1/13/2014

Şi alţii vor să citească. Dar când?

Mai avem noi timp pentru noi într-o lume care ne aleargă pur şi simplu?  Cu siguranţă că mulţi vor spune că au timp destul pentru toate. Conceptul de time management a devenit şi el unul dintre cele mai des întâlnite şi folosite. Cuvinte precum organizare, eficienţă, prioritizare ne-au invadat vieţile, nu doar vocabularul, pentru a ne convinge cu mare pricepere că da, avem timp pentru noi. 
Timpul liber este, se pare, timpul nostru, dincolo de întâlniri, şedinţe, birou, cafele şi reuniuni. De fapt, stai, cafelele sunt în timpul liber. Aici vin eu şi întreb: Oare? Timpul meu pentru mine este oare timpul liber pe care aleg să îl petrec la o cafea, bârfă, întâlnire cu gaşca? 
Nu, acela este timpul pe care eu îl ofer prietenilor mei. Pentru că acesta este răspunsul meu. Nu avem timp pentru noi. Nu îl păstrăm pentru că suntem din ce în ce mai siguri că nu ne trebuie. Reflectăm îndelung la acest aspect al timpului liber. Începând de luni ne facem planuri pentru următorul sfârşit de săptămână şi încă din februarie visăm la vacanţă, dar nu ne gândim aproape niciodată la posibilitatea de a salva timp pentru noi. De-aia nu citim, de-aia nu medităm şi de-aia nu avem timp să ne ascultăm propriile gânduri.

Ascultam astăzi la radio despre o iniţiativă amplă de promovarea a lecturii, această ultimă bucurie. Nu ai cum să promovezi o astfel de activitate într-o lume în care oamenii nu mai au timp. Constrânşi de norme sociale, joburi solicitante, prieteni, familie şi treburi casnice, oamenii nu mai timp nici măcar să gândească, cu atât mai puţin să se bucure de o carte. De fapt, ultimele două sunt, oarecum, interconectate. Deci, nu gândeşti, nu citeşti, la fel cum la fel de reală este nu citeşti, nu gândeşti. 

Nu e un text unde îmi exprim regretele faţă de oamenii care nu citesc. Nu e nici măcar un text în care îi plâng pe cei care nu au timp. E doar o constatare. Şi punct.

3 comentarii:

  1. timp liber e acela in care faci ce-ti place. citesti. te plimbi. iesi cu prietenii la o cafea. la o salsa. e acel timp care-ti aduce zambet pe chip. si avem timp. numai sa vrem sa-l avem.

    RăspundețiȘtergere
  2. citind ce-ai scris, imi dau seama ca am timp liber; eu nu imi fac planuri de luni pt sfarsitul de saptamana, meditez, imi ascult gandurile (e drept, mai mult spre si dinspre munca) si, cand nu sunt prea obosita incat sa pic la somn inaintea piticului, mai si citesc.

    e drept, nu ca altadata, s-au schimbat multe, lumea ne alearga, cum spui si tu, dar cred ca si noi ne lasam alergati si nu indraznim sa mai spunem si "stop, vreau timp si pt mine!"

    una peste alta, ma bucur ca ai revenit! sa sper ca nu va fi singura ta postare din acest an? :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Crengu, ma bucur sa te gasesc pe aici, pe unde nici macar pe mine nu ma mai aflasem de multa vreme. Lasa-mi date de contact pe adresa de mail, te rog mult, pentru ca, dintr-o formidabila alaturare de planete in aceste zile vorbeam cu fetele de la Jurnalism despre o revedere. Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere