Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt unguri, m-am gandit si mi-am intors privirea spre geam. Nu am putut insa sa nu observ ca aveau ochii rosii sa ca unul se scarpina in ureche cu cu fel de tentacula in loc de deget. M-am dat deoparte si am inceput sa ii studiez cu atentie. Am rau de inaltime si nu imi place apa, dar halucinatii de la mersul cu trenul nu am avut niciodata.
Odata cu trecerea timpului, colegii mei de compartiment s-au familiarizat cu prezenta mea si din cand in cand mai scoteau cate o antenuta, cate un picior mare si solzos ca sa se mai scarpine, sa se mai studieze... chestii din astea. Apoi am avut o senzatie de deja vu... Cu totii stiti fazele alea din Barbati in negru, in care extraterestrul se dezbraca de costumul uman si apare in toata splendoarea lui. Exact asa a fost si in tren. Am ramas ca o curca cu privirea in gol si cu zambetul ala tamp pe fata. Stiti voi, ca atunci cand o prinzi pe mama ca pune cadouri sun brad in locul Mosului. Mi-au zambit din forma lor naturala si intr-o limba romana de cocalar si-au cerut scuze, motivand lipsa aerului conditionat. Nu-i nimic, zic eu printre dinti. Faceti-va comozi... Ma uit la Star Gate si nu am ratat niciun episod din Barbati in Negru. Cei doi au ras cu lacrimi de brontozaur si si-au etalat cele 4 perechi de dinti galbeni ca uleiul de floarea soarelui. Apoi m-au intrebat daca pot sa manance. Sigur, le-am zis. Simtiti-va ca acasa, oriunde ar fi asta.
Cei doi au inceput sa manance lacom... aveau o adevarata pasiune pentru hrana de pe Pamant: Saramura de gandaci de bucatarie din conserva si salata de papadie cu sos de soia. Un deliciu, ziceu cei doi in vreme ce ma imbiau sa incerc ceva din masa lor copioasa. M-am scuzat, spunand ca sunt la dieta si ca mananc disociat. M-au crezut.
Dupa masa si-au pus costumele la loc, mi-au multumit pentru amabilitate si politete. M-au rugat apoi sa nu mai cred tot ce vad pe la televizor. Star Gate e o porcarie, mi-au zis. Noi de fapt suntem niste tipi prietenosi, iar goa`ulzii nu exista. Are insa filmul ala si partile lui bune. Cei doi au iesit zambind din compartiment. Mergeau sa savureze cate un tutun, alta delicatesa pamanteana.
Cat despre mine... M-am mai trezit din lesin cand a venit o femeie de serviciu sa curete trenul. Eram asa buimaca ca nici acum nu stiu cum am ajuns acasa si de unde a trebuit sa ma intorc.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian.

Tema, de data aceasta, a fost: "Imaginati-va o calatorie alaturi de extraterestrii".