Imagini ușor scoase din context (II)

Îmi place să vă povestesc cum se vede România de pe Facebook. E o imagine distorsionată, care te face să râzi, să plângi, să te enervezi, să râzi din nou. Din când în când îmi mai spune câte cineva unde sunt exagerările, alteori pur și simplu mă prind singură sau consider informația adevărată, oricât de gogonată ar fi. Apreciez ajutorul în cazul în care imaginea nu e corectă. Deci: 

• Borcea e tătic. E știrea anului în penitenciare și în afara lor. Mă rog, Borcea va fi tătic. Dacă ziarele vor continua să scrie în același ritm și peste 15 ani, când ăsta mic va fi prins beat prin cluburi, titlurile vor fi ceva de tipul: ”Borcea, uite ce face copilul tău conceput în pușcărie!”. Sau ceva pe acolo. O bilă neagră pentru ziariști, totuși. Unde sunt pozele cu Valentina ieșind extenuată de la vizita conjugală, a? Dormiți pe voi. Primiți salariu degeaba! 
• S-a trezit cineva că se scrie cam mult în pușcării. Mai bine mai târziu decât niciodată. E de apreciat efortul celor care au dus campania împotriva acestei legi, mai ales că restul s-au mulțumit să facă haz de necaz și să ia literatura de ”specialitate” la mișto. Aștept cu nerăbdare o lege nouă, care să nu treacă din extrema ”scrie toți” la extrema nu mai scrie nimeni, nimic, niciodată. 
• Că veni vorba de extreme, mai e cineva sănătos la cap pe Facebook? Cine nu e cu noi e împotriva noastră e dovada clară că nu am înțeles nimic din 25 de ani de democrație. 
• 37% dintre părinți scriu pe net că nu-și bat copiii. Cum am văzut asta, mi-am amintit de vorba unui fost coleg: ”Ia un pește ca la focă”. Aștept o campanie de conștientizare x% se spală la fund după ce fac caca. Cu poze. Ca să vadă toată lumea cât de normali suntem. 
• Acum că ora de religie a fost salvată de intențiile necurate ale ateilor cu sufletele negre, a început o nouă cruciadă, împotriva unei forme legale de căsătorie între persoane de același sex. De ce deranjează că Ion și Vasile ar putea primi un certificat de căsătorie? Nu știu. O să studiez problema cu mai multă atenție.
• Românii nu mai vor o țară ca afară, că acolo trebuie să respecți reguli. Românii vor acum o afară ca în România, unde fiecare face ce îl taie capul. Regula e valabilă, bineînțeles, doar pentru creștinii ortodocși practicanți.
• Copiii de azi nu mai învață. Poate, dar depinde mult în ce direcție privești. Am citit articole extrem de interesante, tot pe Facebook descoperite, despre tineri grozavi care iau note bune, citesc, scriu, cântă la instrumente, pictează, fac voluntariat. Ce au toți în comun? Profesori și părinți care își dau interesul, care ghidează, nu impun. De ce să omitem o parte din adevăr, au și o situație financiară stabilă; nu neapărat extraordinară, dar stabilă. Să ne indignăm, Nu. Să privim mai cu atenție lumea din jur, Da. 
• Toată lumea vrea drepturi egale. Dar nu pentru căței. Nu dezvolt pentru simplul motiv că nu are sens. Cei care au înțeles asta nu au nevoie de povești cu zâne, cine nu a văzut realitatea până acum nu se va trezi tocmai la mine pe blog. 
• Orice minune ține trei zile. Orice dramă primește spațiu în prime time o săptămână. Apoi alta mai proaspătă sau mai sângeroasă îi ia locul. Pentru că publicul are ”dreptul” să știe tot, oricât de intim, oricât de dureros.

Cam atât pentru azi că doar astea îmi vin în minte. Știu, nu e România voastră, dar există. 

Sex cu profil

Oameni buni, aceasta este conjugare. A vorbi despre sex folosind astfel de forme ale verbului se cheamă discuție, nu sex (nu, nici oral, dar nu despre asta e vorba).

Sexul nu prea are legătură cu eu fut, tu fuți etc. O explicație controversată, dar simplă și posibilă pentru sex a tot umblat pe net mai acum vreo două luni și arăta cam așa: 

Acum că am lămurit diferența, să trecem la subiect. Saxgate vine de la sex și se referă, deci, la poza doi, nu la discuții. Că un nene vorbește pe net cu gagici obscure despre lucruri intime se cheamă frustrare, andropauză, lipsă de ocupație, dar nu sex. Dacă nu e sex, nu e sexgate. Logic, nu?

There is no news

Cam așa ar fi povestea pe scurt. Știrea e că nu e nicio știre. Un nene agață gagici pe net, dar gagica e bărbat și scriitor la ziar. Și de aici, scandal, că face bine la trafic. Anul trecut am avut povestea lui Florin Tecău, regizată magistral și expusă amplu pe multe pagini: dialoguri, povești, implicații morale. Un bărbat despre care se știa pe ici pe colo, prin punctele esențiale, că îi plac doamnele și domnișoarele este lăsat să își povestească micile fantezii pentru a umple pagini de ziar. 

Cât e de corect, cât e de moral? Am putea invoca interesul public, deși argumentul nu justifică paginile cu detalii picante. Faptul că un președinte de Consiliu Județean are discuții intime pe Facebook cu o necunoscută nu afectează nici administrația județului, nici interesele cetățenilor. Mai mult, a discuta despre sex online nu e mai puțin moral decât a-ți face cont fictiv pe o rețea de socializare și a prinde un pește gras pentru audiență. 

Azi am citit despre un alt nene, mai celebru, mai frumos, mai chiparos, că a ”căzut în aceeași capcană, a contului fals pe Facebook”. Cătălin Rădulescu a invitat o duduie la București și s-a oferit să îi plătească drumul. Repet, unde e știrea? În cazul ăsta, vorbim despre un personaj cercetat de DNA, despre a cărui moralitate s-a tot povestit. Interesul public l-am dezbătut mai sus, nu există o legătură directă între discuțiile intime și munca de parlamentar.

Dacă sex nu e, nimic nu e

Cel puțin, nu sexgate. Niște ziariști care umblă cu cioara vopsită nu sunt Monica Lewinsky, ci doar niște oameni cu prea mult timp liber. Nu știu în ce categorie ar trebui incluse astfel de articole, dar nu cred că fac cinste nimănui, cu atât mai puțin unui ziarist care vrea credibilitate. 

Discuțiile sunt provocate, sunt alimentate, politicanul nu recită monologurile puței. Sunt oameni, nu călugări tibetani. Nu i-am votat pentru abstinență. Nu au un contract cu cetățeanul să și-o țină încuiată pe timpul mandatului. Altele sunt obligațiile pentru care ar trebui luați la întrebări. Nu le îndeplinește, scrie despre asta, nu despre cât de des fute sau cât de colorat îi e vocabularul în discuții private.

Politicianul, fie el președinte de CJ sau deputat, are dreptul la viață privată, oricât de promiscuă ar fi ea. L-ai prins la curve? E o ilegalitate, ia de scrie. Se droghează, își bate copiii, fură din magazine? La fel. Dar dacă nu te-a plătit pentru sex, n-ai ce-mi povesti. Că tu ai pierdut vremea săpând și discutând cu el în speranța că iese ceva mai mult și nu a fost cazul, se poate. E problema ta. Se întâmplă, nu toate subiectele ajung știri. Dar asta nu justifică publicarea unor pagini întregi de dialog irelevant. 

Cine câștigă din astfel de scandaluri?

Nu știu, dar tare mi-ar plăcea să aflu. E clar că ziaristul își crește traficul, umple paginile, iese ca păduchele în față. Dar asta durează puțin și pe termen lung o să rămână doar ăla căruia politicanul îi spunea povești de noapte bună. 

Nu-mi plac teoriile conspirației, dar nu pot să ignor faptul că în spatele fiecărui politician care cade în plasă stă un altul mai frustrat care îi vrea locul. Cât contează un astfel de scandal în România? Depinde de alegătorii fiecăruia. Pe Tecău, l-au cam îngropat cu povestea asta. Lui Cătălin Rădulescu, numit prin presa locală ”deputatul în chiloți”, nu îi face altceva decât publicitate. Și cum e mai bine să ai imaginea asociată cu o blondă platinată decât cu DNA, e mai degrabă un favor decât o daună. 

Scopul acestor articole rămâne marele mister. La fel și implicațiile morale și legale. De ce ți-ai face un cont fals pe Facebook în primul rând? Ale cui sunt pozele pe care le folosești? Femeia din imagine știe ce faci? Ai acordul ei, de preferat scris? Cât e de moral să folosești o femeie pe post de momeală? În momentul acesta legislația din România e vagă, nu există prevederi clare pentru aproape nimic din ceea ce se petrece, bun sau rău, în lumea virtuală.

O dezbatere despre astfel de limite nu își are locul în societatea de azi. Care e diferența dintre un bărbat care agață femei pe net sub o identitate falsă și o un bărbat care atrage politicieni în dialoguri indecente în scop editorial? Unde e limita dintre moral și imoral, legal și ilegal? Nu știu. Sper să afle cineva. 

Până la un Sexgate adevărat, vă las să reflectați la aceste întrebări. O zi cu știri pozitive vă doresc.

Revendicările mele. Către Strada

Dragă Strada, 

Nu te susțin pentru că nu sunt de acord cu ieșitul în stradă înainte să fi eliminat toate celelalte posibilități. Și mai ești și ușor dezlânată și fără discernământ. Ești un amalgam de oameni care au impresia că reprezintă o generație, dar suntem cam de aceeași vârstă și pe mine nu mă reprezinți. Urli că nu ești numere, când în esență ești un procent. Un procent care în momentul ăsta abia ar intra în Parlament, dacă absolut toți ăia care te susțin pe Facebook te și votează. Și mă enervează că ocupi spațiul public, în vreme ce evenimente importante trec neobservate. Așa că am și eu revendicările mele:

1. Azi am primit o lecție de viață de la o femeie pe care nici măcar nu o cunosc. Nu o să fie nimeni niciodată acolo să te bată pe umăr să îți spună că greșești. Cine îți va vedea greșeala o va arăta și altora cu degetul, ca să îți urle alții în urechi că ai greșit, ca să te certe un cor, nu doar o voce. Revendicare: Strada, mai uită-te o dată peste ceea ce ai făcut până acum să vezi dacă ții drumul drept. 

2. Deasupra unui accident care ar fi trebuit tratat cu responsabilitate și respect s-au adunat vulturii, asta după ce deja hienele au sfâșiat tot ce se putea. Au venit și dreapta și stânga: unii să obțină o demisie, alții să arate cum au profitat hienele, profitând la rândul lor pentru a mai smulge 2 procente în sondaje, plângându-ți de milă. Revendicare: Strada, scutură-te de mesaje politice și de manipulatori, dacă vrei să te ia toată lumea în serios.

3. Sunteți niște copii, ca mine, ca prietenul meu Niță care de 10 ani își caută loc de muncă. E normal să te revolți, nu e normal să te lupți singur cu lumea. Revendicare: Strada, cere ajutor! Sunt atâția adulți în jur care gândesc limpede, dar care nu știu ce să creadă despre tine, văzându-te atât de dezorientată.

4. Aveam 3 ani la Revoluție și tot ce știu e de la televizor. Dar tu nu te comportați ca în 1989, ci ca la Bobâlna. Revendicare: Strada, organizează-te că te lupți cu 3 mesaje făcute pe genunchi împotriva unora cu milioane de unici lipiți de televizoare. 

5. Biserica e plină de bube, dar nu poți cere preoților pe care îi blamezi de o viață să vină să îți facă veșnica pomenire ca și cum până ieri le spuneai săru-mâna sau măcar îi tratai ca pe egali. Ori nu ai nevoie de Biserica în țara ta, ori ai nevoie de ei să îți facă slujbe. Revendicare: Strada, lasă Biserica, lasă diversiunile! Ori te lupți cu unii, ori cu alții! Ține minte că Biserica a rezistat și tătarilor, și turcilor, și rușilor, și comuniștilor, și corupției. Nu risipi energie! 

6. Țara nu e multinațională decât dacă definim clar cine sunt africanii și chinezii care lucrează pentru noi. Și dacă acționarii acceptă să plătească salarii pentru câteva milioane de angajați neproductivi și ajutoare pentru părinții pensionari, pentru copii, pentru persoane defavorizate. Până atunci însă, hai să gândim limpede. Roma nu s-a construit într-o zi, nu o să construiască nimeni până la Crăciun o țară nouă, cu spitale, cantine, școli și grădinițe. Revendicare: Strada, ai răbdare! Nu o băga pe aia cu așteptarea de 26 de ani, că media ta de vârstă e sub 40, iar la 14 ani te cam durea-n cur de Parlament și de politicieni. Dacă te durea învățai pe bune la Cultură civică și acum nu mai propuneai bloggeri și cântăreți să te reprezinte în Guvern și Parlament doar pentru că nu sunt membri de partid.

7. Democrația înseamnă multe lucruri, nu doar spun ce vreau, când vreau și cum vreau. Nu toți politicienii sunt la fel. Pe tine te supără etichetele, și pe mine. Revendicare: Strada, dacă te deranjează, renunță să mai practici etichetarea. Alege niște nume și începe să vorbești despre ele, nu despre toți. 

8. Am văzut reportajul de la Digi24 de aseara. Nu am înțeles dacă televiziunea aia te sprijină sau te ia la mișto. Revendicare: Dacă te reprezintă fata aia care nu avea un răspuns clar la întrebarea de ce ești aici, du-te acasă! Spiritul de turmă nu înseamnă revoluție. Iar România pe locul 7 în Europa nu e motiv de ieșit în stradă, oricum. (ca idee, Belgia e pe 7; Italia, Spania, Marea Britanie și Franța nu sunt în top 7).

9. Franklin D. Roosevelt se lăuda că a fost rudă cu 11 președinți americani și cu Regina Angliei. A stat 4 mandate la Casa Albă, într-o țară în care Republicanii și Democrații fac jocurile de 200 de ani. Revendicare: Nu mai compara România cu alte țări decât dacă știi exact despre ce vorbești. 

10. România are cam 45% populație rurală. Jumătate dintre români nu au venituri stabile pentru că nu au locuri de muncă, unii pentru că nu găsesc, alții pentru că nu au chef de muncă. Aproximativ 6% din populația țării este reprezentată de semi-analfabeți, oameni care au dificultăți la citire și scriere. Din ei, 150.000 nu știu să scrie deloc. De la voi de acolo din capitală provincia se vede doar din drum spre mare sau spre Valea Prahovei, dar ea există și pe ea tehnocrația nu o reprezintă, așa cum nu o reprezintă nici politicienii actuali. Pentru simplul motiv că nici unii, nici alții nu vor să își amintească de existența ei. Dacă în loc de ai partidelor, îi puneți pe ai străzii, schimbați doar componența unui aparat disfuncțional. Revendicare: Vreau o stradă care să lupte pentru ai tuturor! 

11. În orașul meu tocmai ce au terminat de reconstruit un parc. Din spațiu verde, flori, plante și granit (asta e pentru Mișu), au rămas doar betoane și pavele. Niciun ziarist nu a scris înainte să se voteze proiectul sau să înceapă lucrarea despre ce va fi însemnat de fapt acel proiect de regenerare urbană. În general, cetățenii habar nu au ce votează Consiliul Local pentru că nu merg la ședințe, unii nici nu știu că sunt publice. Revendicare: Strada, începi cu revoluția din propria grădină. Nu poți schimba o clasă politică în câteva luni, dar poți împiedica aceste proiecte fantomă care sug într-un an mai mulți bani decât mita lui Vanghelie. Orice parc poate fi Roșia Montană, dacă urmărești evenimentele.

12. Cetățenii pot propune legi, pot crea ONG uri, pot cere și obține finanțări pentru proiecte. Un cetățean informat nu schimbă nimic. Dar 60.000 de cetățeni informați gata să folosească legea în folosul lor pot schimba mai mult decât un premier. Am citit azi că ar fi bine ca 4 ani niște oameni să se sacrifice să conducă țara. Din anul 5 presupun că revine PSD, sau PNL, sau PMP, sau UNPR, sau cine o mai fi. Nu ne trebuie o clasă politică nouă, ci o viziune nouă. Oamenii noi vor fi obligați să funcționeze după aceleași legi șubrede care au permis existența corupției. Revendicare: Strada, cere legi corecte și metodologii clare, iar dacă politicienii nu te ascultă, propune-le tu! E nevoie de 100.000 de semnături pentru a propune o lege. Cu anumite condiții de proveniență a semnatarilor, dar se poate face, dacă tu ai deja 60% dintre românii necesari dispuși să iasă în stradă. E dreptul cetățeanului prevăzut în Constituție și pe vremuri exista și o lege în privința asta, L 189/1999, republicată în 2004. E nevoie de niște ONG uri ca să meargă și mai repede, dacă te grăbești.

Pana cand vom fi in pauza de tigara?

Nu o sa va povestesc cat de misto e la Expo, ca poate altora nu li se pare o chestie prea spectaculoasa, ci doar o mare cheltuiala inutila intr-o perioada grea din punct de vedere economic si nu vreau sa distrag atentia de la ideea principala. S-a scris despre pavilionul Romaniei ca e urat, ca e pustiu, ca a costat 3 milioane si ceva, ca nu sunt sarmalele bune si ca e prea multa mamaliga in farfurii. Si nu a mintit nimeni. DAR

Deschidem paranteza 

Tema expozitiei e alimentatia si multe state iti povestesc care sunt solutiile lor pentru un viitor 2050 in care tarile lumii vor avea de hranit 9 miliarde de persoane. Tehnologii, prezentari SF, poze cu mancare, procese de preparare a hranei vechi de sute si mii de ani reinventate pentru a face fata unei provocari noi, pentru a rezolva o problema care, dupa calculele unora, nu va putea fi evitata. Pe toate le-am vazut in pavilioanele unor state despre care stiam ca nu se rezuma la prezent, precum Japonia, China, Franta sau SUA, dar si la unele state arabe sau la Korea de Sud. Si toate masurile sunt gandite pentru a ramane in armonie cu natura, cealalta tema importanta a expozitiei. 

E clar ca nu toata lumea are astfel de proiecte, ca sunt popoare care nu-si pot masura fortele cu japonezii si cu chinezii, dar au fost state care au reusit sa imbine oarecum tema expozitiei cu o prezentare in scopuri turistice, in ideea ca n-avem mancare pentru toti, dar veniti pe la noi ca e soare, frumos si facem ciocolata buna sau avem apa curata. 

Pana si statele africane despre care toata lumea stie ca nu au cum sa isi hraneasca populatia au reusit sa puna de-o expozitie tip Muzeu Judetean cu tot ce produc ei pe acolo prin batatura: cacao, condimente, faina de nume de cereala de care nu a auzit aproape nimeni, intr-un spatiu sarac (comparat cu vedetele enumerate mai devreme), dar bogat pentru ca exista inauntru un zambet frumos care te indeamna sa intri in pavilion si sa te lovesti de aroma condimentelor exotice (care iti da doi pumni in nas cateodata, dar nu inseamna ca si doare). 

Nu am vazut decat o parte dintre pavilioane, dar daca am norocul sa ajung din nou revin cu update. Din cate am vazut, deci, doar doua state chiar nu au inteles nimic din ideea expozitiei. Romania si Moldova. E adevarat ca Moldova avea in fundul pavilionului celebrele-i vinuri expuse, dar nu erau nici de vanzare, nici pentru degustare (de parca te crede careva pe cuvant ca e vinul bun doar pentru ca e eticheta frumos colorata pe sticla), in rest expozitie de haine, ca e misto sa mori de foame atata vreme cat esti imbracat cu toale de firma. E viziunea lor, nu zic neaparat ca e gresita, oricum comparand cele doua pavilioane Moldova ne-a primit bine si nu mi-a fost rusine sa le vorbesc in romaneste. 

Inchidem paranteza si revenim la DAR 

Nu ma intereseaza ca nu erau iile originale, ca nici o alta tara nu si-a imbracat personalul in straie populare, nu era cazul. Expo e despre altceva, nu despre dansurile tale populare. E drept, si Uganda avea dansuri traditionale, dar pentru ca sarbatoreau Ziua Nationala, sau ceva asemanator. Si Argentina face workshop de tango in fiecare zi, dar apoi urci sa vezi cate campuri cu grau au, cum il prelucrau pe vremuri, cum il prelucreaza in prezent, chestii de-astea despre cat, cum si unde cultiva. 

Romania nu produce nimic, doar turism, si ala facut ca sa nu stam acasa. Cel putin, asa reiese din pavilionul in care cresc zece fire de grau, doi capsuni si o zmeura (si mult pelin). Pavilionul plin de ecrane pe care se vad filme si poze fara cap si fara coada. Poze cu biserici si manastiri, cu obiective turistice si prea putin despre mancare, armonie cu natura, resurse sau alte cuvinte mari cu care si-au impodobit prezentarea online.

The pavilion will reflect a country with accessible and sustainable resources and potentials, a country that promotes the use of clean energies, varied biodiversity, healthy nutrition and, especially, keeps the cultural values of tradition and folklore alive.

Eu am fost acolo si nu am vazut nimic din ceea ce scrie pe site-ul asta. Am vazut in schimb multa nepasare. Intri si nu te saluta nimeni. Fetele stau cu spatele la usa si vorbesc intre ele. Domnisoara de la receptie te priveste cu ochi goi, de curca. Daca o saluti, raspunde, daca nu, nu. Ocolesti camera, mai vezi doi care stau la umbra intinsi pe niste scaune. Iesi si urci sa vezi ‘Culture and Tradition’, ‘Culinary Arts’, ‘Garden’, ‘Porch’ and ‘House’. Si te lovesti de cateva fire de iarba, de un restaurant pustiu, cu o usa tinuta deschisa cu traditionala bucatica de lemn adunata de pe undeva. Am privit din usa, ca nu era nimic de vazut inauntru. Se vedeau prin geamuri rafturile goale, vitrinele goale si ele, mesele pustii si lehamitea din privirile celor doi care zaceau la o masa rupti de plictiseala. Am furat un fir de pelin, ca imi place mirosul, si am coborat. Mi-am amintit apoi ca nu mi-am pus stampila pe pasaport si m-am intors. Am intrat pe o usa laterala, ca era mai aproape. Nu scria nicaieri ca nu am voie, dar au fost primele cuvinte pe care mi le-a adresat cineva: Nu trebuia sa folositi usa aceea. Am zambit ca proasta si am cerut stampila. Nu aveau tus. Asa ca am iesit pe aceeasi usa interzisa si mi-am vazut de drum. M-am dus la altii care aveau si tus, si activitati pentru copii, si povesti de spus adultilor, si mancare de vandut in cazul in care ti-era foame. Cu ultima privire aruncata in sila am vazut cum pe scarile din spate stateau doi la tigara. Oricum nu mai era nimeni de coborat. Pavilionul era gol. 

Am inteles inca o data ca Romania n-are. Nu am inteles inca de ce o tara care importa aproape tot cand vine vorba de mancare merge le Expo. Pentru ce s-au cheltuit banii? Pentru ecrane care nu functioneaza (deasupra intrarii principale, de exemplu ecranul nu a functionat nici joi, nici vineri)? Pentru niste oameni care au inteles ca merg la Milano ca sa se plimbe gratis si sa viziteze Expo in zilele libere fara sa plateasca bilet? Pentru ce s-a construit pavilionul (sugestiv si frumos, din punctul meu de vedere) daca nu am avut cu ce sa il umplem? Ce cautam acolo daca nici macar nu am inteles despre ce se vorbeste?

Nu era despre folclor, decat daca stiam cum sa il legam de tema expozitiei, iar noi nu am stiut. Sau eu nu am inteles mesajul. Nu era despre manastiri, era despre armonia cu natura si alimentatie sanatoasa, despre hrana si nutritie pentru toti copiii lumii. Dar ce ar putea sa spuna Romania despre asta? O tara care si-a taiat padurile, si-a vandut pamanturile si alege sa importe in loc sa produca. Nu putea spune mare lucru si arata asta in fiecare zi. Pentru ca nu poti sa povestesti nimic daca nu faci nimic. 

In loc de final, va spun ca in zilele cat am vizitat noi Expo, pavilionul Romaniei a gazduit o expozitie de pictura. A! Si am remarcat si Pe langa plopii fara sot tradusa in engleza si infipta pe un perete. O lucrare de portofoliu al unui elev de clasa a sasea, maxim a opta. Poze inauntru nu am facut, ca nu am gasit nimic interesant. Si chiar daca era, nu mi l-a prezentat nimeni. Nu cred ca ne-au vazut. Sau om fi fost prea prost imbracati si nu meritam efortul unei prezentari a ideilor romanesti revolutionare. Doar Europa ar muri de foame daca nu am fi noi!