De ce iubim pantofii?

Cizme, ghetute, sandale, papuci, balerini... Si peste toate, troneaza pantofii! Cei mai de soi dintre toate tipurile de incaltari sunt adevarate opere de arta atunci cand vor, sau atunci cand sunt produsi de cine trebuie si, mai ales, purtati cu incredere, mandrie si eleganta.

Pantofii sunt cei care ne ajuta sa trecem peste o zi proasta... Oricine stie ca o pereche de pantofi bine asortati valoreaza mai mult decat o mie de alte accesorii. Daca sunt si comozi si ne avantajeaza, putem purta orice si tot vom fi cele mai bine vazute. Fiecare femeie are dreptul la pantofi, indiferent de pret, de marca sau de model.

Personal, ador pantofii care spun ceva. Cu sau fara tocuri inalte, cu bot patrat, ascutit sau rotund, imi plac pantofii care ies din tipare, dar care se retrag timizi pentru a iesi in evidenta doar atunci cand este neaparat nevoie. Multi nu ma inteleg cand fac un capat de tara pentru o pereche de pantofi... dar nu era chiar orice pereche... niste pantofi rosii, cu tocuri foarte inalte si nerusinat de lacuiti. Un vis, ce sa mai ! Erau aproape perfecti. Pana si tocurile erau imbracate, asa cum le sade bine unor pantofi care se respecta. Suspin chiar si acum cand ma gandesc la ei si privesc cu jind in vitrina magazinului cand ii vad. Pacat ca sunt cu doua marimi mai mari decat aceia care mi s-ar potrivi mie. Cu toate astea, inca iubesc pantofii desi ma mai dezamagesc din cand in cand...

Ca sa trec peste asta, m-am decis sa caut balerini... pantofii nu sunt pentru mine sezonul asta. Poate la toamna.

Fericiti cei saraci cu duhul

Nu stiu cat de fericiti mai sunt, ca sa fiu sincera. De ce spun asta?
Mai acum o ora, poate doua, in timp ce omoram telecomanda spre a omori si timpul si plictiseala am nimerit un moderator care vorbea despre averile nesimtite ale miliardarilor si cauta solutii pentru saracie....
Solutiile sunt multiple, le-au descoperit toti acei oameni care asteapta sa le vina ajutorul social, toate acele femei care pleaca in Franta la cersit sau, mai rau, isi trimit copiii sa o faca. Nu contest ca sunt oameni fara loc de munca, nu contest ca sunt oameni saraci si neputinciosi care traiesc de pe o zi pe alta, dar sunt mai mult ca sigura ca pe langa acestia, mai traiesc si o droaie de lenesi, o droaie de paraziti care n-au bani de paine si mananca terci ca sa stranga ceva parale pentru o bere sambata la discoteca din sat.
Nu am inteles insa de ce erau invitati in platou vreo trei miliardari, cu conturi frumusele in moneda europeana. Cum puteau ei sa rezolve problema? Nu inteleg cum vede presa numai fraude si smecherii. Nimeni nu vede ca miliardarul X e de dimineata si pana tarziu in noapte la birou - nu neaparat razand la secretare, cum ar scrie revistele de scandal.
Luand cateva exemple concrete. Nu i-am citit biografia lui Tiriac, dar toata lumea stie ca a facut bani din sport. Nu toata lumea are talent pentru tenis, dar trebuie sa fii cel putin tampit ca sa crezi ca milioanele sus numitului au picat din cer. La fel si pentru Nastase sau orice alt sportiv. O alta categorie ar fi oamenii de afaceri, care au furat de au stins, dupa cum ar zice unii doar pentru ca ei nu se plimba in masini de 70 de mii de euro. Nu zice nimeni ca au fost corecti pana in panzele albe si nici nu ma declar avocata miliardarilor, dar un oarecare risc si-au asumat si au castigat. Prea mult, ar zice unii. Eu zic ca e doar direct proportional cu riscul.
Revenind la ideea de la care am pornit, ma doare in cot de cum au facut ei primul milion. Subliniez doar faptul ca si-au asumat un risc, sacrificiu pe care oricine l-ar fi putut face atunci, cand a inceput ascensiunea - in cele mai multe cazuri dupa `90.
PS: Acest articol nu face nicio referire la politicienii corupti care au bagat mainile pana la umar in vistieria statului. Ei nu sunt oameni de afaceri, ci niste afaceri proaste ale cetatenilor, afaceri care au mers pe pierdere pentru cei care si-au asumat riscul pentru ele. Macar atat sa invatam de la miliardari. Sa investim in scopul obtinerii de profit. Daca nu avem bani, sa investim voturi. Becali, de exemplu, nu ar investi niciodata in ceva cu care a luat tzapa o data. Romanii carcotasi care isi dau coate si il acuza ca fura, voteaza aceiasi idioti dupa fiecare campanie. D`aia n-are ursul coada si Romania cetateni multumiti.

Despre ceea ce urmează

Încă puţin şi vine... e după colţ, aşteaptă.... Cum cine? Campania electorală, minunat prilej de a vedea şi noi cine ne reprezintă interesele. Pre-campania a început de ceva vreme... cu scrisori către cetăţeni, cu declaraţii prin presa locală, cu acuzaţii la adresa unora, cu răspunsuri pe măsură din partea celorlalţi... Şi toate lasă un iz de "va urma" la final, ca şi cum aceasta ar fi doar o avampremieră la adevăratul razboi ce e pe cale să înceapă. Lupta se duce pe trei fronturi: Unul urmăreşte să scoată în primplan realizările partidului, ale primarului, ale nu mai ştiu eu cui... Noi am mărit pensiile, noi am adus autobuze, noi suntem băieţii buni. Pe de altă parte, trebuie să se dea cu noroi în adversari... Ăia fură, ceilalţi sunt corupţi, unii sunt cercetaţi de DNA (nu că şi cei ce acuză nu ar fi la fel de murdari şi de răi, dar gunoiul din gradina altuia miroase mai puternic). Al treilea front se află undeva în spatele cortinei, jocuri de culise, unde presa nu are cum să intre pentru că nu poate dovedi interesul public. Despre acest joc de culise nu ştim mare lucru, intuim, ne dăm cu părerea, poate avem dreptate, poate nu...
Mizeria este însă cuvântul de ordine. Fiecare vrea să prindă o felie mai mare de tort pe care să o mănânce sub ubrela Puterii. Şi după ce îşi papă cuminţei prăjitura, în linişte, bineînţeles, stau frumuşel "să li se aşeze", nu cumva să facă indigestie. Şi durează de obicei siesta asta cam cât un mandat. Se mai opintesc puţin către finalul mandatului... mai pun o fântână arteziană, mai repară un drum, mai fac planul de o parcare şi ţes câte o strategie electorală de toată frumuseţea.
Ce face electoratul? Aşteaptă... să-i pice para mălăiaţă de undeva din cer... la urne se duc din ce în ce mai puţini pentru că doar câţiva mai speră să se schimbe ceva în acest scenriu.
Eu? Aştept să se reformeze complet clasa politică. Şi acest lucru se va întâmpla peste 20 de ani, când muţi dintre actualii politicieni vor fi bătrâni, sau bolnavi, sau nu vor mai fi deloc. Singurul pericol este acela ca şi tinerii să urmeze exemplul acestor vulpi bătrâne si experimentate. Atunci chiar că nu mai e scăpare pentru politica românească. Am totuşi răbdare şi aştept să văd ce va mai fi. Între timp, mai cometez de una, de alta... să îmi treacă vremea mai repede, să vină campania, să mă amuz de unele, să mă las uimită de altele şi să ma scârbească majoritatea.

INCREDIBIL!

...Dar adevarat:) Am scapat de maxi taxi...
S-a dus cursa contra cronometru pe bulevard, s-a terminat cu soferii sictiriti si cu manelele... Unu` azi in statie plangea de zor dupa maxi taxi. Motivul? Casa de bilete era pe trotuarul celalalt... Vai de nenea saracu`! Ce mai conteaza acum ca traversezi strada pentru un bilet? Macar stii ca nu l-ai platit degeaba, il vezi! Da, dragii mei, n-ai sa platesti biletul de autobuz pentru ca acesta sa ramana la sofer iar tu sa ramai cu ochii in soare. E un avantaj, nu?
Si daca nu vrei sa cumperi bilet in fiecare zi, fa-ti abonament... sau, mai mishto, mergi cu nasu` ... Sunt convinsa ca nu ar fi prima data.
Si eu am mers fara bilet cu autobuzul. Ups! mi-a scapat... Sper ca nu ma amendeaza nimeni. Oricum a fost mai acum vreo doi ani, asa ca... Acum mi-am cumparat bilete, am fost fetita cuminte de bucurie ca nu mai merg cu maxi taxi. O sa ma intrebati de ce nu mergeam si inainte cu autobuzul... Foarte simplu: niciodata nu ajungeau la timp, dar acum sunt mai dese, si mai frumoase.... sunt noi! Simteai misrosul de vopsea proaspata... si a mai fost ceva... au venit inainte de campanie... Unde e placerea? Abia astept sa il aud pe edilul nostru cum le foloseste ca argument in fata electoratului... Oare l-o crede cineva?