Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt unguri, m-am gandit si mi-am intors privirea spre geam. Nu am putut insa sa nu observ ca aveau ochii rosii sa ca unul se scarpina in ureche cu cu fel de tentacula in loc de deget. M-am dat deoparte si am inceput sa ii studiez cu atentie. Am rau de inaltime si nu imi place apa, dar halucinatii de la mersul cu trenul nu am avut niciodata.
Odata cu trecerea timpului, colegii mei de compartiment s-au familiarizat cu prezenta mea si din cand in cand mai scoteau cate o antenuta, cate un picior mare si solzos ca sa se mai scarpine, sa se mai studieze... chestii din astea. Apoi am avut o senzatie de deja vu... Cu totii stiti fazele alea din Barbati in negru, in care extraterestrul se dezbraca de costumul uman si apare in toata splendoarea lui. Exact asa a fost si in tren. Am ramas ca o curca cu privirea in gol si cu zambetul ala tamp pe fata. Stiti voi, ca atunci cand o prinzi pe mama ca pune cadouri sun brad in locul Mosului. Mi-au zambit din forma lor naturala si intr-o limba romana de cocalar si-au cerut scuze, motivand lipsa aerului conditionat. Nu-i nimic, zic eu printre dinti. Faceti-va comozi... Ma uit la Star Gate si nu am ratat niciun episod din Barbati in Negru. Cei doi au ras cu lacrimi de brontozaur si si-au etalat cele 4 perechi de dinti galbeni ca uleiul de floarea soarelui. Apoi m-au intrebat daca pot sa manance. Sigur, le-am zis. Simtiti-va ca acasa, oriunde ar fi asta.
Cei doi au inceput sa manance lacom... aveau o adevarata pasiune pentru hrana de pe Pamant: Saramura de gandaci de bucatarie din conserva si salata de papadie cu sos de soia. Un deliciu, ziceu cei doi in vreme ce ma imbiau sa incerc ceva din masa lor copioasa. M-am scuzat, spunand ca sunt la dieta si ca mananc disociat. M-au crezut.
Dupa masa si-au pus costumele la loc, mi-au multumit pentru amabilitate si politete. M-au rugat apoi sa nu mai cred tot ce vad pe la televizor. Star Gate e o porcarie, mi-au zis. Noi de fapt suntem niste tipi prietenosi, iar goa`ulzii nu exista. Are insa filmul ala si partile lui bune. Cei doi au iesit zambind din compartiment. Mergeau sa savureze cate un tutun, alta delicatesa pamanteana.
Cat despre mine... M-am mai trezit din lesin cand a venit o femeie de serviciu sa curete trenul. Eram asa buimaca ca nici acum nu stiu cum am ajuns acasa si de unde a trebuit sa ma intorc.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian.

Tema, de data aceasta, a fost: "Imaginati-va o calatorie alaturi de extraterestrii".

Ce mica-i vacanta mare

Pentru rezultatele deosebite obtinute la serviciu, seful s-a oferit sa ma premieze cu o mica mare excursie in Hawaii. Voi pleca de Craciun si voi sta 4 zile. Mica vacanta, veti spune... Mare vacanta zic eu gandindu-ma la ce ma asteapta... Plaja, soare, fustita hawaiana si un pai infipt intr-un ananas prin care ma bucur eu de suc natural... Un vis... Nu fiti invidiosi, si voi puteti abera pe aceasta tema oricum si oricand in cursul zilei de azi... In plus, o sa va aduc poze si ne vom bucura impreuna de marea vacanta mica...


Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Tema de astazi, o zi in care inspiratia nu a fost de partea mea, a fost “Ce mica-i vacanta mare”.

Din nou la Scoala

Astazi m-am hotarat sa ma intorc la scoala. Nu, nu m-am inscris la master, si nici nu am dat la o a doua facultate. In primul rand ca nu am tragere de inima si, in al doilea rand, nu am bani.
Dar m-am inscris la Scoala Populara de Arte si Meserii pentru ca vreau sa invat si eu ceva concret. Bine... oarecum concret pentru ca m-am inscris la design vestimentar, dar oricum e mai mult decat nimic. In plus, am inteles ca ma invata sa cos. Cel putin asa sper ca mai mult pentru asta m-am dus.
O sa revin cu detalii cand o sa vad exact ce se face acolo si cum functioneaza aceasta forma de invatamant.

Planuri de vacanta

Am trimis de curand un CV catre o importanta publicatie nationla. Drept raspuns, acestia mi-au transmis urmatoarea sarcina ce va constitui perioada mea de proba si care va fi platita, in caz de succes, cu colosala suma de 1400 de euro. Trebuia sa imi aleg intre a petrece 2 luni la o baza lunara de una singura sau sa locuiesc la un far, undeva in largul Atlanticului. Bineinteles ca am ales farul... plaja, soare si posibilitatea de a trimite si primi mesaje o data pe saptamana prin satelit... M-am interesat rapid de transport, cazare si masa. Publicatia imi asigura toate aceste conditii: provizii de apa, mancare transport gratuit cu avionul si apoi cu un vaporas de mici dimensiuni... Raiul de pe lume, ma gandesc eu...
Cum nu trebuie sa ma preocup de partea de supravietuire, si am aflat ca baza dispune de un apartament complet utilat si mobilat, singura mea grija reala este sa imi fac bagajele... hainute, costum de baie... O sa iau ceva carti cu mine ca sa nu ma plictisesc si o gramada de coli si pixuri ca sa notez impresii din ce a citit si sa iau notite pentru articol. Bineinteles ca o sa va scriu totul pe blog la intoarcere. Apoi mai iau si acuarele, pensule si multa hartie pentru pictat... In doua luni de izolare poate descopar ca sunt o speranta a artei contemporane.
In plus, dupa ce pregatesc tot ce am scris mai sus, raman acele cateva chestii femeiesti care nu pot ramane pe afara. Adica un kilogram de ciocolata si derivate plus lista de mai jos:
1. Pasta si periuta de dinti
2. Gel de dus, spuma de baie, crema de baie
3. Sapun lichid, sapun nomal
4. Sampon, balsam, masca de par
5. Lotiune de plaja, lapte de corop After Sun
6. Crema de corp, lapte de corp, ulei
7. Crema de maini, crema de picioare
8. Ulei intaritor pentru unghii, ulei de indepartare a cuticulelor
9. Crema de zi, crema de noapte, crema antirid, masca cu miere, masca pentru indepartarea celulelor moarte
10. Tampoane
11. Perie de par
12. Benzi epilatoare
13. Crema anticelulitica, crema anti vergeturi,
14. Betisoare de urechi

Asa cum va dati seama, nu are rost sa iau cu mine produse de tip farduri, acetona, oja de unghii, fixativ samd pentru ca nu are rost sa imi incarc bagajul cu lucruri inutile. Ba chiar o sa profit de timpul petrecut singura ca sa imi las parul si pielea sa respire fara farduri si alte din astea.
In cazul in care am uitat ceva am timp pana in vara sa revizuiesc lista.
Si stati fara grija, o sa povestesc totul cand ma intorc.


Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Tema de astazi a fost: Trebuie sa participati la o misiune la o baza lunara, unde veti fi lasat singur timp de 2 luni, sau daca refuzati trebuie sa locuiti la un far, pe o insula mica, undeva în largul Atlanticului.

Maja Desnuda

Raluca mi-a imprumutat de curand o carte foarte interesanta, Maja Desnuda scrisa de Vicente Blasco Ibanez. Trebuie sa recunosc ca nu mai citisem niciodata nimic de acest autor, asa ca a fost o adevarata provocare sa descopar un nou stil, de data aceasta putin latin, din frazele caruia se simte ceva din caldura si pasiunea iberica.
Romanul are un subiect extrem de complex, dar prezentat intr-o maniera in care intelegerea sensurilor vine de la sine. Natura artistului si capacitatea acestuia de se indragosti de un trup sunt bine exprmate astfel incat cititorul nu poate condamna personajele, ci le intelege fiecare traire, fiecare sentiment si aproba fiecare gest, oricat de nebunesc.
Mariano Renovales (Maestrul) este un pictor recunoscut, un artist adevarat, controversat, admirat si criticat deopotriva, captiv intr-o societate conservatoare. Obsedat de pictura Maja Desnuda a lui Goya, pictorul are un singur mare vis neimplinit in arta: sa picteze opera vietii sale, infatisand o scena mitologica in care protagonista, dezbracata, sa reprezinte apogeul frumusetii feminine. Din pacate insa societatea inchistata in valori morale si o sotie conservatoare si cu o gelozie pasionala nu permit o astfel de manifestare artistica.
Mariano s-a casatorit cu Josephina din dragoste si i-a iubit nu doar sufletul, ci si trupul. O vedea ca pe o Maja Desnuda si nu isi dorea decat sa o convinga sa ii pozeze nud. Intr-un moment de nebunie, aceasta accepta provocarea si astfel ia nastere cel mai frumos tablou al artistului. Sotia insa distruge tabloul si odata cu acesta se sfasie si legatura profunda dintre cei doi. Nici macar nasterea fiicei lor nu mai reuseste sa refaca sentimentele pierdute. El viseaza si iubeste frumusetea feminina, nu carnal, ci artistic...Voia sa picteze frumosul cu orice chip, in vreme ce sotia lui se distanteaza, geloasa fiind pe acest sentiment bizar al artistului.
Dupa moartea Josephinei insa, Mariano redescopera frumusetea tanara a sotiei sale. Din numeroasele portrete pe care i le-a pictat de-a lungul vietii, el incearca sa recreeze un nud perfect. Chipul insa nu o mai reprezinta pe Josephina, ci pe sotia iubita si pierduta, asa cum numai artistul o vedea in sufletul sau. Trupul insemna doar niste linii neclare, pentru ca artistul nu poate picta din memorie, iar mana ii devine nesigura cu fiecare zi. Maestrul cauta cu disperare o femeie care sa ii semene sotiei decedate si cand, in final, gaseste persoana potrivita, totul se sfarseste in spiritul sau de artist... Femeia aceea nu avea sufletul Josephinei...
Finalul este abrupt. Romanul se incheie simplu, cu o radiografie in mintea artistului care priveste spre moarte, ca singura destinatie posibila, destinatie care anuleaza orice dorinta de a continua aceasta lunga calatorie a vietii.
Cu adevarat o carte deosebita, Maja Desnuda trateaza aceeasi tema a conditiei artistului, neinteles de contemporani, admirat si blamat in aceeasi masura, liber sa gandeasca dincolo de linia orizontului, dar inchistat intr-o societate mediocra. Nu poti judeca o astfel de carte, o citesti si inevitabil gandul zbora spre tainele sufletului. Si astfel, cred ca scopul autorului este atins in cea mai frumoasa maniera. Nu te obliga, nu te constrange, el fiind un simplu ghid printre trairile umane, complexe si infinite.

Maine a plouat

Azi e luni si maine a marti. Iar ieri a fost Duminica, ziua nefasta in care am gasit Masina Timpului... De fapt, e de dimensiunea unui pix din acela la un leu, cu arc, cu care nu reuseai niciodata sa scrii mai mult de doua pagini la lucrarea de control. Iti trebuiau doua ca sa fii sigur ca nu ramai in pana. trebuia sa imi dau seama dupa aspectul masinariei ca si aceasta va functiona tot cam ca pixurile acelea.
Pana mi-am dat seama la ce foloseste si cum functioneaza - nu a venit cu instructiuni - a durat cam 6 ore in care am invartit chestia aia pe toate partile. Am incercat sa scriu cu ea, sa desenez... nimic. Asa ca nu am reusit sa merg decat in viitorul foarte apropiat... Am vizitat ziua de maine. Ce bafta pe mine. M-am trezit maine tot in patul meu... Era cam 8 si jumatate. Bineinteles ca am intrat pe blog si v-am citit postarile de maine... Nu va spun dinainte, dar va garantez ca Geocer o sa aiba si maine cel mai amuzant articol. Apoi maine am mers la serviciu unde am facut cam ce fac intr-o zi obisnuita. Luati-va umbrelele pentru ca maine a plouat putin. A fost mai greu cand a trebuit sa ma intorc, pentru ca, vedeti voi, nu mai stiam unde ascunsesem masina timpului. Am gasit-o pana la urma in geanta si am venit acasa. Abia astept sa vina iar ziua de maine, ca sa vad daca functioneaza senzatia de Deja vu... Oricum o sa va citesc postarile si maine, chiar daca le-am mai citit o data.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian.

Tema de astazi a fost propusa de mine si a sunat cam asa: Imaginati-va ca ati gasit Masina Timpului. Unde ati fost si ce ati vazut?

Tema de maine

Am postat tarziu pentru ca abia acum am ajuns acasa. Imi cer scuze si sper sa nu ma pedepsiti prea rau.
Tema de maine: Imaginati-va ca ati gasit Masina Timpului. Unde ati fost si ce ati vazut?

Secretul lui Tiriac

Vinerea trecuta, pe cand ma pregateam sa plec spre Pic, pentru emisiune, a venit la redactie un curier care a intrebat de mine. Am semnat vreo 4 hartii si am primit un plic clasic, din care am scos o invitatie la o partida de vanatoare. Ati ghicit! Ion Tiriac ma invitase pe domeniul sau pentru a-mi exersa deja cunoscutele talente de vanator. Nu am mai stat pe ganduri si am acceptat invitatia. Am confirmat si iata-ma cum tot week endul am vanat printre cei mai buni vanatori din tara. Am avut un cal maro, bland pentru ca, trebuie sa recunosc nu calaresc la fel de bine cum ma pricep la vanatoare. Asta e! Nimeni nu e perfect.
Nu o sa va povestesc chiar tot pentru ca ar fi prea plictisitor, dar o sa va zic partea in care mi s-a intamplat un lucru incredibil. Desi nu a fost un lucru profesionist, la un moment dat am ramas in urma... Asa cum era de asteptat, m-am ratacit. Si cum ma plimbam eu calare prin padure, am luat urma unui cerb. Am inceput sa il urmaresc. Ne-am intalnit fata in fata. Mi-a facut cu ochiul si apoi m-a indemnat sa il urmez. Era un cerb vorbitor, prieten bun cu Ion Tiriac. De-aia si statea in partea aceea a domeniului cand era o rganizata vreo vanatoare. M-a luat pe la el prin adapost, m-a servit cu o limonada si mi-a spus sa nu mai merg la vanatoare pentru ca eu, in sinea mea, sunt o fata delicata, nu un ucigas de animale.
Am plecat buimaca si m-am intors la resedinta lui Tiriac, satula de vanatoare si convinsa ca o luasem razna. Seara, la cina, i-am povestit milionarului patania mea, iar acesta mi-a spus razand: "Si i-am zis sa stea departe de jurnalisti! Doamna, sper ca ca nu o sa ma dati acum la Can Can cum ca vorbesc cu cerbii!"
Am plecat a doua zi fara prea multe alte comentarii. Bineinteles ca nu am zis nimic nimanui si sper ca nu o sa spuneti nici voi nimanui secretul lui Ion Tiriac.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Tema de azi a fost: Imaginati-va ca ati fost invitati sa participati la un concurs pentru a va dovedi talentul in ale vanatului si pescuitului.Vreau sa descrieti perticiparea voastra la acel eveniment,si eventual rezultatele obtinute(vanat sau pescuit)

Visul unei nopti de toamna ...

Dragii mei,
Va scriu de la Vila Florica, resedinta mea proprie si personala, atunci cand stau pe acasa. Bine, daca acasa ar insemna acolo unde detin o proprietate, ar trebui sa numesc acasa locuri de pe 3 continente. In fine, nu vreau sa va plictisesc cu detalii imobiliare. Pentru mine acasa inseamna tot aici, in Arges. Trebuie sa va anunt inca de la inceput ca afacerile imi merg in continuare foarte bine. Stiti unde, la firma mea, de fapt o corporatie multinationala care aprovizioneaza cu petrol unele dintre cele mai importante state ale lumii.
Stiti ca voi ramaneti in continuare prietenii mei cei mai dragi pentru ca sunteti oameni adevarati si nu v-ati inghesuit sa imi cereti bani asa cum au facut altii dupa ce au aflat ca am prins pestisorul de aur. Si aici stiti voi la cine ma refer. Asa cum era de asteptat am facut pace cu primarul dupa ce am prins pestisorul tocmai intr-o baltoaca din cele care se faceau pe centru printre pavelele puse prost. Spun se faceau pentru ca am schimbat pe cheltuiala mea intreg centrul.
Nu mai stiti intamplarea? L-am gasit zbatandu-se intr-o zi ploioasa intr-o baltoaca murdara si rece. Venise din lumea basmelor sa vada si el Fantana noastra cantatoare dar aterizase gresit. Sarmana vietate. L-am dus la Fantana si apoi mi-a indeplinit traditionalele trei dorinte.
Acum ca v-am improspatat memoria o sa revin la relatarea despre mine si ale mele. Cum ziceam, am facut pace cu primarul, ma pretuieste nespus de cand a aflat ca sunt in top 50 bogati ai lumii. Asa cum stiti, abia m-am intors dintr-o insula in Pacific unde am facut un reportaj pe cinste. (Am revenit la vechea mea pasiune si imi ocup timpul liber facand reportaje pentru arges TV, televiziune pe care am achizitionat-o a doua zi dupa imbogatire.) Acum fiecare emisiune de reportaj este o aventura exotica, relaxare, munca si pasiune. Ce sa zic! Frumoasa viata mai am de la o vreme.
Nu pot sa mai stau mult la laptopul meu batut cu diamante. Sotul meu a achizitionat de curand clubul Steaua si trebuie sa plece la meci. Nu pot sa nu imi iau la revedere. Apoi trebuie sa ma pregatesc. Diseara iau cina cu Alteta Sa Regala, Regele Mihai al Romaniei si cu ilustra Sa familie. Am si obligatii, nu numai privilegii. Punem la cale un complot prin care sa scoatem coruptia din tara si sa redam oamenilor speranta si increderea in clasa politica.
Nu uitati ca saptamana viitoare sunteti toti invitati sa mergem la o mica plimbare. Iahtul este pregatit, am cumparat biletele de avion. Nu va luati laptopurile. V-am cumparat eu cate unul nou la fiecare.




Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian.
Tema de azi a fost "Ai prins peștișorul de aur. Ce ai de povestit?"

Elena ... a bad choice

Stimate amice,
Iti scriu aceste randuri la cerere pentru a-mi exprima opinia in legatura cu mult controversata si discutata chestiune intitulata "Elena Udrea". Asa cum bine iti poti da seama, eu pe aceasta duduie nu am cunoscut-o personal (nu frecventam aceleasi cercuri), dar am auzit vorbindu-se multe despre dansa si pe la gazeta si pe la televizor. In plus si internetul este plin de relatari despre sus numita.
Tot citind si recitind articole pe aceasta tema am resuit sa formulez o parere care iti marturisesc nu este nici pe departe obiectiva.
Acum stim cu totii cum e ... Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place. Ori cine e presedintele sa se impotriveasca? Nu mai e un secret pentru nimeni ca ceva exista. Nu zic ca a fost amor fierbinte, dar un simtamant acolo in fundul inimii celor doi tot a existat. Si cand esti prima amanta a tarii... te ridici cu pretentii. Au ba? N-am nimic de comentat... se stie ca o femeie trebuie sa fie doamna pe strada... sa fie si ... priceputa in pat (nu a zis nimeni in al cui asa ca nu se admit contestatii) si gospodina acasa. Ori cum Nutzi nu are timp de stat pe acasa gospodareste ba pe la TV crosetand cate un ciorapel pentru picioarele barbatului, ba dand cu mopul in scopuri electorale. Se mai imbraca si in taranca pe deasupra ca sa fie sigura ca am priceput mesajul.
Lasand ironiile femeiesti provenite din invidie, evident, mie imi place Elena Udrea. Daca ar veni la mine la usa sa imi vanda cosmetice sau chiloti tanga as cumpara cu incredere de la ea (a nu se intelege ca port astfel de piese de vestimentatie). Nu sunt insa de acord sa lasi pe mana unei doamne ca Elena Udrea ditamai ministerul si sa ii mai dai si voie sa dea cu banii ca la lautari.
Oricum, un lucru e cert. Traian i-a luat apararea in public ca orice parinte iubitor, dar i-a dat bataita la fundul gol dupa ce au plecat reporterii si opozitia. Si daca vrea sus mentionata sa ma contrazica abia astept. De mult imi doresc sa o cunosc personal. O fi fata buna saraca, dar a stricat-o anturajul. Asa e cand iti ea cate unu` mintile si in loc sa te ia de nevasta iti scoate ochii cu o fonctie tare la Minister.


Articolul de mai sus este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Daca apar manifestari neplacute nu e de la mine, e de la alegerea gresita (bad choice) a partidului.



Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Florin, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Tema de astazi, asa cum era de asteptat a fost "Elena Udrea - pro sau contra".

5 ianuarie 2010 - Iar incalzim apa...

Asa cum au prezis gurile rele asta toamna, iata-ne in plin sezon rece fara apa si fara caldura... Ca doar nu ne-am nascut toti la oras cu apa curgand din perete si calda pe deasupra. Care va sa zica... sa zicem merci ca vine si asa rece, ca altfel nu mai pridideam cu caratul de la izvor.
Dar pe cine sa doara ca nu am eu apa calda? Mai toti oamenii destepti si-au pus centrale de apartament. Eu am zis sa am incredere in primar. Si am mai semnat si contractul ala individual. Avem niste consilieri sa ne traiasca 1000 de ani in huzur si bunastare ca au si caldura, si baitza...
Dar ce tot vorbesc? Ce-mi trebuie mie apa calda? Unde fac eu baie cand in casa mea e ca in pestera? Deocamdata folosesc un calorifer electric. Cand o veni factura la curent, fac focul in centrul camerei si pun si un tuci deasupra, ca la stana... La vecina de la 3 - care e pensionara - miroase deja a ars. Probabil ca si-a rupt in bucati masa (si asa o tinea degeaba, manca doar covrigi, de mancare nu are bani) si face focul intr-o soba de metal.
Dar lasa ca trece ea iarna, trece si vara si se duce si anu` asta. Apoi iar campanie, iar locale, iar apa calda ... Poate vom avea si centrale gratis.



Acest articol este scris in cadrul concursului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Florin, Geocer, Giulia Szavo, Incertitudini, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Daca va intrebati cum suna tema data... "Sa presupunem ca pe data de 5 ianuarie 2010 Primaria orasului in care locuiti anunta falimentul firmei locale de termoficare si iminenta inchidere a caldurii si apei calde. Cum scrieti pe blog despre acest eveniment?"

Am presupus ca pot posta si eu din aceasta seara, pentru ca maine nu ajung la calculator asa devreme cum cere jocul. Ma scuzati daca am presupus gresit.

Azi fac politica

Citeam si eu prin blogurile politicienilor astazi... Aveau ceva cu Basescu. Motivul? Erau politicieini social democrati.
Din lipsa de activitate concreta m-am apucat sa rasfoiesc blogosfera politica. Asa am aflat ca Adrian Nastase vrea autostrazi - acum, ca pe vremea Domniei sale nu se putea... Traian Basescu e vinovat pentru ce se intampla in tara noastra. Asta e concluzia daca te rezumi sa citesti ce spune Nastase. Daca il asculti pe Iliescu, afli ca Basescu nu e bun de presedinte (asta am dedus si singuri dupa 5 ani de mandat). Tot fostul presedinte spune ca nici Geoana nu are experienta, dar e mai putin prost decat actualul presedinte. Adica... decat unul prost de la ei, mai bine unul aproape la fel de prost, dar sa fie de la noi din ograda.
Am renuntat apoi la blogurile politicienilor inainte sa ajung sa citesc iar despre Elena Udrea sau, si mai rau, despre Elena Basescu. Am tras singura concluzia. N-are niciunul rusine sau bun simt. E usor sa zici ca e Basescu vinovat (a nu se intelege ca ii tin partea presedintelui, am votat cu DA la referendum), dar nici social democratii sau liberalii, sau alti politicieni nu au dreptul sa arate cu degetul, mai ales daca au fost la conducere si au dat si ei cate o mana de ajutor la a aduce Romania in stadiul asta. Ca doar nu mai crede nimeni ca sistemul nostru romanesc este rezultatul a cinci ani de mandat. Eu zic ca e rezultatul a 19 ani de scheme cretine prin care unii au vrut sa adune mai mult decat ceilalti. Si cand toate acestea au venit dupa o jumatate de secol de dictatura... s-a ales praful.
Ma intreba o prietena odata ce cred ca ar trebui modificat. M-am pripit atunci si am dat cateva exemple. Acum imi dau seama ca gresesc. Nimic nu trebuie modificat. Trebuie totul daramat si construit de la zero. Si daca se poate, sa avem o clasa politica straina de pamanturile astea, pentru ca noi tot demonstram de vreo cateva mii de ani ca nu suntem in stare sa ne conducem singuri. Traim aceleasi vremuri ca in Evul Mediu: biruri pentru a plati datorii straine si biruri pentru burtile boierilor... Nu ne-am miscat deloc de cateva sute de ani pentru ca politicienii de azi tot ciocoi au ramas, spre disperarea noastra.

Poate cea mai frumoasa poveste pe care am citit-o vreodata...

Desi am mai postat pe blog ceva asemanator, revin la o veche poveste, cum spuneam si in titlu, poate cea mai frumoasa pe care am citit-o vreodata...

fragmente din Micul Print

"Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni."

"Noaptea ai sa privesti stelele. E prea mic spatiul la mine acasa ca sa iti arat unde se afla steaua mea. E mai bine asa. Steaua mea va fi pentru tine una dintre stele. Atunci, la toate stelele o sa-ti placa sa te uiti... Vor fi toate prietenele tale. Si apoi, am sa-ti fac un dar..."

"Oamenii au stele care nu sunt aceleasi. Pentru unii, care calatoresc, stelele sunt niste calauze. Pentru altii, ele nu sunt decat niste luminite. Pentru unii care sunt savanti, ele sunt niste probleme. Pentru omul meu de afaceri, ele insemnau aur. Dar toate stelele astea tac. Tu insa vei avea niste stele cum nu are nimeni..."

"Cand vei privi cerul, noaptea, deoarece eu voi locui pe una dintre ele, deoarece voi rade pe una dintre ele, va fi atunci pentru tine ca si cum ar rade toate stelele. Tu vei avea stele care stiu sa rada!"

"Si cand te vei consola (oamenii se consoleaza intotdeauna), ai sa fii bucuros ca m-ai cunoscut. Ai sa fii intotdeauna prietenul meu. Ai sa doresti sa razi cu mine. Si ai sa-ti deschizi uneori fereastra, asa, de placere... Iar prietenii tai au sa fie foarte uimiti sa te vada ca razi uitandu-te la cer. Atunci ai sa le spui "Da, pe mine stelele ma fac intotdeauna sa rad!" Iar ei au sa te creada nebun. O sa insemne ca ti-am jucat o festa..."

"O sa fie ca si cum, in loc de stele, ti-as fi dat gramajoare de clopotei care stiu sa rada... "

O promisiune se respecta

I-am promis Andreei ca o sa spun adevarul pe blog. Despre ce e vorba?
Eu merg de doua sau de trei ori pe saptamana la coafor. Tony este cel care se ocupa de parul meu. Acolo ma spala, acolo ma indrept la par - practic acolo ma coafez de fiecare data.
Dar martea si joia, cand nu ma duc la Tony, Andreea devine stilistul meu personal. Si nu pot sa ii multumesc la televizor asa cum fac cu Tony, asa ca ii multumesc pe blog. I-am promis si acum ma tin de promisiune.

Multumesc, Andreea!

Am primit un premiu :)

Mariana mi-a oferit un premiu pentru ca am lasat un comentariu pe blogul ei. Ma laud si eu, ce sa fac?
Asa arata premiul meu:

Prima zi de scoala

M-am hotarat sa particip la concursul organizat pe Cel mai nesimtit blog din Romania si sa va povestesc in cateva cuvinte cum a fost prima mea zi de scoala.

Aveam un metru si un pic pe vremea aceea - eram una dintre cele mai mici eleve din scoala - si un ghiozdan in care incapeau lejer toate caietele si manualele de clasa I. Era un ghiozdan albastru, mare si greu cat o ranita. Asa m-am dus in prima zi. Mai aveam un buchet de flori, dar nu imi amintesc de care. Stiu sigur ca aveam pentru ca nu mi-ar fi permis mama sa merg la invatatoare fara 3 flori invelite in folie cum se purta pe atunci. Am inceput scoala in `93, ceea ce nu explica urmatorul fenomen.
Mama, la sugestia bunicii de la Gorj, a infaptuit ritualul care se pare ca e vinovat ca sunt eu asa de luminata azi. A luat o bucata din lumanarea de la botez si m-a dus cu ea aprinsa pana in fata blocului. Asta ca sa se mire toti vecinii si sa nu mai am eu niciun merit. Care va sa zica notele mele bune erau de la lumanare, si nu de la neuroni. Apoi a bagat-o in geanta si am mers frumusel spre scoala.
Aveam bineinteles stilou chinezesc, desi nu mai era la moda. Toata lumea avea deja stilou cu rezerve si cu personaje Disney. Si mai aveam creion cu guma in cap, desi nu aveam voie sa folosim guma de sters si o ascutitoare care nu mergea niciodata cum trebuie.
Sa nu uit de uniforma cu patratele. Rochita si sortulet. Codite nu aveam ca am fost tunsa scurt. M-am asezat in penultima banca pe randul de la usa, desi eram mica de abia ajungeam la pupitru.
Si ca sa inchei in acelasi ton nostalgic... Invatatoarea mea purta o rochie alba ca de domnisoara de onoare si avea parul facut permanent... Adica exact asa cum cereau rigorile anilor `90.


Cine ar fi crezut? Niciodata nu mi-am dat seama cate detalii am retinut... N-au trecut decat vreo 16 ani din prima zi de scoala. Putin ar zice unii, eu zic ca destul.

Portretul lui Dorian Gray

Raluca s-a tinut de cuvant asa ca saptamana aceasta am fost ocupata cu "Portretul lui Dorian Gray", o carte interesanta despre arta, suflet si pacat.
Actiunea romanului se petrece la Londra, poate singurul loc din lume in care toata aceasta poveste ar fi fost posibila. Intr-adevar, povestea lui Dorian Gray si a minunatului sau portret este o fantezie dar dorinta ascunsa ca acest lucru sa se intample cu adevarat face aceast roman diferit.
Istoria e simpla, dar sentimentele descrise sunt extrem de complexe. Harry si Basil - primul, unul din nobilii englezi de prim rang, iar cel de-al doilea, un pictor talentat - discuta despre Dorian Gray si despre portretul sau aproape terminat. Frumusetea modelului nu lasa loc decat pentru admiratie pana la extrem si astfel cei doi vor ramane fascinati de chipul lui Dorian Gray pentru totdeauna. Dupa ce portretul este terminat, Dorian Gray rosteste cu voce tare poate cea mai nebuneasca dorinta: Sa ramana vesnic tanar si frumos, in timp ce portretul sau ar urma sa imbatraneasca.
Din pacate insa dorinta tanarului se indeplineste si de aici nicio umbra nu mai perturba chipul angelic al lui Dorian. Chinurile, dezamagirile sau moartea unei fiinte nevinovate, nimic nu lasa urme vizibile pe fata tanarului. Toate insa se prind adanc in sufletul sau si sunt redate cu mana de artist a destinului in portretul care a fost candva cea mai buna opera a lui Basil Hallward. Asa cum era de asteptat, Dorian incuie portretul si il tine departe de ochii oricui ar fi putut ghici vreodata ce taina ascunde perfectiunea chipului sau.
Dupa ani de desfrau si pacate, Dorian este acelasi tanar de o neasemuita frumusete. Tristetea lui se vede insa in chipul urat si in figura garbovita din tabloul ascuns in pod. Intreaga societate londoneza vorbeste de Dorian Gray si despre pactul sau cu diavolul. De-a lungul vietii sale tanarul a reusit sa distruga mai multe reputatii si sa aduca in pragul pierzaniei pe multi dintre tinerii de familie buna din Londra. Nicio urma de rautate nu se vede insa pe chipul angelic al lui Dorian. Chefurile din tavernele rau famate, alcoolul si drogurile nu lasa nicio urma.
Basil vine intr-o noapte pentru a-i cere socoteala lui Dorian Gray. Din vanitate, tanarul il duce pe artist in pod unde ii arata acestuia ce a ramas din frumusetea de odinioara a portretului sau. Adevarata fata a lui Dorian il lasa pe pictor mut de uimire. In timp ce isi privea cu durere opera, Basil moare ucis miseleste de pumnalul lui Dorian Gray. Din nefericire insa sirul pacatelor nu se opreste aici si inca doua morti vor mai cadea pe umerii si asa garboviti ai celui care si-a vandut sufletul pentru un chip perfect.
Deznodamantul este pe masura povestii. Un chip frumos nu poate lupta cu un suflet prea negru de la atata nesabuinta si nicio pasiune nu mai alina un suflet ratacit. Ideea ca exista undeva o dovada a constiintei sale incarcate il aduce pe Dorian Gray in pragul nebuniei. Cu furie, acesta spinteca portretul cu acelasi cutit cu care si-a omorat prietenul. A doua zi servitorii isi gasesc stapanul mort in fata portretului spintecat, care il arata pe Dorian Gray la 20 de ani. Langa pictura, statea un om garbovit, uscat si cu chip urat. L-au recunoscut pe Dorian Gray dupa inele.
Recunosc ca m-a tentat povestea. Poate ca as fi vrut sa fiu in locul lui Dorian Gray. Spun ca nu as fi cazut niciodata prada tuturor tentatiilor, dar stiu ca mi s-ar fi intamplat exact la fel. Poate si din aceasta cauza cartea mi s-a parut extrem de interesanta.

Despre copii

Şi pentru că nu v-am mai povestit de mult timp ceva nou despre emisiunea mea, vă spun că mâine vorbesc cu invitaţii mei despre pregătirea copiilor pentru noul an şcolar.
Cum îi obişnuim cu programul şi mai ales cu trezitul de dimineaţă, cum revenim la teme şi la învăţat şi multe alte lucruri utile atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, mâine la Argeş TV.
De la 17.00, bineînţeles.

Cine mai poarta Channel?

Am avut ocazia să citesc zilele trecute câteva reviste de modă. Aşa m-am pus repede la curent cu ce se mai poartă toamna asta şi am aflat ce e de făcut ca să fiu şi eu în trend. Am constatat cu stupoare că anul acesta eşti în trend dacă nu prea eşti în trend şi că de aici poţi porni spre diverse combinaţii pentru a arăta bine...
Aha, zic. Şi atunci de ce să mai cumpărăm haine noi? Ca să nu fim demodaţi... pentru că a fi la modă nu e aceeaşi cu a fi în trend... Uof! M-am prins eu pân' la coadă care e faza cu trendurile şi ce e un must have şi am decis ce am de făcut ca să fiu şi în trend, şi la modă fără să mă descotorosesc de vreo trei salarii.
Şi dacă acum veţi spune că mă procup de frivolităţi şi că moda nu îi şade bine unei fete faine aşa ca mine, ţin să vă contrazic. Multă vreme am crezut că moda e doar o fitză şi că e suficientă o reîmprospătare de garderobă pe principiul nu contează ce se poartă, important e să vină bine. Mai nou mi-am revizuit acest principiu şi am înţeles că moda chiar are o oarecare importanţă. Dacă vrei să demonstrezi ceva, nu e neapărat nevoie să fii antitrenduri.
A! Şi nu trebuie să te îmbraci de la Paris ca să fii la modă. E suficient doar să ştii ce se vinde acolo.
Deja cititorii mei sunt plictisiţi de subiect :) Vă las... Mă duc să caut teme de discuţii mai interesante. Oricum, ma bucur că am recunoscut că de acum mă preocupă şi acest subiect.

Are cineva o idee?

Dupa concursul organizat de Raluca, mi-am dat seama ca nu am mai citit de multa vreme o carte.
Mi-ar prinde bine cateva recomandari pentru ca, in ultima vreme, nu prea mi-am dat interesul in acest domeniu.
Astept sugestii....