Ei au cioplit dovleacul, i-au făcut ochi, urechi, nas și gură. Eu am folosit ce era de prisos pentru gătit, că era păcat să se piardă așa bunătate. Ne-am răsfățat cu ravioli (tortelli, ca să fiu mai exactă) și plăcintă, dulci, bune și aromate.
Rețeta pentru ravioli nu e neaparat dificilă, doar că cere timp și răbdare. De obicei refuz tot ce depășește 30 de minute - o oră, dar ținând cont că o parte dintre ravioli se pot congela merită deranjul și haosul din bucătărie.
Am folosit o rețetă de pe un site destul de apreciat, dar proporțiile pentru umplutură se pot ajusta după gustul fiecăruia:
- 730 g dovleac. Dovleacul trebuie să fie copt. Site ul spune 10 minute la 200 de grade sau 20 de minute la 220 de grade, în funcție de cuptor. Eu l-am copt la aprox. 200 de grade pentru aproape o jumătate de oră, din motive necunoscute, adică până când dovleacul respectiv putea fi pasat cu furculița. L-am verificat însă la fiecare 5-6 minute, pentru că dovleacul ars nu e neaparat o plăcere pentru papilele gustative. Pe scurt, se coace dovleacul, se lasă la răcit în cuptorul stins (să piardă din apă) și se zdrobește cu furculița.
- 200 g pricomigdale (uscate, nu moi în interior). Când voi repeta rețeta, voi pune doar 100 g, pentru că îndulcesc mult compoziția, dar e bine de știut care ar fi proporțiile recomandate. Pricomigdalele trebuie mărunțite bine. Eu l-am lăsat pe Florin să le bată cu o lingură de lemn până s-a plictisit.
- 230 g mostarda mantovana. Asta e un fel de dulceață de gutui cu esență de muștar, din punctul meu de vedere. Se poate face în casă dacă ai esență (ulei) de muștar, dar eu nu m-aș încumeta vreodată. Am cumpărat din piață cam 100-120 g și am pus-o pe toată. S-ar putea găsi la magazinul cu produse italiane, cred, eventual la comandă. Există și o variantă de origine franceză, dar nu am încercat-o. Se pare că e mult mai iute, deci probabil cantitatea folosită ar trebui să fie mai mică. Unii spun că se pot face ravioli și fără, dar eu nu aș renunța la acest ingredient, pentru că e destul de dulce compoziția.
- 100g parmezan ras. Aș adăuga aici că e mai bine să cumperi brânza și să o razi, nu să o iei gata făcută. De ce? Am citit pe net că în parmezanul ras se adaugă tot felul de substanțe pentru a-i menține aroma. O fi folclor, dar de ce să riscăm?
- un ou mare (cam 50g)
- nucșoară măcinată și sare. Piperul nu era în rețetă, dar mie îmi pare rău că nu am pus măcar puțin.
Toate ingredientele se amestecă și se pun în frigider, unde se lasă peste noapte (sau chiar 24 de ore).
A doua zi trebuie făcut aluatul pentru paste. Rețeta zice că ajung 200 g de făină, eu am făcut paste din 500g. Au rămas doar 60 g de paste la sfârșit, tocmai bune pentru o porție de spaghetti pentru Florin.
-500g făină, așezată pe un blat de lemn (sau ce are fiecare). Cu o gaură în făină (mă rog, sună cumva, dar rămâne o gaură).
- 5 ouă (pentru fiecare 100g făină, un ou) bătute puțin cu furculița, cu un praf de sare și cam 1-2 linguri de ulei de măsline.
Se pun ouăle în făină și se frământă aluatul până ia cu chiu cu vai forma unei bile de aluat. Și de aici începe distracția. Se frământă aluatul cam pentru 15 - 20 de minute (până devine lucios și neted). E dificil de făcut la mână. Un sfat pentru cine nu a mai făcut paste în casă: caută un video pe YouTube, ca să vezi cam cum ar trebui să arate și cum trebuie frământat (eu așa am făcut).
Aluatul trebuie să se odihnească cel puțin o oră în frigider.
După o oră se întinde aluatul (la 500 g de făină, cel mai bine e să se împartă aluatul în bucăți înainte pentru a lucra mai ușor). Eu folosesc o mașină de făcut paste, cumpărata de la Kaufland cu 45 de lei, anul trecut. E mică, e manuală și deja scârțâie, dar încă face treabă bună. Se poate face și cu făcălețul, dar nu va ieși foarte subțire, iar dacă nu ești expert e imposibil să o întinzi uniform. În timpul cât se lucrează aluatul, e mai bine dacă folosiți puțin griș în loc de făină, cu accent pe puțin.
Pentru ravioli se pot folosi forme sau se poate tăia aluatul cu cuțit sau rotiță din aia cu model șerpișor (sunt sigură că are un nume, dar eu nu îl știu. Știu însă că mai toate mamele aveau una pe acasă și o foloseau să facă ceva biscuiți lungi unși cu ou și chimen). Dacă folosești formă, bucățile de aluat care rămân se pot folosi ulterior (fierte 4-5 minute, cu puțin sos). Important e să le lași să se usuce și apoi să le ții în frigider. Trebuie consumate în câteva zile.
Revenim la ravioli. Pe foaia subțire-subțire (a mea a fost semitransparentă) se pun cantități mici de umplutură din loc în loc, și se acoperă cu o altă foaie. Foile de paste se lipesc între ele cu apă. Pe scurt: foaie, câte o grămăjoară de umplutură de dimensiunea unei alune de pădure, apă (cu o pensulă sau cu degetul) în jurul umpluturii (de preferat un chenar de forma unui pătrat), foaie deasupra, presat ușor unde foaia a fost udată. Apoi se taie foile unde au fost lipite și ai făcut toată treaba. Ravioli se pun pe hărtie de copt pe care s-a presărat făină/griș.
Ravioli trebuie fierți cam 4-5 minute în apă clocotită (în care s-a pus sare). Pentru sos, un strop de ulei de măsline, cam 100 g de unt, puțin parmezan (dacă vreți, noi l-am sărit) și 4-5 frunze de salvie. Se scot pastele din apă (de preferat se scoate unul și se încearcă întâi) și se pun în tigaia cu sos. Mai trebuie să stea pe foc 1 minut. Parmezan deasupra pentru cine dorește :) O altă idee e cu un sos de legume de sezon, sau cu sos de roșii. Un sos prea aromat însă va lua din aroma dovleacului. Ravioli se pot fierbe imediat sau pot fi păstrați la frigider până a doua zi. Din cantitățile astea, eu am făcut peste 50 de ravioli mari. I-am congelat pe majoritatea (într-un recipient de platic, în straturi separate cu hartie de copt pe care am presărat puțină făină). Ravioli congelați rezistă mai mult timp în congelator și se prepara la fel: din congelator direct în apă clocotită, dar se fierb 2-3 minute în plus. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu