Lâncezeală - Prolog la un jurnal nou nouț

Întârziată în vacanță, îmi dau seama că am destul timp să dau cu degetul în taste și pe aici. Și e bine, pentru că am niște idei, unele mai mici, unele mai mari, unele mai bune, altele nu. Dar deocamdată sunt mult prea amestecate ca să îmi dau seama care e care. 

Și ca o consecință firească, scriu la întâmplare. Că doar trebuie să fac și o introducere în peisaj, care peisaj între noi fie vorba s-a cam schimbat radical de la ultimul post. 

Pierd vremea cu grație jucându-mă, citind și gătind chestii simple, încă de vară, fără vreun efort în niciuna dintre aceste îndeletniciri. Mă consolez insă cu ideea că meritam vacanța asta cu vârf și îndesat după un an în care nimic nu prea a stat la locul lui, în care am suspinat după vacanță și după ore de somn și în care mi-am dorit să am posibilitatea să privesc unele lucruri din afara cercului.

Mă încarc pentru ceva nou nouț, abia scos din cutie, pe care sper să îl pot duce la capăt. Școala nu mă mai sperie la vârsta asta, dar în ultima vreme alte lucruri cu mult mai banale îmi dau grave bătăi de cap: ieșitul pe stradă este o aventură, de exemplu. Deocamdată dau târcoale prin parcare, urmând ca miercuri să ies singură în necunoscut. Adică până la piață, un loc la vreo trei străzi de aici. Imi doresc un loc de parcare la îndemână și un bun simț al orientării ca să mă întorc. Dar de dus, tot mă duc, că trebuie să o fac și pe asta. Nu pentru morcovi și vinete, ci pentru mine, că doar nu o să stau în casă la infinit. 

În rest, nu mă plâng. Telefonul meu e gata reparat, vineri mă întâlnesc cu el (povestea telefonului e veche, cert e că, de mai mult de o lună, nu am telefon conectat la internet, ceea ce se demonstrează a fi cu adevărat un lucru greu de digerat), o să am și o cartelă nouă tot cam atunci și asta înseamnă că voi fi din nou conectată în permanență la realitate. 

Cam atât pentru azi, că sunt încă în vacanță.