Cu sange rece si albastru - Ivona Boitan

Avem nevoie de carti care sa ne invete. Avem nevoie de carti care sa ne dea curaj. Si avem nevoie de carti care sa ne aline. Cu sange rece si albastru pare titlul unei carti de capa si spada. De fapt, cartea este o cascada de sentimente. Sentimente care nu exista, sentimente care te definesc si te inlocuiesc, mai exact, sentimente care iti dau curaj, te invata sa vezi si iti vindeca dezamagirile.
Silvia nu simte pentru ca nu poate. Baba simte si atat pentru ca ratiunea ei s-a subordonat cu totul sentimentelor. De fapt, cele doua sunt acelasi personaj pus pe rand in situatii extreme. Le leaga gradina si o copilarie pierduta. Una pentru ca a simtit prea mult, cealalta pentru ca nu a simtit deloc.
Sunt doua povesti, doua idei, doua notiuni care, fiind total opuse, sunt de fapt complementare. Si tocmai aici e farmecul povestii. Pentru ca indiferent de sentimentele pe care le ai sau nu le ai, viata te va aduce pana la urma in acel punct in care cineva te va invata ca e mai bine sa fii ceea ce esti.
Imi place cartea Ivonei Boitan pentru ca e unica, pentru ca are acel ceva dupa care orice cititor tanjeste de fiecare data cand incepe o lectura noua. E usoara pentru ca se citeste lin, naste sentimente si nu idei, te acapareaza pentru ca spune doua povesti in acelasi timp. Amandoua, si Baba, si Silvia, spun de fapt, acelasi lucru. Una isi spune pataniile in ecuatii, cealalta isi picteaza fiecare senzatie, controlata fiind de sentimente. Aceeasi realitate si totusi atatea diferente, atatea sentimente si atatea ganduri diferite.
Pentru psihologi este probabil o carte de contestat. Pentru mine e o carte de citit, de pastrat, de recitit si apoi de recomandat tuturor celor care au dubii. Pentru ca, parcurgand povestile celor doua, intelegi ca sentimentele nu se inscriu in cotidian si ca e cel mai bine sa fii altfel.