IFOSUL COCOSULUI
Din câte mii de lighioane lăsat-a Dumnezeu prea sfântul
Să umple pururea pământul,
Sunt unele cu mintea seacă şi care cred că, fără ele
Sub soare, lună şi sub stele,
Atâtea lucruri minunate pe lume n-ar putea să fie:
N-ar mai ploua, n-ar bate vântul, n-ar creşte iarba pe câmpie;
În pârgă n-ar mai da caisa şi mierea-n stupi ar fi amară;
N-ar înflori prin grâne macii şi n-ar mai fi nici primăvară.
Aşa, un biet cocoş, odată, de-asemenea sărac cu duhul,
Al cărui “cucurigu” lung abia-l mai cuprindea văzduhul,
Adeseori strângea `mprejuru-i întreg norodul de găini,
Nu numai câte-avea- n ogradă, dar şi pe cele din vecini
Şi, socotindu-se puternic din cale-afară şi-nţelept,
Cu ifose fără pereche, zicea, bătându-se în piept:
- Găini, vă daţi seama voi oare,
Că de la om şi pân’ la vierme, de la copac şi pân’ la floare,
Tot ce respiră şi se mişcă, primeşte viaţă de la soare?
Ei, bine, dacă ştiţi aceasta, nu-i de prisos să ştiţi că eu
Sunt sfetnicul lui Dumnezeu:
Şi, dacă eu n-aş fi pe lume, nici soarele n-ar fi pe cer!
Într-un cuvânt, e drept a spune că-n fiecare dimineaţă,
Eu sunt dăruitor de viaţă,
Că, numai prin puterea ce-are cântarea mea, de vrajă plină,
Răsare soarele din noapte, să dea căldură şi lumină.
Ca la un sfânt deci se cuvine
Să vină în genunchi la mine
Toţi cei în viaţă, să se-nchine.
Şi, dacă-ar fi să mor vreodată, eu zic să vă ferească sfântul,
C-atunci s-ar prăpădi pământul!
Găinile, privind la creasta cocoşului, aprinsă - pară,
Ca-n faţa unui zeu puternic, îngenunchiate, se-nchinară.
Dar, în aceeaşi zi, pe seară, găsind o cadă cu vin roşu,
Bău din ea cu-atâta sete, că turtă s-a-mbătat cocoşu`.
A doua zi, -când peste lume nici nu mijise zorile
Şi somn adânc, fără prihană, dormeau sub rouă florile
,-Găinile, cu spaima-n suflet, cu ochii plânşi, cu cap năuc,
Căutându-şi zeul, îl găsiră într-o grădină, sub un nuc,
Pe nişte fân dormind - butuc.
Îl zgâlţâiră, să se scoale, să reaprindă soarele,
Dar pe cocoş, de băutură, nici nu-l ţineau picioarele.
Atunci găinile-ngrozite de-a lor nemilostivă soarte,
Închiseră şi ele ochii, gătindu-se ‘n sfârşit de moarte.
Stătură astfel multă vreme, dar, mai vioaie, o găină
Deschise ochii şi, departe, zări o geană de lumină:
Părea că geana creşte-ntr-una.
Apoi, spărtura unui nor
Se auri cu foc, de parcă era o gură de cuptor
Şi, după câteva minute, cu vâlvătaia lui grozavă,
Pe gura de cuptor, deodată ţâşni soarele în slavă!
Atunci găinile văzură, cu negrăită bucurie,
Că minunatul lumii astru,
Cu slove mari de flăcări scrie
Pe bolta cerului albastru:
“Sunt mulţi aceia cari, în lume, îşi trâmbiţează larg cuvântul,
Că, fără eul lor puternic, nu s-ar mai învârti pământul,
Că n-ar mai fi apus de soare, nici răsărit, nici dimineaţă,
Că s-ar lăsa eterna noapte pe toate câte sunt în viaţă.
Şi totuşi, prin puterea sfântă, decât a tuturor mai mare,
Pământul pururi se-nvârteşte şi soarele mereu răsare.”
(Ifosul cocoşului - Vasile Militaru)
Un blog unde scriu când nu scriu Freelancer, scriitor de meserie, mereu cu cuvintele la mine, aici scriu pentru mine atunci când nu trebuie să scriu pentru alții.
8/20/2008
8/18/2008
Te-ai săturat?
Te-ai săturat de bârfă şi de oamenii care au în permanenţă ceva de spus prin spatele tău. Foarte bine. Atunci mai ai o singură variantă. Să devii unul dintrei ei... ceea ce ai şi făcut. Trăiască democraţia şi bunul simţ al orientării prin jungla celor care nu cuvântă decât ca să facă rău...
Frumoasă alegere, nici că se putea altfel. Lasă, că ştim cu toţii că nu ai mustrări de conştiinţă şi că faţa asta aspră şi dreaptă de Vitoria Lipan sau de Moş Ion Roată nu te prinde decât din profil. Eşti frumoasă azi. M-ai fermecat definitiv. Chiar am crezut că poţi mai mult... bine, dar nu mă aşteptam să poţi chiar atât de mult în rău. Lasă, că timpul le rezolvă pe toate. A început deja... Ai riduri.

8/01/2008
Deasupra oraşului
Ieri am zburat cu avionul şi am văzut oraşul de sus. Am dat câteva ture pe deasupra hypermarketului Pic, iar apoi m-am plimbat până la Teatrul Davila şi înapoi la Geamăna. Frumos, nu? Şi nu am chef să stau să explic senzaţia... E tare şi atât... :) Voiam doar să mă laud puţin :P.
Pentru toţi cei care vor să încerce ceva nou, e musai să faceţi o tură... Nu e la fel de palpitant ca o săritură cu coarda elastică, dar e mai uşor de suportat, şi mai sigur din punctul meu de vedere.

7/07/2008
Blog de Blog
Am boala pe Gaitza ca scrie in fiecare zi pe blog... intru sa ma amuz de ceea ce a mai postat in ultima vreme si de fiecare data are cate ceva nou...
Si ma enerveaza la culme ca scrie in fiecare zi... Daca-l prind ii tai penele si ii leg ciocul cu leucoplast dinala ieftin... si ii iau si ochelarii ca sa nu se mai "hoalbe" toata ziulica pe pagini de internet unde gaseste el toate bazaconiile ...
Atunci sa vad eu cine si ce ii mai da subiecte :))
Nu zic ca nu e un lucru bun sa postezi zilnic, dar am boala pe el ca eu nu am chef in fiecare zi sa scriu... si ma oftica...

6/19/2008
Femeile frumoase de altadata
Femeile frumoase de altadata aveau ochi mari şi buze bine conturate, şi sprâncene pictate de artişti... Divele secolului trecut au dat un nou sens feminităţii şi frumuseţii.

Şi despre cine poţi să vorbeşti când te referi la frumuseţile secolului al XX-lea? Toţi am auzit de Marlene Dietrich diva născută la Berlin, dar devenită vedetă la Hollywood. Cu un accent inconfundabil şi cu stilul ei arhicunoscut, a facut furori... Stilul Marlene Dietrich este încă temă de inspiraţie pentru o mulţime de designeri şi stilişti celebri. Feminină prin stilul uşor masculin pe care l-a abordat la vremea respectivă, actriţa a cucerit întreaga lume. Cine ar fi crezut că o dansatoare de cabaret are atâta stil? Ai fi crezut că e cel puţin contesă... Fotografiile ei te lasă şi acum mut de uimire ... un chip perfect alăturat unui corp de invidiat, perfect pus în valoare de o ţinută aproape berbătească.

Când vine vorba de senzualitate în forma ei pur vulgară, te gandeşti la Marilyn. Blondă şi cu rochiţa albă anume croită să acopere destul şi să se vadă tot. Îmbrăcată sau dezbrăcată, Marilyn atrăgea atenţia. Nu pentru că barbaţii preferau blondele, ci pentru că bărbaţii o preferau pe ea. O actriţă fără tehnică, dar plină de talent, o legendă despre care s-au făcut filme cam tot atât de multe în câte a jucat chiar ea... cam aceasta a fost Marilyn ... o prostituată de lux, proaspătă ca o floare de crin... A fost un înger decăzut în cotidian. A trăit tumultos şi a murit controversat. S-ar zice că s-a stins la timp ca să nu moară niciodată.

Trei este numărul magic al basmelor... trei fete are împăratul, trei zâne îl ajută pe Făt-Frumos şi tot trei ... dive voi prezenta eu aici. Elizabeth Taylor, artista cu ochii violeţi? Doar atât să fie din toată cariera ei? Unde pui corpul de invidiat, faţa ca de păpuşă, premiile Oscar şi toate cele... O Cleopatra reinventată, aşa ţi-o aminteşti pe Liz Taylor. După ce ai văzut filmul acesta nu mai poţi avea o altă Cleopatra niciodată... Şi dacă te gândeşti la personajul istoric, ai face pariu că a avut ochii violeţi.
Am ales să scriu despre ele pentru că astăzi se ridică cu pretenţii de divă orice pipiţă cu bustul modificat şi poponeaţa bombată. Câte dintre ele însă vor fi subiect de film peste 20 sau 30 de ani? De câte dintre ele îşi vor aminti milioane de oameni?
Rămâne de vazut...

6/09/2008
Candle in the Wind......
Parca ieri am intrat la facultate... si uite ca azi o termin:) mai am licenta, ultima incercare ... mare minune daca depasesc momentul... Dar miracolele se intampla sau macar asa vor sa credem regizorii de la Hollywood.
Revenind la cei trei ani ... am o gramada de amintiri, atat de multe momente frumoase in trei ani si nu neaparat la facultate... In trei ani, adica putin mai mult de 1000 de zile am ... mi-am schimbat viata complet... Nu a mai ramas nimic din ce am fost in 2005 - parca asta era anul.
Un bilant in cateva cuvinte: Un Bebe, un sot, o casa noua, un job nou si o calatorie de neuitat peste ocean... Nici macar prietenii mei nu mai sunt aceiasi...poate vreo doi sau trei, in rest alte figuri, alte fete si o gramada de ciudati care se uita uart la mine. Sau mi se pare mie? Nu,nu cred... sigur se uita asa, cu unul din ochii mintii lor inguste, si ma judeca, si ma taie ce pe o ceapa gata de pus la mancare... Banala comparatie. Parca as scrie pentru o emisiune proasta de la OTV... Si cu asta ma intorc la Elodia si lasubiectele de licenta. Ciudat examen si anul acesta la licenta pentru jurnalisti. Cred ca vor sa scoata din noi o specie noua de critic jurnalistic... ar fi si cazul,la cata analiza am fost nevoiti sa facem in ultima vreme.
Cam multe frustrari s-au strans pe buricele degetelor mele subtiri, care tasteaza intr-una - trebuia sa ma facdactilografa... mai exista meseria asta? - am uitat sa scriu de mana . Ce o sa fac a examen? Am asa mult stres cu examenul asta. Nici pe blog nu pot sa scriu decat tot despre el. Abia astept sa se termine si sa scap. Si apoi poate o sa scriu si eu ceva mai elevat p eblog... Doar voi fi licentiata, nu? Trebuia sa pun ghilimele? Asa se scrie oare?
Ma uit latitlul pe care l-am dat... De unde am plecat si unde am ajuns... in cinci minute....

5/12/2008
Ploaie in luna lui May
Am observat ca a plouat in ultimele zile... dar nu a plouat asa oricum, a plouat ca la Hollywood...picaturi mari, repezi si dese care teseau o perdea transparenta de mare finete. Ploi asa vedem numai in filme... Si in astfel de clipe iti imaginezi ca esti in acel moment din film tipic american in care ploua cu galeata spre a creste dramatismul scenei. Hai ca stii despre ce vorbesc.
Intotdeauna ploua cand el - the good guy - se bate in batalia finala cu the bad guy. Aproape mereu incepe ploaia cand el fuge de politie, de altfel nevinovat dar asta se va demonstra abia la sfarsitul fimului. Sa nu uitam inmormantarile.... E musai sa ploua in astfel de secventa intr-un film marca Hollywood. In toate filmele ploua. Mai ales cand ea - eroina - este gata gata sa fie ucisa de amanta devenita criminala undeva pe la jumatatea filmului si fuge mancand pamantul cu telefnul mobil in mana prin jurul casei dornica sa sune la 911.
Nici nu stii ce sa faci cand ploua. Sa te duci s-o omori pe sotia amantului sau pe amanta sotului? Sa te bati la coltul strazii sau sa-ti ingropi vreun unchi pe la tara?
Toate s-ar potrivi, nu-i asa? Aceasta este o mare diferenta intre noi, romanii, si americani: noi vrem sa ploua ca sa numaram bani sau sa facem copii :) (am luat-o dintr-o veche vorba de duh made in Romani-a)... americanii se bat de se rup sau se omoara unii pe altii.
Oh! Cate lucruri imi trec si mie prin cap! Ar trebui sa se opreasca ploaia sa nu ma mai gandesc la prostii.

5/01/2008
Cu mic cu mare, sau cu mic cu mustar?
A venit si 1 Mai, sarbatoarea nu mai stiu cui... a muncitorilor, a oamenilor care muncesc, a politicienilor care mai impart cate un pix defect pe la vreo manifestare din asta comunista sau a micului care sfaraie pe gratar ...
Anul acesta semnificatia acestei zile s-a deformat si mai tare. Pe de-o parte, cinci muste ametite protestau pe undeva prin Bucuresti - o stiu de la televizor - spunand ce simbolizeaza in opinia lor 1 Mai si acum citez: lupta muncitorilor impotriva exploatarii capitaliste.Din aceeasi transmisie aflam ca protestatarii care de fapt nu prea protestau ci stateau acolo cu doua bucati de panza imprimate cu secera si ciocanul erau in asteptarea a 25.000! de semnaturi ca sa reinfiinteze Partidul Comunist Roman?! Mare e gradina Domnului si multi sfaraie de 1Mai!!!!
Revenind la semnificatia zilei si la manifestarile care o impodobesc... voiam sa vorbesc despre droaia de politicieni care s-au perindat prin toate locurile publice si au vandut de data asta mici electorali cetatenilor. Vaaaiiii de capul nostru ca de maine incepe campania si atunci ne vor bubui urechile de concerte, dar mai ales de promisiuni la limita realului si de gogosi cu iz electoral. Unde e semnificatia celebrului 1 Mai Muncitoresc? Nu prea se vede ... se aude doar un sfarait de mici, spalati din abundenta cu bere ieftina la bidon ca de! Nu mai are lumea bani....
Cu sau fara semnificatie, oamenii nu merg la munca - iar daca merg la serviciu sunt platiti dublu? 0are? - , ies la gratare, merg la Vama Veche sau se plimba cu vaporasul in Herastrau - asta e de la stiri. Da, da, de fapt cei care se-mbata la Vama Veche sunt cei mai castigati... pe ei nu-i mai baga in seama decat un reporter de la nu stiu ce televiziune. Ce fericit trebuie sa fii pe plaja... nu miroase a politicieni. Cat despre cei care plutesc cu vaporasul... Sa le fie de bine. Eu nu stau la Bucuresti, asa ca nu pot sa va povestesc prea multe despre asta.

3/20/2008
De ce iubim pantofii?
Cizme, ghetute, sandale, papuci, balerini... Si peste toate, troneaza pantofii! Cei mai de soi dintre toate tipurile de incaltari sunt adevarate opere de arta atunci cand vor, sau atunci cand sunt produsi de cine trebuie si, mai ales, purtati cu incredere, mandrie si eleganta.
Pantofii sunt cei care ne ajuta sa trecem peste o zi proasta... Oricine stie ca o pereche de pantofi bine asortati valoreaza mai mult decat o mie de alte accesorii. Daca sunt si comozi si ne avantajeaza, putem purta orice si tot vom fi cele mai bine vazute. Fiecare femeie are dreptul la pantofi, indiferent de pret, de marca sau de model.
Personal, ador pantofii care spun ceva. Cu sau fara tocuri inalte, cu bot patrat, ascutit sau rotund, imi plac pantofii care ies din tipare, dar care se retrag timizi pentru a iesi in evidenta doar atunci cand este neaparat nevoie. Multi nu ma inteleg cand fac un capat de tara pentru o pereche de pantofi... dar nu era chiar orice pereche... niste pantofi rosii, cu tocuri foarte inalte si nerusinat de lacuiti. Un vis, ce sa mai ! Erau aproape perfecti. Pana si tocurile erau imbracate, asa cum le sade bine unor pantofi care se respecta. Suspin chiar si acum cand ma gandesc la ei si privesc cu jind in vitrina magazinului cand ii vad. Pacat ca sunt cu doua marimi mai mari decat aceia care mi s-ar potrivi mie. Cu toate astea, inca iubesc pantofii desi ma mai dezamagesc din cand in cand...
Ca sa trec peste asta, m-am decis sa caut balerini... pantofii nu sunt pentru mine sezonul asta. Poate la toamna.
3/12/2008
Fericiti cei saraci cu duhul
Nu stiu cat de fericiti mai sunt, ca sa fiu sincera. De ce spun asta?
Mai acum o ora, poate doua, in timp ce omoram telecomanda spre a omori si timpul si plictiseala am nimerit un moderator care vorbea despre averile nesimtite ale miliardarilor si cauta solutii pentru saracie....
Solutiile sunt multiple, le-au descoperit toti acei oameni care asteapta sa le vina ajutorul social, toate acele femei care pleaca in Franta la cersit sau, mai rau, isi trimit copiii sa o faca. Nu contest ca sunt oameni fara loc de munca, nu contest ca sunt oameni saraci si neputinciosi care traiesc de pe o zi pe alta, dar sunt mai mult ca sigura ca pe langa acestia, mai traiesc si o droaie de lenesi, o droaie de paraziti care n-au bani de paine si mananca terci ca sa stranga ceva parale pentru o bere sambata la discoteca din sat.
Nu am inteles insa de ce erau invitati in platou vreo trei miliardari, cu conturi frumusele in moneda europeana. Cum puteau ei sa rezolve problema? Nu inteleg cum vede presa numai fraude si smecherii. Nimeni nu vede ca miliardarul X e de dimineata si pana tarziu in noapte la birou - nu neaparat razand la secretare, cum ar scrie revistele de scandal.
Luand cateva exemple concrete. Nu i-am citit biografia lui Tiriac, dar toata lumea stie ca a facut bani din sport. Nu toata lumea are talent pentru tenis, dar trebuie sa fii cel putin tampit ca sa crezi ca milioanele sus numitului au picat din cer. La fel si pentru Nastase sau orice alt sportiv. O alta categorie ar fi oamenii de afaceri, care au furat de au stins, dupa cum ar zice unii doar pentru ca ei nu se plimba in masini de 70 de mii de euro. Nu zice nimeni ca au fost corecti pana in panzele albe si nici nu ma declar avocata miliardarilor, dar un oarecare risc si-au asumat si au castigat. Prea mult, ar zice unii. Eu zic ca e doar direct proportional cu riscul.
Revenind la ideea de la care am pornit, ma doare in cot de cum au facut ei primul milion. Subliniez doar faptul ca si-au asumat un risc, sacrificiu pe care oricine l-ar fi putut face atunci, cand a inceput ascensiunea - in cele mai multe cazuri dupa `90.
PS: Acest articol nu face nicio referire la politicienii corupti care au bagat mainile pana la umar in vistieria statului. Ei nu sunt oameni de afaceri, ci niste afaceri proaste ale cetatenilor, afaceri care au mers pe pierdere pentru cei care si-au asumat riscul pentru ele. Macar atat sa invatam de la miliardari. Sa investim in scopul obtinerii de profit. Daca nu avem bani, sa investim voturi. Becali, de exemplu, nu ar investi niciodata in ceva cu care a luat tzapa o data. Romanii carcotasi care isi dau coate si il acuza ca fura, voteaza aceiasi idioti dupa fiecare campanie. D`aia n-are ursul coada si Romania cetateni multumiti.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)