Se afișează postările cu eticheta gastronomie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gastronomie. Afișați toate postările

2/24/2016

Focaccia cu suc de portocale

Îmi place să mănânc și să gătesc cu portocale, așa că rețeta de focaccia cu suc de portocale a devenit repede cap de listă la categoria experimente. 
Rezultatul este fantastic, iar rețeta e destul de rapidă, ținând cont că se face cu drojdie. Singura focaccia mai bună decât cea preparată astăzi va fi cea de data viitoare, când voi avea mai mult timp la dispoziție și o voi lăsa să crească pentru încă o jumătate de oră. 

Dacă vreți să încercați minunea, vă trebuie 250 grame de făină pentru pâine (sau cozonac, sau altceva care trebuie să crească), 160-180 ml apă călduță (sub 40 de grade), drojdie (cât vă spune producătorul), o jumătate de linguriță de sare, 6 linguri de ulei de măsline, o portocală, puțin rozmarin și, doar dacă vă plac, câteva măsline negre. 
Puteți începe cu dizolvarea drojdiei în puțină apă, în funcție de tipul de drojdie pe care îl folosiți. Eu mă feresc de tot ce se vinde la plic, dar asta depinde de obiceiurile fiecăruia. Dacă folosiți cubulețe, o puteți dizolva sau fărâmița direct în făină.
Amestecați drojdia, dizolvată sau nu, cu făina, apa, două linguri de ulei de măsline și sarea. Coca va crește mai bine dacă adăugați sarea la sfârșit, când aluatul deja începe să se formeze. Dacă știți că există posibilitatea să uitați de sare (cum mi se întâmplă mie mai mereu), adăugați-o de la început. 
Aluatul va fi puțin moale, așa că puneți ceva mai multă făină pe blatul de lucru. Încercați să faceți o bilă și lăsați-l să crească o oră, o oră și jumătate, până se dublează. Cât stă la crescut, castronul în care țineți coca trebuie să fie acoperit ori cu folie de plastic, ori cu un prosop de bucătărie ud.
Când s-a dublat aluatul, răsturnați-l în tavă (se poate pune și hârtie de copt, dar nu e musai) și întindeți-l cu degetele. La final, ar trebui să aibă mai puțin de un centimetru în grosime. Am uitat să îi fac poze, dar normal ar trebui să aibă urme de degete prin el. Cam așa: 
http://www.italianfoodforever.com/2011/09/how-to-make-focaccia-step-by-step/

Amestecați sucul de la o portocală cu 4 linguri de ulei de măsline și niște rozmarin tocat și ungeți toată suprafața aluatului. Eu l-am vărsat pe tot peste focaccia și apoi l-am întins cu o pensulă. Dacă vreți, adăugați măsline negre și puțină sare mare. Eu am sărit peste măsline că nu îmi plac, iar la sare am renunțat de data asta că voiam să fie mai puțin sărată. 
Lăsați aluatul să mai crească o jumătate de oră și apoi coaceți la 200 de grade pentru vreo 20 de minute, sau până când se rumenește. 
E cam urâțică, dar nu am avut timp să o mai las să crească înainte de a o coace. Data viitoare o voi lăsa să se umfle puțin înainte să o bag în cuptor. În rest e bună, pufoasă și aromată, ușor dulce de la portocală, dar cu un accent puternic de rozmarin, ca să nu o confunde nimeni cu desertul.
 

2/04/2016

Să mai și gătim! Un fel de covrigi cu brânză

În ultima vreme mi-am descoperit pasiunea pentru cuptor și pentru minunile care ies din el. Mai des dulce, din când în când sărat, coc cel puțin o dată pe săptămână ceva bun.
Pentru că azi am încercat o rețetă nouă și rezultatele arată bine, m-am hotărât să vă povestesc cum e cu covrigii mei făcuți din cocă de pâine.

E o rețetă ușor de făcut, pentru că nu presupune nici tehnici deosebite, nici ingrediente prea multe. Singura problemă e că trebuie să aveți ceva timp la dispoziție.
Aveți nevoie de făină, apă, drojdie, sare, puțin zahăr (pentru cocă), brânză și câteva linguri de ulei de măsline. 
Rețeta originală pornea de la 800g de cocă de pâine, care trebuie lăsată să crească cel puțin o oră. Eu am avut 750g, că nu mă pricep la estimări și așa s-a nimerit să tai aluatul. După ce crește, o amestecați cu 3 linguri de ulei de măsline și cu 120g de brânză, jumătate rasă, jumătate tăiată cubulețe. Azi am folosit un fel de brânză de oaie proaspătă, puțin dulce, gen cașcaval. Dacă nu vă place brânza, puteți să o înlocuiți cu măsline tăiate, șuncă sau orice altceva vă face cu ochiul. 
Ca să lucrați mai ușor, e bine să adăugați brânza și uleiul în cantități mici, în timp ce frământați. Odată înglobată brânza în aluat (mai rămân unu, două cubulețe pe margine, oricum), lăsați aluatul la crescut pentru încă o oră.
Puneți coca înapoi pe blatul de lucru și tăiați-o fâșii. Rulați-le și apoi faceți din ele covrigi. Lăsați-i să se odihnească aproximativ 30 de minute, pe hârtie de copt unsă cu puțin ulei. 
Ai mei nu vor câștiga cu siguranță niciun concurs de frumusețe, dar sunt buni și aromați, așa că aspectul fizic poate fi trecut cu vederea, măcar azi, când i-am făcut pentru prima dată. Covrigii se coc 20 de minute la 200 de grade. 
Am făcut aluat mai mult și mi-au ieșit și două pâinici, că oricum eram în zonă. 
 Dacă nu aveți o rețetă pentru pâine, puteți folosi cantitățile de mai jos:
- 500 g de făină, de preferat specială pentru pâine, cozonaci și alte produse care conțin drojdie de bere;
- 250 - 280 ml de apă, în funcție de consistența pe care o doriți pentru aluat;
- drojdie (cât recomandă producătorul);
- 8 g de sare;
- o linguriță de zahăr. 
Spor!

11/02/2015

In cinstea dovleacului de Halloween - o rețetă pentru Anca

Ei au cioplit dovleacul, i-au făcut ochi, urechi, nas și gură. Eu am folosit ce era de prisos pentru gătit, că era păcat să se piardă așa bunătate. Ne-am răsfățat cu ravioli (tortelli, ca să fiu mai exactă) și plăcintă, dulci, bune și aromate. 

Rețeta pentru ravioli nu e neaparat dificilă, doar că cere timp și răbdare. De obicei refuz tot ce depășește 30 de minute - o oră, dar ținând cont că o parte dintre ravioli se pot congela merită deranjul și haosul din bucătărie. 
Am folosit o rețetă de pe un site destul de apreciat, dar proporțiile pentru umplutură se pot ajusta după gustul fiecăruia:
- 730 g dovleac. Dovleacul trebuie să fie copt. Site ul spune 10 minute la 200 de grade sau 20 de minute la 220 de grade, în funcție de cuptor. Eu l-am copt la aprox. 200 de grade pentru aproape o jumătate de oră, din motive necunoscute, adică până când dovleacul respectiv putea fi pasat cu furculița. L-am verificat însă la fiecare 5-6 minute, pentru că dovleacul ars nu e neaparat o plăcere pentru papilele gustative. Pe scurt, se coace dovleacul, se lasă la răcit în cuptorul stins (să piardă din apă) și se zdrobește cu furculița. 
- 200 g pricomigdale (uscate, nu moi în interior). Când voi repeta rețeta, voi pune doar 100 g, pentru că îndulcesc mult compoziția, dar e bine de știut care ar fi proporțiile recomandate. Pricomigdalele trebuie mărunțite bine. Eu l-am lăsat pe Florin să le bată cu o lingură de lemn până s-a plictisit.
- 230 g mostarda mantovana. Asta e un fel de dulceață de gutui cu esență de muștar, din punctul meu de vedere. Se poate face în casă dacă ai esență (ulei) de muștar, dar eu nu m-aș încumeta vreodată. Am cumpărat din piață cam 100-120 g și am pus-o pe toată. S-ar putea găsi la magazinul cu produse italiane, cred, eventual la comandă. Există și o variantă de origine franceză, dar nu am încercat-o. Se pare că e mult mai iute, deci probabil cantitatea folosită ar trebui să fie mai mică. Unii spun că se pot face ravioli și fără, dar eu nu aș renunța la acest ingredient, pentru că e destul de dulce compoziția. 
- 100g parmezan ras. Aș adăuga aici că e mai bine să cumperi brânza și să o razi, nu să o iei gata făcută. De ce? Am citit pe net că în parmezanul ras se adaugă tot felul de substanțe pentru a-i menține aroma. O fi folclor, dar de ce să riscăm?
- un ou mare (cam 50g)
- nucșoară măcinată și sare. Piperul nu era în rețetă, dar mie îmi pare rău că nu am pus măcar puțin. 
Toate ingredientele se amestecă și se pun în frigider, unde se lasă peste noapte (sau chiar 24 de ore). 

A doua zi trebuie făcut aluatul pentru paste. Rețeta zice că ajung 200 g de făină, eu am făcut paste din 500g. Au rămas doar 60 g de paste la sfârșit, tocmai bune pentru o porție de spaghetti pentru Florin. 
-500g făină, așezată pe un blat de lemn (sau ce are fiecare). Cu o gaură în făină (mă rog, sună cumva, dar rămâne o gaură).
- 5 ouă (pentru fiecare 100g făină, un ou) bătute puțin cu furculița, cu un praf de sare și cam 1-2 linguri de ulei de măsline. 
Se pun ouăle în făină și se frământă aluatul până ia cu chiu cu vai forma unei bile de aluat. Și de aici începe distracția. Se frământă aluatul cam pentru 15 - 20 de minute (până devine lucios și neted). E dificil de făcut la mână. Un sfat pentru cine nu a mai făcut paste în casă: caută un video pe YouTube, ca să vezi cam cum ar trebui să arate și cum trebuie frământat (eu așa am făcut).
Aluatul trebuie să se odihnească cel puțin o oră în frigider. 
După o oră se întinde aluatul (la 500 g de făină, cel mai bine e să se împartă aluatul în bucăți înainte pentru a lucra mai ușor). Eu folosesc o mașină de făcut paste, cumpărata de la Kaufland cu 45 de lei, anul trecut. E mică, e manuală și deja scârțâie, dar încă face treabă bună. Se poate face și cu făcălețul, dar nu va ieși foarte subțire, iar dacă nu ești expert e imposibil să o întinzi uniform. În timpul cât se lucrează aluatul, e mai bine dacă folosiți puțin griș în loc de făină, cu accent pe puțin.
Pentru ravioli se pot folosi forme sau se poate tăia aluatul cu cuțit sau rotiță din aia cu model șerpișor (sunt sigură că are un nume, dar eu nu îl știu. Știu însă că mai toate mamele aveau una pe acasă și o foloseau să facă ceva biscuiți lungi unși cu ou și chimen). Dacă folosești formă, bucățile de aluat care rămân se pot folosi ulterior (fierte 4-5 minute, cu puțin sos). Important e să le lași să se usuce și apoi să le ții în frigider. Trebuie consumate în câteva zile.
Revenim la ravioli. Pe foaia subțire-subțire (a mea a fost semitransparentă) se pun cantități mici de umplutură din loc în loc, și se acoperă cu o altă foaie. Foile de paste se lipesc între ele cu apă. Pe scurt: foaie, câte o grămăjoară de umplutură de dimensiunea unei alune de pădure, apă (cu o pensulă sau cu degetul) în jurul umpluturii (de preferat un chenar de forma unui pătrat), foaie deasupra, presat ușor unde foaia a fost udată. Apoi se taie foile unde au fost lipite și ai făcut toată treaba. Ravioli se pun pe hărtie de copt pe care s-a presărat făină/griș. 

Ravioli trebuie fierți cam 4-5 minute în apă clocotită (în care s-a pus sare). Pentru sos, un strop de ulei de măsline, cam 100 g de unt, puțin parmezan (dacă vreți, noi l-am sărit) și 4-5 frunze de salvie. Se scot pastele din apă (de preferat se scoate unul și se încearcă întâi) și se pun în tigaia cu sos. Mai trebuie să stea pe foc 1 minut. Parmezan deasupra pentru cine dorește :) O altă idee e cu un sos de legume de sezon, sau cu sos de roșii. Un sos prea aromat însă va lua din aroma dovleacului. Ravioli se pot fierbe imediat sau pot fi păstrați la frigider până a doua zi. Din cantitățile astea, eu am făcut peste 50 de ravioli mari. I-am congelat pe majoritatea (într-un recipient de platic, în straturi separate cu hartie de copt pe care am presărat puțină făină). Ravioli congelați rezistă mai mult timp în congelator și se prepara la fel: din congelator direct în apă clocotită, dar se fierb 2-3 minute în plus. 






7/06/2015

Pana cand vom fi in pauza de tigara?


Nu o sa va povestesc cat de misto e la Expo, ca poate altora nu li se pare o chestie prea spectaculoasa, ci doar o mare cheltuiala inutila intr-o perioada grea din punct de vedere economic si nu vreau sa distrag atentia de la ideea principala. S-a scris despre pavilionul Romaniei ca e urat, ca e pustiu, ca a costat 3 milioane si ceva, ca nu sunt sarmalele bune si ca e prea multa mamaliga in farfurii. Si nu a mintit nimeni. DAR

Deschidem paranteza 
Tema expozitiei e alimentatia si multe state iti povestesc care sunt solutiile lor pentru un viitor 2050 in care tarile lumii vor avea de hranit 9 miliarde de persoane. Tehnologii, prezentari SF, poze cu mancare, procese de preparare a hranei vechi de sute si mii de ani reinventate pentru a face fata unei provocari noi, pentru a rezolva o problema care, dupa calculele unora, nu va putea fi evitata. Pe toate le-am vazut in pavilioanele unor state despre care stiam ca nu se rezuma la prezent, precum Japonia, China, Franta sau SUA, dar si la unele state arabe sau la Korea de Sud. Si toate masurile sunt gandite pentru a ramane in armonie cu natura, cealalta tema importanta a expozitiei. 
E clar ca nu toata lumea are astfel de proiecte, ca sunt popoare care nu-si pot masura fortele cu japonezii si cu chinezii, dar au fost state care au reusit sa imbine oarecum tema expozitiei cu o prezentare in scopuri turistice, in ideea ca n-avem mancare pentru toti, dar veniti pe la noi ca e soare, frumos si facem ciocolata buna sau avem apa curata. 
Pana si statele africane despre care toata lumea stie ca nu au cum sa isi hraneasca populatia au reusit sa puna de-o expozitie tip Muzeu Judetean cu tot ce produc ei pe acolo prin batatura: cacao, condimente, faina de nume de cereala de care nu a auzit aproape nimeni, intr-un spatiu sarac (comparat cu vedetele enumerate mai devreme), dar bogat pentru ca exista inauntru un zambet frumos care te indeamna sa intri in pavilion si sa te lovesti de aroma condimentelor exotice (care iti da doi pumni in nas cateodata, dar nu inseamna ca si doare). 
Nu am vazut decat o parte dintre pavilioane, dar daca am norocul sa ajung din nou revin cu update. Din cate am vazut, deci, doar doua state chiar nu au inteles nimic din ideea expozitiei. Romania si Moldova. E adevarat ca Moldova avea in fundul pavilionului celebrele-i vinuri expuse, dar nu erau nici de vanzare, nici pentru degustare (de parca te crede careva pe cuvant ca e vinul bun doar pentru ca e eticheta frumos colorata pe sticla), in rest expozitie de haine, ca e misto sa mori de foame atata vreme cat esti imbracat cu toale de firma. E viziunea lor, nu zic neaparat ca e gresita, oricum comparand cele doua pavilioane Moldova ne-a primit bine si nu mi-a fost rusine sa le vorbesc in romaneste. 
Inchidem paranteza si revenim la DAR 
Nu ma intereseaza ca nu erau iile originale, ca nici o alta tara nu si-a imbracat personalul in straie populare, nu era cazul. Expo e despre altceva, nu despre dansurile tale populare. E drept, si Uganda avea dansuri traditionale, dar pentru ca sarbatoreau Ziua Nationala, sau ceva asemanator. Si Argentina face workshop de tango in fiecare zi, dar apoi urci sa vezi cate campuri cu grau au, cum il prelucrau pe vremuri, cum il prelucreaza in prezent, chestii de-astea despre cat, cum si unde cultiva. 
Romania nu produce nimic, doar turism, si ala facut ca sa nu stam acasa. Cel putin, asa reiese din pavilionul in care cresc zece fire de grau, doi capsuni si o zmeura (si mult pelin). Pavilionul plin de ecrane pe care se vad filme si poze fara cap si fara coada. Poze cu biserici si manastiri, cu obiective turistice si prea putin despre mancare, armonie cu natura, resurse sau alte cuvinte mari cu care si-au impodobit prezentarea online.

The pavilion will reflect a country with accessible and sustainable resources and potentials, a country that promotes the use of clean energies, varied biodiversity, healthy nutrition and, especially, keeps the cultural values of tradition and folklore alive.
Eu am fost acolo si nu am vazut nimic din ceea ce scrie pe site-ul asta. Am vazut in schimb multa nepasare. Intri si nu te saluta nimeni. Fetele stau cu spatele la usa si vorbesc intre ele. Domnisoara de la receptie te priveste cu ochi goi, de curca. Daca o saluti, raspunde, daca nu, nu. Ocolesti camera, mai vezi doi care stau la umbra intinsi pe niste scaune. Iesi si urci sa vezi ‘Culture and Tradition’, ‘Culinary Arts’, ‘Garden’, ‘Porch’ and ‘House’. Si te lovesti de cateva fire de iarba, de un restaurant pustiu, cu o usa tinuta deschisa cu traditionala bucatica de lemn adunata de pe undeva. Am privit din usa, ca nu era nimic de vazut inauntru. Se vedeau prin geamuri rafturile goale, vitrinele goale si ele, mesele pustii si lehamitea din privirile celor doi care zaceau la o masa rupti de plictiseala. Am furat un fir de pelin, ca imi place mirosul, si am coborat. Mi-am amintit apoi ca nu mi-am pus stampila pe pasaport si m-am intors. Am intrat pe o usa laterala, ca era mai aproape. Nu scria nicaieri ca nu am voie, dar au fost primele cuvinte pe care mi le-a adresat cineva: Nu trebuia sa folositi usa aceea. Am zambit ca proasta si am cerut stampila. Nu aveau tus. Asa ca am iesit pe aceeasi usa interzisa si mi-am vazut de drum. M-am dus la altii care aveau si tus, si activitati pentru copii, si povesti de spus adultilor, si mancare de vandut in cazul in care ti-era foame. Cu ultima privire aruncata in sila am vazut cum pe scarile din spate stateau doi la tigara. Oricum nu mai era nimeni de coborat. Pavilionul era gol. 



Am inteles inca o data ca Romania n-are. Nu am inteles inca de ce o tara care importa aproape tot cand vine vorba de mancare merge le Expo. Pentru ce s-au cheltuit banii? Pentru ecrane care nu functioneaza (deasupra intrarii principale, de exemplu ecranul nu a functionat nici joi, nici vineri)? Pentru niste oameni care au inteles ca merg la Milano ca sa se plimbe gratis si sa viziteze Expo in zilele libere fara sa plateasca bilet? Pentru ce s-a construit pavilionul (sugestiv si frumos, din punctul meu de vedere) daca nu am avut cu ce sa il umplem? Ce cautam acolo daca nici macar nu am inteles despre ce se vorbeste?

Nu era despre folclor, decat daca stiam cum sa il legam de tema expozitiei, iar noi nu am stiut. Sau eu nu am inteles mesajul. Nu era despre manastiri, era despre armonia cu natura si alimentatie sanatoasa, despre hrana si nutritie pentru toti copiii lumii. Dar ce ar putea sa spuna Romania despre asta? O tara care si-a taiat padurile, si-a vandut pamanturile si alege sa importe in loc sa produca. Nu putea spune mare lucru si arata asta in fiecare zi. Pentru ca nu poti sa povestesti nimic daca nu faci nimic. 

In loc de final, va spun ca in zilele cat am vizitat noi Expo, pavilionul Romaniei a gazduit o expozitie de pictura. A! Si am remarcat si Pe langa plopii fara sot tradusa in engleza si infipta pe un perete. O lucrare de portofoliu al unui elev de clasa a sasea, maxim a opta. Poze inauntru nu am facut, ca nu am gasit nimic interesant. Si chiar daca era, nu mi l-a prezentat nimeni. Nu cred ca ne-au vazut. Sau om fi fost prea prost imbracati si nu meritam efortul unei prezentari a ideilor romanesti revolutionare. Doar Europa ar muri de foame daca nu am fi noi!