Reportaj

Pentru reportajul de saptamana aceasta, am mers la Biserica Domneasca din Curtea de Arges. Ce-ar mai fi de spus, poate vreti sa intrebati. Toata lumea stie ce si cum, de unde e, cat e de veche si cat e de valoroasa.
Lasati, lasati, ca mai sunt si ignoranti pe lumea asta care habar nu au ce e acolo...
Am mai avut insa un motiv. Episcopia si Primaria din Curtea de Arges se lupta in instanta pentru acest monument istoric. De ce? O sa aflati diseara, de la 6 si putin, pe Phoenix Tv.
Veti vedea cui ii pasa cu adevarat de acest loc si cine e interesat numai de obtinerea unor acte de proprietate.


Update: un rezumat al reportajului a facut George.

Baletul Mecanic

Baletul Mecanic - Cezar Petrescu

Sacrificiul suprem atrage ura. Si cand ura devine o entitate de sine statatoare, geniul omului devine perfectiunea sentimentelor negative.

Cursul vietii este doar o reprezentatie, mai buna sau mai proasta, dupa posibilitati. Oamenii, niste actori. Fiinte fara vlaga, uneori fara dorinte sau ambitii. Simpli dansatori intr-un urias balet in care unii, mai isteti, targ toate sforile.
Dan este un tanar de bani gata care nu a facut niciodata nimic cu viata lui. Aflat in strainatate, o cunoaste pe Angela cu ochi de azur, o femeie frumoasa pentru care face o pasiune mistuitoare. Avertismentele care o vizau pe Angela nu au avut niciun efect asupra tanarului si necoptului rentier si acesta reuseste sa intre intr-un anturaj periculos, care ii toaca toata averea si il lasa pe drumuri. Angela moare, dupa ce recunoaste ca nu l-a iubit niciodata si ca toata aceasta increngatura de relatii de prietenie a fost atent gandita de catre unul dintre amicii sai, Eliazar.
Eliazar, de altfel, este personajul cheie al romanului. Intruchiparea unui sentiment de ura izvorat dintr-un sacrificiu suprem pentru femeia iubita, acest personaj este raul absolut. Strateg desavarsit, Eliazar este un geniu nu doar in biologie sau matematica, ci si in arta de a face rau. Iubeste mizeria umana si colectioneaza articolele din ziare care ilustreaza cele mai de jos manifestari ale umanitatii. Traieste cu pasiune crima, razbunarea, incestul sau violul si studiaza cu atentie fiecare etapa a pierderii lui Dan in hatisurile tesute cu maiestrie de el si de camarazii sai de rautati.
Noaptea in care totul se destrama este cea in care Angela moare si este razbunata de fratele ei, o matahala, tot numai instinct si sclipire. Un om care incearca din rasputeri sa iasa de sub panzele de paianjen ale lui Eliazar, dar care este tras cu brutalitate inapoi in noroi de catre fostii sai camarazi.
Dupa ce o pierde pe Angela, Dan ramane singur si sarac. Vagabond de Bucuresti, traieste de la o zi la alta si doarme in subsoluri. Norocul ii surade si este angajat de un individ care isi spune siesi Coppelius. Acest personaj enigmatic ramane o mare necunoscuta a romanului de la prima aparitie si pana cand isi da ultima suflare. Coppelius este un Eliazar fara pic de rautate. Geniu, manuieste la fel de bine arcusul viorii si cheia franceza si uimeste pe toata lumea prin simplitatea de care da dovada. Angajeaza opt oameni, toti la fel de nenorociti ca si Dan pentru a pune in aplicare o idee mareata: un balet mecanic, in care toate marile sentimente ale lumii sunt doar niste androizi.
Treaba merge ca pe roate. Dan se casatoreste cu Ludmila, croitoreasa care trebuia sa imbrace papusile din balet, iar restul angajatilor reusesc sa devina toti oameni de isprava.
Feeria se rupe insa atunci cand Coppelius le da androizilor chipuri. Spre uimirea lui Dan, Puritatea are chipul Angelei, Forta elementara are chipul lui Bibia, fratele ucigas, iar Ura este insusi Eliazar. Lucruri stranii incep sa se petreaca in atelier si toti isi ies din minti, ca si cum papusile ar fi scos la iveala tot ceea ce e mai rau in om.
Finalul este doar incheierea grandioasa a unui act dintr-un mare balet al lumii. Dan si sotia lui , Ludmila, sunt atacati de papusile mecanice, sub ochii lui Coppelius. Dan o arunca pe Ludmila in fata ciocanului lui Bibia pentru a salva chipul de gheata al Angelei. Papusile, coordonate de ura suprema a lui Eliazar, isi omoara creatorul, in timp ce Dan fuge fara sa se uite inapoi si revine la viata mizera.
Baletul Mecanic este o carte bine scrisa. Atat de bine incat, actiunea, desi putin romantica, putin fantastica, putin realista, reuseste sa transmita un mesaj: Totul se repeta, ciclurile sunt intotdeauna aceleasi. Oamenii puternici nu sunt aceia care detin controlul, dar oamenii care detin controlul inving intotdeauna.

Dileme

Mi-e teama de necunoscut, mai mult decat mi-e teama de mine insami. Si de mine mi-este foarte frica... Poate ca m-am obisnuit cu obisnuinta. Zile rele, zile bune, ne obisnuim cu ele si gata. Nu mai vrem schimbare. Si cand nu mai poti ramane in cuibul asta al monotoniei trebuie sa schimbi ceva. Si aici vine necunoscutul, cu tentaculele sale lipicioase. Si gata buna dispozitie, si gata cu zambetul tamp de pe fata. Incepe stresul si necunoscutul devine un mare hau. E ca atunci cand vrei sa evadezi din colivie. Si cand, in sfarsit, ai reusit sa deschizi lacatul, stai cu ochii ficsi in pragul portitei si te gandesti ca, fiind atat de preocupat cu evadarea, ai uitat sa te intrebi unde vei merge cand vei iesi dintre gratii...
Sa zbori, sa nu zbori. Cine poate sa dea raspunsul corect? Nimeni. In teama asta a incertitudinii si a nesigurantei nimeni nu mai aude decat propriul tremur puternic al mintii. Pana la urma, teama nu vine din trup, ci de la minte. Acolo se inradacineaza acest proces al mustrarilor de constiinta aparute inaintea faptelor.
Nesiguranta? De unde o capat? Dar siguranta? Cine mi-o insufla, cand mintea mea e prea ocupata sa se teama de necunoscut?

Premiu

Cei care ma citesc mai des, stiu ca imi plac la nebunie premiile. Mai ales ca azi am primit unul de la Alina, si asta ma face de doua ori mai fericita.
Deci - ca sa nu zic Pai - acum, dupa ce am primit premiul, trebuie sa si prestez ceva ca sa il merit. Cu copy si Paste ...

Iată cele cinci îndatoriri ale premianţilor:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Pasul 0... pune regulile pe blog. Bifat.
Faza 1. Cei cinci care vor lua premiu de la mine: Raluca, Andreea, George, Ioana si Andrei.
Faza 2. Am pus linkuri, am lasat commenturi..
Faza 3... in desfasurare... Habar nu am cum sa ma trec acolo pe lista...:P

Clubul bloggerilor

PROCES VERBAL

Ne-am reunit de data aceasta in jurul Oanei, care nu a mai fost nasa, in puii ei, dar a fost la fel de placuta ca intotdeauna.
Eu am ajuns tocmai la timp sa ma pun in fata masinii ei. Ce sa-i faci! Nu a avut timp sa se faca cum ca ma loveste. Cineva astepta ca Oana sa-si mute masina ca sa intre intr-o curte. Asa e cand parchezi in fata portii.
In rest, lume putina. Raluca a fost bolnava, numai ca eu am aflat asta abia cand am ajuns acasa (imi uitasem telefonul). Ioana si Dan, la fel de veseli ca intotdeauna. Canguru` are poza noua (Oana zice ca seamana mai mult cu un sobolan, dar e de inteles... La ce imaginatie are! ) ...
Iar George... Ehh, George. Ca de obicei, mi-a pus in pahar mai mult vin decat am eu voie sa beau. Ma mir ca am ajuns singura acasa. I-am mai luat un calendar si cred ca i-am mai lasat si ceva din nota mea de plata la schimb.
La capitolul literatura, n-am discutat decat despre cartea Oanei (care ar fi trebuit sa apara) si am dezbatut teme diverse legate de bloguri, edituri proprietate personala, telefoane mobile, muzica, masini. Ce sa mai! O modalitate excelenta de a petrece o seara de vineri printre prieteni.
George nu ne-a recitat din Eminescu, dar am binevoit sa dezbatem putin si pe marginea acestui subiect. Tema de la Dan: cum arata blogul ideal. Deadline: luni (nu am retinut ora). Ce citim? Cred ca a ramas tema de data trecuta. Noi ne reintalnim peste doua saptamani la fel de veseli.

Poze nu sunt. A lipsit Raluca...

15 ianuarie

Am mai pus pe aici si cu alte ocazii fragmente din poezii. O sa fac la fel si astazi.

....
Din tronul lui de piatră bătrânul preot vede
Şi-n vânturi el ridică adâncul glas de-aramă,
Pe soare să-l oprească el noaptea o recheamă,
Furtunelor dă zborul, pământul de-l distramă...
Târziu! căci faptul zilei în slavă se răpede!

Porneşte vijelia adâncu-i cânt de jale,
Când ei soseau alături pe cai încremeniţi,
Cu genele lăsate pe ochi păinjeniţi -
Frumoşi erau şi astfel de moarte logodiţi -
Şi-n două laturi templul deschise-a lui portale.

Călări ei intră-nuntru şi porţile recad;
Pe veci pieriră-n noaptea măreţului mormânt.
În sunete din urmă pătrunde-n fire cânt,
Jelind-o pe crăiasa cu chip frumos şi sfânt,
Pe-Arald, copilul rege al codrilor de brad.

Bătrânu-şi pleacă geana şi iar rămâne orb,
Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreună,
El numără în gându-i şi anii îi adună,
Ca o poveste-uitată Arald în minte-i sună,
Şi peste capu-i zboară un alb ş-un negru corb.

Pe jilţul lui de piatră înţepeneşte drept
Cu cârja lui cea veche preotul cel păgân,
Şi veacuri înainte el şede-uitat, bătrân,
În plete-i creşte muşchiul şi muşchi pe a lui sân,
Barba-n pământ i-ajunge şi genele în piept.


Stiu ca am mai pus poezia asta pe blog, dar imi place prea mult...

Simion Cristian ...

Simion Cristian este inginer sau contabil (de fapt, cred ca e inginer, dar ar fi putut fi si contabil)... A luat toate examenele in facultate si nu lipsea niciodata de la laboratoare. Pun pariu ca are o agenda frumoasa, cu copertele din piele maro... Acolo totul este trecut in cea mai mare ordine si niciodata nu scrie nimic pe doua randuri... Probabil ca si acasa are un birou in perfecta ordine si iti poate spune cu exactitate unde se afla fiecare agrafa de birou din sertar.
Asta imi sugereaza blogul lui Simion Cristian. Ordine, disciplina, rigurozitate, adica exact ceea ce nu am eu. Va dati seama ca aceste lucruri imi provoaca un usor sentiment de invidie... constructiva, bineinteles. Imi place stilul sau concis, imi plac frazele bine gandite si ma bucur ca imi ia apararea atunci cand George ma cearta ca nu scriu mai des.
Cam atat pentru azi... Nu pot sa mai critic pe nimeni. Gata!

N-aveti si un leac pentru lene, doamna doctor?

Cam asa s-ar traduce chiulul meu de ieri. Dar marturisesc ca m-am gandit toata ziua la ce sa scriu.
De fapt, mi-e greu sa vorbesc despre blogul Si la vara cald... Il citesc in fiecare zi de cand a inceput jocul lui George si imi place la nebunie. Este locul placerilor intelectuale nerusinate... cand citesti acest blog, te simti ca atunci cand iti auzi neuronii fredonand un cantecel vesel...Pentru ca are de toate, si pe langa asta a mai aterizat in peisaj si o geanta de doctor... ce pot sa zic? It`s hard to be a woman.
Imi place melami la nebunie. Ce sa mai! Ma declar fan inrait al blogului ei proaspat ca o dimineata de vara... la rasarit, pana sa se ia roua de pe firul ierbii. Aici nu trebuie sa intri decat descaltat de prejudecati, ca sa poti simti si intelege.
Despre aspectul blogului... Asa cum zicea si Alina, este exact asa cum trebuie. Daca e sa gasesc si o parte negativa... Doctore, sper ca nu iti place sa prescrii injectii, nu-i asa? Ca mie mi-este tare frica de ace...

Rappa_ru ... cu doi p si liniutza jos...

Rappa_ru ... Numele acesta pe care si l-a ales Andrei nu imi spune mare lucru si oricum nu sugereaza cu nimic continutul blogului.
Blogul Find yourself again este insa intr-adevar un loc al regasirii. L-am citit prima data in cadrul concursului de aberatii (Traiasca George!) si de atunci am revenit de fiecare data cu mare placere. Nu pot insa sa zabovesc prea mult. Posatrile sunt in general lungi, iar eu ma confrunt cu deja impamantenita problema a lipsei de timp. Stiti voi, maxim de informatie cu minim de cuvinte.
Un blog prea matur pentru varsta autorului. Asa as descrie in cateva cuvinte blogul Find Yourself Again. Mi-ar placea sa citesc mai multe lucruri din viata lui Andrei, pentru ca anii de liceu sunt intr-adevar o parte frumoasa a vietii si as fi curioasa sa vad cum traieste el aceasta perioada.
Gata cu continutul. Blogul arata foarte bine, cel putin din punctul meu de vedere. Imi place combinatia de culori. Ma relaxeaza. Ma enerveaza insa ca eu nu stiu cum sa fac ceva asemanator si la mine pe blog. Oare cum face pasarile acelea sa zboare?

Si ca o bilutza alba in plus, si mie imi placea Bitza pe vremea cand eram la liceu.

(Cata) Logatu` de azi

Astazi il critic pe Logatu. Pe mine nu ma intereseaza ca scoate bani din blog (poate imi spune si mie cum se face, ca eu tot nu am inteles, desi mi-a explicat si George odata). In general trec rar de tot pe la el pentru ca nu am timp...nu e o scuza. Totusi, citesc mai multe articole cand intru pentru ca majoritatea sunt scurte si exprima cel mult doua idei. Se vede ca se gandeste cateva ore buna la ce sa scrie, dar trebuie sa posteze in cateva minute. Mie imi place stilul asta extrem de scurt, desi cateodata eu nu pot sa ma abtin. Cei care ma cunosc stiu ca vorbesc mult.
Revenind, ca iar ma cearta George ca deviez de la critica. Nu imi place aspectul blogului. Mult prea multe linkuri. Cateodata ma pierd definitiv. Si... imi plac lucrurile simple. Cand simplul devine insa prea simplu, da impresia de gol. Blogul lui Logatu imi seamana cu o camera perfect finisata, dar in care nu exista decat un pat si un scaun. Cred ca ii lipseste acel ceva care sa creeze atmosfera.
In rest, un blog interesant. Apreciez ca autorul ma urmareste pe la toate emisiunile in care ma fac eu de ras. Nu inteleg insa ce are cu pantofii mei preferati?

Critica... de Bucuresti

Citesc Blogul de Bucuresti cam o data la doua saptamani. Si atunci petrec vreo 30 de minute tot parcurgand diferite articole mai vechi sau mai noi. Pe unele le citesc chiar si de doua - trei ori, pentru ca imi plac anumite idei promovate aici. Uneori ma amuz (atunci cand recitesc aberatiile, dar si cand ma uit in farfuria aia din ziua pestelui, dar care - paradoxal - nu are peste), alteori imi pun semne de intrebare... Dar starea generala este una de relaxare totala pentru ca Iulia stie sa te destinda.
Blogul de Bucuresti nu este unul poetic sau melancolic. Cateodata este prea incurcat in "meandrele concretului" as spune. Dar e bine sa ne trezeasca si pe noi cineva la realitate. Macar din cand in cand. Iulia are multe de spus, dar o face numai si numai cand vrea ea. In plus, pare sa fie extrem de atenta la continut. De multe ori tinde sa exagereze putin cu aceasta vesnica preocupare: temele promovate pe blog. Partea buna etse ca intotdeauna vom avea aici articole interesante, de la care poti porni o "discutie". Cel mai mult imi place insa ca este pasionata de gimnastica. Nu stiu de, dar imi place.

Astept o noua serie de aberatii cu tema, pentru ca Iulia s-a dovedit a fi foarte talentata.

Critici colorate

Pe Julie nu o citesc in fiecare zi, recunosc. Nu am timp pe cat as vrea, iar pentru postarile ei trebuie sa cam fii pregatit sufleteste. Este intr-adevar un blog al inimioarelor colorate. Parca patrunzi pe un alt taram. Fantezie, basm, zane si fluturasi. Daca exista un blog al lucrurilor frumoase, atunci acela este blogul lui Julie.
O citeam mai mult cand aberam pe o tema data. E asa plina de imaginatie, ca iti vine sa ii trimiti cate o felicitare dupa fiecare poveste.
Desi nu sunt un fan inrait al blogului, ma binedispune de fiecare data cand o citesc. Cred ca e bine ca sunt si astfel de pagini in blogosfera. Asa ne refugiem si noi cateodata. Sau, si mai bine, acolo ne sunt impartasite toate bucuriile. E intr-adevar un loc pentru inimi ...

PS: vizitati si colectia de cercei hand made...

Restanta pusa pe glume

Am intarziat cu critica la adresa lui George... Sa zic de bine, sa zic adevarul? Nu stiu daca am curaj. Risc sa raman fara blog, sa ma ia SRI-ul pe sus si sa ma arunce in vreun beci si acolo sa ma tina pe paine si apa. Intre noi fie vorba, nu ar fi rau, ca si asa am nevoie sa mai dau jos vreo 2 kilograme.
Acum ca v-ati lamurit cum e George, sa revenim la blogul lui, acolo unde o sa gasim ideile si opiniile unui barbat trecut prin viata (a nu se citi batran sau in varsta), ale unui om cu experienta care are intr-adevar ceva de zis.
Imi place blogul lui George pentru ca nu e niciodata la fel. Nu poti prezice azi despre ce vei citi maine si de aceea cititorii lui fideli intra pe pagina personala nu gandindu-se la ceea ce au de spus, ci la ceea ce a mai scris Geocer pe blog. Are de toate, de la misterele cotidiene (ce masina e aceea care umbla camuflata pe drumurile din Arges, sau De ce merg femeile impreuna la baie) si pana la povestirile amicilor sai francezi. In plus, are idei originale si organizeaza cele mai trasnite concursuri si jocuri bloggeristice. Cu alte cuvinte, nu se implica doar in realizarea blogului personal, ci cauta sa ne tina pe toti in priza.
Pentru cei care au vazut Ratatouille, comparatia mea e destul de usor de inteles. Blogul lui George este exact ca "ratatouille": un ghiveci de legume frantuzesc care iti trezeste insa cele mai frumoase sentimente. Si, asa cum se intampla si in film, criticul este cel mai impresionat dintre toti. George este poate unul dintre bloggerii maturi din Arges din toate punctele de vedere. Este insa mai tanar decat multi dintre noi. Nu poti sa il critici pe acest tip serios, dar pus pe glume (poate numai daca te numesti Ioana) si asta pentru ca postarile sale acopera domenii atat de diferite, incat multumeste pe toata lumea.
Si culmea, se mai pricepe si la vinuri. Pacat ca este foarte exclusivist atunci cand se hotaraste sa le si imparta cu cineva. (ultima remarca a fost o gluma si trebuie tratata ca atare)


Si in timp ce citea aceste randuri, George stinse un LM rosu ajuns la jumatate. Nu mai fumase de la acea intalnire a bloggerilor la care imprumutase acest obicei de la Oana. Ce porcarie! Pana la urma ce-i pasa lui daca pustii astia scriau despre el de bine sau de rau? Nu asta era ideea? Sa ii puna sa se critice si apoi sa ii faca sa se certe? Asa afla mai repede care se drogheaza si ce planuri au pentru a instaura anarhia in lumea virtuala? Dar acum era randul lui si dincolo de misiunea asta, poate chiar ultima in cariera lui de informator, chiar incepuse sa ii pese. Bloggerii erau interesanti. Mai ales ca nimeni nu banuia nimic. Ideea despre George sifonarul fusese primita ca o gluma idioata. Nimeni nu il luase in seama cu adevarat.
Dosarul Emei. 4 articole in care il critica pe Pendiuc, mai are vreo 5 despre politicieni si Basescu. Nimic grav. Dar era momentul sa predea raportul. Probabil ca nimeni nu ar fi luat in seama nimic de pe blogul ala. L-a luat de pe birou, l-a cantarit, a mai citit o data fiecare post. Apoi a recitit critica. Deschise un document redactat in Exel si privi din nou spre scrumiera in care zacea de acum o jumatate de LM. "Subiectul nu prezinta pericol " a tastat repede, pe nevazute... Adevarul e ca toti erau inofensivi; chiar daca se auzeau zvonuri despre o revolutie in blogosfera pitesteana, nu acolo trebuia cautat. Auzi, ratatouille. Adica, un fel de ghiveci... Mai privi o data cuvantul pericol si apoi spre tasta Delete...

Cangurul saltaret...

Azi am ramas in urma cu critica. Si nu pentru ca stiu ca lui Canguru`ii sare mustarul repede, ci pentru ca nu am avut vreme.
Grea e viata de somer... Tre`sa fac 10 referate pana maine - contra cost,evident - pentru un elev neconstiincios. Ma plimb de la chimie la limba romana si ma asteapta si un referat despre integrala nedefinita...
Imi place blogul lui Canguru`, desi trebuie sa recunosc ca nu il citesc decat atunci cand am mai mult timp la dispozitie. Imi place ca e organizat. De multe ori insa, nu sunt de acord cu ideile sale. Asta nu inseamna ca nu ii respect opinia si modul coerent in care si-o exprima. Un blog care promite, de la un blogger gata oricand sa se ia la harta. Cred ca va face o cariera frumoasa ca si critic de bloguri.

Gata ca ma asteapta un referat groaznic despre hidrocarburile aromatice ...

Critica Irezistibila

Intre noi fie vorba, a critica blogul Alinei poate sa insemne, intr-o oarecare masura, a barfi cate ceva despre fostul sef si activitatile sale. Dar cum am numai lucruri bune de zis, sunt convinsa ca nimeni nu o sa se supere.
In prumul rand, ma bucura faptul ca Alina are blog. Asa o pot citi mereu, iar cand mi se face dor de ea, mai trag cu ochiul spre ceva Irezistibil.
Imi place stilul ei de a scrie. Scurt, dar bogat in detaliile care dau atmosfera textului. In plus, are acele poze peste care nu ai cum sa nu treci fara sa oftezi si sa ridici narile. Stiti voi, genul acela de reactie care tipa din toate incheieturile un "vreau si eu!". Imi place ca pe blogul ei intotdeauna miroase frumos. Daca nu e ceva bun de mancat, atunci e miros de brad sau o aroma fina, o urma de parfum frantuzesc . Iar pentru marul cu scortisoara, merita un 10 cu felicitari.
Si ca sa nu zica nimeni ca scriu numai de bine - Doamne, fereste! Sa zica cineva ca sunt lingusitoare - e ceva care ar putea fi si un minus pus cu creionul acolo, in catalog. (A se remarca ca nu e cu pixul, da?) Nu aliniaza randurile stanga - dreapta (adica are randuri mai lungi si randuri mai scurte). In rest, mie imi place si nu cred ca am ratat vreodata ceva din ceea ce a postat pe blog.

Pe Alina o critica toata lumea azi. Lista completa a criticilor de bloguri aici.

La Multi Ani

Gata, mi-a trecut lenea sarbatorilor. Revin cu forte proaspete.
La Multi Ani tuturor si sa avem un an mai bun!