Despre prieteni

Prietenii mei îmi fac viaţa mai frumoasă. Zi după zi, ei sunt acolo, mereu acolo, gata să întoarcă lumea cu fundul în sus numai ca să mă simt eu în largul meu. De unde sunt, cum au ajuns ei să fie importanţi pentru mine? Cum am ajuns eu să însemn ceva pentru ei? Habar nu am, se întâmplă şi punct. 

Exista momente în viaţă prin care nu poţi trece singur. De fapt, poţi, dar ar fi mai bine să nu o faci. Pentru asta sunt buni prietenii. Ca să te ajute să îţi depăşeşti limitele şi să mergi înainte indiferent de situaţie. Ai mei aşa fac, de fiecare dată. Şi sunt mândră de ei. Şi normal că îi mai şi iubesc aproape tot timpul. Pentru că sunt ai mei. Nu trebuie să fie cei mai buni oameni de pe pământ, trebuie doar să existe şi atât. 

Cum se creează astfel de relaţii? Unii spun că în timp, alţii că sunt rezultatul momentelor mai mult sau mai puţin plăcute pe care le petrecem împreună. Eu nu aş putea să spun ce i-a adus pe oamenii aceştia în viaţa mea. Întâmplarea, cel mai probabil. Sau vinul. Sau jocurile. Sau dansul. Cui îi pasă, atâta vreme cât i-a adus? Şi sunt fericită că sunt aici.

Decizii

Vin vesti bune, aduc cu ele intrebari. Ce am facut? Ce voi face? Cate dintre planuri sunt cu adevarat realizabile si cate sunt doar vise din sertarul infinit al lui "ce-ar fi daca"?

Pot? Vreau? Sau nici nu m-am gandit cu adevarat la alte variante? Si daca nu vreau sa fac limonada? De unde primesc zahar pentru o prajitura cu lamaie? 

Lumea mea nu e mica, dar e ea suficient de mare incat sa ma simt eu mica in ea? 

Explicatii? Cui sa ii dau? Nimanui nu-i trebuie. Promisiuni... nici atat. Oare ce ne schimba cu adevarat? Momentul in care ne dam seama ca totul in jurul nostru e altfel sau ziua in care cineva cunoscut bate la usa si te intreaba privindu-te in ochi cine esti? 

Ultimele zile au adus si bune si rele, fara ca macar sa le pot eticheta. Ar trebui sa imi construiesc sertare: bun, rau, de aruncat, amanate pentru mai tarziu, trimise catre niciodata. O fi corect sa pui eticheta pe orice gand, pe orice vorba aruncata in vant, pe fiecare privire, pe fiecare zambet? Sigur ca nu, dar cum altfel sa supravietuiesti intr-o lume aproape nebuna? Fiind nebun, desigur. 

Inapoi...

S-a dus vremea, s-au dus zapezile de la ultimul post... Si acum vin altele pentru ca, in esenta lumea se schimba doar ca sa ramana aceeasi. Unde au fugit zlele? Pe cine au luat cu ele, ce mi-au furat? Cine ar putea spune? Poate ca nimeni, sau poate ca tocmai eu am raspunsul. In fond, nimeni nu vrea sa aiba raspunsurile care aduc cu ele tristeti. 

Se schimba vremea, ploua... si iubesc picaturile reci, sunand in gol cand se lovesc de piatra sau de beton. Nu le aud, dar stiu ca sunt acolo; poate va ploua vesnic. Ce senzatie teribila de continuitate si constanta! Ploaia de neoprit, care spala, curata si duce mai departe. 

Si o sa ninga, si o sa ne acoperim cu zapada. Dar oare o sa uitam? Cel mai probabil ca nu, desi ar fi cu adevarat o binecuvantare. Sa nu ne mai amintim nicicand nici binele, nici raul, entitati relative care ne mangaie si ne ranesc fara sa le poti deosebi una de cealalta. 

Ce a ramas? Totul. Nimic. Putin din amandoua. Ce va fi? Acelasi raspuns, caci cine poate stii cu adevarat? 

Am renuntat la intrebari, am uitat de raspunsuri, nu mai vreau sa stiu. Probabil voi ateriza intr-o primavara si altele vor fi cele ce vor inmuguri din mintea mea, dar acum sunt doar frunze moarte, udate din belsug de ploi si uscate de vant doar pentru a fi plouate din nou. 

Rautatii

Cum spuneam candva pe Facebook, sunt si eu uimita ca nu am limba despicata. Si adevarul e ca mi-am dezvoltat capacitatea de a fi rea fara niciun motiv. Dar imi place, asa ca nu vad de ce ar trebui sa ma schimb. Spuneam acum ceva vreme ca voi schimba cate ceva la mine, dar cu siguranta nu imi doresc sa fiu mai buna, mai ales cu persoane care nu merita.
Ce sa fac insa cand sunt rea si atunci cand nu vreau? Asta o sa ceara exercitiu de stapanire de sine. Uite tema de gandire pentru anul asta. Cand e raul bun si cand e raul prea rau? Ajunge oare un "Imi pare rau sincer" sau cateodata e nevoie de mai mult?

Rezumat

Cei patru evanghelisti erau trei ... asta e rezumatul intalnirii de duminica. Ne-am reunit dupa o lunga pauza, noi cei cativa asa zisi posesori de bloguri - doar George si Oana mai scriu constant. Am fost putini, dar am avut despre ce vorbi, asa ca nu m-am plictisit nici macar o secunda. George ne-a adus o intreaga biblioteca - 36 de carti, cred. N-am citit niciuna dar le-am privit, le-am amestecat si le-am pus la locul lor.
Am incercat sa mentinem discutiile acolo unde stateau si anul trecut - printre carti. Asa am aflat ce a mai citit fiecare dintre noi in ultima vreme si pe unde si cu cine s-a mai plimbat prin delegatii. Alte stiri care nu mai suporta sa stea in anonimat: fata de la marketing s-a mutat in Franta, iar Oana a ramas fara vin fiert.

?!?

Am intrat intr-un soi de letargie bolnava si murdara. Uit sa fac lucruri importante, mi-e lene sa ma trezesc dimineata si, de cele mai multe ori, mi-e sila sa gandesc. Azi nu ma plac si punct. Dar mi-e lene sa imi dau doua palme. Si pana la urma, ce folos?

Zero decembrie

Si asa mi-a venit cheful sa scriu... acum, in prag de decembrie. Intotdeauna pentru mine incep sa se auda clopotele in perioada asta. Imi vine cheful de construit, de recladit ce am daramat, simt pofta de viata.
Decembrie inseamna pentru mine un inceput, unul magic. Ma trec fiorii cand ma gandesc la iarna, la miros de portocale si de cozonaci, la parfumul brazilor si al lumanarilor care coloreaza aerul cu iz de ciocolata sau de scortisoara. Si incep sa imi vina idei, sa imi doresc sa fac ceva nou, sa schimb lumile, pe-a mea si pe cea care ma inconjoara.
Mi se amesteca senzatiile in trup si deja astept sa ma ninga, sa ma acopere cu fulgi mari, sa tremur de frig si de placere. Mi se face dor de cartile citite demult, de prietenii pe care nu i-am mai sunat de un car de ani, de impachetat cadouri. Acum, de exemplu, mi-e dor de George si de vinul fiert de la Libraria mea, de Adi si de discutiile lungi si deocheate, de Ioana si de Raluca.
Nu am sa las ca decembrie sa treaca pe langa mine fara sa ma schimbe. Nu vreau sa ma faca mai buna, sau mai blanda, vreau doar sa isi lase amprenta peste mine, cum a facut-o dintotdeauna.

Mesaj

La Multi Ani, jumatatea mea!

As vrea sa existe o lege prin care politica sa se faca doar joia si vinerea. In restul timpului, oamenii politici sa se ocupe cu munca. E? Cum ar mai fi si asta? Adica administratia sa fie administratie, afacerile - afaceri, samd. Cu alte cuvinte nu mai vreau sa le vad fetele acre nici la tv, nici la gazeta, nici macar prin oras. Vreau sa ii uit si sa nu mi-i mai amintesc decat atunci cand isi amintesc si ei de mine... niciodata, pentru ca oricum nu ma cunosc.
Revenind... in tara asta nu mai poti sa bei un pahar cu apa fara sa faci politica. Toata lumea stie, toata lumea face. Oriunde te uiti, vezi cate un cretin cu functie de la partid care vrea sa se faca auzit cu orice pret (pentru ca, intre noi fie vorba, cand deschide gura nu spune nimic). Mai lasati-ne, ca si Nae Catavencu ar rade de voi!
Oricine are minte stie ca oamenii astia nu au niciun viitor. Despre faptul ca istoria nu le va recunoaste existenta, nici nu mai vorbesc... Cred ca mandria unui om in Romania de azi e ca nu face politica. Sunt atat de putini cei care inca isi mai vad de treba lor, incat in curand, ei vor fi cei interesanti...

Banal de mai

Luni... zi normală în care şed şi nu cuget la nimic. Cheful este o noţiune atât de depăşită. Nici nu îmi amintesc când am avut o tresărire de plăcere într-o dimineaţă de luni. Urăsc începuturile de săptămână. În fapt, sunt convinsă că aş urî marţea, dacă asta ar fi prima zi de muncă.
Îmi place cafeaua de dimineaţă pentru că are mult lapte. Am încercat şi noile "donuts" cu alune. Şi tot n-a fost suficient să îmi vină cheful de muncă. În schimb, aş mai dormi o jumătate de oră. Şi cafeaua nu ar putea să mă împiedice în niciun fel.
Prea multe informaţii azi. Ziua Europei, Ziua Independenţei... în ordinea asta, în ordine inversă sau aleatorie. Cui îi pasă? Ce ne place să sărbătorim!!! Eu nu vreau să sărbătoresc nimic azi. Poate mâine. Acum nu am chef. Lunea ar trebui să fim scutiţi de la a sărbători. Măcar până pe la 4 după amiaza. Ce zi e mâine? Căutaţi pe Google.
Nici vremea nu mă ajută. Nu înţeleg nimic din ploaia asta neudă. Daţi drumul la robinete, udaţi-ne bine şi apoi să vină căldura! Şi ar mai fi şi frigul... E mai. Şi ne place banalitatea. Putem să avem vreo 20 de grade?
Aş merge la film. La o comedie. Asta cu siguranţă mi-ar schimba starea de spirit.
Mă pregătesc să citesc o pădure de ziare. Spun asta pentru că sigur hârtia asta e făcută din mai mult de doi copaci. Mai bine citesc o carte. Ah... cuvântul ăsta îmi aduce aminte ca am nişte cărţi de înapoiat. Le-am uitat în bibliotecă şi le-am găsit când căutam altceva. Am creierul varză. Încep să uit lucruri.
În fine, cine are nevoie să îşi amintească tot? Am terminat şi cafeaua...