Si-asa ne vine un chef de duca atunci cand vine primavara... Si eu m-as duce pentru ca si eu caut. Un drum, un vis, un deal, un munte. Si poate mai mult, sau poate mai putin.
Si usor, usor, se-aseaza lucrurile. Nu mai vin fire de praf sa ne deranjeze, nu ne mai bate nicio raza de soare. Cum le stie lumea asta pe toate! Cum ne da exact cat putem duce si ne ia poverile. Pentru ca lumea mea e intregul, nu sunt oamenii. Oamenii ... ei mi-ar lua tot ce-mi e mie de folos si mi-ar da poverile lor.
Universul tine cu mine azi. Nu ma lasa sa imi gasesc o cale doar pentru ca vrea sa lenevesc, sa ma caut pe mine, in eu. Sa fiu doar cu mine. O singura data, o singura zi. O sa se intoarca toate astea candva. Atunci insa primavara se va fi dus, la fel si cheful, si dorul, si visul asta melancolic si trist. Si eu voi fi uitat.
