Câteodată mă întreb de unde șocul ăsta al prietenilor mei față de faptul că gătesc.
Deși nu mă pot abține să nu spun că prietenii ar fi știut că am mai gătit și în alte etape ale vieții.
Cronologic, habar nu am când am gătit prima dată și despre ce a fost vorba. Îmi amintesc că într-o vară, probabil singura petrecută la țară la Paulina (bunica din partea tatălui, dar nu cred că i-am zis vreodată altfel decât pe nume), m-a lăsat păzind o ciorbă de fasole. M-am plictisit repede, am oprit aragazul și am zis că e gata. Dacă a fost sau nu prima dată, nu știu, la fel cum nu îmi amintesc cum a fost cu fasolea. Îmi amintesc și că făceam un soi de desert cu scop de mic dejun din felii de pâine trecute prin lapte și ouă, pe care le prăjeam și le mâncam cu zahăr. Mai fac și acum câteodată.
Cât despre ciorbă, am urât "ciorba în mod constant". Să o fac, să o mănânc, să orice. Asta nu înseamnă că nu îmi place deloc, ba da, o mănânc cu mare drag chiar, dar o dată la 2,3,4 săptămâni. În schimb îmi plac supele, deși pe multe nu știu să le fac. Mi-ar plăcea, de exemplu, să am două zile în care să experimentez o supă de ceapă până îmi iese. Nu vă gândiți vreo clipă la tradiționala supă cu găluște. Am încercat în tinerețe. Fără sare și cu niște pietre din griș prin ea.
Revenind la începuturi, nu știu deci cum și când am început. Am amintiri frumoase cu experimente pozitive din vremea când abia mă mutasem cu Florin si Alin într-o garsonieră de prin Traian. Îmi încolțise mie ideea aia cu mâncarea sănătoasă și așa mă chinuia talentul... Mâncare la aburi (varză cu chimen, sau pui, vită și legume), salate de toate felurile, orez și brânză, un festin, cel puțin pentru mine. Apoi am încercat bucătăria internațională și am descoperit cele mai frumoase arome din punctul meu de vedere, ale ghimbirului și portocalei. Am gătit multe nebunii, am învățat să fac aluaturi, să combin diverse condimente, să gătesc cu lapte, scorțișoară și șofran.
Normal că am avut numeroase eșecuri, nu au ieșit toate din prima și, mai ales, nu am ascuns faptul că sunt un dezastru în bucătărie: arsuri, tăieturi, foc de la alcoolul pus în mâncare, plus că urăsc dezordinea, deci pentru mine e destul de stresant să fac ceva care nu îmi lasă timp să spăl vasele înainte să o iau razna. De aici probabil și folclorul că nu gătesc destul dacă tot procedez ca o începătoare. NU e vina mea! Am un magnet invizibil care atrage micile accidente. Unii îl numesc karma, de exemplu, apoi îl explică la televizor și iau bani pentru asta. Dah!
Revenind. A doua mare problemă a mea în bucătărie e că nu mă dau în vânt după prăjit, mirosit, umplut casa de arome de usturoi, șamd. Deci, repede, curat și frumos mirositor. Pe românește, spun Nu chiftelelor, șnițelelor, cartofilor prăjiți, sarmalelor și alte de-astea. Nu spun că nu îmi place să le mănânc, doar că nu le gătesc. E alegerea mea să le mănânc la neamuri, nunți, botezuri și pomeni. În restul timpului, pot trăi fără ele. De aici, probabil, din nou ideea că nu gătesc. Pentru că, nu-i așa, ce e masa tradițională fără ciorbă și ceafă de porc cu usturoi și cartofi prăjiți?
Ce îmi place: fac friptură de porc cu portocale (da, știu, însemnă că nu gătesc...), pui cu ghimbir sau cu lămâie, paste cu diverse sosuri, orez cu tot felul de legume, pește, coc prăjituri și brioșe, experimentez tot felul de salate și amestecuri, și cel mai și cel mai mult mă relaxez făcând clătite. Deci, gătesc. Recunosc că sunt cel mai mare fan al rețetelor rapide, gata în 30 de minute, dar din când în când fac și chestii consumatoare de neuroni și energie, cum sunt friptura de vită, pâinea cu ciocolată sau empanadas.
Îmi plac ierburile, condimentele, sosul de soia, tofu, mâncarea care se face la cuptorul cu microunde, salatele cu ton și în general orice crește în apă. Am descoperit de curând faptul că măslinele verzi nu au gust de burete, mai nou mănânc bacon și frunze de spanac în cantitate limitată și da, mâncarea fără carne e tot mâncare.
Nu e scopul vieții mele, dar dacă tot o fac, aleg să o fac în așa fel încât să îmi și placă. Gătesc cam de 5 ori pe săptămână - am una bucată copil consumator de paste, orez și pește, care solicită mâncare în fiecare zi. Am o scuză, dar adevărul e că gătesc și pentru mine. Și nu, nu vreau să ajung bucătar (am stabilit asta trei rânduri mai sus), și nu vreau să învăț să fac ciorbă - am o rețetă, o fac de două ori pe an, îmi e suficient. Îmi place să fiu ucenicul Google și să aplic ce citesc pe niște site-uri pe care eu le consider pe aceeași lungime de undă cu mine. Adică nici prea prea, nici foarte foarte. Pentru că nu sunt nici bio maniacă, nici vegetariană, nici fan al bucătăriei tradiționale.
La fel de mult îmi place să mănânc la restaurantul turcesc, să cumpăr mâncare gata făcută de la supermarket - nimic nu se compară cu mâncarea la cazan -, să comand pizza și mi-e dor de preparatele de la AFC. Iar când nu am chef nici de ieșit, nici de gătit, fac sandvișuri. Și ce să vezi, e tot mâncare!
Portii: 16
Timp de preparare:
sub 60 minute 
