4 legume pe care le-am descoperit la bătrânețe

Toamna a adus multe schimbări în farfuriile noastre, mai ales de când încercăm să mâncăm legume de sezon și să renunțăm la evergreenul crescut mai mult în supermarket decât pe câmp sau în grădini. 

Au rămas puține roșii, castraveții și dovleceii au dispărut aproape de tot, iar fasolea verde e deja amintire. Am trecut și noi, deci, la mâncarea de toamnă, bogată în vitamine de tot soiul și, foarte important pentru obsedații ca mine, săracă în calorii. 

Curioasă și pregătită sufletește pentru strâmbăturile care ar fi putut să vină odată cu combinațiile noi de gusturi, am început să încerc aproape tot ce au vecinii de la grădină de vânzare și tot ce găsesc interesant la piața producătorilor locali. 

Broccoli 

Am descoperit conopida asta verde din întâmplare, acum vreo patru ani. Bine, știam că există încă de pe vremea când tot vedeam broccoli prin desenele animate, dar cum majoritatea copiilor desenați îl urau din tot sufletul, am decis că nu merită atenție și l-am trecut pe lista cu alimente fără gust, făcute să enerveze oamenii.

După ce l-am mâncat din greșeală mi-am dat seama că e chiar bun și de anul acesta am început să îl gătesc mai des. Suntem în plin sezon de verze și ... (care e pluralul pentru conopidă?), așa că folosesc des broccoli pentru supe cremă, ciorbe de legume sau tarte sărate. Mi-am plantat și eu câțiva, de mai multe feluri chiar, ca să îl motivez pe Florin să mănânce cu mai mult entuziasm. 

E verde, știu. Dacă l-ați fi întrebat pe Florin acum câteva luni ar fi spus cu intonație chiar că supa arată scârbos de-a dreptul. Acum s-a obișnuit și nu mai comentează, ba chiar cere o a doua porție când e în toane bune. 

Broccoli e plin de vitamine și minerale, având în același timp un număr mic de calorii, așa că e un must have pentru cine e la dietă sau pur și simplu vrea să se mențină în formă. Practic, găsești cam tot ce vrei în această legumă când vine vorba de minerale și vitamine, plus că o porție de broccoli furnizează mai multă vitamina C decât o portocală.

Fenicul  

E una dintre cele mai aromate legume pe care le-am mâncat vreodată. L-am încercat prima dată când am ajuns în Italia, acum vreo trei ani. Apoi am învățat să îl gătesc, iar în această toamnă l-am și cultivat în grădină. Părea firav la început, dar acum începe să semene cu ce cumpăr de la piață și cred că în vreo 2-3 săptămâni o să pot consuma din producția proprie.

Feniculul are puține calorii, dar e plin de fibre și minerale, fiind o sursă bună de potasiu, sodiu, calciu, magneziu și vitaminele A, B6 și C. Specialiștii spun că poate avea unele efecte benefice asupra organismului, așa că încercați-l măcar din când în când.  

Îmi place și crud, simplu sau în saltă, dar e bun și gratinat, în supe sau creme. De asemenea, ceaiul de fenicul e printre preferatele mele.    

Dovleac 

Am crescut cu dovleci în grădină, dar singurele preparate pentru care îi foloseam erau plăcinta și dovleacul copt. Între timp, am învățat să îl folosesc mai des în bucătărie, în supe cremă, orez, tocănițe de legume și paste. Acum câteva zile am descoperit și o rețetă de pâine cu dovleac, cu care plănuiesc să experimentez începând de săptămâna viitoare.  

Florile de dovleac sunt și ele comestibile, le-am gătit de câteva ori vara asta la cuptor, umplute cu brânză, sau în sosul pentru paste. Am fost reticentă când am primit un mănuchi de flori prima dată, dar chiar e o experiență culinară care merită încercată măcar o dată. Despre semințe nu vă mai povestesc, că pe astea le cunoaștem toți din fragedă pruncie.  

Și cum tot goliți dovlecii de Halloween azi mâine, vă mai dau încă un motiv să experimentați în bucătărie. Și dovleacul este o sursă gustoasă de minerale, pe care ni le oferă cu un număr foarte mic de calorii. Atenție însă la dovlecii ornamentali, care nu sunt comestibili. Aici intră, din câte am înțeles, tărtăcuțele și orice dovleac cu coaja foarte dură sau aspră. 

În general, un dovleac bun are un miros plăcut, iar pulpa e portocalie, ușor de tăiat și puțin făinoasă. Eu îl mănânc și crud, când îl curăț și îl pregătesc pentru mâncare, pentru că mi se pare că seamănă la gust cu pepenele galben. Ba chiar și lui Florin îi place, deși gătit nu vrea să se atingă de el. Deocamdată.

Varza neagră - Kale 

E cea mai nouă descoperire. Citisem despre kale, dar nu prea știam eu ce e și cum se mănâncă. Apoi am văzut varza neagră în grădinile vecinilor, am întrebat cum se gătește, am primit câteva frunze cadou drept răspuns și, cum nu era să refuz, le-am găsit repede un rost în tigaie.

Despre kale am citit pe net că a fost la modă în anii trecuți, primind numele de „superfood”, dar că de fapt nu ar fi cine știe ce. În comuna unde locuiesc acum, nu e nici o fiță. Pur și simplu crește repede și e destul de rezistentă, iar cum în perioada asta nu prea ai așa mare varietate de legume (practic ai de ales între varză și varză), mănânci tot ce se poate. Nu cred că o mâncăm chiar degeaba totuși, mai ales că zice lumea pe net că are de toate.

Varza neagră mi se pare o struțo-cămilă, ceva între varză și ștevie, dar are gust bun, care mă trimite puțin cu gândul la miezul de nucă. Se gătește relativ ușor și rămâne crocantă chiar și după fierbere. Până acum am folosit-o într-o tartă sărată și într-un sos cu legume, dar o să încerc rețete noi în perioada următoare pentru că îmi place mai mult decât varza tradițională.  

Completăm porțiile de legume cu cartofi, morcovi, praz, varză, păstârnac, salată verde, țelină și, uneori, cartofi dulci, deși deocamdată Florin nu e foarte încântat de ei. 

Voi ce mai gătiți?

Cât mâncăm, cât aruncăm?

Știrea zilei din punctul meu de vedere este faptul că Franța face un cadru legislativ care să descurajeze risipa de alimente. Majoritatea celor care militează pentru o mai bună gestionare a resurselor pornesc de la nevoia de a economisi, pentru că aruncăm milioane de euro când risipim mâncare. Pe lângă relevanța economică a măsurii, cred că există și considerente morale, umane care ar trebui să ne determine să fim mai atenți cu ceea ce cumpărăm. 

Trebuie să recunosc că la început nu prea dădeam importanță acestei probleme. Acum însă încerc să fiu atentă la modul în care aleg să gestionez resursele, atât din motive financiare, dar și pentru că, în vreme ce eu arunc, câteva milioane de oameni în Europa nu au o pâine pe masă. 

Nu e un ghid, sunt doar alegeri personale: 

• Încercăm de fiecare dată să limităm cantitățile care ajung în coșul de cumpărături

Cu atâtea supermarketuri în jur, nici nu e cazul să fac prea multe provizii, mai ales că avem congelatorul mic și în general se umple cu paste, aluaturi și foi de plăcinte făcute în casă. În cazul produselor care expiră mai greu, mai facem câte o excepție, două. În general, ne ispitesc pastele cu forme variate la ofertă, măslinele verzi și roșiile uscate în ulei de măsline. Unii le-ar numi plăceri vinovate, dar o să păstrez pretextul ăsta pentru când va veni vorba de ciocolată. 

• Porționăm tot ce se poate

Asta sună aproape paranoic, dar funcționează dacă vrei să nu mai arunci mâncare. Înainte să congelez carnea, în cazul în care o cumpăr gata ambalată de la supermarket, o tai felii sau cubulețe și fac pachete gata cântărite. Fac la fel cu dovlecii, piersicile, afinele și celelalte fructe pe care nu le prea găsim în extra sezon la prețuri rezonabile. La măcelărie totul e gata porționat, așa că tot ce trebuie să fac e să cumpăr numărul corect de bucăți și gata. Când gătesc paste, le cântăresc înainte; așa sunt sigură că fiecare primește mâncare suficientă, fără să rămână ceva în tigaie, mai ales că pastele nu mai au niciun gust a doua zi. La fel și cu orezul, din același motiv. Singurele care mă păcălesc sunt cartofii și mazărea. Ori fac prea mult, ori prea puțin. Încă nu am găsit rețeta potrivită pentru ele. 

• Puiul de aseară, mămăliga în tigaie și spaghetti meatballs

De multe ori când gătești mâncăruri care îți mănâncă multe ore înainte de a ajunge ele însele în farfurie, e greu să  te urnești pentru trei porții. Câteva exemple care să explice mai bine ce vreau să zic: chiftele, ravioli făcuți în casă, pui la cuptor, friptură de vită și supă. Am găsit soluții și pentru ele: chiftelele extra se pot congela pentru o altă zi, iar ce rămâne din pui sau din friptură se amestecă cu ce mai ai prin frigider și se cheamă sos de paste. Mămăliga e partea mea preferată. Eu n-am nicio problemă cu ea rece, dar pe Roby nu îl convinge, așa că o taie felii, o curăță de coajă și o încălzește în tigaie cu un strop de ulei. Eu o pun în cuptor, că mi se pare mai simplu. ravioli îi congelez cruzi și îi folosesc pe perioade mai lungi de timp. Sunt grozavi, mai ales când avem musafiri care rămân la masă. Chiftelele le congelez pentru un eventual sos cu bulion și busuioc de pus peste spaghete.

• Aproape orice poate deveni un sos de paste, dacă e comestibil 

Sosurile complicate din cărțile de rețete sunt gustoase și apetisante, dar când îți rămân câte două fire de ceva prin frigider nu prea mai ții la stele și etichetă. Roșii, dovlecei, felii de șuncă, felii de brânză sau alte minuni, cu puțină imaginație și fără exagerări, se pot obține sosuri grozave cu ingredientul magic ”ce-o fi pe acolo”. E suficient să îi pui două măsline sau o frunză de busuioc deasupra și gata prânzul.

• Gătim merele trecute de prima tinerețe 

Nu prea mă încântă ideea merelor care au început să facă riduri, așa că le fac plăcintă. Se cheamă crostata pe aici, dar tot cam aia e. Practic pe un aluat normal, întindem niște dulceață de caise și apoi adăugăm merele feliate și stropite cu lămâie. Dacă rămâne foaie, primește model, dacă nu, e excelentă și așa, mai ales dacă arunci două granule de zahăr brun deasupra. Cu perele încercăm să fim atenți, că nu prea ne pricepem să le gătim, așa că le cumpărăm în cantități mai mici și le ținem la frig, într-o mini cămară. 

În principal, la noi totul se reduce la a controla cât mai bine cantitățile și a nu găti mai mult decât e necesar. Iar atunci când nu ai încotro, și aici mă refer la prăjituri, să nu gătești altceva până nu se termină mâncarea existentă. Dar mi-ar plăcea să învăț trucuri noi, că nu se știe niciodată.

Ce aș vrea să îmbunătățesc 

• Câteodată nu reușesc să estimez câtă pâine mâncăm și rămâne câte o bucată care se întărește. Mai facem pesmet, dar cam cât pesmet consumă o familie normală? Am tot căutat rețete pe bază de pâine uscată, doar că încă nu m-am încumetat să le încerc. 
• Am obiceiul să ascund lucruri. Nu voit, dar cum am puține dulapuri mai uit câte o cutie de ceva pe undeva, printr-un colț întunecat, și o descopăr după ce expiră. Nu reușesc să mă organizez întotdeauna bine și asta e enervant uneori, mai ales când e vorba de lucruri care îmi plac. 
• Ar fi bine să cumpărăm mai puține dulciuri, mai ales că avem o mini cofetărie în dezvoltare în bucătărie. Dar cum suntem trei copii când vine vorba de dulce, avem fiecare grămada lui de ciocolate, ciocolățele, caramele și biscuiți, pe care oricum le împărțim frățește până la urmă. Apoi mai am un munte de produse necesare bucătăritului: zăhărele colorate, bombonele mititele, ciocolată pentru brioșe, bomboane mai mari și tot așa. La astea chiar nu mă pot abține.

Eu zic că suntem pe drumul cel bun în demersul nostru de a nu ne bate joc de mâncare. Cum noi colectăm diferențiat și totul se colectează de două ori pe săptămână, știu ce dimensiune are punga de gunoi biodegradabil și încerc să nu trec la una mai mare, deci pot să spun că reușim să controlăm destul de bine cantitățile de resturi pe care le producem. 

După cum se poate vedea, mai am multe de îmbunătățit. Așa că o listă cu sfaturi mi-ar prinde bine. Voi cum reușiți să evitați risipa de alimente?