O promisiune se respecta

I-am promis Andreei ca o sa spun adevarul pe blog. Despre ce e vorba?
Eu merg de doua sau de trei ori pe saptamana la coafor. Tony este cel care se ocupa de parul meu. Acolo ma spala, acolo ma indrept la par - practic acolo ma coafez de fiecare data.
Dar martea si joia, cand nu ma duc la Tony, Andreea devine stilistul meu personal. Si nu pot sa ii multumesc la televizor asa cum fac cu Tony, asa ca ii multumesc pe blog. I-am promis si acum ma tin de promisiune.

Multumesc, Andreea!

Despre copii

Şi pentru că nu v-am mai povestit de mult timp ceva nou despre emisiunea mea, vă spun că mâine vorbesc cu invitaţii mei despre pregătirea copiilor pentru noul an şcolar.
Cum îi obişnuim cu programul şi mai ales cu trezitul de dimineaţă, cum revenim la teme şi la învăţat şi multe alte lucruri utile atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, mâine la Argeş TV.
De la 17.00, bineînţeles.

Noutati

Nu am prea multe sa va povestesc pentru ca la filmari nu am mai fost de doua saptamani. De fapt, reportajele intra in pauza pentru ca, deocamdata, voi face o emisiune in direct, in fiecare zi, de la ora 17.00... tot pe Arges TV, bineintels.
Pentru ca sunt la inceput, astept sugestii, comentarii, reclamatii si reprosuri. In plus, as vrea foarte mult sa imi spuneti ce ati vrea sa vedeti la televizor dupa amiaza, ca sa stiu si eu cu ce sa va atrag interesul.

Festivalul Carpati

Inceputul lui august aduce petreceri cu duiumul in Arges. Totul incepe cu Festivalul Carpati, un prilej pentru argeseni de a cunoaste mai bine folclorul romanesc si nu numai. Anul trecut, la festival au venit ansambluri folclorice din Europa, Mexic, Turcia şi India. Anul acesta, saracie lucie a fost peste tot pentru ca din maretia si bogatia de altadata nu a mai ramas decat un iz de parada a portului popular.
Dupa 40 de minute in care am asteptat cu nerabdare inceputul spectacolului, am asistat la dansuri cu majorete si cantece de fanfara. Bulgarii si Turcii au venit bine pregatiti si gata sa ne arate ca folclorul si traditiile nu au nimic de-a face cu criza. Spectacolul oferit de turci a fost unul cu adevarat interesant, cu iatagane si scuturi, costume spectaculoase si tineri care au dansat impecabil.
Italienii, spaniolii si francezii s-au cam lasat aşteptati, iar romanii ne-au servit un joc popular ca la mama acasa ca sa mai dreaga putin busuiocul. Si iata-ne privind la trupa italienilor care au urcat pe scena direct din autocar - cam asta a fost organizarea de anul acesta. Patru perechi ratutite, care au dansat dupa ureche pentru ca nu au avut timp nici macar pentru o repetitie. In plus, spaniolii au ajuns la vreo jumatate de ora dupa terminarea paradei, iar francezii vor ajunge abia maine.
Tragem linie si vedem ca spectacolul a fost departe de cel de anul trecut, de unde am scos un reportaj de toata frumusetea. Anul acesta am mers din nou, plina de sperante ca voi vedea o gramada de trupe noi - Italia si Franta nu au fost anul trecut -, ca voi vorbi cu oameni plini de viata si de surprize si ca voi realiza un reportaj de nota 10.
Asa cum bine va dati seama, am ramas cu buza umflata. Partea proasta e ca mai erau si alti pitesteni care au tras aceeasi concluzie: parada saraca si prea putin spectacol pentru un festival cu atatea editii in spate si cu o astfel de mediatizare.

Povesti de tabara

S-a mai dus o saptamana... trece timpul prea repede in ultima vreme. Au trecut deja doua zile de la filmare si inca nu v-am povestit nimic...
Am fost in tabara la Bradulet,intr-un sat ecologic. Aici am gasit 20 de copii si tineri care se simteau grozav in mijlocul naturii, desi nu aveau nici televizoare, nici laptopuri. Ce sa mai! Tare mi-ar fi placut sa merg si eu intr-o astfel de tabara cand eram mai mica...
Cat despre satul ecologic Bradulet... este un loc atat de frumos, incat pare rupt din filmele alea pentru copii in care treci printr-o oglinda si ajungi in alta lume... numai ca de data asta chiar s-a intamplat.

Potcoave

Am fost azi la fierarie si am vazut cum se fac potcoavele si topoarele.
Pe scurt, ca nu e vreme de povesti acum, e cald si greu si foarte obositor si de privit si de muncit. Cel mai mult m-a impresionat tanti Maria, o femeie putin mai mare decat mine care ridica barosul de 10 kilograme si bate fierul si cald si rece de zici ca nu-i adevarat... Pare o scena ireala, dar chiar asa se intampla. Nu va povestesc prea multe. Joia viitoare o sa vedeti cu proprii ochi cum sta treaba la fierarie si ce e in stare sa faca o femeie trecuta de 60 de ani cu un baros si cu dorinta de munca.

De la sate

Am fost astăzi să fac un reportaj despre o biserică de lemn din comuna Coşeşti. O sa îl vedeţi săptămâna viitoare. Am găsit în satul Jupâneşti - unde e şi biserica - o istorie bogată şi foarte multă pasiune pentru trecut. Locul e plin de legende şi, poate cel mai important, de oameni care le cunosc şi care abia aşteaptă să le povestească. Aşa am aflat cum s-au aşezat primii locuitori ai satului şi care este povestea lui Radu, un haiduc celebru din cântecul la fel de cunoscut.
Ca un bonus, vă voi povesti pe scurt legenda Râului Doamnei, pe care nu o veţi vedea în reportaj. Râul se numea pe timpuri Râul Negru pentru că era de patru ori mai mare decât este acum, iar apa lui era iute şi tulbure. Aceasta se întâmpla în vremea lui Vlaicu Vodă. Legenda spune că Doamna Clara, mama vitregă a Domnitorului, a fugit de la Curte când a aflat că urma să fie ucisă pentru că a ordonat ridicarea unei biserici catolice în capitala ţării. Oamenii povestesc că mergea spre Câmpulung pentru a ajunge în Transilvania şi din cauză că apele râului erau foarte mari şi învolburate trăsura ei s-a răsturnat, iar doamna Clara s-a înecat. Şi de atunci, râul a primit denumirea de Râul Doamnei.
Vă asigur că omul care mi-a povestit-o a fost mult mai atent la detalii, dar eu am încercat să surprind esenţialul pentru a face economie de cuvinte.

De nota 10

Am lucrat in ultima perioada la un reportaj despre care stiu sigur ca va fi pe placul telespectatorilor. Am gasit trei elevi de nota 10 si i-am aratat la televizor, ca sa ii vada si sa le cunoasca toti povestea. Cum arata un elev cu 10 pe linie, ce face un olimpic international in timpul liber si cine merge la Bacul olimpicilor, joi de la 7 pe Arges TV.
Si acum, ce mi-a placut mie din timpul filmarilor? Ca nu m-am plictisit deloc in timpul interviurilor, ca nu am ramas niciodata cu vreo intrebare fara raspuns, ca am aflat ca scolile nu sunt chiar asa niste vizuine din care ies infractori si emochizi. Credeti-ma sunt niste elevi care merita vazuti. Eu chiar nu am niciun merit ca reportajul asta va iesi bine, elevii exceptionali au facut toata treaba.

Reportaj

... Si daca va intrebati ce veti vedea maine la Reportaj Arges TV, aflati ca este o emisiune diferita de tot ceea ce ati vazut pana acum. Nu e vorba de un reportaj propriu zis, ci de un interviu cu două maicute care au acceptat sa imi raspunda la intrebari. Ce le-a determinat sa porneasca pe acest drum si cum e viata la manastire, maine de la 7.
Despre impresiile mele personale? Am invatat foarte multe lucruri dupa numai 40 de minute de stat alaturi de cele doua femei. Sunt sincere, deschise sa ne explice tot ceea ce nu intelegem legat de Divinitate si foarte inteligente. Cu adevarat o placere sa le cunosti si sa stai de vorba cu ele.

Reportaj

Pentru emisiunea din aceasta seara am facut o vizita la Filiala Arges a Asociatiei Nevazatorilor din România. Aici am cunoscut oamnei deosebiti cu aptitudini în cele mai diverse domenii. Dan Dina participă cu succes la o serie de concursuri de cultură generală şi a fost de 4 ori campion naţional cu echipa de golbal a filialei.
Domnul Victor cântă la vioară şi a câştigat anul trecut locul al treilea la binecunoscutul festival de muzică lăutărească Zavaidoc.
Despre cum reusesc acesti oameni să se adapteze şi despre câte lucruri extraordinare reuşesc să facă în fiecare zi, în această seară la Reportaj Argeş TV.

La Multi Ani, Arges TV!

Astazi se implineste un an de cand Arges TV a intrat pentru prima data in casele argesenilor.
Pentru unii e putin, pentru altii este mult. Pentru mine, e ok asa cum e.
Aici am invatat o gramada de lucruri - si mai bune, si mai rele... Aici am gasit o echipa care s-a transformat repede intr-o a doua familie pentru mine.
Multi ani inainte si sa ne vedem la fel de voiosi si cu chef de munca? si la anu`


Mai jos poze din centru, unde am impartit baloane trecatorilor.

Nemuritorii

Am fost ieri la Costeşti la un praznic. Oamenii au venit ca in fiecare an la slujba de pomenire a celor 116 oameni care au murit în 1930. Povestea incendiului de la Costeşti este aproape incredibilă. 116 oameni dintre care 90 nu trecusera de 20 de ani au murit arsi de vii in biserica. In Vinerea Mare a Paştelui, în timp ce cântau Prohodul Domnului focul s-a coborât peste ei... Din mărturiile celor care au supravieţuit, din poveştile urmaşilor şi din ziarele de atunci s-au creat diverse versiuni ale poveştii. N-am să povestesc despre blesteme şi alte din astea necreştineşti... Am sa spun povestea aşa cum am înţeles-o eu.
În Vinerea Mare, în timp ce se cânta prohodul, o coroană din multele care împodobeau biserica la vremea respectivă* a luat foc. Oamenii au stins flăcările dar nu au observat că scântei au ajuns în pod unde erau şi mai multe coroane şi lumânări. Din cauza fumului de la lumânările aprinse nimeni nu şi-a dat seama că din pod se vedeau primele semne ale focului. Cand din pod a început să picure ceară, oamenii au înţeles că biserica a luat foc... Era însă prea târziu. Ieşirea din biserică era scundă şi îngustă. De afară oamenii care nu mai avuseseră loc în biserică voiau să intre să îşi salveze copiii. Dinăuntru, alţii voiau să iasă dar nu aveau cum, pentru că intrarea era blocată.
Preotul a murit şi el. L-au găsit carbonizat, în altar, peSfânta Masă. Ţinea în braţe Evanghelia şi pe fiul său de numai 11 ani. Doar Evanghelia a rămas nearsă.
Şi directorul şcolii, învăţătorul, a murit împreună cu toţi copiii pe care îi adusese la biserică pentru a cânta Prohodul.
O poveste care te cutremură, scrisă într-o carte pe care nu poţi să nu o citeşti când afli care e tema ei. Nemuritorii, de Ilie Stănescu ... cartea care povesteşte cum, când, şi de ce... Chiar dacă această ultimă întrebare nu-şi are rostul...

* la vremea respectivă, coroanele de la înmormântări se ţineau în biserică. Abia după această tragedie, s-a renunţat la acest obicei pe tot teritoriul României.

Ce am filmat azi

Nu, nu fac reportaj de la Simfonie. Dar am fost azi la Manastirea Bascovele. Nu va spun nimic despre aceasta, dar va povestesc despre o maicuta batrana de 89 de ani pe care am cunoscut-o astazi. E in manastire de la 20 de ani si este cu adevarat un om care emana liniste. Povestea ei este impresionanta.

Cand s-a inchis manastirea in 1959, maicuta a ramas in sat si a lucrat mai bine de 20 de ani la Centrul de Asistenta din Bascovele. Dupa 1990 tot ea a fost cea care a cerut ca Manastirea Bascovele sa fie reinfiintata. Toate acestea pentru ca i-a placut viata aceasta, langa biserica, langa manastire. Si, in plus, pentru ca i-a fost drag de locurile acestea pentru care a venit tocmai din Ardeal.
M-am simtit atat de bine in chilia aceea mica, dar plina de har si de caldura, ca nu as putea sa va explic exact in cuvinte sentimentul.Acesta este ceva care trebuie incercat...


In rest, totul a fost frumos. Cam frig si o vreme de stat la gura sobei, dar ... a meritat tocmai pentru ca am cunoscut-o pe aceasta femeie deosebita.

Dspre tot ce nu v-am povestit saptamana aceasta

Am avut o saptamana plina si nu prea am avut timp sa mai scriu nimic. Cea mai interesanta intamplare de la filmari de saptamana aceasta a avut loc marti, cand am fost la Vidraru... Am facut un reportaj despre catarari. Apare diseara. Si daca va intereseaza, nu m-am catarat. Am urcat cu chiu cu vai pana la un anumit punct si de acolo am coborat in rapel. De fapt, m+am pendulat dupa cum a zis un coleg.
Despre cum se face o catarare corecta si in conditii de siguranta maxima, diseara la Reportaj Arges TV. Despre cum m-am facut eu de ras, o sa vedeti tot pe blog. Promit sa pun si filmuletul cu prima ocazie. Trebuie intai sa aflu cum se face.
Alte evenimente importante? Tot marti am facut frumoasa varsta de 2 ani... de cand sunt casatorita. Si am petrecut de minune, daca va intereseaza (la catarari, si apoi in oras). Dar de aici nu va dau nici detalii, nici filmulet.

Aventuri de la filmare

Azi am fost la Rancaciov, sa filmez manastirea de acolo. Cum eram in zona, am zis sa dau o fuga si la Valea Corbului, poate poate gasesc ceva care sa merite a fi dat la teveu. Asa am ajuns eu sa stau de vorba cu ... locuitorii din "Valea Plangerii".
Oamenii astia nu au ... de ce nu au nu pot eu sa va spun, dar va puteti imagina si singuri. E noroi pe drum pentru ca nu le-a adus primarul piatra... sunt murdari pentru ca e noroi pe drum... Nu sunt angajati decat pe maxim 2 milioane jumate pentru ca sunt murdari... Nu au bani pentru ca nu sunt angajati pe nicaieri... Nu au bani, se descurca cum pot...
Concluzia.... n-au pentru ca primarul nu le-a pus piatra... V-am lamurit bustean? Asa m-au zapacit si pe mine. Credeti-ma, daca vreti circ mergeti intr-o comunitate cu o camera de filmat si cu un microfon si veti avea un cor care-si tipa necazurile ...
Partea urata a problemei este ca acolo traiesc oameni in bordeie laolalta cu sobolanii. Grav este au copii mici de nici trei ani care nu stiu ca viata a fost nedreapta cu ei si ca acesta este doar inceputul. Acesti copii vor creste ascultand povestile parintilor, bunicilor si strabunicilor lor si vor ajunge la fel... nepasatori si resemnati pe viata, dar revoltati ca nu le face nimeni lumina in propriile curti. Sunt copii educati sa ii urasca pe romanii care au chiar daca nu le-a dat primarul, educati de aceiasi parinti care mi-au spus azi ca si-ar vinde copiii cum au vazut la televizor ca sa isi cumpere ceva de mancare......

***Alte cuvinte nu cred ca isi mai au rostul ***

Impresii de la Glavacioc

Pentru joi, pregatesc un reportaj despre Manastirea Glavacioc. Este unul dintre cele mai vechi lacase de cult din tara si impresioneaza prin maretia sa. Mai multe veti vedea urmarind reportajul. Ce nu o sa spun in reportaj? Ca am fost primiti cu bratele deschise si cu ospitalitatea specifica romanilor. Am baut apa binecuntata ce izvoraste de sub altarul bisericii si am vazut icoana facatoare de minuni.
Si trebuie sa va mai spun ca mancarea de la manastire dintr-o zi din Postul Mare este la fel de gustoasa ca una pe care o gasesti in cel mai fitzos restaurant - si poate mai buna. Am mancat fasole, ciorba de praz si mancare de cartofi. Un adevarat festin, daca e sa ma intrebati pe mine. O experienta de neuitat si pentru suflet, si pentru papilele gustative :).

Excursie inedita

Printr-un joc de imprejurari am ajuns astazi pe Valea Valsanului. A fost prima data cand am trecut pe acolo si trebuie sa recunosc ca am ramas profund impresionata. Peisajul este superb - chiar daca la un moment dat a plouat cu galeata - iar oamenii sunt ospitalieri si foarte prietenosi.
Mai multe date despre zona o sa aflati daca veti urmari Arges TV. Eu vreau sa va povestesc niste chestii pe care n-o sa le vedeti la televizor. Mai exact, cum m-am simtit eu acolo... mica pe sub Cheile Valsanului pentru ca erau turturi mai lungi decat mine. E uimitor ce poate face natura daca ii lasi mana libera. Barajul Valsan nu l-am vazut desi ne-am avanturat spre el. Am aruncat doar o privire prin geam, asa printre brazi. Alex a coborat din masina si l-a vazut mai bine, ba chiar a luat si cateva imagini dar s-a pornit ploaia asa ca am fost nevoiti sa ne retragem rapid din zona. Ca tot vorbeam despre asta, drumul este foarte prost - cred ca masterplanul ala celebru e departe de zona asta putin... semivirgina.
Ce mi-a mai placut in excursia de azi? Manastirea Robaia, unde totul este atat de bine pus in ordine incat nici iarba nu indrazneste sa creasca altfel decat spre cer. Aici veti gasi o bisericuta de toata frumusetea si toata amabilitatea de care aveti nevoie pentru a va bucura de o vizita pe cinste.
Imi pare rau ca nu am avut timp sa vizitez Biserica veche din sat si cele doua muzee de pe traseu, dar promit sa o fac cu prima ocazie si sa va povestesc totul... daca nu pe blog, sigur la televizor.
Ce sa mai! Avem un judet de toata frumusetea... trebuie numai sa deschidem ochii. Pacat ca nu vine si tanti Nuti si pe la noi ca sa ne promoveze...

Cuib de vulturi

Am vizitat cuibul de vulturi de la Poenari. O cetate veche si un peisaj magnific. Cine ar fi crezut ca lucrul facut de mana omului si opera Naturii se pot impleti atat de bine?...