Vreau sa vorbesc astazi despre onoare si despre aparente. Si despre cum vad eu ca sta treaba cu ce va zice lumea despre ...
In primul rand as vrea sa amintesc despre onoarea familiilor alea vechi de prin romane, onoare care trebuia aparata chiar cu pretul vietii. Cu siguranta fiecare a citit un astfel de roman macar o data in viata, pe vremea cand eram mici si inca mai credeam in povestile cu happy end. Intre timp ne-am facut mari si am inteles ca la noi problema nu e onoarea, ci aparentele sunt cele ce conteaza. Adica cui ii pasa ce fel de om esti, atata timp cat din afara esti aproape perfect. Un job bun, cu un salariu care nu conteaza atata timp cat iti permiti de toate pentru toti, o masina de Doamne ajuta si un costum de firma. Mai adaugam o casa, sau un apartament, dupa buget si gata! Avem omul perfect. Musai sa aiba o familie cu care sa mearga la reuniuni plictisitoare sau in vizite de lucru. Cui ii pasa ca la intoarcerea acasa fiecare isi vede de ale lui? Atata timp cat in fata lumii totul merge bine... aparentele sunt salvate si gata! Ne-am facut datoria de membri ai societatii din care cu mandrie si onoare facem parte.
Traim pentru altii, noi nu contam decat atunci cand ne facem damblaua, departe de ochii lumii, bineinteles. Si apoi trebuie sa ne intoarcem la calea cea dreapta, mereu atenti la ce zice lumea.
La final suntem nefericiti... Dar nu asta e important, ci faptul ca parem fericiti in fata prietenilor si a neamurilor de la tara care nu stiu cum sta treaba acum la oras. Ca doar nu am vrea sa se auda in satul in care oricum nu mergem decat rar ca noi nu suntem chiar asa perfecti cum parem sa fim.
De ce scriu toate acestea? Pentru ca m-am saturat sa mi se ceara sa fac lucrurile cum se cuvine ca sa nu isi puna lumea semne de intrebare. Sa si le puna si poate atunci se vor intreba daca si ei ar face la fel in cazul meu. Cei mai multi insa nu ar renunta la aparente pentru a fi ei insisi, pentru ca aparentele sunt cele pentru care traiesc.
In primul rand as vrea sa amintesc despre onoarea familiilor alea vechi de prin romane, onoare care trebuia aparata chiar cu pretul vietii. Cu siguranta fiecare a citit un astfel de roman macar o data in viata, pe vremea cand eram mici si inca mai credeam in povestile cu happy end. Intre timp ne-am facut mari si am inteles ca la noi problema nu e onoarea, ci aparentele sunt cele ce conteaza. Adica cui ii pasa ce fel de om esti, atata timp cat din afara esti aproape perfect. Un job bun, cu un salariu care nu conteaza atata timp cat iti permiti de toate pentru toti, o masina de Doamne ajuta si un costum de firma. Mai adaugam o casa, sau un apartament, dupa buget si gata! Avem omul perfect. Musai sa aiba o familie cu care sa mearga la reuniuni plictisitoare sau in vizite de lucru. Cui ii pasa ca la intoarcerea acasa fiecare isi vede de ale lui? Atata timp cat in fata lumii totul merge bine... aparentele sunt salvate si gata! Ne-am facut datoria de membri ai societatii din care cu mandrie si onoare facem parte.
Traim pentru altii, noi nu contam decat atunci cand ne facem damblaua, departe de ochii lumii, bineinteles. Si apoi trebuie sa ne intoarcem la calea cea dreapta, mereu atenti la ce zice lumea.
La final suntem nefericiti... Dar nu asta e important, ci faptul ca parem fericiti in fata prietenilor si a neamurilor de la tara care nu stiu cum sta treaba acum la oras. Ca doar nu am vrea sa se auda in satul in care oricum nu mergem decat rar ca noi nu suntem chiar asa perfecti cum parem sa fim.
De ce scriu toate acestea? Pentru ca m-am saturat sa mi se ceara sa fac lucrurile cum se cuvine ca sa nu isi puna lumea semne de intrebare. Sa si le puna si poate atunci se vor intreba daca si ei ar face la fel in cazul meu. Cei mai multi insa nu ar renunta la aparente pentru a fi ei insisi, pentru ca aparentele sunt cele pentru care traiesc.
Ce probleme de om mare iti pui tu ! Pai astfel de chestii nu intervin dupa doar cativa ani de casnicie, ci mai tarziu, cand o sa ajungi si tu la fel de batrana ca mine !
RăspundețiȘtergereNu ma refeream strict la casnicie. Era doar un exemplu. In general vorbind, nu facem altceva decat sa tinem la aparente. Cum ne organizam nunta, de exemplu... asta era de fapt ideea de baza... trebuie sa facem in asa fel incat sa nu-si puna invitatii semne de intrebare, sau sa ne urmam dorintele si planurile?
RăspundețiȘtergereEma, mie una putin imi pasa de semnele de intrebare ale invitatilor, de aparente si de superstitii! Stiu cum e sa-ti sara toti in cap cu sfaturi si cu babisme, de parca fericirea ar sta intr-un amarat de obicei din mosi-stramosi.
RăspundețiȘtergereIntelegerea dintre doi oameni nu le-o da nici bradul, nici udatul, nici alta traditie care-o mai fi! Si-apoi, chiar de ai face totul perfect, tot se gaseste cineva sa comenteze, ca asa-s oamenii! Asa ca fa totul cum crezi si cum simti! ;)
Aaaa, nunta? E clar ca vei fi barfita de marea majoritate a participantilor, indiferent cat de mult te vei stradui ca totul sa iasa bine. Asa ca eu zic sa nu-ti faci probleme din cauza asta. Da-le incolo de aparente si de barfe. Fii tu insati !
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereSi pana la urma, tot nu te-ai maritat? Ca nu mai stiu cand ai nunta. Stiu doar ca e la un local de fite !
RăspundețiȘtergere