De ce ?

Avem un mare defect. Toata ziua punem intrebari. De ce asa, de ce nu invers? Suntem curiosi si ne place sa ne complicam inutil cu 1000 de ganduri. Cred ca e in firea umana pentru ca, desi am incercat sa nu gandesc, mi-este peste putinta.
Am pornit de la intrebarea De ce? pentru ca tema biblica propusa la Asul de romb incepea cu intrebarea "De ce li se intampla lucruri rele oamenilor buni?". Si cine sunt oameii buni? intreb eu.
Cei care nu injura, care nu barfesc, care nu mananca lapte si carne vinerea? Sunt oamenii care frecventeaza biserica mai buni doar pentru ca se trezesc devreme duminica? Sunt cei care te privesc cu zambetul pe buze buni? Stiu ce inseamna un zambet tamp si asta nu inseamna ca atunci cand zambesc sunt mai buna. Binele si raul sunt notiuni relative si vin din educatie mai mult decat din discernamantul nostru. Dumnezeu il lasa pe om sa aleaga. Pentru ca omul are capacitatea sa discearna. Avem niste notiuni clare, universal valabile. Nu e bine sa furi, sa ucizi sau sa vrei raul altuia. Dar, cateodata sunt si niste rele mai mici pe care firea umana le depaseste mai greu. Barfim, avem si mici invidii, contestam adevrurile Bisericii si ii hulim pe preoti. Ne uitam la filme cu femei dezbracate, ne ferim sa platim impozitele la stat si ii blestemam pe politicieni.
Lucrurile rele se intampla. Si li se mai intampla si celor despre care noi spunem ca sunt oameni buni. Si daca ar fi sa raspundem la intrebare conform dogmei crestine, o sa apelez la ceea ce am invatat de la niste calugarite. Faceam odata un reportaj la Aninoasa si o calugarita de acolo mi-a spus ca fara ispita nu exista mantuire. Asa cred ca e si cu incercarile acestea ale vietii. Daca nu am vedea raul, nu am sti ce e binele. Probabil ca undeva exista un echilibru. E greu de gasit, dar exista.
Intrebarea care m-a lasat fara raspuns este "Daca Dumnezeu stie tot, de ce trebuie sa ne mai rugam?". Uite ca la asta nu ma gandisem pana acum. Pentru ca simti nevoia? Pentru ca orice om are nevoie sa vorbeasca cu cineva in fata Caruia sa nu fii nevoit sa te gandesti la faptul ca i-ai putea schimba parerea despre tine. Nimanui nu-i spui chiar tot. Nici lui Dumnezeu, dar asta numai pentru ca stii ca o imagine din mintea ta e suficienta. Si nu e nevoie de niciun cuvat ca sa expui o situatie jenanta. Cu rugaciunea e cam la fel. Meditatie, comunicare dincolo de limbajul asta greoi de fiecare zi si muuulta incredere. Ca, in cazul in care in mintea ta exista ideea ca vorbesti la peretii cutiei craniene, n-ai facut nimic.
Daca suntem o natie crestina, de ce facem lucruri necrestinesti? Dar si evreii fac lucruri neevreiesti, si musulmanii fac lucruri impotriva invataturii lui Allah. Eu cred ca altfel ar fi trebuit sa sune intrebarea. Daca suntem oameni, de ce facem lucruri neomenesti? Tocmai, pentru ca suntem oameni. Fiinte slabe, plapande, vai de capul nostru, cu o gramada de probleme si un dram de noroc. Facem lucruri necrestinesti pentru ca sa intelegem greseala. Daca toti am face numai bine, unde am ajunge? Am mai sti ca facem bine? Ar trebui sa facem fotosinteza ca sa fim prin definitie buni crestini. Ori, asta nu se poate. Trebuie sa trecem prin cele rele ca sa apreciem binele din noi. Nu este un manifest pentru crima, dar nici nu cred ca suntem chiar asa rai cum se spune in Libertatea sau in Can Can.
Si dupa ce mi-am expus eu ideile de crestin ortodox neconservator si cu orientari liberale, iata-ma ajunsa la tema mea preferata. 21.12.2012. Va dati seama ca data asta atat de comentata este ziua mea de nastere? O sa fac 26 de ani in ziua aia. S-au scris despre data asta cate in luna si in stele. Si da, mor de nerabdare sa vad filmul. Pentru ca ador scenariile americane in care murim toti. Sunt asa o noutate... pana acum ne salva cineva in ultimul moment. E clar ca trecem intr-o noua era, nu credeti?
Si acum, parerea mea. E posibil ca mayasii sa aiba dreptate. Dumnezeu a spus ca nu o sa mai sfarseasca lumea prin potop, dar despre ploi de foc sau alte din astea nu am auzit nimic la ora de religie. Nu am citit Biblia si nici nu cred ca o sa o fac. Nu cred in traduceri si nici nu sunt demna de original. Cred in Divinitate asa cum cred ca in notiunea de Atotputernic. Si atunci? TOTUL este posibil. Pentru ca ni s-a demonstrat de atatea ori cat suntem de mici, incat chiar nu cred ca exista ceva pe lumea asta care sa schimbe vointa divina. Si acum sa ma explic. Poa`sa se coboare in 2012 extraterestri sub forma de 10 negri mititei, si poa`sa ploua cu foc si poa`sa fie ce or vrea mayasii sa fie. Eu am incredere. Si daca o sa fierb in cazan dup-aia inseamna ca am facut numai rele. Iar daca o fi sa plutesc pe un norisor, cu atat mai bine pentru mine. Repet. Eu am incredere. Cred ca mayasii au dreptate. E vremea pentru o schimbare. Se simte in noi. E posibil ca o simpla inventie sa ne schimbe lumea si noua era despre care se tot vorbeste sa vina cu adevarat. Pentru ca, din cate am inteles, 2012 nu este sfarsitul lumii, ci inceputul unei noi ere. Si daca cu ocazia asta ma lamuresc si eu ce a fost Atlantida, o sa fiu si mai fericita.


Acest articol este scris in cadrul concursului Asul de romb. In afara de mine vor mai participa si: Geocer, Simion Cristian, Elena Marin Alexe, Rappa_ru, Turisticus, Daniel Mihai, Iulia, Florin

Si vreau si eu voturi... Ca nu am niciun punct. Si vine ziua mea, nu v-am zis?

Maestrul

Am incercat sa imi fac tema si reporterul din mine sa scrie un articol despre concertul extraordinar dat de Gheorghe Zamfir la Casa Sindicatelor. Va dati seama ca am sters totul. Nu pot sa pun pe blog un articol de ziar, asa cum mi-e greu sa fac o stire seaca si sa o pun aici. De fapt, e chiar usor sa fac stirea. Ar putea chiar sa iasa bine. Nu pot insa sa va lipsesc de cateva impresii pe care tin sa le impartasesc cu toata lumea.
Spectacolul sustinut de Gheorghe Zamfir impreuna cu orchestra Filarmonicii din Pitesti si cu dirijorul Iulian Rusu a avut un scop caritabil, iar banii obtinuti in urma vanzarii biletelor vor fi folositi pentru a salva viata unor copii care sufera de malformatii cardiace.
Nu o sa vorbesc despre partea caritabila, o sa ma rezum la spectacol. Nu mi-a placut naiul niciodata, dar privilegiul de a-l asculta pe Gheorghe Zamfir schimba oarecum orice perspectiva asupra acestui instrument. Nici acum nu pot sa spun ca naiul este favoritul meu, dar pot sa spun ca naiul in mainile lui Zamfir face miracole.
Niciodata nu am ascultat ceva mai pur. Si nu pentru ca sala are o acustica de invidiat (ba, din contra), ci pentru ca marele artist canta cu tot sufletul. Gheorghe Zamfir nu canta la nai. El canta cu naiul, e o fiinta cu acest instrument. S-au completat perfect unul pe celalalt. Naiul l-a facut celebru pe artist, asa cum artistul a adus acest instrument pe locul intai in topul preferintelor iubitorilor de muzica din intreaga lume.
Ani de-a randul Gheorghe Zamfir a avut lumea la picioare. Nu am inteles niciodata de ce. O piesa inregistrata pe care o asculti de pe net sau de pe CD nu poate raspunde la aceasta intrebare. Dar atunci cand esti in sala, iar artistul este in fata ta, ii poti auzi respiratia. Il auzi cum sufla in nai si simti ca tot sufletul sau se scurge in acelasi timp pentru a da viata instrumentului. Si impreuna realizeaza miracolul unui sunet perfect, care trece de urechi si se opreste in suflet. Naiul lui Zamfir rascoleste, impresioneaza, calmeaza si te duce in delir pentru ca, nu-i asa, nu e nimic mai minunat decat daruirea totala in numele artei si al perfectiunii prin sunet.
Tot impreuna primesc si aplauzele. Poate cel mai frumos gest al maestrului este supunerea in fata naiului. El nu primeste aplauzele decat dupa ce instrumentul se va fi saturat de a fi adorat. Aseaza naiul in fata inimii sale, il pune intre inima sa si public. Si abia atunci intelegi de ce Gheorghe Zamfir este un maestru desavarsit. Pentru ca el este naiul, asa cum naiul e Zamfir si separat nu sunt nimic. Impreuna insa pot cuceri lumea.
In afara de piese cunoscute cantate in varianta inedita, la nai, precum "Nessum Dorma" sau "Don`t cry for me, Argentina", am putut asculta si cateva dintre compozitiile proprii ale lui Gheorghe Zamfir. "Valsul verde" sau "Tarantella" sunt doar doua din piesele cu care artistul a cucerit definitiv auditoriul. In plus, fiecare compozitie a intrat in scena cu o poveste, extraordinar expusa de insusi creatorul ei.
Printre aceste istorioare s-au strecurat si cateva amintiri ale maestrului. Nu erau laude, ci povesti despre succesul naiului si al lui Gheorghe Zamfir. Intotdeauna impreuna. Nimic nefiresc, pentru ca modestia artistului nu e prefacuta. Nu au lipsit nici regretele. Folclorul se pierde, iar muzica buna dispare. Naiul pare sa nu aiba loc in muzica moderna.
Atata vreme cat va exista Gheorghe Zamfir insa, nu cred ca naiul poate sa isi piarda farmecul. Pentru ca, asa cum spuneam mai sus, impreuna ating perfectiunea.


Acest articol este scris in cadrul concursului Asul de romb. In afara de mine vor mai participa si: Geocer, Simion Cristian, Elena Marin Alexe, Rappa_ru, Turisticus, Daniel Mihai, Iulia, Florin

Dilema credintei

Am intarziat cu postarea temei de concurs si cred ca nu mai are niciun rost sa va povestesc despre Saul, devenit ulterior Pavel, si mai tarziu, Sfantul Apostol Pavel (sau Paul).
Trebuia sa vorbim despre viata sfantului de dinainte de crestinare. A fost un evreu care, ca multi altii, si-a aparat religia si a ucis in numele credintei. I-a prigonit pe crestini si nu a crezut in Hristos. Din cate am citit pe mai multe site-uri si prin mai multe referate cu tema religioase (gasesti orice pe net in ziua de azi) am aflat ca a participat si la uciderea Sfantului Stefan.
Apoi, in drum spre Damasc, Iisus i s-a aratat spunandu-i: Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?. Apoi Saul nu a vazut trei zile pana la Damasc si s-a vindecat numai cand a fost botezat si a devenit crestin.
Am spus povestea pe scurt, pentru ca deja este cunoscuta. Cum spuneam, am intarziat cu postarea. Voiam sa scriu insa despre credinta. Pentru ca povestea Apostolului Pavel mi-a adus si o mare intrebare pentru sufletul meu. Si daca ar veni maine un om care sa darame credinta de secole a neamului meu, l-as crede? Si daca cineva vine si spune ca e Fiul lui Dumnezeu l-as urma?
Era la moda acum cativa ani Codul lui DaVinci. Nu am citit cartea, am vazut filmul. O porcarie, daca e sa ma intrebati pe mine. Ideea ca Iisus Hristos a avut un fiu imi pare nu doar o mare minciuna, dar si o lucrare nepotrivita. Si atunci oare cum sa creada Saul, evreu erudit, care studiase cartile sfinte si cunostea legea lui Moise, ca s-a nascut Fiul Domnului? Oare cati dintre noi ar crede? Cu siguranta ca povestea pe care o stim noi astazi nu seamana deloc cu ceea ce s-a intamplat atunci. Cred in Dumnezeu, dar Biserica nu e chiar pe aceeasi lungime de unda cu mine. Asa ca sunt convinsa ca adevarul este undeva la mijloc.
Ortodoxia nu crede in destin. Dumnezeu il lasa intotdeauna pe om sa aleaga. Dar mai cred ca lucrarea divina este cu mult mai complexa decat putem noi intelege. Povestea Apostolului Pavel este o lectie de viata. Nimeni nu ar fi crezut ca Saul ar fi un bun crestin. Probabil ca nimanui nu ii trecuse vreodata asta prin minte. Dumnezeu a crezut in Saul, mai mult decat credea Saul in El sau in Iisus Hristos. Si atunci? Saul si-a gasit menirea si si-a rascumparat pacatele. Practic si crima este iertata de catre Divinitate in aceasta poveste.
Cat de ciudat pare totul. In mintea mea stiu exact ce am inteles din povestea lui Saul. Cand trebuie sa exprim aici esenta, e destul de dificil. Randurile de mai sus stau marturie. Ciudat, nu duc lipsa de cuvinte. Probabil insa ca asta e menirea Credintei. Nu sa fie exprimata sau explicata, ci simtita. Mai devreme, mai tarziu. Asta e mai putin important. Timpul are alte valente atunci cand vine vorba de Divinitate.

Acest articol este scris in cadrul concursului Asul de romb. In afara de mine vor mai participa si: Geocer, Simion Cristian, Elena Marin Alexe, Rappa_ru, Turisticus, Daniel Mihai, Iulia, Florin

Start concurs

La prima categorie, Comice, treuie sa recunosc ca sufar de un handicap.
Nu prea stiu ce sa spun si cum sa spun ca sa va fac sa si radeti.
Nu stiu decat bancul cu blondele de la mall... Ce sa-i faci? Pe asta il stiu, pe asta il spun. Cum nu stiti bancul?
Se opreste curentul la mall. Doi barbati raman blocati in lift si doua blonde pe scara rulanta. Hai, ca nu e un banc sec. Va jur ca are si poanta. Pentru cine nu s-a prins, dati search pe Goagal ca sigur va ajuta netu` cumva.
Si ca sa ma justific in vreun fel ca nu am postat pana acum, aflati ca am avut netul taiat. Am uitat sa platesc cablul. Mi-am adus aminte aseara cand nu mai mergea netul. Acum am platit si asa ca am net si pot sa postez.
Ar fi bine sa am si ce, dar la comice stau foarte prost. Va mai scriu doua -trei bancuri care imi plac si pe care le-am auzit pe la prieteni. Poate induiosez inima cuiva sa imi dea si mie un vot.


Un negru gol cu o cireasa intre dinti se urca intr-un taxi. Taximetristul il intreaba:
- Ce faci, mai omule, asa dezbracat si cu cireasa in gura?
- Ma duc la un carnaval si sunt bomoana de ciocolata cu umplutura de cirese...
La un moment dat, franeaza brusc soferul si negrul inghite cireasa.
- Treci si cumpara-mi o cireasa! a zis negrul nervos. Soferul protesteaza, dar pana la urma coboara la un magazin, insa vine cu un borcan de marmelada. Negrul nervos:
- Am spus o cireasa, nu gem de cirese!
- Nu-i nimic, o bagi in fund si esti gogoasa.


Fiul capeteniei canibalilor vine la scoala deschisa de misionari. De manuta tine un bebelus care de abia invatase sa mearga.
- Ce frumos ca l-ai adus si pe fratiorul tau la scoala, zice misionarul.
- Asta nu-i fratiorul meu, zice scolarul, este gustarea mea pentru pauza mare!..


Examen in anul I de facultate.
Profesorul sta cu fata la geam - studentii copiaza pe rupte. Cand profesorul se intoarce cu fata la studenti, toti se prefac ca scriu de zor...
Examen in anul II de facultate.
Profesorul sta cu fata la geam - studentii copiaza pe rupte. Cand profesorul se intoarce cu fata la studenti, acestia copiaza in continuare. Cand profesorul bate cu pixul in masa, studentii se prefac ca scriu de zor.
Examen in ultimul an de facultate.
Profesorul sta cu fata la geam - studentii copiaza pe rupte. Cand profesorul se intoarce cu fata la studenti, acestia continua cu copiatul. Cand un student din ultimele randuri bate cu pixul in masa, profesorul se intoarce cu fata la geam.


Acest articol este scris in cadrul concursului Asul de romb. In afara de mine vor mai participa si:
Geocer, Simion Cristian, Rappa_ru, Turisticus, Daniel Mihai, Iulia, Florin