A fost nevoie să moară ca să afle şi jurnaliştii că undeva, în Ungaria, juca unul dintre cei mai buni handbalişti din România. Pentru că noi - aştia de ne uităm la teve - nu aflăm prea multe dacă nici ei nu le ştiu. Am aflat doar că a murit într-un mod groaznic, ucis cu bestialitate. Din loialitate sau mai degrabă din spirit de turmă, ne-am adunat cu miile pe drumul lui de întoarcere acasă să ne jelim oleacă în faţa camerelor. Pentru ca, tot ei, marii responsabili ai informării şi dezinformării noastre, să aibă imagini cutremurătoare de dat pe post. Aşa suntem noi.
Pentru el nu se mai poate face nimic. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Pentru noi însă mai există o şansă să ne dăm seama că trebuie să moară un om ca să primească recunoaştere din partea publicului, sau a telespectatorilor. Mai am doar o întrebare (retorică) vizavi de acest subiect: Câţi dintre cei care au ieşit să îi aducă un ultim omagiu handbalistului ar fi mers la unul din meciurile sale?
Pentru el nu se mai poate face nimic. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Pentru noi însă mai există o şansă să ne dăm seama că trebuie să moară un om ca să primească recunoaştere din partea publicului, sau a telespectatorilor. Mai am doar o întrebare (retorică) vizavi de acest subiect: Câţi dintre cei care au ieşit să îi aducă un ultim omagiu handbalistului ar fi mers la unul din meciurile sale?
E si cu tine acum! Daca vrei sa mergi la meci, trebuie sa platesti. Drumul spre groapa e moca insa... Oricum, ai dreptate, oamenii sunt apreciati la noi doar dupa ce mor. Pacat!
RăspundețiȘtergere