A trecut ceva vreme de când am început cursurile astea și nu prea am apucat să vă povestesc mare lucru despre ele.
Asta și pentru că încă nu pot să spun că au devenit rutină. Prea mare distracție nu e pentru că nu ne cunoaștem între noi deocamdată și nici nu prea avem timp de socializare. Facem două ore, de două ori pe săptămână, miercurea și vinerea, de la 9.30 la 11.30. Plănuiesc să merg și joia, la același curs, doar că pentru nivelul următor, așa încât la sfârșitul anului să pot termina ambele nivele și să mă pozez pentru Facebook cu certificatul meu de absolvent și vorbitor de limbă italiană. Aproape toți colegii mei fac deja asta, deci o să mă încadrez perfect în peisaj.
Până atunci însă, învăț.
Italiana nu e o limbă extrem de grea, deși seamănă foarte mult cu limba română. Ceea ce se traduce prin excepții la multe reguli gramaticale, timpuri verbale, moduri verbale, declinări, grade de comparație ale adjectivului etc. Pe-astea toate le știu pentru că am răsfoit cărțile, eu deocamdată am parcurs doar regulile de despărțire în silabe și încă încerc să mă lămuresc când se dublează literele. Pentru început, la școală facem și exerciții pentru a învăța cum să folosim perfectul compus și imperfectul, deși teoretic ar fi trebuit să știm deja astea din moment ce am trecut examenul pentru a ajunge la cursul acesta.
Doar așa, ca să mă laud, mai am câteva pagini și termin, în sfârșit, Maestrul și Margareta, activitate care mi-a mâncat extrem de mult din timpul pentru învățat. Cert e că am reușit să îmi îmbogățesc simțitor vocabularul italian, deși încă mai păstrez obiceiul de a inventa cuvinte.
Revenind la cursul de italiană, cel mai interesant mi se pare faptul că suntem o grupă numeroasă, cu elevi de foarte multe naționalități. Am colegi din Spania, Maroc, Tunisia, China, Brazilia, Rusia, Polonia, Republica Moldova, Kosovo și Turcia. Asta face cursurile extrem de interesante, mai ales că avem foarte des ocazia să povestim câte ceva despre gramatica fiecărei limbi sau despre cum funcționează anumite lucruri în țările noastre.
Pe lângă toate astea, mă mândresc că ajung singură la școală, am învățat drumul și am noroc de fiecare dată de un trafic lejer. În plus, și semafoarele mă cam plac și acționează în consecință. Bine, bine, știu că toți mergeți sau ați mers singuri la școală după ce v-ați făcut mari, dar pentru mine e o mare realizare. Cam tot atât de mare ca și mine, pentru că acum două luni nu aveam tragere de inimă să ies singură nici în parcare.
Cam atât deocamdată despre cursuri. Dar vă mai povestesc și cu alte ocazii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu