Un blog unde scriu când nu scriu
Freelancer, scriitor de meserie, mereu cu cuvintele la mine, aici scriu pentru mine atunci când nu trebuie să scriu pentru alții.
Din când în când, cam când ies urșii din bârlog și te roagă frumos să le aplici o ștampilă prin părțile esențiale, ne aducem noi aminte că anumite categorii sociale nu ar trebui să aibă drept de vot. Și în vreme ce umplem Facebookul și blogurile cu noile idei mărețe, ne plângem că Parlamentul, Guvernul și administrațiile locale nu înțeleg democrația. Eu nu știu cum aș putea desena mai evident de atât incoerența.
Între „cine nu are un bătrân să-și
cumpere” și „pensionarilor inactivi ar trebui să le fie retras dreptul
de vot” e o linie mai subțire decât siroposul pas dintre iubire și ură.
Acest mic adevăr îmi dă senzația că probleme mai grave avem noi, ăștia
care încă nu ne putem asuma responsabilitatea pentru alegerile și
voturile noastre și aruncăm în permanență vina în curtea și așa ponosită
a celor cu mai mulți ani și mai puține puteri.
Tinerii și politica, o glumă proastă
Cui i se pare că peste 20, 30, hai 40 de ani va avea o soartă mai bună și mai blândă greșește. Pentru că, cel puțin din umilul meu punct de vedere, această stare de fapt nu se va schimba pentru vreo câteva zeci de ani de acum înainte. Doar că alții vor fi tinerii mânați de idealuri patriotice, iar bătrânii vom fi noi, cei care azi trăim cu impresia că am descoperit mersul pe jos. De ce zic asta? Pentru că majoritatea populației tinere de azi habar nu are ce votează, pentru ce votează, ce ar trebui să facă cel pe care l-a votat, în afară de un bancomat fără PIN-uri în centrul comunei.
Și ca să nu credeți că exagerez, vă povestesc pe scurt ce scria pe Facebook o tânără candidată la o funcție de consilier județean: promitea un oraș mai curat și mai îngrijit. Care oraș? Există un singur oraș în județul respectiv? Bănuiesc că nu. Înțeleg că era pe listă pentru că anumite partide și-au impus să aibă o anumită cotă de femei și de tineri pe locuri eligibile, iar dacă dumneaei se încadrează și colo și colo, partidul împușcă doi iepuri cu o lovitură. Cred însă că partidul ar putea măcar să-i scrie o listă cu mesaje de pus pe Facebook și să îi explice că un Consiliu Județean nu trebuie să se preocupe de spațiile verzi din cartiere. Doamna aceasta este reprezentantul unei întregi generații de oameni care a învățat democrația de la televizor. Și acum candidează, pentru că tinerii sunt viitorul. Iar soluția noastră la oferta slabă a partidelor care e? Să nu mai voteze pensionarii, de parcă ei ar pune oameni pe liste. Motivul e veșnic același: uleiul și făina. Ar trebui să miroasă a gogoși în toată țara de la cât ulei și câtă făină s-au pomenit în ultimii 15 ani, dar din păcate singurele gogoși de care ne lovim sunt cele electorale.
„Vedem care ne dă ceva”
Este argumentul suprem pentru orice om care a descoperit că există viață și după ce se stinge televizorul. L-a auzit undeva, ba în stația de autobuz, ba la piață, iar acum defilează cu el pentru a-i demonstra oricui că teoria cu dreptul de vot pentru populația activă este nu doar justificată, ci și esențială. Degeaba încerci să îi explici omului că democrația presupune altceva, că oricum lui statul i se pare o clădire de birouri unde șeful are întotdeauna dreptate și unde aerul condiționat e plătit din ce muncește el, nu din banii produși cumva și de amărâtul fără BAC din producție.
Dar să revenim la bătrânii inactivi și la faptul că îl votează pe cel care „le dă ceva”. E și normal să o facă. Pentru că ăla care le dă ceva e singurul care vorbește limba lor. A învățat-o repede și le-a povestit că 100 de lei în plus la pensie le va face viața mai bună. Asta în vreme ce „educatul” din clădirea de birouri le-a spus că sunt proști și că din vina lor țara merge prost.
Vorbim de oameni care au reușit cumva să ajungă la pensie. Mică, mare, lungă, scurtă e o pensie pe care noi reușim să le-o plătim cu greu azi. Pe vremuri ne dădeau bani de dulciuri, de haine sau de pantofi. Azi vrem să îi reducem la nimic pentru că nu e corect să decidă ei pentru noi. Surpriză! Nu decid pentru noi, decid pentru ei că e și țara lor, nu doar a noastră.
Încă învățăm. Toți
Pensionarii de azi nu știu democrația nici măcar de la televizor. Dar au înțeles că e dreptul lor să voteze și o fac cu aceeași conștiinciozitate cu care își plătesc taxele la timp. Lucru care nu se prea poate spune despre tineri. De unde se poate trage o concluzie părtinitoare și voit subiectivă că, oarecum, pensionarii înțeleg ce înseamnă să fii cetățean mai bine decât noi. Noi care avem impresia că drepturile oamenilor se dau și se iau după cum ne vine nouă pofta și că votul este o fiță, nu o obligație.
Dar până să învățăm democrația, trebuie să ne amintim cum să fim oameni, cum să acceptăm o părere diferită de a noastră, cum să discutăm fără să ne batem, cum să gândim mai mult cu mintea noastră și mai puțin cu a celor pe care îi citim.
E normal să existe incoerență. Încă învățăm și democrația, și politica. Oamenii care se joacă de-a politicienii acum sunt ingineri, medici, avocați și încearcă să modeleze politica după nevoile personale, în loc să se adapteze la noul loc de muncă. Pentru că a fi politician e o meserie, nu un hobby cu care să mai faci un ban în plus, cinstit sau necinstit.
Nici noi nu știm exact ce așteptări să avem. Azi vrem salarii mai mari, mâine vrem autostrăzi, apoi ne răzgândim și vrem iar salarii. „Poporul” e mulți și anesteziați de grija zilei de mâine: rate la casă, rate la mașină, grădiniță privată, vacanță la mare, trei nunți în august. De multe dintre ele nu avem nevoie, dar am intrat în horă... și pentru că păstrăm ce e mai prost din tradiții, jucăm până la capăt și așteptăm să ia alții atitudine.
Bătrânii, cam ca și copiii, sunt oglinda noastră
Societatea civilă e doar un apendice al politicului , iar presa a murit în fașă de la o supradoză tot de
politică. Hienele sunt peste tot: în instituții deconcentrate în care
politica stă tolănită pe toate scaunele din piele, în administrație,
unde interesul cetățeanului contează doar dacă e membru de partid, în
televizoare, unde politica editorială este dictată de contractele de
publicitate controlate și ele politic. Nu vrem să recunoaștem, dar și
noi suntem tot niște hiene: ne desconsiderăm prietenii pe criterii
politice și citim doar ziarele care sunt pe aceeași lungime de undă cu
noi, închizând ochii la faptul că și ziarele alea scriu ce scriu pe bază
de factură și chitanță.
Și noi vrem ca pensionarii să voteze cu gândul la binele nostru. Noi, în schimb, votăm cu gândul la cât de grozavi suntem. Cu cât e candidatul mai independent, cu atât ne simțim noi mai deștepți votându-l. Dovadă că înțelegem perfect cum funcționează toate. De parcă un independent ar reuși să facă ceva în fața unui consiliu local/ județean de membri de partid care, surpriză!, nu votează tot ce propune primarul, ci ceea ce „trebuie”. Da, da, în caz de primar independent, lista aia de consilieri pe care punem ștampila fără să o citim e extrem de importantă. Și degeaba ai unul strălucitor pe listă pe poziția 1,2,3, dacă în spatele lui stau aceleași lipitori gata să ucidă orice urmă de bune intenții.
Până vom învăța câte ceva despre astea, ar trebui să lăsăm ciocul mai mic, că nu suntem noi la putere. Puterea înseamnă cunoaștere, iar faptul că știm pe de rost manualul de istorie de-a opta pare să nu ne ajute prea mult dacă nu ne hotărâm să și înțelegem ce-am memorat. Cum am spus și mai sus, nu prea ne putem baza că ne vor învăța alții, că nu prea are nimeni interesul să ne deschidă ochii. Suntem amuzanți și inofensivi, așa ocupați să ne înjurăm pe Facebook și să ne dăm șmecheri cu independența noastră.
Vă povesteam mai acum ceva vreme despre niște tipuri de persoane pe care le-am șters din lista de prieteni pe Facebook. Azi m-am tot gândit însă la conflicte de 100 de ani, dezvoltate în social media, în care mulți intrăm cu inocență și din care ieșim terfeliți, înjurați și secătuiți de energie.
Fumători contra nefumători
Asta e cap de afiș de ceva vreme, mai exact de când cu legea anti fumat. Una peste alta, s-au împărțit în două tabere și au început să arunce unii în alții cu ce aveau la îndemână: Constituția, dreptul la a fuma, dreptul la a nu respira aer poluat, dreptul la liberă exprimare sau viciile mai grave, precum alcoolul sau drogurile. Cel mai tare argument? Cârciuma e pentru viciați. Nu ai vicii stai acasă. Nu, nu primește punct pentru logică, doar pentru originalitate.
Nu cred că am intrat în polemică cu nimeni pe tema asta, pentru simplul motiv că am fumat, m-am lăsat, am suferit de frig clănțănind din dinți pe la ușa cârciumii înjurând ”civilizația”, dar m-am și bucurat de un prânz și o cină liniștită, fără fumuri sau miros de tutun. Cu alte cuvinte, înțeleg ambele tabere și chiar nu am știut exact de ce ar trebui să fie ca unii și nu ca alții. Acum că legea e votată, semnată, parafată, promulgată și alte ată, nu văd de ce certurile continuă la infinit.
Creștini contra homosexuali
De asta pun pariu că sunt sătui toți. UE vrea drepturi egale. Biserica și o parte dintre adepții ei, nu și nu, pentru că Adam și Eva și alte argumente privind, normalitatea, norma, biologia, anatomia etc. Toată lumea are o părere despre asta, fie el însurat, divorțat, părinte, bunic sau adolescent, și cum Facebook le dă tuturor legătura, toți simt nevoia să se exprime în gura mare. Un argument care mi-a atras atenția e complex și oarecum greu de urmărit până la capăt, dar se referă la respectarea legilor naturii. Vine la pachet cu contraargumentul leii sunt bisexuali, ei și alte multe animale. Punct pentru complexitatea discuției.
Am scris pro drepturi egale și contra discriminării de orice fel. Nu mi-am luat înjurături, dar asta și pentru că m-am cam ferit să povestesc pe Facebook ce și cum. Discuția va dura mult. România nu e clar pregătită să facă acest pas, pentru că noi suntem un popor diferit de restul europenilor. Dar mă deranjează puțin implicarea Bisericii într-un proiect de schimbare a Constituției. E un precedent periculos, care ne arată poate într-un mod prea puțin subtil cât de potentă e BOR din punct de vedere electoral.
Bătuți contra nebătuți
Era la modă luna trecută povestea unei familii care riscă să își piardă copiii în urma unei anchete încă în curs efectuate de o autoritate din Norvegia. Și așa a început epopeea copiilor bătuți, care între timp au devenit adulți și au cucerit mediul online. Au curs rânduri de cuvinte scrise cu durere, s-au expus traume, s-a certat toată lumea cu toată lumea. Unii au plâns, alții i-au luat la mișto, iar câte unii au aruncat cu mizerii peste niște suflete chinuite. Argumentul suprem, din punctul meu de vedere: Și pe mine m-a bătut mama și uite ce om normal sunt azi!
Nu vreau să reiau povestea, că n-are rost, abia ce s-a mai calmat lumea, dar mi se pare incredibil cât de ușor oamenii iau foc în raport cu o situație care îi privește puțin spre deloc. Discuția va fi reluată probabil cât de curând, când Protecția Copilului din Norvegia va da un verdict sau când se va încerca înăsprirea legislației în România. Conflictul e încă aici, printre noi. Nu prea m-am certat cu nimeni, am lăsat vreo două comentarii răzlețe, pe ici, pe colo, prin blogurile civilizate.
E interesant modul cum se poartă discuțiile de acest tip, cum se amplifică, cum sunt sucite și răsucite niște argumente pentru a face valuri. Citesc comentarii peste comentarii și descopăr că noi suntem foarte complecși când vine vorba să ne certăm unii cu alții în scris. Clar nu suferim nici unul de vreun exces de energie, doar pierdem ore și ore încercând să ne impunem punctele de vedere. Renunțăm doar când vedem că după lungi discuții suntem în punctul de plecare, dar mai înverșunați, mai nervoși, cu ziua pierdută și cu gustul amar al frustrării. Când nu renunțăm, trecem la insulte și la cuvinte urâte, ceea ce e mai inutil decât discuția în sine.
Dacă nu ați intrat în nici măcar unul din aceste conflicte de idei feisbuciste, vă felicit!
Îmi place să vă povestesc cum se vede România de pe Facebook. E o imagine distorsionată, care te face să râzi, să plângi, să te enervezi, să râzi din nou. Din când în când îmi mai spune câte cineva unde sunt exagerările, alteori pur și simplu mă prind singură sau consider informația adevărată, oricât de gogonată ar fi. Apreciez ajutorul în cazul în care imaginea nu e corectă. Deci:
Borcea e tătic. E știrea anului în penitenciare și în afara lor. Mă rog, Borcea va fi tătic. Dacă ziarele vor continua să scrie în același ritm și peste 15 ani, când ăsta mic va fi prins beat prin cluburi, titlurile vor fi ceva de tipul: ”Borcea, uite ce face copilul tău conceput în pușcărie!”. Sau ceva pe acolo. O bilă neagră pentru ziariști, totuși. Unde sunt pozele cu Valentina ieșind extenuată de la vizita conjugală, a? Dormiți pe voi. Primiți salariu degeaba!
S-a trezit cineva că se scrie cam mult în pușcării. Mai bine mai târziu decât niciodată. E de apreciat efortul celor care au dus campania împotriva acestei legi, mai ales că restul s-au mulțumit să facă haz de necaz și să ia literatura de ”specialitate” la mișto. Aștept cu nerăbdare o lege nouă, care să nu treacă din extrema ”scrie toți” la extrema nu mai scrie nimeni, nimic, niciodată.
Că veni vorba de extreme, mai e cineva sănătos la cap pe Facebook? Cine nu e cu noi e împotriva noastră e dovada clară că nu am înțeles nimic din 25 de ani de democrație.
37% dintre părinți scriu pe net că nu-și bat copiii. Cum am văzut asta, mi-am amintit de vorba unui fost coleg: ”Ia un pește ca la focă”. Aștept o campanie de conștientizare x% se spală la fund după ce fac caca. Cu poze. Ca să vadă toată lumea cât de normali suntem.
Acum că ora de religie a fost salvată de intențiile necurate ale ateilor cu sufletele negre, a început o nouă cruciadă, împotriva unei forme legale de căsătorie între persoane de același sex. De ce deranjează că Ion și Vasile ar putea primi un certificat de căsătorie? Nu știu. O să studiez problema cu mai multă atenție.
Românii nu mai vor o țară ca afară, că
acolo trebuie să respecți reguli. Românii vor acum o afară ca în
România, unde fiecare face ce îl taie capul. Regula e valabilă, bineînțeles, doar pentru creștinii ortodocși practicanți.
Copiii de azi nu mai învață. Poate, dar depinde mult în ce direcție privești. Am citit articole extrem de interesante, tot pe Facebook descoperite, despre tineri grozavi care iau note bune, citesc, scriu, cântă la instrumente, pictează, fac voluntariat. Ce au toți în comun? Profesori și părinți care își dau interesul, care ghidează, nu impun. De ce să omitem o parte din adevăr, au și o situație financiară stabilă; nu neapărat extraordinară, dar stabilă. Să ne indignăm, Nu. Să privim mai cu atenție lumea din jur, Da.
Toată lumea vrea drepturi egale. Dar nu pentru căței. Nu dezvolt pentru simplul motiv că nu are sens. Cei care au înțeles asta nu au nevoie de povești cu zâne, cine nu a văzut realitatea până acum nu se va trezi tocmai la mine pe blog.
Orice minune ține trei zile. Orice dramă primește spațiu în prime time o săptămână. Apoi alta mai proaspătă sau mai sângeroasă îi ia locul. Pentru că publicul are ”dreptul” să știe tot, oricât de intim, oricât de dureros.
Cam atât pentru azi că doar astea îmi vin în minte. Știu, nu e România voastră, dar există.
Am sărbătorit cu oameni noi anul acesta și a fost chiar plăcut să schimb puțin atmosfera. Am prăjiturit cu drag și spor și m-am tot gândit la cât de multe am învățat în ultimii ani, despre alții și despre mine.
Și pentru că sunt darnică o să vă povestesc câte ceva :)
Avem timp pentru toate
Am
învățat asta când m-a lovit norocul în moalele capului și mi-a schimbat
viața total. Când mă gândesc la cât de agitată eram pe vremuri, mă ia
durerea de cap. Voiam să fac totul azi, repede, fără ajutor și cu minim
de costuri. Acum am învățat să evaluez lucrurile cu mai multă atenție și să îmi
dau timp. Am făcut un curs de cofetărie la începutul anului, unde fiecare prăjitură are timpul ei. Nu poți grăbi procedeele și
clar nu poți avea rezultate bune furând minute ici și colo. Apoi am
început să aplic aceeași filosofie și în viață. Fiecare lucru are timpul
lui. Și nu e musai să le facem pe toate. Unele lucruri pot fi refuzate
și punct. Fără explicații. Cum ma învăța un psiholog pe vremea când eram
mai mică și mai toantă, e ok să spui NU și e la fel de ok să nu dai
explicații pentru răspunsul tău.
Nu există mâine
E ușor legat de paragraful anterior, pentru că se referă la a spune NU și la a fi sinceră cu mine și cu alții. În ultima vreme tot ce las pe mâine nu se mai face deloc pentru că mâine îmi va aduce alte și alte noi lucruri de făcut.Așa că de acum o să fiu mai sinceră și o să spun nu pot. E mai curajos decât las pe mâine, care mâine va fi mereu o altă zi, niciodată azi. E ceva gen iarna nu-i ca vara, dar e descoperită de mine, deci e cool.
Oamenii nu se schimbă, doar că obosesc să se mai prefacă
Am avut valuri și valuri de prieteni diverși în ultimii 15 ani. Și mereu după o anumită perioadă de timp (în medie 3 ani), oamenii cu care intram în contact deveneau oarecum altfel. O vreme am crezut că ne schimbăm cu timpul. Acum încep să fiu sigură că nu se schimbă nimeni. Doar înțelegem că n-are rost să te chinui să fii ceva ce nu ești și începem să fim noi înșine. Uneori e un dezastru, dar și când e de bine rămâi extrem de fascinat. Am câteva exemple în minte, dar le păstrez pentru mine. Toți avem de fapt astfel de exemple. Bucurați-vă mai mult de oamenii sinceri, chiar dacă sunt niște ghimpi în coaste uneori.
Singurătatea e o alegere
Ne naștem singuri, murim singuri e un clișeu. Singurătatea e o alegere. Nu mă refer la relații, căsnicii și altele din același pachet, ci la a avea prieteni și a fi comunicativ. Am văzut mulți oameni care se mândresc cu singurătatea lor, care se transformă, conștient sau nu, în martiri ai singurătății. E o alegere, nu un dat. Poți alege să comunici cu oamenii, să îi găsești pe aceia care ți se potrivesc și cu care poți să legi prietenii. Nu e musai să te tot găsească mereu alții pe tine. Nu cred că a trăi singur ține de Soartă.
Fericirea nu vine de la alții
Sunt o egoistă fără leac, știu, dar chiar nu cred că fiind nefericită vor avea hrană, medicamente și jucării copiii din Africa. Fericirea mea vine de la mine, de la ceea ce aleg eu să îmi ofer. Dacă o să tot fac compromisuri cu mine însămi ca să zâmbească mama, prietena sau colega de bancă de la grădiniță, nu o să fiu fericită cu zâmbetul ei, iar cu vremea nici ceilalți nu se vor simți prea bine. Doar oamenii fericiți pot aduce cu adevărat fericire celorlalți. Cei care se tot sacrifică pentru multe și închipuite motive pierd timp și risipesc energie cu care chiar ar putea construi zâmbete sincere.
Greșelile mele sunt dovada faptului că nu stau pe loc
Suntem învățați de mici să ne concentrăm pe rezultate și să ignorăm deseori experiența acumulată. De multe ori rezultatele bune vin din decizii de moment, pe care apoi nu le mai luăm în seamă, și învățăm prea puține din aceste întâmplări fericite. Între timp am reușit să îmi accept greșelile, care m-au învățat mai multe decât reușitele. Nu mă bucur când greșesc, dar cu siguranță nu mai am sentimente de vinovăție, nu mă mai gândesc la cât am fost de proastă. Folosesc ceea ce am învățat greșind ca să descopăr lucruri noi. Pe asta nu am descoperit-o la cursul de cofetărie, acolo se aruncă tot ceea ce nu iese bine. În viață majoritatea rezultatelor greșite se pot recicla, spre norocul nostru.
Și acum că pornesc spre marele 30 pot spune cu mâna pe inimă că nu sunt gata și că nu am crescut suficient. Dar sunt liniștită știind că nu e musai să am toate răspunsurile. Și mai știu că mai e atâta drum în față de parcurs, că e musai să dozez energia ca să ajung la destinație. Până la o nouă idee de scris pe blog, spor la sarmale, citit, frământat, văzut filme, băut cafea și ciocolată caldă, vizitat prieteni, sau oricare altă activitate care vă face fericiți.
Când vezi o lume de la distanță, prin filtrul lui Facebook, anume creat să distorsioneze o realitate și așa strâmbă, începi să ai niște imagini neclare și să îți apară în minte tot felul de semne de întrebare. Sunt situații fără legătură, dar care odată ajunse în online încep să pară legate între ele mai mult decât ne-am dori.
Raed Arafat salvează vieți. Prin SMURD, prin telefoane, prin intervenții. Și ni se pare cool. Atât de cool că nu ne mai revoltăm că e nevoie să se dea telefoane pentru ca un pacient să fie tratat bine. Andrei a murit în Spitalul din Curtea de Argeș din cauza refuzului unui medic de a-și recunoaște incompetența. Dacă Raed Arafat ar fi sunat, poate că Andrei ar fi trăit și azi. Dar avem un Arafat și sute de mii de pacienți. Mi se pare însă că soluția societății e să aducă mai mulți Arafat la o adică, în loc să îi oblige pe medici să își trateze pacienții cu respect.
Niște părinți angajează detectivi să le urmărească odraslele prin oraș. Ca să nu mai cheltuie copiii banii de meditații la păcănele. Iar societatea e mândră că a găsit în detectivi soluția pentru niște politicieni corupți, care au distrus un sistem de învățământ extrem de valoros. Asta pentru că e mai simplu să dai vina pe alții, în loc să vezi eșecul personal și să accepți că la coruperea sistemului ai contribuit și tu când ai decis că trebuie să faci orice pentru a avea un copil de 10. Și prin orice ai înțeles cadouri, atenții, bani și altele.
Ziariști cu minte multă aleg să scrie despre politica internațională și despre strategiile antiterorism, în vreme ce țara lor, secată de orice vis și speranță, zace în mocirlă. Pentru că e mai ușor să traduci o știre de la CNN decât să faci teren sau să documentezi o anchetă. Uneori am impresia că nu se salvează ceea ce se poate salva doar pentru că e mai ușor să plângi mortul decât să îngrijești bolnavul. Se vede în campaniile mereu pornite împotriva unui ceva înfăptuit, nu împotriva unui proiect. Roșia Montană e o excepție, din păcate, nu o regulă.
Mă îngrozește faptul că întâlnesc destul de des în spațiul public ideea aducerii celor de sus jos. Ridicarea de jos nu intră în discuție. E suficient să fim toți o apă și un pământ. Sărăcia e oarecum privită cu nostalgie, se vede în toate amintirile despre cozile la banane, carne și ouă. Singurul motiv pentru care oamenii nu sunt mulțumiți azi e că alții au, nu că ei au lipsuri. Și nu pot să nu mă întreb de ce.
Atâtea cazuri fac vâlvă pe net o săptămână, două, trei, o lună. După un an nu revine nimeni să vadă ce s-a schimbat, pentru că e greu să faci știre din nimic. Nici un mort nu a schimbat complet politica de administrare a unui spital, nici un eșec nu a schimbat managementul unei școli, nici un accident nu a schimbat fundamental o lege. E suficient să mai cadă câte un ministru sau un Guvern. Vinovații adevărați se lăfăie în aceleași scaune (că nu din cauza Guvernului pacienții nu sunt transferați la timp în centre mai mari).
Am fost în România la sfârșitul săptămânii trecute și am văzut mai multe Breaking News într-o zi decât văd în tot restul anului. Populația e terorizată cu nimicuri, împietrită de frica unor lucruri de cele mai multe ori prea puțin adevărate. Problemele rămân îngropate adânc în uitare. Scria cineva zilele trecute pe net ca o soluție ar fi la cumpărătorii de publicitate, care ar putea dicta un nou trend alegând să nu mai plătească senzaționalul, prostul gust și dezinformarea. E încă un exemplu de snobism și prefăcătorie.
ProTV face un reportaj despre școala românească. Se comentează aprig și se ia apărarea cadrelor didactice slab pregătite cu argumentul: tinerii de azi nu mai învață. Eu văd o legătură vagă pe undeva, dar nu știu exact de ce efectul a devenit cauză, iar cauza efect. Uniformizarea, generalizarea, etichetarea sunt astăzi mai prezente ca oricând într-o societate care îl plânge pe Vadim Tudor, dar nu pentru poezia lui, ci pentru că e absent din platou de la Capatos.
Mulți tineri care vorbesc azi româna cu intermitențe au impresia că ceea ce funcționează în Suedia, Statele Unite sau Germania poate funcționa și la noi. Și în timp ce se implementează modelul extern, e musai să se poarte ie, să se mănânce sarmale și să se pună tricolor la poza de profil, ca să nu ne pierdem identitatea națională.
O să mai adaug la listă, pentru că Facebook produce neîntrerupt astfel de imagini. Poate că nu e chiar așa, dar așa le văd eu de la distanță. Și mă întreb unde e scurtcircuitul. La mine, la Facebook sau în altă parte?
Am o prietenă pe Facebook puțin visătoare, dar în același timp cu picioarele pe pământ, care iubește copiii și e vegetariană pentru ea, nu pentru a-i convinge pe alții că sunt niște barbari nenorociți și fără inimă. Ea protestează pentru o țară mai bună, cu spitale, școli și oameni decenți. Dar nu se mulțumește să fâlfâie o pancartă prin piețe, face voluntariat, înveselește copii bolnavi și promovează lucruri frumoase în online (lucruri frumoase care nu sunt pisici). Recunosc că uneori mă plictisește pozitivismul ei, deși sunt o optimistă. Pe cuvânt că ea călărește ponei roz câteodată și e enervantă din cauza asta, dar în același timp îmi dă aripi în unele zile, cum nu ar face 10 RedBull. Și o admir pentru că ea crede în ceva și merge pe strada ei fără să se agite prea tare că nu o place unul saul altul.
Vă povestesc despre ea ca să înțelegeți că îmi dau seama că sunt și oameni plini de bunăvoință în Stradă zilele astea, nu am niciun alt motiv.
Am remaract însă că pe lângă acești oameni care vor un mai bine, definit sau nu, există o întreagă adunătură de târâturi periculoase care profită de haos ca să își spele imaginea și/sau să obțină niște foloase mai târziu, pe principiul nu se știe niciodată.
Un prim exemplu sunt acele persoane care până ieri nu aveau loc în politica mare și aducătoare de bani, dar care au vizat multă vreme diverse funcții. Din cauza corupției, a nepotismului și a altor mici sau mari cauze (cum ar fi propria incompetență, veșnic nerecunoscută pentru că e mai simplu să dai vina pe corupți), acești oameni au fost mai mereu la limita dintre om politic și lingău oportunist, gata să dea oricărui politican o mână de ajutor pentru un venit substanțial sau simbolic. Ieri ar fi făcut pact cu diavolul pentru un post pe vreo lista și ar fi semnat cu orice partid pentru o funcție de consilier local sau deputat. Unii chiar au candidat pe liste de partid, dar pe locuri neeligibile. Alții nici norocul ăsta nu l-au avut și au fost nevoiți să se mulțumească cu un contrăcțel, cu un eveniment, cu ceva mai la limita vizibilității. Mai un elogiu, mai o limbă în fund și niște mici servicii au făcut ca aceste persoane să supraviețuiască în hățișul politicii, mai mult la nivel local decât național. Azi îi vezi în fruntea protestatarilor, înverșunați pe Facebook împotriva întregii clase politice, cu tot cu partidele și cu politicienii care din milă sau de nevoie i-au luat în echipă la alegerile din anii anteriori. Acești oameni sunt plini de resentimente, lupta din motivații personale, mânați de ura față de unul și altul care le-au refuzat intrarea la masa cu bunătăți. Mulți au idei bune, dar vor lucra întotdeauna folosind același mecanism vechi, pentru că doar pe ăsta îl știu. Ei nu vor să schimbe ceea ce Strada numește sistem, ci doar vor să fie ei acolo în frunte (cam cum erau porcii în Ferma Animalelor), să fie ei șefi, să aibă loc să îi umilească pe toți ăia care mai ieri le trânteau ușa în nas.
Altă categorie care îmi pare să își bată joc de inteligența mea este alcătuiră din ONGiști. Nu sunt un cunoscător al domeniului în profunzime, dar nu pot să nu observ că majoritatea organizațiilor mari, care beneficiază de un buget considerabil și de vizibilitate sunt furnizori de numere și de rapoarte, un fel de instituții de statistică independente. Se bat cu cărămida în țâțe că au luptat cu clasa politică. Personal, nu găsesc nimic combatant în 60% dintre politicieni au luat mită. Asta puteam să ghicim și noi, nu aveam nevoie să obții tu trei finanțări dintre care două europene ca să ne dai peste nas cu cifre. Atenție! Nu vorbesc aici de acele fundații și organizații care organizează acțiuni concrete pentru diverse categorii sociale și din care nu am văzut prea multe să aibă reprezentanți la negocierile cu Președintele. Oamenii care muncesc să schimbe ceva în bine și-au văzut liniștiți de trabă sau au rămas în umbră. Au ieșit în schimb în față aceleași nume care se ocupă mai mult cu propaganda și cu numirea sistemului principal vinovat, pentru că, reiau o idee mai veche, toți e un nimeni la plural, pentru că acuzându-i pe toți nu condamni în fapt pe nimeni și toată lumea trăiește fericită până la alegerile viitoare. Și ar mai fi ONG-urile ale căror reprezentanți fac deseori pacturi cu politicieni și cu partide pentru bani și/sau funcții (și din care de una pot spune sigur că a fost prezentă la negocierea de ieri. Nu spun că și reprezentantul de acum a făcut înțelegeri, spun doar că e un ONG cu tradiții în acest sens).
Și ar mai fi ziariștii care s-au asociat cauzei, unii direct în piață, alții pe Facebook. Nu vorbesc de nume care au urlat din toți rărunchii ani de zile că anumiți politiceni sunt o rușine și le-au spus și numele. Vorbesc de ziariștii care au pupat funduri de politicieni, le-au publicat articole nemarcate ca publicitare și au înălțat laude mult iubiților conducători, iar azi urlă că trebuie să implementăm schimbarea cât mai repede. Oameni care ani de zile s-au șters la fund cu orice cod deontologic, care au servit interesele partidelor plătitoare de contracte publicitare, ascunzând fapte și scoțând din context idei și declarații pentru a mânji cu noroi adversari politici, fac astăzi elogii protestatarilor cu același exces de zel, mândri fiind că respiră același aer cu așa o generație eliberatoare. Sunt ziariștii care speră să rămână în cărți, care nu vor să supere niște potențiali noi lideri. Unii numesc asta o schimbare de viziune, eu numesc asta oportunism, pentru că un ziarist ar trebui să rămână obiectiv, să fie gata să critice și excesele Străzii atunci când acestea se întâmplă.
Eu nu văd revolta din piață, că nu sunt acolo. Văd revolta pe Facebook, despre care mi s-a spus că e ușor exagerată și că nu reflectă exact realitatea. Îmi imaginez că e așa, pentru că văd multe persoane scriind și venind cu idei, deși nu au spus nimic despre experiențele din piață (pentru că nu au fost acolo). Văd oameni gata doar să profite de pe urma altora, peste tot. Mai văd și postaci, mesaje confuze, unele chiar idioate și la limita logicii, și mi-e foarte greu să delimitez Strada de manipulatori. Văd multă confuzie și toate aceste lighioane descrise mai sus gata să preia greul, să se sacrifice pentru o clasa politică nouă și sănătoasă, deși nici ei nu au citit în viața lor Codul Fiscal, Codul Penal, Constituția sau alte acte importante care să permită o înțelegere mai clară a politicii și a mecanismelor. Văd apoi oameni care cer 10% din PIB pentru Sănătate, dar nu înțeleg că nici tot PIBul nu ar schimba nimic, atâta vreme cât legea sănătății permite scurgerea banilor în buzunare larg deschise, cât legea nu prevede specializarea continuă a cadrelor și, mai ales, atâta vreme cât 70% din personalul medical nu consideră că are nimic de îmbunătățit și că sunt ceilalți cei care ar trebui să se schimbe, să învețe mai mult, să fie mai binevoitori. Iar ăsta era doar un exemplu, care să arate că într-o oarecare măsură Strada nu are nici ea o viziune pe termen lung, ci doar pentru azi și mâine. Motivează că vrea un viitor mai bun pentru copiii ei (încă nenăscuți în multe cazuri), dar cere decizii pentru azi și mâine, nu pentru următorii 20-30 de ani. Iar lipsa viziunii și a liderilor permite oportuniștilor să își spună poezia și să câștige adepți, le dă posibilitatea acestor viermi mereu târându-se în fața oricui le poate furniza bunăstare să se remarce și să reprezinte niște oameni cu care nu au nicio asemănare. Despre conspiraționiști nu zic nimic, că își trimit OZN-urile să mă răpească.
Vreau să precizez că am lucrat pentru un politician social democrat, am văzut cum
funcționează încrengăturile legislative și cât se muncește pentru a
schimba o simplă lege care în fapt nu afectează cu nimic bugetul
nimănui, dar scutește de umilințe niște oameni. Am mai văzut și cât de
fină e linia dintre cinste și compromis și am înțeles că e plină lumea
de pupincuriști, chiar și acolo unde nu îi cere nimeni. Astea ca să nu
mai existe discuții că părtinesc un partid sau altul sau că am mintea
încețoșată de doctrine de stânga sau de dreapta.
Facebookul de fapt nu e plin de pereți, ci de garduri prin care băgăm bețe și întărâtăm câinii, dar fondatorii, americani fiind și neavând așa o pasiune pentru garduri, n-au avut o exprimare mai la îndemână. Deci, cum spuneam, pe Facebook se întâmplă întărâtarea permanentă prin propagarea cu o viteză fantastică a tot feluri de mici și multe informații irelevante cu care să ne ocupăm noi timpul în loc să muncim (cum fac și eu acum). Printre ele, această revelație a politicii mioritice, și anume Chestionarul PSD.
M-am uitat și eu să văd minunea, că vorba aia, ce e gratis și lui Dumnezeu îi place. Și am ajuns la concluzia că ori PSD își bate iar joc de oameni, ori cei ce l-au produs și aprobat pe cinstitul Chestionar nu știu pe ce lume trăiesc. Îl completez aici, cu explicațiile de rigoare, așa, de amuzament, pentru că oricum sunt convinsă că multe dintre răspunsuri au fost date de către intervievați, așa cum au fost puse și intrebarile, la mișto.
Dar sa pornim încet, încetisor, cu prima întrebare. Pardon, question, că în timp ce PSD își pictează prin afișele electorale mândria de a fi român, oamenii lui gândesc campaniile în romgleză.
Q1. Cunoașteți numele Președintelui organizației PSD din localitatea dumneavoastră? (se încercuieşte un singur răspuns)
Întrebare obligatorie. Răspuns Da, pentru că PSD în localitatea mea de origine (Pitești) funcționează de minune, cu presă platită care să practice cultul personalității. Și mai nou a început să îi placă și președintelui de la Pitești să își vadă poza în ziare și pe net lângă tot felul de declarații. Zic mai nou, că până ieri nu avea loc de Pendiuc.
Q2.
În ce măsură credeți că reprezentanții locali ai PSD reprezintă
interesele cetățenilor din localitatea dumneavoastră? (se încercuieşte
un singur răspuns)
*
Despre întrebări ca asta am spus că au fost puse la mișto. Când au gândit întrebarea, nu le-a trecut prin minte că acest chestionar va ajunge și la Pitești, unde reprezentanții locali nu au timp de interesele cetățenilor, mult prea ocupați fiind cu interesul personal? Și Pitești se poate înlocui cu atâtea alte localități unde DNA are treabă. Întrebarea asta ar fi avut rost dacă toți primarii despre care vorbesc nu și-ar fi îngrășat conturile la umbra megatrandafirilor PSD, altfel e doar nesimțire și sfidare. E un preș prea mic pentru gunoiul pe care îl are de ascuns. Răspuns, Deloc, pentru că fostul și actualul primar (mereu același), împreună cu viceprimarul devenit primar în vremuri grele și cei X consilieri locali, a propus și aprobat mai multe măsuri întru propria bunăstare și liniște electorală decât proiecte în folosul comunității locale. Ca să o parafrazez pe bunica, DNA e sus și vede. Doar când vrea și când i se arata, aș adăuga, dar măcar vede (un emoticon pentru râsu-plânsu, ar fi bun aici).
Q3. Cunoașteți numele Președintelui organizației PSD din județul dumneavoastră? (se încercuieşte un singur răspuns)
*
Același răspuns ca mai sus, din același motiv al presei de partid care a avut grijă să îi dedice laude, mai ales acum că au fost alegeri.
Q4. Care este cea mai importantă măsură pe care PSD trebuie să o ia pentru familia dumneavoastră?
Oricât aș vrea să comentez, nu pot, că întrebarea mă tot violentează logic. Ce legătură are un partid politic cu familia mea de acasă? Noroc că nu e o întrebare obligatorie. Nu răspund. Linie.
Cât de mulțumiți sunteți de următoarele...
Q5.a) Activitatea Primăriei privind serviciile adresate cetățenilor
*
Să vedem. Mi-au greșit certificatul de naștere și ar trebui să mă duc să mi-l schimbe, dar trebuie să țin cont de programul cu publicul când îmi programez călătoria, așa că o să aștept până va fi musai. Le-am făcut o cerere pentru a primi alocația copilului pe card, am primit banii prin poștă până am renunțat la ei opt ani mai târziu. Ca să renunț la alocația sus numită m-am plimbat din instituție în instituție (inclusiv Primărie) și m-au trimis de la un birou la altul ridicând din umeri că nu știau ce să îmi spună. La impozite anul trecut era un funcționar care îți scria datele și un altul care îți lua banii. Foarte nemulțumit e un răspuns potrivit cu împrejurările.
Q5.b) Activitatea privind sprijinirea producătorilor agricoli locali
*
Întrebare obligatorie. Eu fac referire în continuare la Pitești, nu? Că despre el vorbesc. Nu știu, nu răspund. Doar așa, ca să mă lămuresc, producătorii locali sunt oamenii ăia care vând în piață legume de import sau cetățenii români care fac contrabandă cu țigări tot în piață?
Q5.c) Condițiile de învățământ
*
Așa și așa, că părinții ar putea contribui totuși cu sume mai mari, să vopsească școlile și la exterior, nu doar în sălile de clasă. De fapt, condițiile erau bune și pe vremea când eram eu elev (cu același primar, dar nu de la început PSD că făcea slalom printre partide când era tânăr): mi-a cumpărat mama bancă, scaun, mochetă, tablou care acoperea peretele din spatele clasei, o planșă pe post de planetariu pe tavan, perdele, draperii negre și apoi jaluzele verticale că s-a schimbat moda (cheltuieli separate, nu ne exonerau de fondul școlii). Nu aveam cea mai frumoasă clasă din școală că părinții altor copii au cumpărat și televizor, dar eu zic că ne-am descurcat bine. Acum nu știu să mai fie la modă astea, am văzut că se poartă concursuri cu plată, culegeri și alte materiale didactice.
Q5.d) Calitatea drumurilor
*
Nu știu, nu răspund, că nu am mai fost din august și la noi drumurile se strică repede. În general, în Pitești sau în Argeș nu e frumos să vorbești despre așa ceva: unele străzi n-au văzut asfaltul de la înființare, la Podul Viilor la Pitești se tot investește de când eram mică, iar despre drumurile județene și lipsa autostrăzii către Sibiu nici nu ar trebui să amintesc. Reprezentanții PSD chiar aveau nevoie de un chestionar ca să afle lucrurile astea? PSD e la guvernare de niște ani deja, are miniștri, directori și primari care ar trebui să știe cum e cu drumurile din toate localitățile. Se cam acuză singuri de incompetență și nesimțire.
Q5.e) Condițiile pentru îngrijirea sănătății
*
În Spitalul Județean sunt mai mulți gândaci decât pacienți, iar de la UPU mai mereu răsar știri cu pacienți neglijați (am citit pe net, eu am fost tratată binișor; mi-a pus o asistentă diagnosticul de depresie pe loc, acolo, în timp ce îmi făcea un vaccin, dar comparat cu ce povestesc alții cred că e de bine). Un ziar local a organizat o campanie pentru a cumpăra un angiograf, iar aparatul a stat ceva vreme neutilizat pentru ca Spitalului îi lipsea ori un medic specialist, ori nu știu ce autorizație, că nu îmi amintesc exact. La Curtea de Argeș mor copii cu zile, iar oamenii trebuie să își cumpere singuri medicamentele și materialele de care au nevoie pentru ca instituția nu cred să aibă decât seringi, dacă or fi și ele. Mai e un spital la Domnești, amenințat în repetate rânduri cu desființarea. Spitalele mici o duc mai bine pentru că, nefiind așa multe interese personale la mijloc, managerii reușesc să conducă eficient instituțiile. PSD ar trebui să le știe și pe astea, ca ministrul e social-democrat, iar Consiliul Județean Argeș are cel puțin un medic în componență. Răspuns, Foarte nemulțumit, că poate nu era clar.
Q5.f) Posibilitatea găsirii unor locuri de muncă
*
Aici nu pot să vă ajut, că nu știu statistici, iar mie nu mi-a fost greu să găsesc de lucru cât am stat în Pitești. Argeșul stă bine, din punctul meu de vedere, dar nu cred că are PSD neapărat vreun merit. Destul de mulțumit, deși am un prieten șomer care ar merita un loc de muncă.
Q5.g) Posibilitatea de a participa la activități culturale (filme, spectacole etc.)
*
Voi
prezenta niște lucruri triste, dar sunt convinsă că puține orașe stau
mai bine decât Pitești, deci iar o întrebare în care răspunsul s-ar
putea vedea și dacă politicienii ar mai trece cu avionul pe deasupra țării măcar, în loc să
scrie chestionare. Prin întrebarea asta, s-a mai demonstrat încă o dată că PSD și cultura egal baba și boxul și că reprezentanții partidului habar nu au pe ce lume trăiesc. Să vorbești în Pitești despre cultură e aproape o blasfemie. Piteștiul are ce-i drept o Filarmonică, înființată cu greu și cu eforturi mult prea personale, deci aceasta nu poate să intre măcar în argumentele vreunui partid politic, oricare ar fi acela. În rest, Căminul Cultural Pitești ridică ode conducerii (sau ridica, că acum nu mai are cui), iar cine nu mă crede să citească publicația instituției, plină de știri administrative și laude aduse lui Tudor Pendiuc. Directoarea Școlii Populare de Arte și Meserii crede că popular se referă la folclor și se poartă ca atare, Casele de Cultură din zonă au impresia că doar promovând folclorul reușesc să rămână pe placul conducerii aprobatoare de buget și rar își bat capul cu altceva. Casa de Cultură a studenților a devenit restaurant, pentru că doar așa directorul a reușit să renoveze clădirea. Cinematografele sunt în faliment, dar nu pentru că nu există cerere (că mallul nu se plânge de lipsă de spectatori), ci pentru că în multe duminici am văzut filmele pentru copii cu hainele de iarnă pe noi, încălziți de o aerotermă oferită cu rușine de angajați. Spectacolele (nu concertele electorale) sunt și ele rare, cu sonorizare proastă dacă sunt făcute de localnici, cu discursuri lungi înainte de deschidere ale unor primari sau apropiați ai primarului și ale altor oameni politici care ar putea să participe și în liniște. În timpul discursurilor, jumătate dintre participanți pleacă acasă, că vin să vadă cultură și primesc politică. Lansările de carte sunt rare, plictisitoare și cu săli umplute de copii aduși cu forța de la școală. La teatru a fost grevă anul trecut, nu sunt bani, prin acoperiș trece apa și udă scena, dar Consiliul Județean vrea să mute acolo și un ansamblu de dansuri populare, că sigur e ceva teatral în folclor. Spectacolele sunt în mare parte slăbuțe, că e greu fără bani. Teatrul nu are director, întrevăd o bătălie interesantă pentru un post călduț, la umbra bugetului, sub îndrumarea partidului, care are nevoie de teatru ca sa își organizeze acțiunile și ședințele pe bani puțini. Biblioteca Județeană are sediul într-o clădire care seamănă cu o bancă, o arhitectură total nepotrivită cu restul clădirilor de pe aceeași stradă. Foarte nemulțumit nu ajunge pentru un răspuns corect la această întrebare.
Q5.h) Activitatea poliției și jandarmerie
*
Nu știu, nu răspund, pentru că nu am ce să comentez. Politicul ar trebui să stea departe totuși de aceste instituții. Că nu se întâmplă așa mă cam nemulțumește.
Q6.
Care dintre următoarele variante credeți că ar trebui să fie o
prioritate pentru PSD, dacă ne gândim la viitorul României? (se
încercuiesc maxim trei variante)
*
Doar trei variante, când toate cinci sunt esențiale pentru un trai decent. Foarte bine gândit. Am însă niște nelămuriri. Cum ar putea să crească veniturile fără să gândească un cadrul legal propice creării de noi locuri de muncă? Cum vor reduce taxele dacă vor să construiască autostrăzi? Cum să îmbunătățească serviciile publice dacă nu cresc salariile? Cum cresc salariile în mediul public dacă reduc taxele și cresc și pensiile? Au o strategie clară. Devine din ce în ce mai limpede. Oare ce voiau să transmită populației când au pus întrebarea asta în chestionar?
Păreri despre măsurile PSD...
Q7.a) Realizarea unui plan de dezvoltare a României pentru următorii 25 de ani
*
Cinci cincinale într-unul singur? Nu am să răspund la această întrebare, că nu știu. Îi las pe cei mai trecuți prin viață, care au mai avut de-a face cu cincinale pe vremuri să se pronunțe asupra acestei idei.
Q7.b) Sprijinirea instituțiilor cu profil juridic pentru continuarea luptei împotriva corupției
*
E cea mai jignitoare întrebare din tot chestionarul: adresată de reprezentanții unui partid condus de un Președinte condamnat cu suspendare care își fâlfâie sfidător mustața prin țară, cu un fost președinte cercetat de DNA, cu un alt fost președinte condamnat și închis și cu un Președinte de onoare despre care nu are rost să povestim, că nu avem dovezi. O întrebare despre corupție, care a fost pusă probabil pe fondul scandalurilor cu protagoniști celebri, gen Vanghelie, Nicolescu, Pendiuc și alții. Mesaj pentru Liviu Dragnea: faptul că vă închideți adversarii din partid ca să scăpați de competiție, să nu mai împărțiți comisioane și să îi scoateți ochii poporului nu mai prostește pe nimeni. Ne cam uităm toți la House of Cards acum că micul vostru Titulescu ne-a expus în direct cât e de folositor să te uiți la serialele potrivite. Nu pot să răspund la această întrebare că nu există varianta cu înjurături.
Q7.c) Realizarea unui program de dezvoltare pentru localitățile rurale
*
Cu bani europeni direcționați către firme potrivite și cu panglici tăiate în plină campanie electorală? Sigur, mi se pare extrem de potrivit. PSD ia rețetele vechi și le prezintă ca noutate, sub formă de chestionar. Aceeași părere foarte proastă pe care am avut-o și înainte, pentru că nu au inventat ei acum strategia, ci înaintașii lor, de care noii băieți deștepți scapă acum aruncându-i la Colibași, să trăiască pe spinarea plătitorilor de taxe, nu din comisioanele noului val.
Q7.d) Realizarea descentralizării și regionalizării în administrația locală
*
Ținând cont că Argeșul a rămas în top doar la numărul de pavele pe cap de locuitor, nu știu ce regionalizare ar vrea să mai facă. Am o părere foarte proastă despre ultima descentralizare. Nu o să mi-o schimb doar pentru că acum trece printr-un chestionar înainte de a fi aplicată.
Q7.e)
Realizarea tuturor alegerilor (locale, parlamentare, pentru Parlamentul
European și prezidențiale) într-un singur an, la un interval de 5 ani
*
Întrebarea este greșită. Corect și cinstit ar fi fos: Realizarea tuturor campaniilor electorale în același timp ca să putem să tragem după noi în sondaje și să strângem voturi pentru toate noile neveste, amante, apropiați și progenituri într-un singur an, la un interval de 5 ani (că patru nu sunt suficienți și oricum nu e Băsescu mai deștept ca noi). Despre asta am o părere foarte proastă. Încercarea voastră de mimare a democrației mă face să râd. E mai slabă decât mișcarea lui Băsescu când cu reducerea numărului de parlamentari.
Q7.f) Modificarea Constituției
*
Nu sunt o persoană religioasă, dar singurul răspuns care îmi trece prin minte e Doamne, ferește! cu o cruce mare, cum făceam pe vremea când eram copil. Nu răspund, că nu am varianta asta în chestionar.
Q8. Enunţaţi o măsură a guvernului Ponta pe care o considerați ca fiind foarte bună?
Demisia Primului Ministru. Când va fi.
Q9. Enunţaţi o măsură a guvernului Ponta care v-a nemulțumit profund?
Una doar? Nu știu pe care să o aleg dintre crearea cadrului care să permită primarilor curvărăseala dinaintea alegerilor de anul trecut, plătirea în avans din bugetul public a cheltuielilor Bisericii pentru servicii prestate la zi electorală, ordonanța privind anularea datoriilor despre care am citit azi la Moise Guran pe blog, cei 7 eurocenți adăugați la prețul benzinei pe care nu îi văd materializați în vreo autostradă (care oricum trebuie refăcută, nu?). Mă mai gândesc...
Q10.
Credeți că Liviu Dragnea este persoana potrivită pentru a conduce
Partidul Social Democrat? (se încercuieşte un singur răspuns)
*
Condamnat cu executare. A fost. Cercetat. A fost. Condamnat cu suspendare pare să fie extrem de potrivit pentru colecția partidului. Da, de ce nu?
Q11. Ați vrea să primiți informații despre proiectele și propunerile PSD în viitor? (se încercuieşte un singur răspuns)
*
Absolut Da. PSD mă motivează să scriu pe blog.
SD5. Tipul localității: (se încercuieşte un singur răspuns)
*
Municipiu (cu iz de zonă rurală).
Localitatea
* Pitești
Și urmează alte întrebări cu caracter opțional despre mine, dar nu le mai povestesc aici că nu sunt lucruri pe care să nu le știți.
A fost lung și greu, dar am răspuns la toate întrebările. Știu că în PSD sunt oameni de bine și îmi pare rău că de multe ori suntem puși în situația să îi punem pe toți în aceeași oală și să scriem pe ea CORUPȚI. Mai știu și că politica nu se face mereu cinstit (cum am spus și mai sus, mă uit și eu la House of Cards), dar asta nu justifică discrepanțele dintre lumea politicienilor de top și viața în care trăiesc cel puțin 40% dintre români. Politicienii ar trebui să mintă frumos, nu să își bată joc de noi și mai ales de proprii membri care au fost probabil nevoiți să completeze mizeria asta de chestionar.
