ce e în el. Şi, poate, cel mai important, să nu renunţi să crezi în dreptul tău de a fi fericit.

Speriată de Apocalipsă, o elevă a fugit de acasă. Ce înţelegem de aici?

Pornesc de la faptul că aş putea să vorbesc prostii şi că fata ar putea la fel de bine să zacă pe undeva, inconştientă sau ucisă de cine ştie cine. 

Dar cum tatăl şi duhovnicul (?!) dau zvon prin presă că eleva, un copil inteligent şi muncitor de altfel, a pornit-o pe căi greşite şi a fugit de teama Apocalipsei, iau de bună această variantă mediatizată intens. 

Şi înţeleg de aici că religia e de multe ori prost înţeleasă şi că un creier exclusiv preocupat cu studiul nu are sau nu mai are puterea să îşi aleagă de unul singur o cale. Exclud varianta în care fata ştie foarte bine ce vrea la 15 ani. Ca o paranteză, vor veni o droaie de oameni încuiaţi care vor spune că e doar un copil visător pe care ei nu îl înţeleg, ca doar "altele la vârsta ei au şi copii". Ce vă mai plac extremele!!! 

Mi-e milă de biata copilă, indiferent de varianta în care a dispărut. De ce? Pentru că la 15 ani ar trebui să ai alte preocupări, nu Apocalipsa. Bine, voi religioşi extremişti, care oricum nu-mi citiţi blogul, ştiu ca pe toţi ar trebui să ne preocupe viaţa veşnică şi Judecata de apoi, dar lăsaţi-mă să cred că la 15 ani ar trebui să ai alte planuri. Şi acum ideea principală: Cum a ajuns fata asta să aibă idei din astea psihedelice? Pe bază de influenţe externe nefaste, zic eu. Copilul ăsta îşi suna mama în fiecare zi să îi spună că a ajuns la şcoală şi îşi petrecea timpul liber cu bunica la biserică. Nu avea prea mulţi prieteni. Păi de-aia, că era un copil cuminte. 

Cazurile de copii care scapă de acasă şi umplu paginile ziarelor cu crime, violuri sau sex consimţit la 14 ani ar trebui să ne dea de gândit. Dacă ei sunt nişte cauze pierdute ale sistemului, sau nişte excepţii, de fata asta inocentă ce mai puteţi spune? 

Hai să scoatem capul din nisip. Lumea se schimbă. Ne creştem copiii ca în secolul 19 şi le dăm drumul în era în care trăim. Îi protejăm de tot ce e rău pe lume, ca să dormim noi liniştiţi. Dar părinţii ăştia nu se gândesc la faptul că va veni vremea când copilul va ieşi din aria asta de siguranţă? Dacă nu ştie nimic din ce e rău pe lume, cum se va proteja el? Dar probabil că cei mai mulţi nu pot să vadă dincolo de faptul că un copil de 10 înseamnă niciun stres pentru mami si tati. 

Aflu tot din ziare că fata le-a lăsat un mesaj în care le spunea că alege viaţa monahală. Şi culmea, tot părinţii nu sunt de acord! Oameni buni, dacă fata e la mănăstire, sunteţi nişte fericiţi. Cum spuneţi acum că nu vă place calea aleasă de ea? Nu pentru o astfel de viaţă aţi îndrumat-o atâta vreme?

Ema. Pe scurt. 2

Am întârziat şi azi la şcoală. Din nou. Ca aproape în fiecare zi. Săptămâna asta am ajuns luni la timp. Cu puţin noroc, poate reuşim şi mâine, ca vineri nu cred că vom reuşi.  Ne mişcăm greu. Trezitul e de departe pe primul loc în topul lucrurilor care ne enervează. 

Am facut clătite şi alte prăjituri. El a ars plăcinta cu mere. Nu vrea să asculte nimic din ceea ce cu mare drag îl învăţ. Cum ar fi folosirea unui cuptor cu gaz care coace după o regulă numai de el ştiută şi unde eu am deja o mare experienţă în a arde aluaturile. 

A fost şi film, cu nachos şi sos de caşcaval. Eu, Frankenstein. Nu e o capodoperă. Alegeţi altul. 

Seară liniştită. Dimineaţă agitată. Câtă treabă avem! Dar are timp să îmi ia o cafea în drum spre birou. Aşa că îl iert pentru fumul din casă. Şi pentru faptul că toată dimineaţa am separat arsura de aluatul fraged. 

Ema. Pe scurt. 1

Ăsta ar fi tot un fel de jurnal. Dar nu mai sunt gândurile unei blonde. Pentru că nu mă mai vopsesc. Deocamdată. 

Deci... context extern: haos. Zăpadă pe trotuare, zăpadă în parcare şi pe strada din spatele blocului. Am deszăpezit, am fost un cetăţean responsabil. Inutil. Şi nu a mai nins de o săptămână şi mai bine.

La televizor, politică. Şi Bianca Drăguşanu. Seara mă uit la filme. Aseară a fost cu comedii romantice. 

Asta pentru că am fost doi. Când rămân singură, o dau pe seriale. Recomandări?

Pe net toate frumoase, dacă ştii unde să priveşti. În rest, opinii. Muulte. 

Context intern: linişte şi pace. Clătite, hotcakes, muffins, pat nou, mai mare, pentru două persoane. Şi perne colorate. Muuulte perne colorate. Pentru că îmi plac. 

Micul dejun a fost cu peanutbutter. Deh, Săptămâna americană la Lidl. Nu am ajuns la timp sa prind şi o pizza. Poate data viitoare. Chiar aşa, de ce sunt cărucioarele de cumpărături greu de manevrat chiar şi atunci când sunt goale?

Câteodată teme. Dictări. Teste la matematică. Asta e partea frumoasă. Partea naşpa e cu trezitul înainte de 7. Asta nu e câteodată.

Învăţ în fiecare zi câte ceva. E bine. Şi atât.