Am intarziat cu critica la adresa lui
George... Sa zic de bine, sa zic adevarul? Nu stiu daca am curaj. Risc sa raman fara blog, sa ma ia SRI-ul pe sus si sa ma arunce in vreun beci si acolo sa ma tina pe paine si apa. Intre noi fie vorba, nu ar fi rau, ca si asa am nevoie sa mai dau jos vreo 2 kilograme.
Acum ca v-ati lamurit cum e George, sa revenim la blogul lui, acolo unde o sa gasim ideile si opiniile unui barbat trecut prin viata (a nu se citi batran sau in varsta), ale unui om cu experienta care are intr-adevar ceva de zis.
Imi place blogul lui George pentru ca nu e niciodata la fel. Nu poti prezice azi despre ce vei citi maine si de aceea cititorii lui fideli intra pe pagina personala nu gandindu-se la ceea ce au de spus, ci la ceea ce a mai scris Geocer pe blog. Are de toate, de la misterele cotidiene (ce masina e aceea care umbla camuflata pe drumurile din Arges, sau De ce merg femeile impreuna la baie) si pana la povestirile amicilor sai francezi. In plus, are idei originale si organizeaza cele mai trasnite concursuri si jocuri bloggeristice. Cu alte cuvinte, nu se implica doar in realizarea blogului personal, ci cauta sa ne tina pe toti in priza.
Pentru cei care au vazut Ratatouille, comparatia mea e destul de usor de inteles. Blogul lui George este exact ca "ratatouille": un ghiveci de legume frantuzesc care iti trezeste insa cele mai frumoase sentimente. Si, asa cum se intampla si in film, criticul este cel mai impresionat dintre toti. George este poate unul dintre bloggerii maturi din Arges din toate punctele de vedere. Este insa mai tanar decat multi dintre noi. Nu poti sa il critici pe acest tip serios, dar pus pe glume (poate numai daca te numesti
Ioana) si asta pentru ca postarile sale acopera domenii atat de diferite, incat multumeste pe toata lumea.
Si culmea, se mai pricepe si la vinuri. Pacat ca este foarte exclusivist atunci cand se hotaraste sa le si imparta cu cineva. (
ultima remarca a fost o gluma si trebuie tratata ca atare)
Si in timp ce citea aceste randuri, George stinse un LM rosu ajuns la jumatate. Nu mai fumase de la acea intalnire a bloggerilor la care imprumutase acest obicei de la Oana. Ce porcarie! Pana la urma ce-i pasa lui daca pustii astia scriau despre el de bine sau de rau? Nu asta era ideea? Sa ii puna sa se critice si apoi sa ii faca sa se certe? Asa afla mai repede care se drogheaza si ce planuri au pentru a instaura anarhia in lumea virtuala? Dar acum era randul lui si dincolo de misiunea asta, poate chiar ultima in cariera lui de informator, chiar incepuse sa ii pese. Bloggerii erau interesanti. Mai ales ca nimeni nu banuia nimic. Ideea despre George sifonarul fusese primita ca o gluma idioata. Nimeni nu il luase in seama cu adevarat. Dosarul Emei. 4 articole in care il critica pe Pendiuc, mai are vreo 5 despre politicieni si Basescu. Nimic grav. Dar era momentul sa predea raportul. Probabil ca nimeni nu ar fi luat in seama nimic de pe blogul ala. L-a luat de pe birou, l-a cantarit, a mai citit o data fiecare post. Apoi a recitit critica. Deschise un document redactat in Exel si privi din nou spre scrumiera in care zacea de acum o jumatate de LM. "Subiectul nu prezinta pericol " a tastat repede, pe nevazute... Adevarul e ca toti erau inofensivi; chiar daca se auzeau zvonuri despre o revolutie in blogosfera pitesteana, nu acolo trebuia cautat. Auzi, ratatouille. Adica, un fel de ghiveci... Mai privi o data cuvantul pericol si apoi spre tasta Delete...
