Si asa mi-a venit cheful sa scriu... acum, in prag de decembrie. Intotdeauna pentru mine incep sa se auda clopotele in perioada asta. Imi vine cheful de construit, de recladit ce am daramat, simt pofta de viata.
Decembrie inseamna pentru mine un inceput, unul magic. Ma trec fiorii cand ma gandesc la iarna, la miros de portocale si de cozonaci, la parfumul brazilor si al lumanarilor care coloreaza aerul cu iz de ciocolata sau de scortisoara. Si incep sa imi vina idei, sa imi doresc sa fac ceva nou, sa schimb lumile, pe-a mea si pe cea care ma inconjoara.
Mi se amesteca senzatiile in trup si deja astept sa ma ninga, sa ma acopere cu fulgi mari, sa tremur de frig si de placere. Mi se face dor de cartile citite demult, de prietenii pe care nu i-am mai sunat de un car de ani, de impachetat cadouri. Acum, de exemplu, mi-e dor de George si de vinul fiert de la Libraria mea, de Adi si de discutiile lungi si deocheate, de Ioana si de Raluca.
Nu am sa las ca decembrie sa treaca pe langa mine fara sa ma schimbe. Nu vreau sa ma faca mai buna, sau mai blanda, vreau doar sa isi lase amprenta peste mine, cum a facut-o dintotdeauna.
