Dilema fericirii

Începe să mă amuze trendul citirii şi învăţării fericirii de prin cărţi. S-au umplut librăriile online - că librărie din aceea cu miros de carte nu prea mai există pe aici prin zonă - cu cărţi care ne învaţă să fim fericiţi. Mai nou, şi o farmacie vrea să ne înveţe să fim fericiţi. Toată lumea a descoperit că fericirea costă şi s-au găsit deja oamenii care să facă bani vânzând reţeta fericirii. Amuzant, tragic, tragi-comic?

Florin a învăţat vineri la ora de Dezvoltare personală despre fericire şi a ajuns el la concluzia că e fericit atunci când se joacă şi nefericit atunci când nu o face. I-a trebuit doar o oră ca să înţeleagă acest mecanism simplu. Nouă ne trebuie cărţi, farmacii, pastile, cred.

Eu nu sunt fericită în felul ăla din reclamele la detergent, la îngheţată sau la deodorant. Adică nu sar, nu mă arunc din bazin pe biciletă şi nu zâmbesc enigmatic în faţa camerei de luat vederi. Asta mă face cumva nefericită? Câteodată, da. Nimeni nu e în permanenţă fericit. Dar sunt fericită în felul meu şi asta pentru că am renunţat să mă mai raportez la fericirea altora.

Am început să mă gândesc la fericire în felul ăsta, după cum vă spuneam, vineri, când am primit lecţia de la Florin, un megaprofesor, recent aniversat pentru a şaptea oară.

Cum era lecţia? Fericirea e ceva simplu.

M-am gândit la asta puţin. Normal că am unele decepţii, supărări, zile proaste, haine ale căror culori îmi violează tricourile albe în maşina de spălat - că tot vorbeam de detergenţi. Dar asta nu înseamnă că sunt nefericită, ci doar că am o viaţă nemonotonă.

Fericirea nu se învaţă. Nimeni nu te poate învăţa să fii fericit. Urmând modelele fericirii celorlalţi nu vei face altceva decât să te compari. Şi atunci ai două variante ambele la fel de aducătoare de nefericire: 1. nu reuşeşti să urmezi modelul şi eşti nefericit, 2. reuşeşti să urmezi modelul şi îţi dai seama că trăieşti o viaţă care nu îţi aparţine şi iar ajungi să fii nefericit.

Fericirea ţine de voinţă, de acceptarea faptului că lumea nu creează tiparele în folosul individului. E uşor să fii nefericit, compătimit, ajutat cu sfaturi, în permanenţă protejat de prieteni şi "înţeles". E greu să fii fericit, să se uite oamenii la tine ca la un nebun, care e mulţumit cu sine deşi nu are maşina, casa sau familia ideală promovată cu toate forţele. Pentru că în viziunea celor mulţi, nu ai voie să fii fericit dacă stai într-o locuinţă închiriată, dacă nu îţi permiţi o casă de vacanţă sau dacă nu îţi place să ieşi la grătar cu prietenii. Şi exemplele pot continua.

Am văzut de curând filmul ăsta. Da, e tot o chestie comercială. Dar pentru mine acum nu contează mesajul transmis. Importantă e ideea pe care o percepe receptorul. Iar eu am înţeles de aici că fericirea se rezumă la a vrea să fii fericit, să ai planuri, să visezi la momente mai bune, să vezi paharul pe care îl ai şi abia apoi ceea ce e în el. Şi, poate, cel mai important, să nu renunţi să crezi în dreptul tău de a fi fericit.