Revendicările mele. Către Strada

Dragă Strada, 

Nu te susțin pentru că nu sunt de acord cu ieșitul în stradă înainte să fi eliminat toate celelalte posibilități. Și mai ești și ușor dezlânată și fără discernământ. Ești un amalgam de oameni care au impresia că reprezintă o generație, dar suntem cam de aceeași vârstă și pe mine nu mă reprezinți. Urli că nu ești numere, când în esență ești un procent. Un procent care în momentul ăsta abia ar intra în Parlament, dacă absolut toți ăia care te susțin pe Facebook te și votează. Și mă enervează că ocupi spațiul public, în vreme ce evenimente importante trec neobservate. Așa că am și eu revendicările mele:

1. Azi am primit o lecție de viață de la o femeie pe care nici măcar nu o cunosc. Nu o să fie nimeni niciodată acolo să te bată pe umăr să îți spună că greșești. Cine îți va vedea greșeala o va arăta și altora cu degetul, ca să îți urle alții în urechi că ai greșit, ca să te certe un cor, nu doar o voce. Revendicare: Strada, mai uită-te o dată peste ceea ce ai făcut până acum să vezi dacă ții drumul drept. 

2. Deasupra unui accident care ar fi trebuit tratat cu responsabilitate și respect s-au adunat vulturii, asta după ce deja hienele au sfâșiat tot ce se putea. Au venit și dreapta și stânga: unii să obțină o demisie, alții să arate cum au profitat hienele, profitând la rândul lor pentru a mai smulge 2 procente în sondaje, plângându-ți de milă. Revendicare: Strada, scutură-te de mesaje politice și de manipulatori, dacă vrei să te ia toată lumea în serios.

3. Sunteți niște copii, ca mine, ca prietenul meu Niță care de 10 ani își caută loc de muncă. E normal să te revolți, nu e normal să te lupți singur cu lumea. Revendicare: Strada, cere ajutor! Sunt atâția adulți în jur care gândesc limpede, dar care nu știu ce să creadă despre tine, văzându-te atât de dezorientată.

4. Aveam 3 ani la Revoluție și tot ce știu e de la televizor. Dar tu nu te comportați ca în 1989, ci ca la Bobâlna. Revendicare: Strada, organizează-te că te lupți cu 3 mesaje făcute pe genunchi împotriva unora cu milioane de unici lipiți de televizoare. 

5. Biserica e plină de bube, dar nu poți cere preoților pe care îi blamezi de o viață să vină să îți facă veșnica pomenire ca și cum până ieri le spuneai săru-mâna sau măcar îi tratai ca pe egali. Ori nu ai nevoie de Biserica în țara ta, ori ai nevoie de ei să îți facă slujbe. Revendicare: Strada, lasă Biserica, lasă diversiunile! Ori te lupți cu unii, ori cu alții! Ține minte că Biserica a rezistat și tătarilor, și turcilor, și rușilor, și comuniștilor, și corupției. Nu risipi energie! 

6. Țara nu e multinațională decât dacă definim clar cine sunt africanii și chinezii care lucrează pentru noi. Și dacă acționarii acceptă să plătească salarii pentru câteva milioane de angajați neproductivi și ajutoare pentru părinții pensionari, pentru copii, pentru persoane defavorizate. Până atunci însă, hai să gândim limpede. Roma nu s-a construit într-o zi, nu o să construiască nimeni până la Crăciun o țară nouă, cu spitale, cantine, școli și grădinițe. Revendicare: Strada, ai răbdare! Nu o băga pe aia cu așteptarea de 26 de ani, că media ta de vârstă e sub 40, iar la 14 ani te cam durea-n cur de Parlament și de politicieni. Dacă te durea învățai pe bune la Cultură civică și acum nu mai propuneai bloggeri și cântăreți să te reprezinte în Guvern și Parlament doar pentru că nu sunt membri de partid.

7. Democrația înseamnă multe lucruri, nu doar spun ce vreau, când vreau și cum vreau. Nu toți politicienii sunt la fel. Pe tine te supără etichetele, și pe mine. Revendicare: Strada, dacă te deranjează, renunță să mai practici etichetarea. Alege niște nume și începe să vorbești despre ele, nu despre toți. 

8. Am văzut reportajul de la Digi24 de aseara. Nu am înțeles dacă televiziunea aia te sprijină sau te ia la mișto. Revendicare: Dacă te reprezintă fata aia care nu avea un răspuns clar la întrebarea de ce ești aici, du-te acasă! Spiritul de turmă nu înseamnă revoluție. Iar România pe locul 7 în Europa nu e motiv de ieșit în stradă, oricum. (ca idee, Belgia e pe 7; Italia, Spania, Marea Britanie și Franța nu sunt în top 7).

9. Franklin D. Roosevelt se lăuda că a fost rudă cu 11 președinți americani și cu Regina Angliei. A stat 4 mandate la Casa Albă, într-o țară în care Republicanii și Democrații fac jocurile de 200 de ani. Revendicare: Nu mai compara România cu alte țări decât dacă știi exact despre ce vorbești. 

10. România are cam 45% populație rurală. Jumătate dintre români nu au venituri stabile pentru că nu au locuri de muncă, unii pentru că nu găsesc, alții pentru că nu au chef de muncă. Aproximativ 6% din populația țării este reprezentată de semi-analfabeți, oameni care au dificultăți la citire și scriere. Din ei, 150.000 nu știu să scrie deloc. De la voi de acolo din capitală provincia se vede doar din drum spre mare sau spre Valea Prahovei, dar ea există și pe ea tehnocrația nu o reprezintă, așa cum nu o reprezintă nici politicienii actuali. Pentru simplul motiv că nici unii, nici alții nu vor să își amintească de existența ei. Dacă în loc de ai partidelor, îi puneți pe ai străzii, schimbați doar componența unui aparat disfuncțional. Revendicare: Vreau o stradă care să lupte pentru ai tuturor! 

11. În orașul meu tocmai ce au terminat de reconstruit un parc. Din spațiu verde, flori, plante și granit (asta e pentru Mișu), au rămas doar betoane și pavele. Niciun ziarist nu a scris înainte să se voteze proiectul sau să înceapă lucrarea despre ce va fi însemnat de fapt acel proiect de regenerare urbană. În general, cetățenii habar nu au ce votează Consiliul Local pentru că nu merg la ședințe, unii nici nu știu că sunt publice. Revendicare: Strada, începi cu revoluția din propria grădină. Nu poți schimba o clasă politică în câteva luni, dar poți împiedica aceste proiecte fantomă care sug într-un an mai mulți bani decât mita lui Vanghelie. Orice parc poate fi Roșia Montană, dacă urmărești evenimentele.

12. Cetățenii pot propune legi, pot crea ONG uri, pot cere și obține finanțări pentru proiecte. Un cetățean informat nu schimbă nimic. Dar 60.000 de cetățeni informați gata să folosească legea în folosul lor pot schimba mai mult decât un premier. Am citit azi că ar fi bine ca 4 ani niște oameni să se sacrifice să conducă țara. Din anul 5 presupun că revine PSD, sau PNL, sau PMP, sau UNPR, sau cine o mai fi. Nu ne trebuie o clasă politică nouă, ci o viziune nouă. Oamenii noi vor fi obligați să funcționeze după aceleași legi șubrede care au permis existența corupției. Revendicare: Strada, cere legi corecte și metodologii clare, iar dacă politicienii nu te ascultă, propune-le tu! E nevoie de 100.000 de semnături pentru a propune o lege. Cu anumite condiții de proveniență a semnatarilor, dar se poate face, dacă tu ai deja 60% dintre românii necesari dispuși să iasă în stradă. E dreptul cetățeanului prevăzut în Constituție și pe vremuri exista și o lege în privința asta, L 189/1999, republicată în 2004. E nevoie de niște ONG uri ca să meargă și mai repede, dacă te grăbești.

Doar niște reacții exagerate la multe comentarii idioate

Toți sunt de vină, toți polițiștii sunt corupți, politicienii sunt corupți (toți, se înțelege), toți medicii sunt incompetenți și șpăgari, toata România e o mizerie. TOT înseamnă nimic. Toți sunt la fel înseamnă de fapt că niciunul nu poate fi tras la răspundere, că de fapt nimeni nu e vinovat.

Asta e Romania in care traim. Dupa aproape 26 de ani de pseudo-democratie oamenii mor pe strazi in accidente, in spitale nebagati in seama, la locul de munca , in cluburi , la mare, la munte.... Mor dimineata , la pranz si seara. Mii de oameni carora nu trebuia sa le vina sfarsitul. Asta e Romania in care traim. O Romanie a haosului in care nu vrem, nu putem sau nu stim ce sa facem sa nu mai moara oameni pe care ii iubim

sunt sigur ca daca atunci cand se fac alegeri, alegatorii vor avea cel putin 10 clase, cu siguranta incidente ca acesta nu se vor mai intampla. Cel putin atunci, alegatorii care nu au idee pe cine aleg, nu mai se apropie de o urna de vot si hotii care conduc tara asta de 25 de ani, cu siguranta nu vor mai ajunge la putere. Si cu siguranta atunci, oameni capabili ne vor conduce. Daca nu schimbam odata si odata clasa conducatoare, evenimente ca acesta se vor intampla mereu si mereu si "spaga" mereu va fi la putere. Dati-mi in cap pt aceste randuri... dar acesta este purul adevar. Si daca cei care cred in aceste randuri le vor distribui, sunt sigur ca ROMANIA se va schimba enorm de mult   

Sunt două dintre miile de comentarii la textele privind tragedia de vineri, din clubul Colectiv. Nu sunt singurele exemple, nu sunt o raritate. Statul, sistemul, politicul, administrația sunt toți vinovați că mor oameni înainte de vreme. NU! Statul e o noțiune, o idee, Statul nu face nimic, nu omoară, nu salvează, nu taie și nu face bugete. Statul nu poate fi vinovat pentru că el nu are cap, mâini, picioare, voință criminală. Statul are oameni. Oamenii sunt vinovați. Dar, cum mai spune cineva tot pe net:

Să înțeleg că prin teoria conspirației vrei să "speli" imaginea cuiva!
Toți sunt de vină cu sau fără un complot. La pușcărie toți! 

Care toți? Toți politicienii care ce? Toți funcționarii publici care...? Toți administratorii de cluburi? Sau toți reprezentanții ISU care dau avize? Sau toți medicii? Care toți? Înțelege cineva că toți e varianta frumos cosmetizată pentru nimeni?

E un mare și frumos nimeni pentru că mai e un nimeni mai mic. Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru că nu există nimeni care să îl expună public. Șpaga și corupția nu pot fi considerate vinovate. Ele nu sunt oameni, nu dau avize, nu organizează evenimente, nu aprind artificii în spații mici, nu găzduiesc sute de oameni într-o încăpere de câțiva metri pătrați cu o singură ușă. Nu fac legi, nu închid și deschid baruri și cluburi și sigur nu fac profit.

Moartea ne unește și ne desparte în același timp. Ne întoarce pe unii împotriva celorlalți cu aceeași viteză cu care naște solidaritate și ne aduce tuturor în gând aceeași veșnică întrebare: De ce? De ce el/ea? De ce mie?

Morțile de vineri seară au împărțit lumea în tabere pe care nici cea mai sofisticată minte de romancier nu le-ar putea crea în condiții normale. Și la început am fost tentată să caut un vinovat, pentru că atunci când mor 30 de oameni arși de vii De ce? nu mai e de ajuns ca să calmeze frustrarea și să dea drumul lacrimilor. Și am cautat un vinovat peste tot, dar adevărul e că vinovatul nu e de găsit nicăieri. Pentru că el nu există. Sau pentru că noi, aștia mici, nu știm unde să îl căutăm.  Pentru că vinovatul nu poate fi o noțiune.

Mai mult decât moartea în sine m-au îngrozit însă oamenii care i-au rămas în urmă și care comentează pe net:

V-a tras-o Dumnezeu chiar de halloween-ul vostru satanic ! Asa va trebuie ! Doliu pentru cine ? Pentru niste golani copiatori ai mizeriilor americane? Sa fim seriosi... V-a blestemat Dumnezeu chiar de Halloween ! 

Să mergi pe stradă si să auzi: "Ce faceti rockerilor? O ardeti prin colectiv?" Să stai in ratb, să auzi : " Nu sta mă lângă ăia că luăm dracu foc"Imi retrag cuvintele, imbecilitatea si incultura e putin spus..e lipsă de umanitate..avem prieteni morți..prieteni in spitale, in comă indusă..respirând prin aparate..si voi spuneti că au meritat-o? Că e mai bine, că "s-a curățat țara"? Aveti tupeul sa spuneti că acel copil de 14 ani a meritat să nu mai ajungă acasă? Stiti care e diferenta dintre noi si voi? Dacă tragedia se intampla intr-un club de manele..eu tot mergeam sa aprind o lumânare.

Daca pentru 200 sute de persoane sunt spitalele pline intr-o capitala europeana, e grav! Ar trebui ingrijiti in biserici ca din astea avem cu nemiluita.  

"Așteaptă-te să se întâmple un dezastru, un accident, ceva cu mulți morți. Trebuie să acopere mizeria asta cumva."
Vorbele scrise mai sus au fost auzite de jurnalistul Andrei Manțog pe data de 29 octombrie 2015, cu o zi înaintea tragediei din clubul Colectiv, de la un funcționar din Guvern, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

Realitatea este cu totul alta decat ne este prezentata de catre autoritati..nr real al celor decedati este cu mult mai mare de 29-30...In club se spune ca ar fi fost in jur de 300-400 de persoane..30 au decedat ,in spitale mai sunt 145 si restul au scapat teferi si nevatamati..Serios?!!! Din pacate,si o spun cu mare durere in suflet,acesti copii au fost "sacrificati"pt a distrage atentia populatiei de la marsaviile,nenorocirile si crimele pe care mai marii acestei tari le comit.

sunt peste 40 de morti ,,, am un cumnat care este pompier in Bucuresti ,,, stiu exact ce sa intamplat si cati au murit in acea noapte , se ascunde adevarul , dar va iesi la suprafata ...f , foarte trist !!!   

Cele mai multe comentarii sunt complet iraționale. Nu e un efect al traumei, ci al lipsei de educație, lipsei de informație și a unei permanente teorii a conspirației livrate în pastile mici. E și un afect al faptului că nu mai avem respect pentru moartea unei persoane, că nu putem empatiza cu familiile victimelor, că e mai important să avem dreptate, decât să lăsăm oamenii să plângă în liniște. Și apoi am găsit acest comentariu într-o postare, pe un blog: 

Ziariștii fac speculații, asta-i meseria lor, și mai ales, asta cere fișa postului trebuie să se îndoiască de orice. Mai ales de concidențe. Și mai ales de dclarațiile oficialilor.

Și acum intuiesc un vinovat, dar din păcate nu știu unde să arăt cu degetul. 

Din punctul meu de vedere, carnagiul din Colectiv e o tragedie, dar e departe de a fi o conspirație , cum se citește tot mai des azi pe net. N-am pe nimeni acolo, nu sunt afectată direct și îmi dau seama că sunt insensibilă când spun că a fost un accident. Nu s-au respectat norme legale, nu există niște norme poate, s-au închis ochii pe ici, pe colo. Cauze și cauze pentru un accident. Conspirație îi spun unii, toți sunt vinovați, spun alții. Și revenim la toți, acest nimeni la plural. 

Adevărul e că nu avem cum să știm adevărul. Și nici dacă ne este spus nu îl credem. Pentru că nu are cine să îl spună. Vinovat, vinovați sunt cei care ne-au lăsat fără oamenii în care să credem. Unii cred în Antena 3, un câine mare și fioros care păzește o democrație doar a lui. Alții cred în ProTV, un alt câine mare și fioros care în loc să păzească democrația fugărește senzaționalul, îi pune muzică tristă pe fundal și îl livrează întru creșterea ratingului. Câțiva cred în TVR, un chihuahua răsfățat, crescut în puf, care și când latră o face doar ca să își amuze stăpânii. Nu le-am dat tuturor like pe Facebook, dar e greu de crezut ca există o televiziune sau o instituție importantă de presă care să nu fie asociată cu ceva politic sau excesiv comercial. Corectați-mă dacă greșesc, dar oricine ar striga Hoțul! în media românească ar fi imediat acuzat de părtinire politică, de scriitură la comandă, de scopuri comerciale, de corupție, de interese necunoscute publicului larg. Toate știrile primesc etichete: politice, comandate, plătite. Nu există o redacție care să mai aibă credibilitate. Politicul e în toate, se vorbește în lumea opiniilor fără stăpân a internetului, de interese politice și financiare de la cel mai mic comerciant și până la marile companii. Auzim atât de des despre conspirații, comisioane, dosare, toate tocate de presă după ce au fost deja "lăsate" în spațiul public de câte o inimă binevoitoare. Și jurnaliștii iau, și scriu, și latră la televizor împreună cu oameni mai mult sau mai puțin avizați, și creează idei greșite, alimentează teoria conspirației, ne dau impresia ca toți sunt la fel și că ei se luptă cu toți.

Nu spun că o anchetă corectă și cinstită despre starea cluburilor din București ar fi salvat vieți in Colectiv, dar nu cred că ar fi făcut rău (nu consumatorilor, cel puțin). Media ar putea cere schimbarea legilor, ar putea avea explicații potrivite de oferit oamenilor, ar putea cere o anchetă serioasă și pedepsirea adevăraților vinovați. Ar putea cere sancțiuni adevărate, nu 10% tăiat din salariul unor oficiali care trăiesc din alte venituri. 10 politicieni plimbați prin platouri care comentează nu vor face diferența, doar îi vor pedepsi pe toți. Și atât. 

Ziariștii adevărați nu fac speculații, nu e meseria lor, dar nimeni nu pare să își mai amintească exact acest amănunt. Ziariștii prezintă fapte, așa cum s-au întâmplat, sau așa ar trebui. Și dacă ar fi așa am ști cine e vinovat și cine nu. Așa poate am ști câte locuri din țară sunt sigure, câți bani se duc cu adevărat către sistemul de sănătate și câți dintre ei se regăsesc în spitale și în salariile medicilor, cât de mult înseamnă 200 de răniți pentru medici care vin de acasă după câteva ore de somn, sau care sunt în gardă de ore bune, și care este nivelul la care ne clasăm la nivel european sau mondial când vine vorba de asistență medicală de urgență. Am văzut declarații ale multor miniștri, dar prea puține fețe de specialiști care să explice ce s-a întâmplat de fapt în clubul acela. Nu am înțeles de ce, pentru că majoritatea miniștrilor sunt specialiști doar în politică românească. Sunt niște oameni care recită cifre și fac declarații învățate pe de rost. Ne place să-i vedem vorbind, dau senzația că sunt implicați, că iau măsuri (e o expresie care ar trebui interzisă, pe cuvânt). Și lor le place să se vadă la televizor, cred. Probabil că suntem printre tările cu cel mai mare număr de ore de prezențe la televizor pe cap de politician din lume, dacă s-ar face un astfel de top. 

Ce am scris aici e un fel de revoltă nedefinită și personală împotriva tuturor celor care scriu la comandă, care îngroapă subicete din motive politice, care nu separă partea comercială de cea editorială din redacții. E o revoltă împotriva unei lumi pentru care "toți la pușcărie" e soluția. E o revoltă împotriva unor oameni care dau vina pe Biserică acum când nu au motive și nu o fac atunci când e cazul. 

Ziariștii nu trăiesc confortabil. Meseria lor e să care camera, microfonul, pixul și nimeni nu are dreptul să se revolte că fac asta în loc să salveze victime din foc. Aceste rânduri sunt o revoltă împotriva ideii că jurnalismul e o meserie ingrată, împotriva ideii de speculație, împotriva faptului că un jurnalist nu poate face nimic fără să se gândească la consecințele nefericite pe care acțiunea lui le poate avea asupra companiei pentru care lucrează: șantaj, tăierea contractelor de publicitate etc.

Media nu trebuie să fie o mașină de spălat creiere, nu trebuie să fie locul unde vedem cadavre arse la televizor, nu trebuie să fie locul în care politicienii își justifică viața, salariul și incompetențele. 

Vinovat pentru orice tragedie din țara asta e cel care a pus lanțuri presei, permițându-i doar să vândă laude pentru supraviețuire. Pentru că doar într-o țară în care presa nu are voie să semnaleze nimic merge și-așa. Pentru că presa care depinde de mila și bunăvoința unor politicieni corupți nu poate semnala nereguli. Pentru că presa nu trebuie să fie despre osanale și justificări.

Eu am învățat ceva din afirmația Gabrielei Firea

M-am tot gândit ieri și azi dacă să scriu sau nu despre acest subiect. M-am tot întrebat dacă e politically correct să scriu despre politică după ce mai bine de un an și jumătate am lucrat mai mult sau mai puțin în ograda PSD. Răspunsul corect nu l-am găsit. Cert e că m-am hotărât să votez și anul acesta, deși mai mult ca sigur că în localitatea în care locuiesc nu se va organiza o secție de vot și o să trebuiască să îmi mișc fundul spre un oraș mai mare. Așa că pot să am o părere, dacă tot votez, nu? 

Normal că vreau să vorbesc despre doamna Gabriela Vrânceanu Firea. Toată lumea o face. Toată lumea o acuză pentru că a făcut afirmații la limita bunului simț în spațiul public, în lupta pentru Președinția României. Și nu zic că nu au dreptate. Dar adevărul e că mi-e mai mult milă și mă gândesc cu regret că a fost odată un model. Trist e că pentru unii mai este încă.  

Era un timp în care multe dintre noi, studentele de la Jurnalism, visam, printre altele, că am putea deveni un soi de Gabriela Vrânceanu Firea. Stătea undeva, acolo sus, în aceeași galerie cu Andreea Esca sau Mona Nicolici. Niște femei care reușiseră într-o meserie care mai era încă a bărbaților. Urmărea subiecte importante, lua politicieni la întrebări, era un model. Bun, prost, noi astea mici ne uitam la ea și ne gândeam că poate într-o zi o să fim și noi acolo, să schimbăm lumea.

Apoi a urmat lupta Antenelor cu puterea și, încet,încet, Gabriela Firea a înțeles că e mai mult social-democrat decât jurnalist. Și-a călcat meseria în picioare de câteva ori, dar apoi a ales. Politica. Și nimeni nu ar fi crezut atunci că face rău. Le avea pe toate: tânără, corectă, bine ancorată în realitate și extrem de ambițioasă. 

Nu i-am urmărit parcursul politic în amănunt, din când în când îi mai dau câte un like pe Facebook, mai mult în amintirea a ceea ce a fost decât pentru ceea ce face în prezent. Dar m-am trezit ieri citind pe mai multe site-uri despre afirmațiile ei împotriva unuia dintre candidații la Președinție. Și m-am mirat că un astfel de om poate face o greșeală de începător. Normal că prima mea reacție a fost "s-a prostit și asta". Am crezut că o să uit episodul, dar nu e ușor să treci peste o temă care e de două zile pe Facebook, prin toate ziarele, de scandal sau nu, pe bloguri și cam peste tot pe unde dau click. 

Gabriela Firea tocmai și-a atras susținerea unei întregi galerii de părinți frustrați care dau vina pe copii pentru că ei sunt incapabili să își găsească un loc pe lume. Cu alte cuvinte "n-am de-aia și de-ailaltă pentru că am copii" și "nu am făcut aia și aia în viață că am făcut copii și m-am dedicat lor" au de acum o voce. O voce care îi condamnă din păcate pe alții, pe cei diferiți, care, la polul opus, au și au făcut. Nu o să știm niciodată câte case ar fi avut Iohannis dacă ar fi avut copii. Dar acum, datorită vocii Gabrielei Firea, o armată de părinți frustrați știu că ar fi avut mai mult dacă nu făceau copii. Îți mulțumim, doamnă senator al României, pentru acest lucru, la care dumneata nu te gândești pentru că ai avut șansa să agonisești câte ceva, chiar dacă ai făcut copii. Ar fi trebuit, după atâția ani de presă, să știi că astfel de afirmații nasc monștri. Sau îi cresc artificial pe cei deja existenți. 

Să uităm însă de aceste consecințe. Să presupunem că ele există doar în mintea mea, că doar am și eu frustrările mele. Și să zicem că a fost o greșeală amărâtă, izvorâtă într-un moment de neatenție. Nu mă interesează latura etică al acestui tip de luptă politică. Accept că în dragoste și război totul e permis. Mai ales cu o astfel de miză. Vorbim totuși despre Președinția unei țări nu prea bogate, dar cu potențial. România este încă o vacă de muls. 

Și așa ajung la al doilea aspect important pe care voiam să îl ating. O înțeleg pe doamna Gabriela Firea. E o luptă grea, dumneaei are un rol important, iar armele nu sunt nici pe departe pe măsura unei astfel de lupte. Bătălia politică în România se face încă pe genunchi. Trebuie să fie frustrant pentru un om care are totuși o experiență profesională destul de vastă să fie nevoit să scoată de la naftalină mici și josnice detalii din sfera cea mai intimă pentru că nu are alte arme la îndemână. Situația politică e așa cum e, economia României zace inconștientă pe podeaua Guvernului în vreme ce toți politicienii spun liniștiți că e doar o răceală, salariile sunt bune doar dacă nu le compari cu prețul benzinei ș.a.m.d. Am spus-o la fiecare campanie. E trist să vezi că nu există o dezbatere adevărată în România, e și mai trist că nu există suficienți oameni care să o ceară. Și de-aia cred eu că suntem mai vinovați decât Gabriela Firea. Că omul trebuie să se lupte cu ce are, dar noi nu suntem obligați să și acceptăm această manifestare. 

Am respectat-o pe Gabriela Firea, am admirat-o și am vrut să fiu ca ea. Acum mi-e rușine de rușinea ei. Și îmi pare rău că un om atât de valoros a făcut un astfel de compromis. Doamna Senator e o lecție de așa nu pentru noi, toate femeile, indiferent de profesie. Pentru că oricât de murdare ar fi cele pe care le facem pentru noi înșine și pentru cariera noastră, ar trebui să ne păstrăm cumva dreptul să putem spune nu. Un drept pe care, mai mult ca sigur, Gabriela Firea nu îl mai are. Pentru că, undeva în mintea mea, știu sigur că Gabriela Vrânceanu Firea pe care am admirat-o nu ar fi făcut această afirmație dacă ar fi avut de ales.

 

Dilema fericirii

Începe să mă amuze trendul citirii şi învăţării fericirii de prin cărţi. S-au umplut librăriile online - că librărie din aceea cu miros de carte nu prea mai există pe aici prin zonă - cu cărţi care ne învaţă să fim fericiţi. Mai nou, şi o farmacie vrea să ne înveţe să fim fericiţi. Toată lumea a descoperit că fericirea costă şi s-au găsit deja oamenii care să facă bani vânzând reţeta fericirii. Amuzant, tragic, tragi-comic?

Florin a învăţat vineri la ora de Dezvoltare personală despre fericire şi a ajuns el la concluzia că e fericit atunci când se joacă şi nefericit atunci când nu o face. I-a trebuit doar o oră ca să înţeleagă acest mecanism simplu. Nouă ne trebuie cărţi, farmacii, pastile, cred.

Eu nu sunt fericită în felul ăla din reclamele la detergent, la îngheţată sau la deodorant. Adică nu sar, nu mă arunc din bazin pe biciletă şi nu zâmbesc enigmatic în faţa camerei de luat vederi. Asta mă face cumva nefericită? Câteodată, da. Nimeni nu e în permanenţă fericit. Dar sunt fericită în felul meu şi asta pentru că am renunţat să mă mai raportez la fericirea altora.

Am început să mă gândesc la fericire în felul ăsta, după cum vă spuneam, vineri, când am primit lecţia de la Florin, un megaprofesor, recent aniversat pentru a şaptea oară.

Cum era lecţia? Fericirea e ceva simplu.

M-am gândit la asta puţin. Normal că am unele decepţii, supărări, zile proaste, haine ale căror culori îmi violează tricourile albe în maşina de spălat - că tot vorbeam de detergenţi. Dar asta nu înseamnă că sunt nefericită, ci doar că am o viaţă nemonotonă.

Fericirea nu se învaţă. Nimeni nu te poate învăţa să fii fericit. Urmând modelele fericirii celorlalţi nu vei face altceva decât să te compari. Şi atunci ai două variante ambele la fel de aducătoare de nefericire: 1. nu reuşeşti să urmezi modelul şi eşti nefericit, 2. reuşeşti să urmezi modelul şi îţi dai seama că trăieşti o viaţă care nu îţi aparţine şi iar ajungi să fii nefericit.

Fericirea ţine de voinţă, de acceptarea faptului că lumea nu creează tiparele în folosul individului. E uşor să fii nefericit, compătimit, ajutat cu sfaturi, în permanenţă protejat de prieteni şi "înţeles". E greu să fii fericit, să se uite oamenii la tine ca la un nebun, care e mulţumit cu sine deşi nu are maşina, casa sau familia ideală promovată cu toate forţele. Pentru că în viziunea celor mulţi, nu ai voie să fii fericit dacă stai într-o locuinţă închiriată, dacă nu îţi permiţi o casă de vacanţă sau dacă nu îţi place să ieşi la grătar cu prietenii. Şi exemplele pot continua.

Am văzut de curând filmul ăsta. Da, e tot o chestie comercială. Dar pentru mine acum nu contează mesajul transmis. Importantă e ideea pe care o percepe receptorul. Iar eu am înţeles de aici că fericirea se rezumă la a vrea să fii fericit, să ai planuri, să visezi la momente mai bune, să vezi paharul pe care îl ai şi abia apoi ceea ce e în el. Şi, poate, cel mai important, să nu renunţi să crezi în dreptul tău de a fi fericit.

Speriată de Apocalipsă, o elevă a fugit de acasă. Ce înţelegem de aici?

Pornesc de la faptul că aş putea să vorbesc prostii şi că fata ar putea la fel de bine să zacă pe undeva, inconştientă sau ucisă de cine ştie cine. 

Dar cum tatăl şi duhovnicul (?!) dau zvon prin presă că eleva, un copil inteligent şi muncitor de altfel, a pornit-o pe căi greşite şi a fugit de teama Apocalipsei, iau de bună această variantă mediatizată intens. 

Şi înţeleg de aici că religia e de multe ori prost înţeleasă şi că un creier exclusiv preocupat cu studiul nu are sau nu mai are puterea să îşi aleagă de unul singur o cale. Exclud varianta în care fata ştie foarte bine ce vrea la 15 ani. Ca o paranteză, vor veni o droaie de oameni încuiaţi care vor spune că e doar un copil visător pe care ei nu îl înţeleg, ca doar "altele la vârsta ei au şi copii". Ce vă mai plac extremele!!! 

Mi-e milă de biata copilă, indiferent de varianta în care a dispărut. De ce? Pentru că la 15 ani ar trebui să ai alte preocupări, nu Apocalipsa. Bine, voi religioşi extremişti, care oricum nu-mi citiţi blogul, ştiu ca pe toţi ar trebui să ne preocupe viaţa veşnică şi Judecata de apoi, dar lăsaţi-mă să cred că la 15 ani ar trebui să ai alte planuri. Şi acum ideea principală: Cum a ajuns fata asta să aibă idei din astea psihedelice? Pe bază de influenţe externe nefaste, zic eu. Copilul ăsta îşi suna mama în fiecare zi să îi spună că a ajuns la şcoală şi îşi petrecea timpul liber cu bunica la biserică. Nu avea prea mulţi prieteni. Păi de-aia, că era un copil cuminte. 

Cazurile de copii care scapă de acasă şi umplu paginile ziarelor cu crime, violuri sau sex consimţit la 14 ani ar trebui să ne dea de gândit. Dacă ei sunt nişte cauze pierdute ale sistemului, sau nişte excepţii, de fata asta inocentă ce mai puteţi spune? 

Hai să scoatem capul din nisip. Lumea se schimbă. Ne creştem copiii ca în secolul 19 şi le dăm drumul în era în care trăim. Îi protejăm de tot ce e rău pe lume, ca să dormim noi liniştiţi. Dar părinţii ăştia nu se gândesc la faptul că va veni vremea când copilul va ieşi din aria asta de siguranţă? Dacă nu ştie nimic din ce e rău pe lume, cum se va proteja el? Dar probabil că cei mai mulţi nu pot să vadă dincolo de faptul că un copil de 10 înseamnă niciun stres pentru mami si tati. 

Aflu tot din ziare că fata le-a lăsat un mesaj în care le spunea că alege viaţa monahală. Şi culmea, tot părinţii nu sunt de acord! Oameni buni, dacă fata e la mănăstire, sunteţi nişte fericiţi. Cum spuneţi acum că nu vă place calea aleasă de ea? Nu pentru o astfel de viaţă aţi îndrumat-o atâta vreme?

Oina e istorie! Jelitul morților e sportul nostru național

Aș fi vrut să sar peste acest subiect. L-au disecat deja toți și toate, am aflat tot ce se putea ști despre accidentul aviatic plus câteva bonusuri mizerabile din Can Can și Libertatea. 

Nu vreau să vorbesc despre asta. Au vorbit alții care au fost acolo, care înțeleg datele tehnice, care știu ce este căutarea prin ceață. Eu vorbesc despre ziariști, blogeri, facebookeri, știți voi, ei la calculator, eu la calculator. Îi critic doar pe cei cu care împart aceeași meteahnă de a vorbi de acasă, unde îmi beau în liniște ciocolata caldă. Numai că eu sunt convinsă că opinia mea nu va fi preluată și din prostiile mele de aici nu se vor inspira alți o sută de postaci pentru că nu sunt formator de opinie, nici trend setter, nici nimic. 

Revenind la tema mea... Nu am subiect și predicat. Am o listă incompletă că nu prea țin pasul. 

Adrian Iovan 

Laura Stoica

Sergiu Nicolaescu

Mălina Olinescu 

Mădălina Manole

Accidentul din Muntenegru 

Aurelia Ion

Habar nu am când au ieșit oamenii ăștia din viața publică, când s-au întors, cum de au fost uitați, aflați, etc. Nu mă interesează prea tare. Știam cine e Laura Stoica și îi știam muzica. Despre mașini, chiloți, viață privată, am aflat după ce a murit.

La fel despre toți, mai puțin Adrian Iovan. El a mai fost în prime time și cu alte ocazii. Să îl numim o nefericită excepție. 

Mă enervează la culme solidaritatea asta românească anume scoasă doar la înmormântări și comemorări. În restul timpului nici nu știm cine, ce, unde, când. 

Aurelia Ion era studenta care a murit în accidentul de ieri. Nu știam cine e. Până mâine am să uit că a existat. Este doar un subiect care se va pierde ca atâtea altele înaintea lui. La fel se va întâmpla și cu următoarele decese răsunătoare care vor avea ghinionul să ajungă în prime time. Ce se schimbă? Nimic. Doar noi, cei care ne umanizăm artificial în astfel de momente pentru că în rest suntem ființe fără vlagă și cu tot mai puțin discernământ în ceea ce privește înghițitul de informații nemestecate. Cartofi de canapea îndopați cu neștiri și fapte de viață care să ne facă pe noi să îi judecăm pe alții. 

De parcă noi am face altfel. De parcă nouă chiar ne-ar păsa. De parcă noi am fi fără pată.

Pentru mine, nefericitul eveniment a fost doar un accident. Care ar fi putut avea un alt deznodământ dacă... sau dacă... Cui îi pasă de acești dacă? Mie nu. Pentru că discutând despre ei nu vom schimba lumea. Acestea nu sunt dialoguri constructive, sunt monologuri care ne îmbată cu apă rece. Dacă nu am fi atât de pasivi... dar numai dacă... 

Ceva despre Dan Diaconescu

Dan Diaconescu are fani si la Curtea de Arges, ce credeati?

Romania oamenilor tampiti

1. De cand am OTV, mai trag cu ochiul si prin ograda astora de se autointituleaza Televiziunea poporului.. A celui tampit as adauga eu... OTV ul face un mega sondaj cu tema: Sunteti de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea? Si daca da, pentru ce fapte?
Am facut ochii ca melcul, am facut cruce si mi-am zis ca oamenii astia sunt dusi cu capu` ... Asta nu e tot. Mai erau si vreo 300 de mii de oameni care au sunat si au zis ca sunt de acord...
Clar! Traim intr-o tara cu oameni nebuni... Din acelasi serial urmeaza prima executie in direct si apoi spanzuratoarea pentru cei care sunt impotriva sistemului...
2. Bianca lui Bote nu mai e Bianca lui Bote. Asa si? Nu, nimic. Dar era pe toate posturile, la toate ziarele si nu puteam sa nu spun si eu.
3. Stire de deschis buletinul la ProTV de la ora 7: Gigi Becali nu se mai spovedeste decat la muntele Athos. Asta pentru ca in Romania nu mai e niciun preot care sa ii respecte intimitatea. Deci asta este cea mai importanta stire a zilei... Am inteles.

Si e Saptamana Patimilor...

Nevralgii politice

A murit copilul Tarii... acest avort nereusit care a fost alianta sau coalitia PSD - PDminus L. Dupa ce l-au tinut la incubator si l-au hranit cu perfuzii, s-a stins fara speranta. Asa a decis dumnezeul absolut al Parlamentului si Guvernului si al altor o mie de comitete si comitii. S-a trezit intr-o dimineata cu fata in sus, si-a baut cafeau cu whisky si a dat un telefon. Sa plece Nica, sa se duca dracu` PSDul ca si asa manca mamaliga degeaba si sa facem noi Guvern... Asa a zis stapanul, si lumea s-a supus blajina. Ca unu e Basescu in tara asta, unsul, trimisul zeilor printre oameni sa ne calauzeasca si sa ne ia dracu pe toti.
Cam asta e concluzia. Nu sunt social democrata, nu simpatizez cu PD-Lul. Din contra, urasc politica cu toate organele interne. Am convingeri oarecum liberale, dar spun cu tarie cu nu s-au mai nascut liberali de la Bratieni si pana acum. Traim vremuri grele, mon cher... Si nu e vina noastra, ca oricum am vota noi, tot cine trebuie iese presedinte, si parlamentar, si ce-o mai fi de votat. Si ce putem face? Ca de revolutie intr-un stat democratic... Nu stiu daca poate fi vorba. Chiar, o fi fost vreuna vreodata? Dar putem face rascoala... Numai sa nu ne traga Basescu pe roata pe toti.
Am urmarit cu oarecare interes ce se mai zice pe la televizor. Dar nici asa nu te dumiresti. Ca unii tin cu rosii, altii cu portocalii. Si adevarul nu e nici macar la mijloc. Noi ce sa mai credem? Ca ei vor binele tarii? Ca presa pazeste democratia? Ca Basescu sau Boc mareste pensiile cu 2 la suta? Ca cu Geoana presedinte se schimba foaia? Se schimba pe dracu` ... Ca au mai fost social democratii la putere si tot un rahat s-a intamplat. Ii auzi ca au facut drumuri, ca au atras investitori si ca au intrat in UE. Felicitari ca v-ati facut oarecum datoria. Ca si pe mine ma felicita seful zilnic cand ma duc la serviciu in loc sa stau acasa.
Ar trebui sa se puna o bomba in Palatul Parlamentului si una la Cotroceni, si una la Victoria ... Toate in acelasi timp, in zi de sedinta extraordinara. Pierdem trei monumente, dar castigam ...
Ba nu, ca nu castigam nimic. Vin altii la fel de lacomi, numai ca mai saraci si mai pusi pe supt de la sanul Patriei ...
Nici nu stii ce sa mai vrei cu alesi din astia... Un bilet numai dus spre orice alta tara a lumii. Chiar si in Africa de Sud.

Mie imi place Madonna

Nu m-am dus la concert ca nu am avut bani de dat ... si, in plus, nu ma dau in vant dupa acest gen de evenimente mondene ...
Imi place Madonna in continuare pentru ca nu ma las intoxicata :) Astept sa vad imagini de la concert, sa zic wow si apoi sa admir viitorul videoclip (cand va fi).
Concertul artistei nu mi-a schimbat viata, o sa o ascult si in continuare la fel ca si pana acum... cand am chef.



Ehh, ce sa-i faci? Sunt o ciudata...

Telenovela? Nu ... Giuvaerul palatului

Ma uitam intr-o dupa amiaza la televizor (de fapt, faceam channel surfing) si pe TVR 1 am zarit cateva femei asiatice imbracate ciudat. Am lasat telecomanda si asa am descoperit un serial "altfel", o poveste fascinanta care se petrece in Coreea, acum mai bine de 500 de ani. Serialul poate fi vazut de luni pana vineri de la ora 17.10 - cam in acelasi timp cu emisiunea mea... Eu imi fac timp sa vad din cand in cand reluarile.
Giuvaerul palatului este povestea singurei femei medic care a existat la curtea regala in Coreea, un film in care istoria se amesteca cu fictiunea pentru a te transpune definitiv in misticul lumii asiatice.
Despre modul cum este realizat filmul, ce as putea sa va spun? Actorii sunt geniali prin ceea ce pot transmite doar din priviri si gesturi aparent banale. Niciun cadru nu este ne la locul lui, iar muzica, decorurile si costumele sunt in armonie perfecta cu mesajul transmis.
Nu am prins povestea de la inceput, dar am aflat mai multe despre ea de pe net, de prin bloguri sau de pe alte site-uri. O fetita, Janggeum, ajunge la Curte si este luata sa lucreze la bucatarie. Prea multe despre copilaria fetei nu stiu pentru ca nu am vazut serialul de la inceput, dar de pe bloguri am aflat ca a fost data afara din castel pentru ca a pierdut un fazan. Asa a reusit sa invete foarte multe despre plantele medicinale. Cand a inceput sa cultive anumite plante, fata a fost adusa inapoi la bucataria regala. Aici, doamna de curte care era responsabila de educatia fetei este implicata intr-o cursa pentru a ajunge Prima Doamna de la bucataria regala. Daca vedeti macar un episod o sa vedeti ca actiunea se petrece mai mult in bucatarie, iar preparatele din imagini arata absolut incredibil.
M-a impresionat filmul si astept cu nerabdare fiecare zi in care sunt acasa si reusesc sa mai vad si eu cate un episod. Povestea eroinei este cu adevarat speciala, iar actrita care a dat nastere personajului este un real talent.
Gata cu laudele... E un film tare. E altceva. E o telenovela care mi-a atras atentia mai mult decat oricare alta productie super-mega-maxi mediatizata. Concluzia: Cine are cu ce, are cu ce... si face dintr-o telenovela un lucru interesant.

Mai multe detalii gasiti aici.