Oina e istorie! Jelitul morților e sportul nostru național

Aș fi vrut să sar peste acest subiect. L-au disecat deja toți și toate, am aflat tot ce se putea ști despre accidentul aviatic plus câteva bonusuri mizerabile din Can Can și Libertatea. 

Nu vreau să vorbesc despre asta. Au vorbit alții care au fost acolo, care înțeleg datele tehnice, care știu ce este căutarea prin ceață. Eu vorbesc despre ziariști, blogeri, facebookeri, știți voi, ei la calculator, eu la calculator. Îi critic doar pe cei cu care împart aceeași meteahnă de a vorbi de acasă, unde îmi beau în liniște ciocolata caldă. Numai că eu sunt convinsă că opinia mea nu va fi preluată și din prostiile mele de aici nu se vor inspira alți o sută de postaci pentru că nu sunt formator de opinie, nici trend setter, nici nimic. 

Revenind la tema mea... Nu am subiect și predicat. Am o listă incompletă că nu prea țin pasul. 

Adrian Iovan 

Laura Stoica

Sergiu Nicolaescu

Mălina Olinescu 

Mădălina Manole

Accidentul din Muntenegru 

Aurelia Ion

Habar nu am când au ieșit oamenii ăștia din viața publică, când s-au întors, cum de au fost uitați, aflați, etc. Nu mă interesează prea tare. Știam cine e Laura Stoica și îi știam muzica. Despre mașini, chiloți, viață privată, am aflat după ce a murit.

La fel despre toți, mai puțin Adrian Iovan. El a mai fost în prime time și cu alte ocazii. Să îl numim o nefericită excepție. 

Mă enervează la culme solidaritatea asta românească anume scoasă doar la înmormântări și comemorări. În restul timpului nici nu știm cine, ce, unde, când. 

Aurelia Ion era studenta care a murit în accidentul de ieri. Nu știam cine e. Până mâine am să uit că a existat. Este doar un subiect care se va pierde ca atâtea altele înaintea lui. La fel se va întâmpla și cu următoarele decese răsunătoare care vor avea ghinionul să ajungă în prime time. Ce se schimbă? Nimic. Doar noi, cei care ne umanizăm artificial în astfel de momente pentru că în rest suntem ființe fără vlagă și cu tot mai puțin discernământ în ceea ce privește înghițitul de informații nemestecate. Cartofi de canapea îndopați cu neștiri și fapte de viață care să ne facă pe noi să îi judecăm pe alții. 

De parcă noi am face altfel. De parcă nouă chiar ne-ar păsa. De parcă noi am fi fără pată.

Pentru mine, nefericitul eveniment a fost doar un accident. Care ar fi putut avea un alt deznodământ dacă... sau dacă... Cui îi pasă de acești dacă? Mie nu. Pentru că discutând despre ei nu vom schimba lumea. Acestea nu sunt dialoguri constructive, sunt monologuri care ne îmbată cu apă rece. Dacă nu am fi atât de pasivi... dar numai dacă...