4 legume pe care le-am descoperit la bătrânețe

Toamna a adus multe schimbări în farfuriile noastre, mai ales de când încercăm să mâncăm legume de sezon și să renunțăm la evergreenul crescut mai mult în supermarket decât pe câmp sau în grădini. 

Au rămas puține roșii, castraveții și dovleceii au dispărut aproape de tot, iar fasolea verde e deja amintire. Am trecut și noi, deci, la mâncarea de toamnă, bogată în vitamine de tot soiul și, foarte important pentru obsedații ca mine, săracă în calorii. 

Curioasă și pregătită sufletește pentru strâmbăturile care ar fi putut să vină odată cu combinațiile noi de gusturi, am început să încerc aproape tot ce au vecinii de la grădină de vânzare și tot ce găsesc interesant la piața producătorilor locali. 

Broccoli 

Am descoperit conopida asta verde din întâmplare, acum vreo patru ani. Bine, știam că există încă de pe vremea când tot vedeam broccoli prin desenele animate, dar cum majoritatea copiilor desenați îl urau din tot sufletul, am decis că nu merită atenție și l-am trecut pe lista cu alimente fără gust, făcute să enerveze oamenii.

După ce l-am mâncat din greșeală mi-am dat seama că e chiar bun și de anul acesta am început să îl gătesc mai des. Suntem în plin sezon de verze și ... (care e pluralul pentru conopidă?), așa că folosesc des broccoli pentru supe cremă, ciorbe de legume sau tarte sărate. Mi-am plantat și eu câțiva, de mai multe feluri chiar, ca să îl motivez pe Florin să mănânce cu mai mult entuziasm. 

E verde, știu. Dacă l-ați fi întrebat pe Florin acum câteva luni ar fi spus cu intonație chiar că supa arată scârbos de-a dreptul. Acum s-a obișnuit și nu mai comentează, ba chiar cere o a doua porție când e în toane bune. 

Broccoli e plin de vitamine și minerale, având în același timp un număr mic de calorii, așa că e un must have pentru cine e la dietă sau pur și simplu vrea să se mențină în formă. Practic, găsești cam tot ce vrei în această legumă când vine vorba de minerale și vitamine, plus că o porție de broccoli furnizează mai multă vitamina C decât o portocală.

Fenicul  

E una dintre cele mai aromate legume pe care le-am mâncat vreodată. L-am încercat prima dată când am ajuns în Italia, acum vreo trei ani. Apoi am învățat să îl gătesc, iar în această toamnă l-am și cultivat în grădină. Părea firav la început, dar acum începe să semene cu ce cumpăr de la piață și cred că în vreo 2-3 săptămâni o să pot consuma din producția proprie.

Feniculul are puține calorii, dar e plin de fibre și minerale, fiind o sursă bună de potasiu, sodiu, calciu, magneziu și vitaminele A, B6 și C. Specialiștii spun că poate avea unele efecte benefice asupra organismului, așa că încercați-l măcar din când în când.  

Îmi place și crud, simplu sau în saltă, dar e bun și gratinat, în supe sau creme. De asemenea, ceaiul de fenicul e printre preferatele mele.    

Dovleac 

Am crescut cu dovleci în grădină, dar singurele preparate pentru care îi foloseam erau plăcinta și dovleacul copt. Între timp, am învățat să îl folosesc mai des în bucătărie, în supe cremă, orez, tocănițe de legume și paste. Acum câteva zile am descoperit și o rețetă de pâine cu dovleac, cu care plănuiesc să experimentez începând de săptămâna viitoare.  

Florile de dovleac sunt și ele comestibile, le-am gătit de câteva ori vara asta la cuptor, umplute cu brânză, sau în sosul pentru paste. Am fost reticentă când am primit un mănuchi de flori prima dată, dar chiar e o experiență culinară care merită încercată măcar o dată. Despre semințe nu vă mai povestesc, că pe astea le cunoaștem toți din fragedă pruncie.  

Și cum tot goliți dovlecii de Halloween azi mâine, vă mai dau încă un motiv să experimentați în bucătărie. Și dovleacul este o sursă gustoasă de minerale, pe care ni le oferă cu un număr foarte mic de calorii. Atenție însă la dovlecii ornamentali, care nu sunt comestibili. Aici intră, din câte am înțeles, tărtăcuțele și orice dovleac cu coaja foarte dură sau aspră. 

În general, un dovleac bun are un miros plăcut, iar pulpa e portocalie, ușor de tăiat și puțin făinoasă. Eu îl mănânc și crud, când îl curăț și îl pregătesc pentru mâncare, pentru că mi se pare că seamănă la gust cu pepenele galben. Ba chiar și lui Florin îi place, deși gătit nu vrea să se atingă de el. Deocamdată.

Varza neagră - Kale 

E cea mai nouă descoperire. Citisem despre kale, dar nu prea știam eu ce e și cum se mănâncă. Apoi am văzut varza neagră în grădinile vecinilor, am întrebat cum se gătește, am primit câteva frunze cadou drept răspuns și, cum nu era să refuz, le-am găsit repede un rost în tigaie.

Despre kale am citit pe net că a fost la modă în anii trecuți, primind numele de „superfood”, dar că de fapt nu ar fi cine știe ce. În comuna unde locuiesc acum, nu e nici o fiță. Pur și simplu crește repede și e destul de rezistentă, iar cum în perioada asta nu prea ai așa mare varietate de legume (practic ai de ales între varză și varză), mănânci tot ce se poate. Nu cred că o mâncăm chiar degeaba totuși, mai ales că zice lumea pe net că are de toate.

Varza neagră mi se pare o struțo-cămilă, ceva între varză și ștevie, dar are gust bun, care mă trimite puțin cu gândul la miezul de nucă. Se gătește relativ ușor și rămâne crocantă chiar și după fierbere. Până acum am folosit-o într-o tartă sărată și într-un sos cu legume, dar o să încerc rețete noi în perioada următoare pentru că îmi place mai mult decât varza tradițională.  

Completăm porțiile de legume cu cartofi, morcovi, praz, varză, păstârnac, salată verde, țelină și, uneori, cartofi dulci, deși deocamdată Florin nu e foarte încântat de ei. 

Voi ce mai gătiți?

Pâine cu fulgi de ovăz și miere

Am încercat rețeta ieri, din dorința de a folosi o parte din muntele de fulgi de ovăz pe care l-am cumpărat acum mai bine de o lună, pentru o plăcintă cu mere. Rezultatul a fost peste așteptări. Pâinea cu fulgi de ovăz e moale, pufoasă, puțin dulce și cu un parfum ușor de miere. 

Am început cu:

• 235 ml apă  
• 43 g fulgi de ovăz 
• 85 g miere 
• 15 g unt 
• 6 g sare 

Apa fiartă se toarnă peste fulgii de ovăz, iar deasupra se adaugă celelalte ingrediente. Amestecul trebuie lăsat cam o oră să se răcească. 

Pentru a face aluatul e nevoie de: 

• 270 g făină 
• 60 ml apă 
• drojdie (cât recomandă producătorul pentru cantitatea de făină)

Peste amestecul de fulgi de ovăz se pun aproximativ jumătate din cantitatea de făină, drojdia și apa, adăugând restul de făină în cantități mai mici în timp ce se frământă aluatul. Eu am folosit doar făină albă, pentru că am vrut să înțeleg cum modifică gustul fulgii de ovăz, dar se poate folosi un amestec de făină albă și făină integrală. Data viitoare voi încerca cu trei părți făină albă și o parte integrală. Apa trebuie să fie călduță, dar fără să depășească 40 de grade. 

Când aluatul e gata, trebuie pus într-un bol uns cu puțin ulei și acoperit. Eu am pictat aluatul cu ulei și deasupra, ca să fiu sigură că nu se lipește de folia de plastic când se umflă. L-am lăsat să crească până și-a dublat volumul (cam o oră și 20 de minute, dar depinde de calitatea drojdiei și de făina folosită). 

 

Când a crescut suficient, am împărțit aluatul în două părți aproximativ egale și le-am rulat pentru a le face loc în două forme de cozonac micuțe, din aluminiu, unse cu o picătură de ulei. În rețeta originală foloseau altfel de tăvi, dar le recomandau pe cele de aluminiu pentru că mențin umiditatea pâinii și sunt mai ușor de folosit. 

 

Le-am mai lăsat să crească aproximativ 50 de minute, până s-au dublat din nou. Înainte de a le coace, pe una am pus puțin lapte și am mai presărat niște fulgi de ovăz deasupra. Rețeta originală spunea să aștept până sunt gata, să le ung cu miere și să pun apoi fulgii, dar am ajuns la concluzia că astfel pâinea ar fi fost prea lipicioasă și ar fi avut o aromă prea puternică de miere. 

 

Le-am copt la 175 - 180 de grade, pentru 25 de minute. Cuptorul meu o mai ia razna, așa că nu aș putea să spun exact cât ar trebuie să stea. În general, urmăresc suprafața pâinii și o scot din cuptor când e frumos colorată. După câteva minute, am scos pâinile din forme și le-am lăsat să se răcească acoperite, ca pe cozonaci.

E o rețetă simplă, dar cere destul de mut timp. Rezultatele merită efortul. Pâinea are gust bun și, contrar așteptărilor, nu este chiar atât de dulce. Noi am păstat-o pentru micul dejun. E bună simplă, dar și în combinații mai puțin sănătoase, cu Nutella sau cu dulceață de caise ori căpșune. 

 

Focaccia cu suc de portocale

Îmi place să mănânc și să gătesc cu portocale, așa că rețeta de focaccia cu suc de portocale a devenit repede cap de listă la categoria experimente. 

Rezultatul este fantastic, iar rețeta e destul de rapidă, ținând cont că se face cu drojdie. Singura focaccia mai bună decât cea preparată astăzi va fi cea de data viitoare, când voi avea mai mult timp la dispoziție și o voi lăsa să crească pentru încă o jumătate de oră. 

Dacă vreți să încercați minunea, vă trebuie 250 grame de făină pentru pâine (sau cozonac, sau altceva care trebuie să crească), 160-180 ml apă călduță (sub 40 de grade), drojdie (cât vă spune producătorul), o jumătate de linguriță de sare, 6 linguri de ulei de măsline, o portocală, puțin rozmarin și, doar dacă vă plac, câteva măsline negre. 

Puteți începe cu dizolvarea drojdiei în puțină apă, în funcție de tipul de drojdie pe care îl folosiți. Eu mă feresc de tot ce se vinde la plic, dar asta depinde de obiceiurile fiecăruia. Dacă folosiți cubulețe, o puteți dizolva sau fărâmița direct în făină.

Amestecați drojdia, dizolvată sau nu, cu făina, apa, două linguri de ulei de măsline și sarea. Coca va crește mai bine dacă adăugați sarea la sfârșit, când aluatul deja începe să se formeze. Dacă știți că există posibilitatea să uitați de sare (cum mi se întâmplă mie mai mereu), adăugați-o de la început. 

Aluatul va fi puțin moale, așa că puneți ceva mai multă făină pe blatul de lucru. Încercați să faceți o bilă și lăsați-l să crească o oră, o oră și jumătate, până se dublează. Cât stă la crescut, castronul în care țineți coca trebuie să fie acoperit ori cu folie de plastic, ori cu un prosop de bucătărie ud.

Când s-a dublat aluatul, răsturnați-l în tavă (se poate pune și hârtie de copt, dar nu e musai) și întindeți-l cu degetele. La final, ar trebui să aibă mai puțin de un centimetru în grosime. Am uitat să îi fac poze, dar normal ar trebui să aibă urme de degete prin el. Cam așa: 

Amestecați sucul de la o portocală cu 4 linguri de ulei de măsline și niște rozmarin tocat și ungeți toată suprafața aluatului. Eu l-am vărsat pe tot peste focaccia și apoi l-am întins cu o pensulă. Dacă vreți, adăugați măsline negre și puțină sare mare. Eu am sărit peste măsline că nu îmi plac, iar la sare am renunțat de data asta că voiam să fie mai puțin sărată. 

Lăsați aluatul să mai crească o jumătate de oră și apoi coaceți la 200 de grade pentru vreo 20 de minute, sau până când se rumenește. 

E cam urâțică, dar nu am avut timp să o mai las să crească înainte de a o coace. Data viitoare o voi lăsa să se umfle puțin înainte să o bag în cuptor. În rest e bună, pufoasă și aromată, ușor dulce de la portocală, dar cu un accent puternic de rozmarin, ca să nu o confunde nimeni cu desertul.

 

Să mai și gătim! Un fel de covrigi cu brânză

În ultima vreme mi-am descoperit pasiunea pentru cuptor și pentru minunile care ies din el. Mai des dulce, din când în când sărat, coc cel puțin o dată pe săptămână ceva bun.

Pentru că azi am încercat o rețetă nouă și rezultatele arată bine, m-am hotărât să vă povestesc cum e cu covrigii mei făcuți din cocă de pâine.

E o rețetă ușor de făcut, pentru că nu presupune nici tehnici deosebite, nici ingrediente prea multe. Singura problemă e că trebuie să aveți ceva timp la dispoziție.

Aveți nevoie de făină, apă, drojdie, sare, puțin zahăr (pentru cocă), brânză și câteva linguri de ulei de măsline. 

Rețeta originală pornea de la 800g de cocă de pâine, care trebuie lăsată să crească cel puțin o oră. Eu am avut 750g, că nu mă pricep la estimări și așa s-a nimerit să tai aluatul. După ce crește, o amestecați cu 3 linguri de ulei de măsline și cu 120g de brânză, jumătate rasă, jumătate tăiată cubulețe. Azi am folosit un fel de brânză de oaie proaspătă, puțin dulce, gen cașcaval. Dacă nu vă place brânza, puteți să o înlocuiți cu măsline tăiate, șuncă sau orice altceva vă face cu ochiul. 

Ca să lucrați mai ușor, e bine să adăugați brânza și uleiul în cantități mici, în timp ce frământați. Odată înglobată brânza în aluat (mai rămân unu, două cubulețe pe margine, oricum), lăsați aluatul la crescut pentru încă o oră.

Puneți coca înapoi pe blatul de lucru și tăiați-o fâșii. Rulați-le și apoi faceți din ele covrigi. Lăsați-i să se odihnească aproximativ 30 de minute, pe hârtie de copt unsă cu puțin ulei. 

Ai mei nu vor câștiga cu siguranță niciun concurs de frumusețe, dar sunt buni și aromați, așa că aspectul fizic poate fi trecut cu vederea, măcar azi, când i-am făcut pentru prima dată. Covrigii se coc 20 de minute la 200 de grade. 

Am făcut aluat mai mult și mi-au ieșit și două pâinici, că oricum eram în zonă. 

 Dacă nu aveți o rețetă pentru pâine, puteți folosi cantitățile de mai jos:

- 500 g de făină, de preferat specială pentru pâine, cozonaci și alte produse care conțin drojdie de bere;

- 250 - 280 ml de apă, în funcție de consistența pe care o doriți pentru aluat;

- drojdie (cât recomandă producătorul);

- 8 g de sare;

- o linguriță de zahăr. 

Spor!