Maja Desnuda

Raluca mi-a imprumutat de curand o carte foarte interesanta, Maja Desnuda scrisa de Vicente Blasco Ibanez. Trebuie sa recunosc ca nu mai citisem niciodata nimic de acest autor, asa ca a fost o adevarata provocare sa descopar un nou stil, de data aceasta putin latin, din frazele caruia se simte ceva din caldura si pasiunea iberica.
Romanul are un subiect extrem de complex, dar prezentat intr-o maniera in care intelegerea sensurilor vine de la sine. Natura artistului si capacitatea acestuia de se indragosti de un trup sunt bine exprmate astfel incat cititorul nu poate condamna personajele, ci le intelege fiecare traire, fiecare sentiment si aproba fiecare gest, oricat de nebunesc.
Mariano Renovales (Maestrul) este un pictor recunoscut, un artist adevarat, controversat, admirat si criticat deopotriva, captiv intr-o societate conservatoare. Obsedat de pictura Maja Desnuda a lui Goya, pictorul are un singur mare vis neimplinit in arta: sa picteze opera vietii sale, infatisand o scena mitologica in care protagonista, dezbracata, sa reprezinte apogeul frumusetii feminine. Din pacate insa societatea inchistata in valori morale si o sotie conservatoare si cu o gelozie pasionala nu permit o astfel de manifestare artistica.
Mariano s-a casatorit cu Josephina din dragoste si i-a iubit nu doar sufletul, ci si trupul. O vedea ca pe o Maja Desnuda si nu isi dorea decat sa o convinga sa ii pozeze nud. Intr-un moment de nebunie, aceasta accepta provocarea si astfel ia nastere cel mai frumos tablou al artistului. Sotia insa distruge tabloul si odata cu acesta se sfasie si legatura profunda dintre cei doi. Nici macar nasterea fiicei lor nu mai reuseste sa refaca sentimentele pierdute. El viseaza si iubeste frumusetea feminina, nu carnal, ci artistic...Voia sa picteze frumosul cu orice chip, in vreme ce sotia lui se distanteaza, geloasa fiind pe acest sentiment bizar al artistului.
Dupa moartea Josephinei insa, Mariano redescopera frumusetea tanara a sotiei sale. Din numeroasele portrete pe care i le-a pictat de-a lungul vietii, el incearca sa recreeze un nud perfect. Chipul insa nu o mai reprezinta pe Josephina, ci pe sotia iubita si pierduta, asa cum numai artistul o vedea in sufletul sau. Trupul insemna doar niste linii neclare, pentru ca artistul nu poate picta din memorie, iar mana ii devine nesigura cu fiecare zi. Maestrul cauta cu disperare o femeie care sa ii semene sotiei decedate si cand, in final, gaseste persoana potrivita, totul se sfarseste in spiritul sau de artist... Femeia aceea nu avea sufletul Josephinei...
Finalul este abrupt. Romanul se incheie simplu, cu o radiografie in mintea artistului care priveste spre moarte, ca singura destinatie posibila, destinatie care anuleaza orice dorinta de a continua aceasta lunga calatorie a vietii.
Cu adevarat o carte deosebita, Maja Desnuda trateaza aceeasi tema a conditiei artistului, neinteles de contemporani, admirat si blamat in aceeasi masura, liber sa gandeasca dincolo de linia orizontului, dar inchistat intr-o societate mediocra. Nu poti judeca o astfel de carte, o citesti si inevitabil gandul zbora spre tainele sufletului. Si astfel, cred ca scopul autorului este atins in cea mai frumoasa maniera. Nu te obliga, nu te constrange, el fiind un simplu ghid printre trairile umane, complexe si infinite.