11/11/2008

Povestea cui? (Recunoasteti personajul?)

M-am nascut intr-o zi nefasta... medicul de la maternitate era un spagar nenorocit care le-a luat parintilor bani cu sacu` pentru ca eu sa ies la lumina in cele mai bune conditii. Am trecut prin scoala ca gasca prin apa cu unica preocupare sa cheltui alocatia aia de nimic pe care mi-o dadea statul si sa carcotesc zi de zi ca nu primesc mai mult. Mi-am luat examenele cu 7 si am fost cel mai fericit cand am terminat si cu bacu`. Am intrat la o facultate din asta particulara si am muncit pe ici pe colo pe salariul minim ca sa platesc taxa aia din care s-au facut altii oameni.
Am crezut ca viata mi se va schimba radical daca trantesc pe masa vreunui patron o diploma aratoasa obtinuta dupa 4 ani de munca asidua in care m-am chinuit sa platesc examenele. Nesimtitul ala care habar nu are de viata nu a apreciat deloc eforturile mele si m-a angajat pe un salariu de cacat, desi muncesc de la 9 pana la 3. Auzi, atata munca pentru 8 milioane ... Am uitat sa spun ca dupa facultate am plecat in Spania la ciuperci. Am muncit la negru.... cinci zile pentru ca nu ma plateau cu cat voiam eu. Munceam non stop pe un salariu de cativa euro pe ora. Eu? Absolvent de facultate... Am fost dezolat si m-am intors in tara mandru de mine ca am depasit si aceasta etapa din viata.
In prezent sunt la al trilea loc de munca... Am un sef cretin care nu vrea sa imi mareasca salariul desi muncesc de doua luni la el si chiar am stat de cateva ori peste program. Mi-a dat masina de serviciu si crede ca imi scoate mie ochii cu asta. Rabla dracu... un Logan de acu` trei ani... asta e masina sau caruta ? Dar o sa imi deschid propria mea afacere. O sa fac un proiect si o sa cer fonduri de la UE, de la Primarie, de la Guvern ... gasesc eu pe cineva.
Stau cu chirie intr-un bloc vechi din `86 printre mosi si babe, ramoliti cu totii si fara chef de viata. Sunt tanar si nu-mi da si mie statul asta la care platesc impozite nici casa, nici masina, nici pamant, nici nimic. Poate intr-un an sau doi o sa moara vreo matusa sau bunica si o sa reusesc si eu sa pun mana pe casa de la tara. E mai veche, dar o vand si scot bani frumosi pe ea. O sa imi iau o masina noua si probabil ca o sa imi traiesc viata linistit si fericit. Si primul lucru pe care o sa il fac o sa imi dau demisia ... sa vada boul ala de sef al meu cine e bossu`...

Un comentariu:

  1. Am ras copios, desi e realitatea crunta. Oare cati tineri din Romania nu gandesc asa? Cati au pretentii ca dupa facultate sa fie "bosi", directori, sa conduca un Q10 (daca s-o fi inventat, nu le am cu masinile :">)? Si cu siguranta multi nu merita nici logano-caruta de care povesteai!

    RăspundețiȘtergere