Diario românesc, adică un fel de jurnal

Noutăți neinteresante despre viața la comună :) 

A venit și octombrie și cu el se apropie și cursurile de italiană. De săptămâna viitoare, mai exact de miercuri, o să îmi mișc fundul de două ori pe săptămână la Vicenza (cum am spune noi, la oraș) pentru cursurile de italiană pentru adulți. Acum, partea în care mă laud singură: trebuia să fac cursurile la Dueville, dar la testul dat acum două săptămâni m-am descurcat extraordinar de bine, așa că profesoara a hotărât că pot să trec direct la nivelul următor (B1), care se organizează într-o școală mai mare. Îmi dă emoții, bineînțeles, plimbatul de colo-colo, din singurul motiv că nu mă prea pot orienta în spațiu. Nu am aplicația asta instalată, ce să-i faci? Încercăm cu ajutorul unei aplicații pe care culmea! telefonul o are, dar sunt tare curioasă cum am să mă descurc și cu tehnologia asta. 

Despre Foin: își face prieteni încet-încet, învață lucruri noi, se descurcă binișor la școală și azi merge la o lecție de tenis, că mai nou pare să fie sportul său preferat. 

Despre ce mai gătesc: nimic nou. Paste, paste, orez, paste și foarte rar alte minuni. Am făcut totuși săptămâna trecută o cremă de zahăr ars delicioasă. 

Citesc tot Maestrul și Margareta - în sensul că țin cartea pe noptieră. Presimt că voi termina cartea asta cândva foarte aproape de niciodată. Și mai am atât de puțin... dar nu mai am tragere de inimă. 

Ultima găselniță - tricotez. Lucrez de zor, stric, iar lucrez... încerc să îmi amintesc niște chestii pe care le-am învățat la școală acum 15 ani. Nu e greu, dar cere timp. Vedem ce iese. 

În rest, Italia îmi amintește des de România. Încă ne chinuim cu acte, deci ghișee, funcționari, cozi. Ca acasă.