Trei subiecte care ne-au împărțit în tabere

Vă povesteam mai acum ceva vreme despre niște tipuri de persoane pe care le-am șters din lista de prieteni pe Facebook. Azi m-am tot gândit însă la conflicte de 100 de ani, dezvoltate în social media, în care mulți intrăm cu inocență și din care ieșim terfeliți, înjurați și secătuiți de energie.

Fumători contra nefumători 

Asta e cap de afiș de ceva vreme, mai exact de când cu legea anti fumat. Una peste alta, s-au împărțit în două tabere și au început să arunce unii în alții cu ce aveau la îndemână: Constituția, dreptul la a fuma, dreptul la a nu respira aer poluat, dreptul la liberă exprimare sau viciile mai grave, precum alcoolul sau drogurile. Cel mai tare argument? Cârciuma e pentru viciați. Nu ai vicii stai acasă. Nu, nu primește punct pentru logică, doar pentru originalitate.

Nu cred că am intrat în polemică cu nimeni pe tema asta, pentru simplul motiv că am fumat, m-am lăsat, am suferit de frig clănțănind din dinți pe la ușa cârciumii înjurând ”civilizația”, dar m-am și bucurat de un prânz și o cină liniștită, fără fumuri sau miros de tutun. Cu alte cuvinte, înțeleg ambele tabere și chiar nu am știut exact de ce ar trebui să fie ca unii și nu ca alții. Acum că legea e votată, semnată, parafată, promulgată și alte ată, nu văd de ce certurile continuă la infinit.

Creștini contra homosexuali

De asta pun pariu că sunt sătui toți. UE vrea drepturi egale. Biserica și o parte dintre adepții ei, nu și nu, pentru că Adam și Eva și alte argumente privind, normalitatea, norma, biologia, anatomia etc. Toată lumea are o părere despre asta, fie el însurat, divorțat, părinte, bunic sau adolescent, și cum Facebook le dă tuturor legătura, toți simt nevoia să se exprime în gura mare. Un argument care mi-a atras atenția e complex și oarecum greu de urmărit până la capăt, dar se referă la respectarea legilor naturii. Vine la pachet cu contraargumentul leii sunt bisexuali, ei și alte multe animale. Punct pentru complexitatea discuției.

Am scris pro drepturi egale și contra discriminării de orice fel. Nu mi-am luat înjurături, dar asta și pentru că m-am cam ferit să povestesc pe Facebook ce și cum. Discuția va dura mult. România nu e clar pregătită să facă acest pas, pentru că noi suntem un popor diferit de restul europenilor. Dar mă deranjează puțin implicarea Bisericii într-un proiect de schimbare a Constituției. E un precedent periculos, care ne arată poate într-un mod prea puțin subtil cât de potentă e BOR din punct de vedere electoral. 

Bătuți contra nebătuți

Era la modă luna trecută povestea unei familii care riscă să își piardă copiii în urma unei anchete încă în curs efectuate de o autoritate din Norvegia. Și așa a început epopeea copiilor bătuți, care între timp au devenit adulți și au cucerit mediul online. Au curs rânduri de cuvinte scrise cu durere, s-au expus traume, s-a certat toată lumea cu toată lumea. Unii au plâns, alții i-au luat la mișto, iar câte unii au aruncat cu mizerii peste niște suflete chinuite. Argumentul suprem, din punctul meu de vedere: Și pe mine m-a bătut mama și uite ce om normal sunt azi!

Nu vreau să reiau povestea, că n-are rost, abia ce s-a mai calmat lumea, dar mi se pare incredibil cât de ușor oamenii iau foc în raport cu o situație care îi privește puțin spre deloc. Discuția va fi reluată probabil cât de curând, când Protecția Copilului din Norvegia va da un verdict sau când se va încerca înăsprirea legislației în România. Conflictul e încă aici, printre noi. Nu prea m-am certat cu nimeni, am lăsat vreo două comentarii răzlețe, pe ici, pe colo, prin blogurile civilizate. 

E interesant modul cum se poartă discuțiile de acest tip, cum se amplifică, cum sunt sucite și răsucite niște argumente pentru a face valuri. Citesc comentarii peste comentarii și descopăr că noi suntem foarte complecși când vine vorba să ne certăm unii cu alții în scris. Clar nu suferim nici unul de vreun exces de energie, doar pierdem ore și ore încercând să ne impunem punctele de vedere. Renunțăm doar când vedem că după lungi discuții suntem în punctul de plecare, dar mai înverșunați, mai nervoși, cu ziua pierdută și cu gustul amar al frustrării. Când nu renunțăm, trecem la insulte și la cuvinte urâte, ceea ce e mai inutil decât discuția în sine. 

Dacă nu ați intrat în nici măcar unul din aceste conflicte de idei feisbuciste, vă felicit!

 

Nu există drepturile femeii și nu există drepturile homosexualului

O să fiu scurtă, că nu vreau să conving pe nimeni, doar că trebuie să o spun cu voce tare, că mă roade de prea multă vreme. 

Tu, cel care îți ceri drepturile!
Nu există drepturile femeii și nu există drepturile homosexualului. Există drepturile omului, iar în momentul în care e mai important că ești femeie, homosexual sau lesbiană decât că ești om, ai și tu o problemă, nu doar ăla care te reduce la sex! 

Luptă împotriva discriminării, dar asta înseamnă să accepți și faptul că discriminarea pozitivă tot discriminare se numește. Cere șanse egale, nu drepturi egale. Că drepturile egale sunt deja reglementate de niște legi. Nu îți sunt respectate aceste drepturi? Cere să îți fie respectate. Dar hai să renunțăm la clișeele astea care ne fac să părem proști chiar și când nu suntem. 

Femeia în politică: privilegii, nu egalitate

Mai pe înțelesul tuturor, dacă vor 30% locuri pentru femei la alegeri, doar pentru că sunt femei, se numește discriminare. Pozitivă, dar rămâne discriminare. Ori, majoritatea împotriva discriminării luptă. 
Poți cere să fii tratată la fel, dar renunță la Organizația de Femei, această formă odioasă de a-i aminti femeii în orice moment că e ”specială” și are un loc al ei în care poate fi președinte. 
E greu de imaginat ceva mai patetic decât o femeie care urlă că vrea loc în Parlament în mod corect și nediscriminatoriu, în vreme ce conduce o organizație de femei. Organizația asta specială e pentru că nu ai loc în politică fără discriminare. Dacă nu poți renunța la titlul de președinte, taci și vorbește despre altceva, nu despre drepturile tale. La fel de valabil pentru orice alt domeniu. Femeile au în general salarii mai mici și trebuie să muncească mai mult pentru a obține o promovare, dar cine poate comenta asta atâta vreme cât trei dudui stau cocoțate în posturi și funcții pentru că sunt femei?

Homosexualii nu cer drepturi speciale

De când cu discuția despre recunoașterea legală a cuplurilor formate din persoane de același sex, a luat lumea foc. Toți au ceva de spus, mai ales dacă e împotrivă. Cu ce îl afectează pe un om faptul că vecinul lui are soț în loc de soție? Cu ce ne schimbă nouă viața faptul că doi bărbați sau două femei aleg să legalizeze o relație pe care oricum o au? 
Faptul că nu suntem de acord nu rezolvă o situație ”incomodă”, o ascunde sub preș. Iar de judecat, sunt alții să judece, nu trebuie să o facem noi aici. Deranjează faptul că adoptă un copil și mulți îi plâng de milă bietului suflet care va fi chinuit de întrebări și crize de identitate, fiind crescut de două mame. Suflet care, bineînțeles, în condiții ”normale” ar dormi într-un centru împreună cu alți zeci de copii, la fel de fericiți să stea singuri, preferând condițiile grele de orfan unei case cu doi părinți de același sex. 
E dreptul oricărui om care îndeplinește condițiile legale să se căsătorească cu cine vrea. E dreptul lui să depună o cerere de adopție și să treacă prin anii de chinuri pe care un astfel de demers îi presupune. Faptul că se reglementează aceste neclarități nu înseamnă că se oferă niște drepturi homosexualilor, înseamnă doar că respectăm drepturile unei persoane la fel cum se întâmplă în cazul oricăruia dintre noi.  

Astea sunt mai mult chestiuni de formă, o să ziceți. Așa este. Ceea ce povestesc eu ține de modalitatea în care alegem să ne exprimăm zilnic în spațiul public. Dar în cazul acesta, forma contează, din moment ce ”între un bărbat și o femeie” e corect, iar ”între soți” e greșit.    

Sex cu profil

Oameni buni, aceasta este conjugare. A vorbi despre sex folosind astfel de forme ale verbului se cheamă discuție, nu sex (nu, nici oral, dar nu despre asta e vorba).

Sexul nu prea are legătură cu eu fut, tu fuți etc. O explicație controversată, dar simplă și posibilă pentru sex a tot umblat pe net mai acum vreo două luni și arăta cam așa: 

Acum că am lămurit diferența, să trecem la subiect. Saxgate vine de la sex și se referă, deci, la poza doi, nu la discuții. Că un nene vorbește pe net cu gagici obscure despre lucruri intime se cheamă frustrare, andropauză, lipsă de ocupație, dar nu sex. Dacă nu e sex, nu e sexgate. Logic, nu?

There is no news

Cam așa ar fi povestea pe scurt. Știrea e că nu e nicio știre. Un nene agață gagici pe net, dar gagica e bărbat și scriitor la ziar. Și de aici, scandal, că face bine la trafic. Anul trecut am avut povestea lui Florin Tecău, regizată magistral și expusă amplu pe multe pagini: dialoguri, povești, implicații morale. Un bărbat despre care se știa pe ici pe colo, prin punctele esențiale, că îi plac doamnele și domnișoarele este lăsat să își povestească micile fantezii pentru a umple pagini de ziar. 

Cât e de corect, cât e de moral? Am putea invoca interesul public, deși argumentul nu justifică paginile cu detalii picante. Faptul că un președinte de Consiliu Județean are discuții intime pe Facebook cu o necunoscută nu afectează nici administrația județului, nici interesele cetățenilor. Mai mult, a discuta despre sex online nu e mai puțin moral decât a-ți face cont fictiv pe o rețea de socializare și a prinde un pește gras pentru audiență. 

Azi am citit despre un alt nene, mai celebru, mai frumos, mai chiparos, că a ”căzut în aceeași capcană, a contului fals pe Facebook”. Cătălin Rădulescu a invitat o duduie la București și s-a oferit să îi plătească drumul. Repet, unde e știrea? În cazul ăsta, vorbim despre un personaj cercetat de DNA, despre a cărui moralitate s-a tot povestit. Interesul public l-am dezbătut mai sus, nu există o legătură directă între discuțiile intime și munca de parlamentar.

Dacă sex nu e, nimic nu e

Cel puțin, nu sexgate. Niște ziariști care umblă cu cioara vopsită nu sunt Monica Lewinsky, ci doar niște oameni cu prea mult timp liber. Nu știu în ce categorie ar trebui incluse astfel de articole, dar nu cred că fac cinste nimănui, cu atât mai puțin unui ziarist care vrea credibilitate. 

Discuțiile sunt provocate, sunt alimentate, politicanul nu recită monologurile puței. Sunt oameni, nu călugări tibetani. Nu i-am votat pentru abstinență. Nu au un contract cu cetățeanul să și-o țină încuiată pe timpul mandatului. Altele sunt obligațiile pentru care ar trebui luați la întrebări. Nu le îndeplinește, scrie despre asta, nu despre cât de des fute sau cât de colorat îi e vocabularul în discuții private.

Politicianul, fie el președinte de CJ sau deputat, are dreptul la viață privată, oricât de promiscuă ar fi ea. L-ai prins la curve? E o ilegalitate, ia de scrie. Se droghează, își bate copiii, fură din magazine? La fel. Dar dacă nu te-a plătit pentru sex, n-ai ce-mi povesti. Că tu ai pierdut vremea săpând și discutând cu el în speranța că iese ceva mai mult și nu a fost cazul, se poate. E problema ta. Se întâmplă, nu toate subiectele ajung știri. Dar asta nu justifică publicarea unor pagini întregi de dialog irelevant. 

Cine câștigă din astfel de scandaluri?

Nu știu, dar tare mi-ar plăcea să aflu. E clar că ziaristul își crește traficul, umple paginile, iese ca păduchele în față. Dar asta durează puțin și pe termen lung o să rămână doar ăla căruia politicanul îi spunea povești de noapte bună. 

Nu-mi plac teoriile conspirației, dar nu pot să ignor faptul că în spatele fiecărui politician care cade în plasă stă un altul mai frustrat care îi vrea locul. Cât contează un astfel de scandal în România? Depinde de alegătorii fiecăruia. Pe Tecău, l-au cam îngropat cu povestea asta. Lui Cătălin Rădulescu, numit prin presa locală ”deputatul în chiloți”, nu îi face altceva decât publicitate. Și cum e mai bine să ai imaginea asociată cu o blondă platinată decât cu DNA, e mai degrabă un favor decât o daună. 

Scopul acestor articole rămâne marele mister. La fel și implicațiile morale și legale. De ce ți-ai face un cont fals pe Facebook în primul rând? Ale cui sunt pozele pe care le folosești? Femeia din imagine știe ce faci? Ai acordul ei, de preferat scris? Cât e de moral să folosești o femeie pe post de momeală? În momentul acesta legislația din România e vagă, nu există prevederi clare pentru aproape nimic din ceea ce se petrece, bun sau rău, în lumea virtuală.

O dezbatere despre astfel de limite nu își are locul în societatea de azi. Care e diferența dintre un bărbat care agață femei pe net sub o identitate falsă și o un bărbat care atrage politicieni în dialoguri indecente în scop editorial? Unde e limita dintre moral și imoral, legal și ilegal? Nu știu. Sper să afle cineva. 

Până la un Sexgate adevărat, vă las să reflectați la aceste întrebări. O zi cu știri pozitive vă doresc.