Povesteam deunăzi că am schimbat peisajul în ultima vreme. Nu mai văd dealurile când mă plimb pe lângă Pitești, mai nou văd niște munți despre a căror denumire nu vă pot povesti prea multe, pentru că încă nu m-am lămurit exact cum îi cheamă. Nu știu eu prea bine Geografia României, vă dați seama că la asta a Italiei sunt mai mult decât varză.
Și fiind nouă în cartier - sat - comuna - șamd, am purces în explorări împreună cu Roby și vestitul Foin. Ne plimbăm pe la tot felul de sărbători locale unde se mănâncă și se adună lumea să sărbătorească te miri ce: sfinți, pești, mâncăruri.
La Marostica însă nu o să găsiți nimic din toate cele de mai sus. Pentru că ei sunt altfel. Nu mai spun că atunci când te îndrepți spre acest orășel îți vine să te oprești din drum și să spui Vreau acolo, în timp ce arăți cu degetul spre un deal înalt pe care stă semeț un mic castel medieval, mai degrabă stă mândră o cetate fortificată, cu zidurile intacte. Sau aproape intacte. Eu așa am făcut, doar ca un sfert de secundă mai târziu să aflu că, de fapt, chiar acolo trebuie să ajungem. Marostica e un orășel medieval, cu centrul păzit și acum de porțile grele și de turnurile vigilente ale fortificației. 
Înăuntru, agitație. Străduțele sunt vesele, oamenii se deplasează zâmbind, magazinele sunt deschise la ora 5 după amiaza, deși e duminică. În piață este amenajată o adevărată arenă, iar turiștii veniți din toată lumea stau cuminți și privesc un spectacol desprins parcă din filme. Noi nu vedem nimic din toate acestea, bineînțeles. Am ajuns prea târziu, spectacolul a început de un sfert de oră și nu mai au bilete. Mai e unul programat la ora 9, doar e ultima zi de festival.
Avem însă noroc cu un bărbat care vine și aruncă două bilete pe masa fetei care ne dădea veștile proaste. Avem două bilete, gratuite, dar pe rânduri diferite. Le luăm și așa, e o ocazie bună: nu așteptăm patru ore și e și gratis. Plus că pe domnul Foin îl lasă să intre fără bilet - ne ajută și înălțimea - cu condiția să îl ținem în brațe. Acceptăm și ne îndreptăm vitejește spre cei care ne vor spune unde ne sunt locurile. Astrele chiar că s-au aliniat. Nu doar că locul unde trebuie să ajungem eu și Foin este aproape de intrare, dar ne reorganizăm pe loc și primește și Roby un scaun lângă noi. Să mai zică cineva că nu sunt oamenii prietenoși aici la Marostica.
În arenă, o piață medievală, cu negustori, călugări, comedianți, arlechini, brânză și alte mărfuri înșiruite pe mese cu roți. Se cântă într-o limbă greu de înțeles, o combinație ciudată între latină, franceză și italiană, cu multe cuvinte pe care probabil nu le-a mai auzit nimeni niciodată. Roby îmi explică confuz că e un fel de dialect vorbit acum câteva sute de ani în zona Veneției, pe care oamenii din zonă îl mai folosesc și astăzi. Care va să zică, mai recunoaștem câte un cuvânt, mai ghicim din jocul actorilor și cum citisem povestea înainte de a ajunge la spectacol, am înțeles exact despre ce era vorba în propoziție.
Partida de șah probabil că se termină întotdeauna la fel, așa că nu vă spun cine câștigă. Vă povestesc doar că e o reprezentație extraordinară. Actorii sunt veseli, jocul se desfășoară suficient de repede cât să nu se plictisească nimeni, dar destul de încet încât să înțelegi cine unde mută, iar ca să vă faceți o idee și mai exactă adaug că până și Florin a fost fascinat de spectacol, iar pe el în general nu prea îl ține ocupat nimic pentru două ore și jumătate.
Festivalul constă în punerea în scenă a acestei reprezentații, la care cred că participă aproape toți locuitorii orașului. Sunt probabil peste 100 de actori care participă efectiv la desfășurarea piesei, am văzut sute de costume medievale excelent lucrate și o organizare impecabilă, oamenii din echipa tehnică fiind extraordinar de bine coordonați.
Dacă vi se face foame în timpul spectacolului, după veți mai avea puțin de îndurat pentru că o tavernă goală sau cu vreo masă liberă este foarte greu de găsit. După ce ne-am perindat prin mai multe astfel de birturi am nimerit la L'Angelo e Il Diavolo, un soi de pizzerie cu de toate unde mâncarea a fost grozavă și vinul bunicel. În sprijinul afirmației îl aduc din nou pe Florin, care nu s-a plâns de paste, plus că a mâncat din salata mea și din pizza lui Roby. Unde mai pui că i-au dat voie să își cumpere înghețată de prin vecini, că doar nu era să mănânce desert cu noi dacă se vinde și înghețată prin apropiere.
Și poze, nu prea grozave, că locurile au fost gratis, deci nu chiar în zona VIP. Urmăriți postarea, dacă am noroc, îmi dă Roby pozele făcute de el, care sunt muuult mai bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu