Am pornit de la ideea pe care a promulgat-o un pitestean de-al nostru, ce era la promenada pe pavelele albe galbui ale primarului. Asa cum spuneau somitatile fotbalului, Gigi Becali si Mitica Dragomir... etc, etc, etc... Care va sa zica asa... Are si fotbalul somitatile lui... cam neduse pe la scoli, respectiv biserici, dar somitati. In orasul lui Dobrin, Gigi e somitate a fotbalului. Bravos! Mai am eu niste exemple care pot continua cu succes lista... stiu eu cateva persoane somitati in politica, in administratie sau in cultura. Nici nu stiu pe care sa il zic si pe care nu, ca acum in campanie cica nu prea e voie sa dai nume si prenume. Si cum in fiecare campanie se mai naste cate o generatie de animale in Gradina Zoologica de la Victoria si Cotroceni, am putea sa ne imbogatim si noi fauna politica, dupa cum bine isi denumea colegii un bine facut politician care mai da cate o raita prin urbea noastra.
Avem si noi in micul nostru orasel - sa zicem de munte, ca sa ne incadram in peisajul marelui Caragiale - o colectie zoo mai ceva ca Bucurestiul. Iepurasi, viezuri, poate chiar purcelusi de Guineea si, de ce nu? purcelusi din cei maricei si cu slanina de o palma de zici ca au mancat numai porumb toata vara. Politica asta... ce ne mai starneste imaginatia! Cu atatea somitati trimise de la Centru, care tocmai de la pa`sopt au facut ce-au facut, cum sa nu te manace limba si cum sa nu iti alunece degetele pe taste? Niste somitati, e adevarat, fosti ministri sau mai stiu eu ce... de fapt, cred ca nu prea mai stiu nici ei. Mari oameni, mari caractere ... n-ai ce sa le reprosezi... curati ca lacrima de crocodil si impecabili de zici ca abia au iesit din masina de spalat in care au facut o cura cu ACE recomandat chiar de matusa din Italia. Nu va infierbantati gandindu-va la X sau Y ... sunt prea multi care se inscriu in tipar. Si nici cu orienatrea nu stau prea bine ca au mers numai in zig - zag. Cand pe stanga, cand pe dreapata, cum a batut vantul care a dus cu el mirosul imbietor de ciolan.
Da, da... Avem multe de zis despre ceea ce urmeaza... De fapt, despre ceea ce a inceput deja de o luna. Ca doar nu credeati ca toti copacii aia care au fost taiati ca sa "aibe" dumnealor poze in cutiile postale au murit asa, de amorul artei fotografice.
10/30/2008
10/28/2008
10/24/2008
Despre sporturi ...
M-am ami uitat si eu prin filme... din alea in care el, omul politic sau mare "bisnismen", este in centrul atentiei. Si ce face ditai omu` in timpul liber? Sport... joaca golf sau tenis, sporturi din astea in care nu te murdaresti pe maini. Ma gandeam cum ar arata un film facut cu un VIP neaos romanesc? Sigur nu ar filam nimeni scene pe terenul de tenis. De golf, nici nu poate fi vorba. Si atunci, ce sporturi practica marii nostri vipi? A! Mi-am amintit: taiatul de panglici frumos colorate in trei culori:)
Pe langa asta ar mai fi conferintele de presa, binecuvantat eveniment monden prin care arata prostimii amatoare de teve cat de culti, educati si atotcunoscatori despre problemele natiei sunt. Cu asa o viata activa nici ca si-ar mai dori cineva sa fie politicist sau vip de orice fel.
Pe langa asta ar mai fi conferintele de presa, binecuvantat eveniment monden prin care arata prostimii amatoare de teve cat de culti, educati si atotcunoscatori despre problemele natiei sunt. Cu asa o viata activa nici ca si-ar mai dori cineva sa fie politicist sau vip de orice fel.
10/21/2008
O poveste pe care mi-a spus-o cineva de mult....
CIUBOTELELE OGARULUI
De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu stiu!
Dar povestea spune ca, intr-o toamna, el pornise spre un iarmaroc vestit. De mult se gindea Iepurele ca i-ar sta bine cu o palarie alba ca pana de paun si cu o scurteica verde, dar nu pentru asta se grabea el spre iarmaroc, ci ca sa-si cumpere ceva pentru incaltat, ca era descult.
Incepusera ploile de toamna, vintul imprastia frunzele pe poteci si frigul prinse sa-l stringa de picioare. De aceea, isi infunda palaria veche pana peste urechi, isi strinse zabunul pe trup si iuti pasul, ca sa ajunga mai repede la iarmaroc.
Si cum mergea Iepurele uitindu-se cand in dreapta, cand in stinga, ciulind urechile la orice fosnet, iata ca mai spre seara se intilni pe o poteca cu Ogarul. . . Ogarul era gras, voinic, imbracat intr-o suba calduroasa si purta in picioare niste ciubotele nou-noute . . . Dupa ce-si dadura binete, ca doi calatori de treaba, o pornira impreuna prin desisul padurii. Iepurelui i se scurgeau ochii dupa ciubotelele Ogarului; pentru ca tare mai erau frumoase, iar lui ii era strasnic de frig la picioare!
— Cit ai dat pe incaltari? intreba sfios Iepurele.
— Doi galbeni, cit sa dau! ii raspunse fudul Ogarul.
— Ma duc si eu la iarmaroc — adauga Iepurele — sa-mi cumpar ciubotele.
— Pai, tot acolo merg si eu, am treaba cu un negustor . . . Ciubotele se gasesc cite vrei, numai bani sa ai!
— Am doi galbeni, sopti Iepurele.
Ogarul nu spuse nimic, ci isi rasuci virful mustatilor ca si cum lui nu i-ar fi pasat citi bani are Iepurele. Si au mers ei asa, au mers, pana s-a intunecat de-a binelea. Drumul nu-l mai vedeau bine. O ploaie rece si deasa se abatu in calea lor, de-i dirdiiau bietului Iepure dintii de frig.
— Uite ce zic eu, cumetre, vorbi Ogarul. Te vad descult . .. Si apoi e noapte si frig . . . Mai ai si bani la dumneata . . . Bani am si eu ... si cine stie cu cine ne putem intilni, ca padurea e plina de tilhari...
Iepurele ciuli urechile, isi strinse mai tare zabunul, ca sa simta banii ce-i avea intr-un buzunaras la piept.
— Si ce-i de facut atunci? intreba el.
— Pai, de ce sunt pe lume hanuri?... Pentru vreme de noapte, pentru adapost ... E pe aproape hanul Ursului... Eu zic sa tragem la el, dormim si pornim miine dimineata . . . Poate pana atunci mai sta si ploaia.
Iepurele nu avu incotro si—l asculta pe Ogar. Scuturindu-si luleaua de usa hanului, Mos Martin ii primi tare bucuros:
— Ce vreme rea! Nu te-ar lasa inima sa lasi pe cineva afara!... Hei, si dumneata. mai esti si descult... Treci colo langa foc, de-ti mai incalzeste picioarele!
Iepurele se apropie zgribulit de vatra. In afara de ei si hangiu nu mai era nimeni in han. Mos Martin iesea din cand in cand afara si se uita de-a lungul drumului, sa va.da daca nu cumva se mai indreapta spre hanul lui niscaiva calatori.
— Eu. zic sa cerem ceva de mancare — sopti ogarul — si udatura.
— Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame ... Si apoi nu a,m nici un maruntis. Ca daca schimb un galben, ramin toata iarna descult.
— Hei, ce ciudat mai esti, cumetre! . . . Dar cine ti-a cerut, ma rog sa-ti schimbi galbenii . . . Pentru plata am eu bani destui ... Ca doar nu ma voi lacomi la un sarac ca tine ...
Si intorcindu-se Mos Martin in han, Ogarul spuse:
— Ei, Mos Martine, da-ne ceva de imbucat si de baut. . .
— Am niste placintele . . .
— As manca si eu din ele!
— Am friptura, faguri de miere, si vin de stafide . . .
— Da-ne de toate si din toate, cumetre, spuse Ogarul lin-gindu-si buzele.
Mos Martin isi puse sortul pe dinainte, ca un hangiu adevarat ce era, si prinse a aduce bunatatile. Ogarul incepu sa inghita cu lacomie bucata dupa bucala. Iepurele se rusina si abia-abia gusta si el o bucatica de placinta cu varza. Si poate n-ar fi gustat deloc daca nu l-ar fi poftit Ogarul.
— Maninca, cumetre, ca de la dumneata maninci.
Ogarul parca nu mancase de o luna, asa-i trosneau falcile si-i umbla limba in gura. pana sa-si fumeze Mos Martin luleaua, Ogarul manca toata mancarea din han. La urma ceru o cana cu vin de stafide, pe care o bau pe nerasuflate. Iepurele se uita mirat. Se minuna si Mos Martin.
— Mai, mai, inca n-am vazut un drumet mai flamind ca dumneata. Sa-ti fie de bine, Ogarule. .. Si acum, vorba aceea: ,,Frate, frate, dar brinza-i cu bani" . . . Ati mancat si baut numai bine de doi galbeni.
Ogarul prinse a se cauta prin buzunari. Cauta prin buzunari la pantaloni, cauta la suba, dar degeaba cauta: nu avea nici un ban. In cele din urma, spuse Iepurelui:
— Plateste, dumneata, cumetre!
— Cum, sa platesc? Asa ne-a fost vorba?
— Plateste, ca am uitat punga acasa. Iti dau eu banii la iarmaroc. Am sa ma imprumut la un prieten negustor . ..
— Cum? ... Vai, ce sa ma fac?! Sa ramin descult?
Ogarul incepu sa rida pe sub mustati. Mos Martin isi iesi din fire.
— Mie sa nu-mi umblati cu de-astea. Platiti, ca altfel am eu ac de cojocul vostru ...
— El m-a poftit .si la han, ei m-a poftit si la masa, spuse chicotind Ogarul. El sa plateasca.
— Nu-i adevarat, Mos Martine. Eu n-am mancat mai nimic. Vine iarna si, daca platesc, ramin descult. . .
— Ei, ca doar n-oi incalta eu toti descultii din lume! Ca a mancat si baut Ogarul e drept, dar lucru curat aicea nu-i. . . Acum imi dau eu seama ce fel de musterii mai sunteti! V-ati sfatuit sa-mi faceti paguba ... Si Mos Martin apuca un ciomag pa care il tinea pitit dupa usa pentru asemenea calatori si il ridica spre Ogar.
Ogarul il arata pe Iepure. Iepurele, vazind ciomagul, incepu sa tremure de frica. Si de voie, de nevoie, scoase din buzunar basmaluta in care avea legati cei doi galbeni si plati ursului. Mos Martin se uita la ciubotelele Ogarului, apoi la picioarele goale ale Iepurelui, mirii ceva si lua galbenii. Ogarul isi sterse mustatile, se culca si adormi fara grija. Mos Martin vazind ca nu mai vine nimeni la han se duse si el in odaia lui sa se intinda pe o lavita. Numai Iepurele nu se culca. Cum putea sa doarma? Ramasese fara bani... Si de-afara vintul se auzea mai furios si ploaia batea in ferestre. De necaz, Iepurele incepu sa planga pe infundate... Cum de se lasase pacalit de Ogar. Ofta si se gindea ca in curind va veni iarna. Vor fi viscole si zapezi- mari... va fi mult mai frig, iar el va umbla zgribulit si descult ... Ogarul sforaia intr-o odaie, Mos Martin in alta, numai pe bietul Iepure nu-l prindea somnul.
Si a stat Iepurele, a stat, pana la miezul noptii. Si s-a tot gindit si razgindit, ce sa faca, ce sa drea.ga? Parca vedea cum desfacuse basmaluta si daduse lui Mos Martin banii. . . Cum ursul statuse o clipa pe ginduri, uitindu-se cand la ciubotelele ogarului, cand la picioarele lui, de parca ar fi voit sa-i spuna, ceva. Ce anume? Deodata, in mintea Iepurelui se facu lumina, isi sterse lacrimile si intra in odaia Ogarului. Ciubotelele erau puse langa soba sa se usuce. Nu mai statu pe ginduri. .. Incalta ciubotelele Ogarului, pasi incet, iesi din han si tine-o baiete tot intr-o fuga.
,,Mi-am facut singur dreptate", se gindea iepurele, afundindu-se tot mai mult in padure si-n noapte.
Spre ziua, se trezi Ogarul si voi sa se incalte. Dar ia ciubotelele de unde nu-s! Mos Martin, ivindu-se in prag, dadu, razand din umeri. Ogarul nu mai zabovi la han, ci porni sa-si caute incaltarile. Se cunosteau bine urmele din noroi si incepu Ogarul a fugi si a fugi pe urmele Iepurelui. La inceput ii venea tare greu, el era gras, de-abia se misca, da-ncet ul cu incetul, prinse a se subtia la alergatura.
Nu dupa multa vreme il zari pe Iepure pe un deal. Tine-te dupa el!
Au fugit, au tot fugit prin padure, peste ogoare, peste dealuri, hat in zare. Ogarul gifiia si se subtia, Iepurele tot mai sprinten se facea.
Trecu toamna, trecu iarna, veni primavara, apoi veni si vara si fuga lor nu mai contenea.
Se zice ca pe Iepurele din poveste Ogarul nu l-a putut prinde. Dar, de atunci, cum vede Ogarul un Iepure, cum se ia dupa el, cu gind sa-l prinda si sa-l descalte.
De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu stiu!
Dar povestea spune ca, intr-o toamna, el pornise spre un iarmaroc vestit. De mult se gindea Iepurele ca i-ar sta bine cu o palarie alba ca pana de paun si cu o scurteica verde, dar nu pentru asta se grabea el spre iarmaroc, ci ca sa-si cumpere ceva pentru incaltat, ca era descult.
Incepusera ploile de toamna, vintul imprastia frunzele pe poteci si frigul prinse sa-l stringa de picioare. De aceea, isi infunda palaria veche pana peste urechi, isi strinse zabunul pe trup si iuti pasul, ca sa ajunga mai repede la iarmaroc.
Si cum mergea Iepurele uitindu-se cand in dreapta, cand in stinga, ciulind urechile la orice fosnet, iata ca mai spre seara se intilni pe o poteca cu Ogarul. . . Ogarul era gras, voinic, imbracat intr-o suba calduroasa si purta in picioare niste ciubotele nou-noute . . . Dupa ce-si dadura binete, ca doi calatori de treaba, o pornira impreuna prin desisul padurii. Iepurelui i se scurgeau ochii dupa ciubotelele Ogarului; pentru ca tare mai erau frumoase, iar lui ii era strasnic de frig la picioare!
— Cit ai dat pe incaltari? intreba sfios Iepurele.
— Doi galbeni, cit sa dau! ii raspunse fudul Ogarul.
— Ma duc si eu la iarmaroc — adauga Iepurele — sa-mi cumpar ciubotele.
— Pai, tot acolo merg si eu, am treaba cu un negustor . . . Ciubotele se gasesc cite vrei, numai bani sa ai!
— Am doi galbeni, sopti Iepurele.
Ogarul nu spuse nimic, ci isi rasuci virful mustatilor ca si cum lui nu i-ar fi pasat citi bani are Iepurele. Si au mers ei asa, au mers, pana s-a intunecat de-a binelea. Drumul nu-l mai vedeau bine. O ploaie rece si deasa se abatu in calea lor, de-i dirdiiau bietului Iepure dintii de frig.
— Uite ce zic eu, cumetre, vorbi Ogarul. Te vad descult . .. Si apoi e noapte si frig . . . Mai ai si bani la dumneata . . . Bani am si eu ... si cine stie cu cine ne putem intilni, ca padurea e plina de tilhari...
Iepurele ciuli urechile, isi strinse mai tare zabunul, ca sa simta banii ce-i avea intr-un buzunaras la piept.
— Si ce-i de facut atunci? intreba el.
— Pai, de ce sunt pe lume hanuri?... Pentru vreme de noapte, pentru adapost ... E pe aproape hanul Ursului... Eu zic sa tragem la el, dormim si pornim miine dimineata . . . Poate pana atunci mai sta si ploaia.
Iepurele nu avu incotro si—l asculta pe Ogar. Scuturindu-si luleaua de usa hanului, Mos Martin ii primi tare bucuros:
— Ce vreme rea! Nu te-ar lasa inima sa lasi pe cineva afara!... Hei, si dumneata. mai esti si descult... Treci colo langa foc, de-ti mai incalzeste picioarele!
Iepurele se apropie zgribulit de vatra. In afara de ei si hangiu nu mai era nimeni in han. Mos Martin iesea din cand in cand afara si se uita de-a lungul drumului, sa va.da daca nu cumva se mai indreapta spre hanul lui niscaiva calatori.
— Eu. zic sa cerem ceva de mancare — sopti ogarul — si udatura.
— Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame ... Si apoi nu a,m nici un maruntis. Ca daca schimb un galben, ramin toata iarna descult.
— Hei, ce ciudat mai esti, cumetre! . . . Dar cine ti-a cerut, ma rog sa-ti schimbi galbenii . . . Pentru plata am eu bani destui ... Ca doar nu ma voi lacomi la un sarac ca tine ...
Si intorcindu-se Mos Martin in han, Ogarul spuse:
— Ei, Mos Martine, da-ne ceva de imbucat si de baut. . .
— Am niste placintele . . .
— As manca si eu din ele!
— Am friptura, faguri de miere, si vin de stafide . . .
— Da-ne de toate si din toate, cumetre, spuse Ogarul lin-gindu-si buzele.
Mos Martin isi puse sortul pe dinainte, ca un hangiu adevarat ce era, si prinse a aduce bunatatile. Ogarul incepu sa inghita cu lacomie bucata dupa bucala. Iepurele se rusina si abia-abia gusta si el o bucatica de placinta cu varza. Si poate n-ar fi gustat deloc daca nu l-ar fi poftit Ogarul.
— Maninca, cumetre, ca de la dumneata maninci.
Ogarul parca nu mancase de o luna, asa-i trosneau falcile si-i umbla limba in gura. pana sa-si fumeze Mos Martin luleaua, Ogarul manca toata mancarea din han. La urma ceru o cana cu vin de stafide, pe care o bau pe nerasuflate. Iepurele se uita mirat. Se minuna si Mos Martin.
— Mai, mai, inca n-am vazut un drumet mai flamind ca dumneata. Sa-ti fie de bine, Ogarule. .. Si acum, vorba aceea: ,,Frate, frate, dar brinza-i cu bani" . . . Ati mancat si baut numai bine de doi galbeni.
Ogarul prinse a se cauta prin buzunari. Cauta prin buzunari la pantaloni, cauta la suba, dar degeaba cauta: nu avea nici un ban. In cele din urma, spuse Iepurelui:
— Plateste, dumneata, cumetre!
— Cum, sa platesc? Asa ne-a fost vorba?
— Plateste, ca am uitat punga acasa. Iti dau eu banii la iarmaroc. Am sa ma imprumut la un prieten negustor . ..
— Cum? ... Vai, ce sa ma fac?! Sa ramin descult?
Ogarul incepu sa rida pe sub mustati. Mos Martin isi iesi din fire.
— Mie sa nu-mi umblati cu de-astea. Platiti, ca altfel am eu ac de cojocul vostru ...
— El m-a poftit .si la han, ei m-a poftit si la masa, spuse chicotind Ogarul. El sa plateasca.
— Nu-i adevarat, Mos Martine. Eu n-am mancat mai nimic. Vine iarna si, daca platesc, ramin descult. . .
— Ei, ca doar n-oi incalta eu toti descultii din lume! Ca a mancat si baut Ogarul e drept, dar lucru curat aicea nu-i. . . Acum imi dau eu seama ce fel de musterii mai sunteti! V-ati sfatuit sa-mi faceti paguba ... Si Mos Martin apuca un ciomag pa care il tinea pitit dupa usa pentru asemenea calatori si il ridica spre Ogar.
Ogarul il arata pe Iepure. Iepurele, vazind ciomagul, incepu sa tremure de frica. Si de voie, de nevoie, scoase din buzunar basmaluta in care avea legati cei doi galbeni si plati ursului. Mos Martin se uita la ciubotelele Ogarului, apoi la picioarele goale ale Iepurelui, mirii ceva si lua galbenii. Ogarul isi sterse mustatile, se culca si adormi fara grija. Mos Martin vazind ca nu mai vine nimeni la han se duse si el in odaia lui sa se intinda pe o lavita. Numai Iepurele nu se culca. Cum putea sa doarma? Ramasese fara bani... Si de-afara vintul se auzea mai furios si ploaia batea in ferestre. De necaz, Iepurele incepu sa planga pe infundate... Cum de se lasase pacalit de Ogar. Ofta si se gindea ca in curind va veni iarna. Vor fi viscole si zapezi- mari... va fi mult mai frig, iar el va umbla zgribulit si descult ... Ogarul sforaia intr-o odaie, Mos Martin in alta, numai pe bietul Iepure nu-l prindea somnul.
Si a stat Iepurele, a stat, pana la miezul noptii. Si s-a tot gindit si razgindit, ce sa faca, ce sa drea.ga? Parca vedea cum desfacuse basmaluta si daduse lui Mos Martin banii. . . Cum ursul statuse o clipa pe ginduri, uitindu-se cand la ciubotelele ogarului, cand la picioarele lui, de parca ar fi voit sa-i spuna, ceva. Ce anume? Deodata, in mintea Iepurelui se facu lumina, isi sterse lacrimile si intra in odaia Ogarului. Ciubotelele erau puse langa soba sa se usuce. Nu mai statu pe ginduri. .. Incalta ciubotelele Ogarului, pasi incet, iesi din han si tine-o baiete tot intr-o fuga.
,,Mi-am facut singur dreptate", se gindea iepurele, afundindu-se tot mai mult in padure si-n noapte.
Spre ziua, se trezi Ogarul si voi sa se incalte. Dar ia ciubotelele de unde nu-s! Mos Martin, ivindu-se in prag, dadu, razand din umeri. Ogarul nu mai zabovi la han, ci porni sa-si caute incaltarile. Se cunosteau bine urmele din noroi si incepu Ogarul a fugi si a fugi pe urmele Iepurelui. La inceput ii venea tare greu, el era gras, de-abia se misca, da-ncet ul cu incetul, prinse a se subtia la alergatura.
Nu dupa multa vreme il zari pe Iepure pe un deal. Tine-te dupa el!
Au fugit, au tot fugit prin padure, peste ogoare, peste dealuri, hat in zare. Ogarul gifiia si se subtia, Iepurele tot mai sprinten se facea.
Trecu toamna, trecu iarna, veni primavara, apoi veni si vara si fuga lor nu mai contenea.
Se zice ca pe Iepurele din poveste Ogarul nu l-a putut prinde. Dar, de atunci, cum vede Ogarul un Iepure, cum se ia dupa el, cu gind sa-l prinda si sa-l descalte.
10/19/2008
Toamna, luminile se sting mai repede...
...pentru ca natura face econimii. Cum pentru ce? Pentru a cadourile de Craciun pe care le va pune sub brazi pentru copiii cuminti. Cu cat se apropie sarbatorile, cu atat devine mai zgarcita cu lumina... pentru a avea energie sa inveseleasca la Craciun toti copiii lumii...
10/14/2008
Bancuri cu blonde
Intotdeauna mi-au placut bancurile cu blonde...
Din pacate nu am mai auzit unul nou de multa vreme. S-au desteptat blondele sau a ramas restul lumii in pana de idei?
http://www.bancuri.biz/categorie_detalii.php?id_categ=74
Din pacate nu am mai auzit unul nou de multa vreme. S-au desteptat blondele sau a ramas restul lumii in pana de idei?
http://www.bancuri.biz/categorie_detalii.php?id_categ=74
10/13/2008
Ai chef de ras?
Exista povesti nemuritoare... de ce nu ar exista si comedii nemuritoare?
"Angel radios! De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii... (îşi comprimă palpitaţiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o poziţiune pitorească şi mizericordioasă şi sufăr peste poate. O da! Tu eşti aurora sublimă, care deschide bolta azurie într-o adoraţiune poetică infinită de suspine misterioase, pline de reverie şi inspiraţiune, care m-a făcut pentru ca să-şi fac aci anexata poezie:
"Eşti un crin plin de candoare, eşti o fragilă zambilă,
Eşti o roză parfumată, eşti o tânără lalea!
Un poet nebun şi tandru te adoră, ah! copilă!
De a lui poziţiune turmentată fie-ţi milă;
Te iubesc la nemurire şi îţi dedic lira mea!
Al tău pentru o eternitate şi per toujours."
Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe maţe-fripte, domnule! Fir-ai al dracului de pungaş!... Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap şi cu basmaua iac-aşa scoasă. Cum m-a văzut, - că trebuie să fi fost schimbat la faţă, cum sunt eu când mă necăjesc (îşi mângâie favoritele) - cum m-a văzut, a sfeclit-o... A întorsc capu-ncolo şi a început să bea din ţigară ştii aşa, niznai. Dar mă trăgea cu coada ochiului. Mă-ntorc eu iar la loc şi mă fac că mă uit la comedii, se-ntoarce şi bagabontul iar cu ochii la cocoane!... mă it iar la el, iar se-ntoarce-ncolo;... mă-ntorc iar la comedii, iar se uită la cocoane;... mă uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; mă-ntorc iar comedii...
"Angel radios! De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii... (îşi comprimă palpitaţiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o poziţiune pitorească şi mizericordioasă şi sufăr peste poate. O da! Tu eşti aurora sublimă, care deschide bolta azurie într-o adoraţiune poetică infinită de suspine misterioase, pline de reverie şi inspiraţiune, care m-a făcut pentru ca să-şi fac aci anexata poezie:
"Eşti un crin plin de candoare, eşti o fragilă zambilă,
Eşti o roză parfumată, eşti o tânără lalea!
Un poet nebun şi tandru te adoră, ah! copilă!
De a lui poziţiune turmentată fie-ţi milă;
Te iubesc la nemurire şi îţi dedic lira mea!
Al tău pentru o eternitate şi per toujours."
Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe maţe-fripte, domnule! Fir-ai al dracului de pungaş!... Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap şi cu basmaua iac-aşa scoasă. Cum m-a văzut, - că trebuie să fi fost schimbat la faţă, cum sunt eu când mă necăjesc (îşi mângâie favoritele) - cum m-a văzut, a sfeclit-o... A întorsc capu-ncolo şi a început să bea din ţigară ştii aşa, niznai. Dar mă trăgea cu coada ochiului. Mă-ntorc eu iar la loc şi mă fac că mă uit la comedii, se-ntoarce şi bagabontul iar cu ochii la cocoane!... mă it iar la el, iar se-ntoarce-ncolo;... mă-ntorc iar la comedii, iar se uită la cocoane;... mă uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; mă-ntorc iar comedii...
10/11/2008
Reteta de ... bunadispozitie
Se ia un weekend liber si se pudreaza bine numai cu zambete.
Se adauga o plimbare in aer liber si amesteca bine. Compozitia se condimenteaza cu o masa gustoasa si o dupa amiaza acasa. Se mai adauga o carte buna si o raita prin blogurile prietenilor.
Se serveste imediat, cu garnitura de nazbatii de bebe si cateva cuvinte frumoase de la cineva drag.
Enjoy!
Se adauga o plimbare in aer liber si amesteca bine. Compozitia se condimenteaza cu o masa gustoasa si o dupa amiaza acasa. Se mai adauga o carte buna si o raita prin blogurile prietenilor.
Se serveste imediat, cu garnitura de nazbatii de bebe si cateva cuvinte frumoase de la cineva drag.
Enjoy!
10/07/2008
Rebeliune
Mi s-a facut deodata sila de lume... de mirosul de parfum ieftin din autobuz, de zambetul fals al vanzatoarei de la chiosc, de bunavointa celor cu care intru in contact si de mine, de gandurile mele care nu se reflecta in fapte. Mi-am ajuns pana in gat si mi s-a luat de mine. Vreau sa evadez din prorpia-mi mentalitate bolnava si sa pot sa ma exprim din nou liber, cum o faceam odata, chiar daca riscam sa fiu aratata cu degetul.
S-au dus frumoasele zile de toamna parca din mintea mea si am ramas pustiita ca un desert de ciocolata topita in care te afunzi cu placere dar din care ti-ai dori sa scapi. As vrea sa iau o pauza de cotidian, sa ma desprind de propriile-mi tabieturi si sa zbor deasupra tuturor cu aripile unei constiinte curate, care sa imi sopteasca "Faci si spui ceea ce simti, nu ceea ce "trebuie" :)".
Mai bine publicam tot poezii, spun tot eu intr-o incercare aproape reusita de a suprima si aceste idei...
S-au dus frumoasele zile de toamna parca din mintea mea si am ramas pustiita ca un desert de ciocolata topita in care te afunzi cu placere dar din care ti-ai dori sa scapi. As vrea sa iau o pauza de cotidian, sa ma desprind de propriile-mi tabieturi si sa zbor deasupra tuturor cu aripile unei constiinte curate, care sa imi sopteasca "Faci si spui ceea ce simti, nu ceea ce "trebuie" :)".
Mai bine publicam tot poezii, spun tot eu intr-o incercare aproape reusita de a suprima si aceste idei...
10/06/2008
Ecce homo
Cum sa mai poti scrie ceva astazi, cand altii inaintea ta au facut-o cu atata maiestrie? Nebunia noilor literaturi nu va atinge nicicand agonia vechilor scrieri... Unele nu chiar atat de vechi:
Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...
Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...
Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.
Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres -
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne'nţeles!...
Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...
Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...
Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.
Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres -
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne'nţeles!...
10/05/2008
Dupa nunta..
Am fost la o nunta ieri. O mireasa frumoasa, un mire fericit si o gramada de nuntasi bucurosi ca au luat parte la un astfel de eveniment. Si pentru ca nu pot sa descriu bucuria momentului, am sa mai pun aici niste versuri deja celebre...
"Si-a zis: -; «Cat mac e prin livezi,
Atatia ani la miri urez!
Si-un print la anul! bland si mic.
Sa creasca mare si voinic,-;
Iar noi sa mai jucam un pic
Si la botez!»"
"Si-a zis: -; «Cat mac e prin livezi,
Atatia ani la miri urez!
Si-un print la anul! bland si mic.
Sa creasca mare si voinic,-;
Iar noi sa mai jucam un pic
Si la botez!»"
10/01/2008
E prima toamna...
E prima toamna in care nu merg la scoala dupa 15 ani in care septemebrie sau octombrie insemna intoarcerea in banca. As fi ipocrita daca as spune ca imi lipsesc bancile acelea murdare sau profesorii pe care de cele mai multe ori nu i-am putut suporta. Imi lipseste insa invatatul...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)